Comunicarea nonverbala se realizeaza prin mai multe canale: a. paralimbaj (inaltime, ton, volum, tarie); miscarea corpului:
• emblemele - miscari ce se traduc direct in cuvinte, de pilda semnul mainii de a lua loc;
• ilustratorii - a arata cu mana directia, marimea etc.;
• regulatorii - a te pregati sa asculti ridicand ochii, „ciulind" urechile;
• expozitorii - a rosi de rusine ;
• adaptatorii - complexe neverbale relationale, a strange mana, a saluta); c. tipologia corpului (ectomorf, mezomorf, endomorf); d. atractivitate; e. impodobirea corpului; f. spatiul si distanta (ca indicatori ai statutului sau intimitatii); g. atingerea (functional-profesionala, social-politicoasa, calduros-prietenoasa, intimal-erotica); h. timpul cand/cat are loc tranzactia comunicationala (Hybels, Weaver, 1986, pp. 114-127).
Sa conchidem ca strategia exprimarii printr-o retorica a nonverbalului, bazata pe ocultare, disimulare ori ascundere intentionata, vine sa stimuleze structurile cognitive si imaginative ale elevilor si se poate subordona - chiar daca pare paradoxal - unei metodologii cerute insistent de pedagogia activa.
Nu am vrea sa se creada, insa, ca am anula rolul comunicarii verbale si am face o apologie a tacerii sau suspendarii exprimarii in educatie. Caci altfel, dand crezare lui Confucius, care spunea ca „cel care stie nu vorbeste, iar cel care vorbeste nu stie si de aceea inteleptul practica un invatamant fara vorbire", am dezerta de la orice intreprindere sau intentie comunicativa cuprinsa si in capitolul de fata.
