Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Destinul artistic al scriitorului VIAŢA CA 0 PRADĂ - de Marin Preda
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


Destinul artistic al scriitorului constituie un ah plan narativ al romanului, nu este conturat în cronologia faptelor, discontinuitatea întâmplărilor, evenimentelor fiind copleşită de alte amintiri, anterioare acestei perioade, care vin să completeze, să explice" sau să motiveze atitudinea, reacţia sau gândirea naratorului-protagonist. Intervalul cuprins între 1940 şi deceniul cinci conturează vremurile tulburi, guvernarea legionară, izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, pătrunderea cu abilitate şi pe neobservate a ideologiei comuniste, care au determinat schimbări profunde petrecute în plan politic, ideologic, social. Viaţa literară bucureşteană se distinge prin personalităţi artistice reprezentate de valori sau nonvalori literare, dar toate conturate nemilos de către narator.'
Primele referiri la statutul de scriitor al naratorului-protagonist sunt consemnate în capitolul X, ce debutează cu o cugetare despre menirea scriitorului în lume, care trebuie să se confrunte mai ales cu "abjecţia umană". Dialogul purtat cu Paul Georgescu, pe care autorul-narator îl relatează "beat de furie", este o polemică despre integritatea morală şi puritatea structurii spirituale a unui scriitor. Prietenul protagonistului susţine că un scriitor "poate fi un ticălos" dar asta nu înseamnă că nu poate să scrie o carte foarte bună. Marin Preda, dimpotrivă, consideră că un scriitor abject n-are resurse spirituale, "nu mai poate fi în stare de un gest creator". Debutul editorial al lui Marin Preda din 1948 cu volumul de nuvele "întâlnirea din Pământuri" fusese semnalat de către Paul Georgescu prin două emisiuni de radio şi susţinut de criticul Ov.Crohmălniceanu


într-o cronică publicată în revista "Contemporanul". După debut, protagonistul petrece vara la Bălceşti, într-o casă de creaţie a scriitorilor, dar nu poate scrie nimic demn de reţinut, însă bilanţul pe care şi-1 face la cei 26 de ani este mulţumitor: "trecusem printr-un război în care nu murisem, debutasem în literatură chiar în toiul acestui război, aveam iluziile întregi". Preda este angajat de către Mihai Novicov ca secretar de presă la minister şi, în calitate de cenzor, primeşte manuscrisul romanului "Desculţ" al lui Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor. Consideră că scena în care ţăranilor li se puseseră botniţe la gură ca" să culeagă via boierului este o exagerare ridicolă, o minciună şi, ca atare, scrie un referat dur, de respingere a publicării romanului. Din fericire, atitudinea sa ostilă faţă de scrierea preşedintelui Uniunii Scriitorilor nu are consecinţe nefaste asupra debutantului Marin Preda, manuscrisul fiindu-i luat fără nicio explicaţie şi fără să-i ceară cineva referatul. Atitudinea contemporanilor faţă de Zaharia Stancu, aflat în preajma vârstei de şaizeci de ani, era plină de ură, scriitorul fiind nevoit să îndure "tot felul de mârşăvii". Mirat de răbdarea cti care Stancu trecea peste abjecţia umană, Preda îl întreabă "de ce nu rupe eu cei care îi otrăveau bătrâneţea", scriitorul îi dă un răspuns memorabil: "Nu pot să rup [...] fiindcă nu mai ani timp să mă împac".

Autorul-narator-protagonistrevine, prin flash-back, la amintirile din ultimul an petrecut la Şcoala normală din Bucureşti, care îşi închisese cursurile din cauza marelui cutremur (1940), din care cauză Marin se mutase la fratele său, Nilă. Din această perioadă datează şi un succint autoportret pe care protagonistul şi-1 face privind nişte fotografii recente: "Poziţia corpului era strâmbă, mâinile ca nişte cazmale, chipul emaciat" (descărnat, slab peste" măsură - n.n.). Alte câteva indicii, pe care naratorul-protagonist le oferă despre sine sunt dispersate în alte secvenţe narative cu caracter autobiografic. După câteva săptămâni de când începuse scrierea romanului "Moromeţii", furat de subiectul cărţii şi detaşat total de viaţa reală, uită să mănânce, doarme puţin şi se simte slăbit şi fără vlagă. Se cântăreşte în gara Sinaia şi greutatea, "cu palton cu tot", este de numai cincizeci şi şase de kilograme. Mai târziu, când se împrieteneşte cu Zaharia Stancu, îi mărturiseşte acestuia că mamei i-ar fi plăcut să fie "aşa gras, frumos", dar .scriitorul îl consolează râzând că o să ajungă "şi cu chelie şi cu burtă" Marin Preda răspunde sceptic, parcă prevestindu-şi destinul real: "N-am ajuns, deşi într-o vreme am fost ameninţat...".
Capitolul XIII începe cu un alt detaliu autobiografic, acela că vederea slabă a protagonistului este uti impediment permanent atât în preluarea explicaţiilor scrise pe tablă, cât şi în perceperea clară a Chipurilor oamenilor, pe care-i recunoştea mai ales după siluetă, atitudinea corpului sau după cum se mişcau în mers. Nilă observă că fratele său ţinea cartea prea aproape de ochi şi-1 trimite să-şi facă ochelari. Doamna care-i probează lentilele face o puternică impresie asupra tânărului pacient, deoarece, în sfârşit, el vede clar chipul cuiva, iar oculista îi surâdea şi avea "mâini neverosimil de frumoase, parcă nu mai văzusem niciodată astfel de mâini... Chiar nu mâi văzusem...". Vocea cristalină, tonul afectuos, parfumul delicat şi atenţia prietenoasă de care a avut parte l-au făcut pe tânăr să o îndrăgească brusc pe doamna oculistă: "m-am îndrăgostit de ea pe loc, ieşind de acolo foarte turburat... ".Cu ochelari, protagonistul vede, pentru prima oară, lumea "aşa cum era", imaginile şi culorile i se par orbitoare şi-1 agresează, estomparea dispare brusc şi îşi dă seama că există chipuri bătrâne pe care până atunci nu le observase. Este fericit că pentru prima oară vede singur numerele tramvaielor, nemaifiind nevoie să întrebe pe alţii şi se duce pentru prima dată la cinematograf, unde rămâne atât de uluit, încât în perioada următoare uită şi de cărţi şi de anticarul care i le împrumuta, vizionând încontinuu filme, pe care le consideră "felii de viaţă din lumea reală".
Alte secvenţe narative cuprind evenimentele istorice care au bulversat România sub guvernarea legionarilor şi conturează o imagine realistă a acelor vremuri tulburi.
Personaje noi, locuri neştiute şi preocupări inedite alcătuiesc recenta existenţă bucureşteană a protagonistului-narator. Cutreierând Capitala, se întâlneşte cu Gheorghe, un flăcău din sat, cu care copilărise şi care devenise şofer şi legionar. Acesta îl duce la "Sediul Legiunii", unde sloganul "Trăiască Legiunea şi Căpitanul" dublat de un mic gest "de la mimă la cer" constituie formula obligatorie a Salutului legionar. Unul dintre "şefii" lui Gheorghe vrea să ştie de la protagonist care este situaţia cu "Frăţiile de cruce" din şcoala sa, crezând că şi el face parte din aceste grupări legionare. Contactul direct cu "mişcarea legionară" îi provoacă naratorului-personaj o serie de întrebări dilematice despre rolul şi rostul ideilor la care aderau tineri şi adulţi, cărora li se inculca (a fixa ceva în memorie prin repetare continuă - n.n.) o stare de spirit încărcată de răzvrătire, sacrificiu şi supunere. Atitudinea de revoltă legionară este îndreptată împotriva evreilor, numiţi "tâlharii şi jidanii" care "ne tot sug mereu, mereu", recunoscând aici ura înveninată promovată în Europa de Hitler. Ideea centrală a "religiei" legionare este menţionată de protagonistul-narator cu nedumerire: "Căpitanul era invocat ca o zeitate şi i se cerea să facă o ţară «ca soarele sfânt de* pe cer»". O altă întrebare care rămâne fără răspuns în mintea naratorului-personaj este aceea care se referă la acceptarea, de către legionarii de rând, de a face sacrificiul suprem pentru Căpitan ("Moartea pentru Căpitan"), care se numea, cu totul deplasat, penibil şi inexplicabil: "cea mai dragă nuntă dintre nunţi".
Un alt episod autobiografic povesteşte despre relaţia pe care protagonistul-narator o are cu fraţii săi mai mari, Nilă şi Ilie Călăraşu. Nilă era căsătorit, nevasta sa era gravidă şi plecase la ţară, la ai ei, de aceea Marin fusese găzduit de fratele său, care-i dădea şi bani de buzunar.

Celălalt frate, Ilie, era cel mai mare dintre cei trei băieţi pe care Tudor Călăraşu îi avea din prima căsătorie. Ilie lucrase la U.C.B., apoi fusese măturător de stradă şi, în cele din urmă, se calificase sudor la Societatea de Tramvaie Bucureşti. Trăise o vreme cu Florica, o fată frumoasă care-1 şi iubea, dar el o părăsise inexplicabil şi se mutase în Colentina, la "o ţigancă groasă şi urâtă", din care cauză Marin rupe relaţia cu Ilie.
în această perioadă au loc evenimente importante pentru istoria ţării, menţionate de naratorul protagonist, fără a insista cu aprecieri sau interpretări personale, decât fugitiv şi lapidar.
. Asasinarea lui Nicolae Iorga de către legionari, care-1 învinuiau de moartea Căpitanului lor, îl determină pe protagonist să se întrebe de ce oare intrase un cărturar atât de valoros în politică, în loc să-şi vadă de cărţile sale.
. Carol al H-lea desfiinţase partidele politice, trăia în văzul lumii cu Elena Lupescu şi fusese detronat, ceea ce-1 determină pe Marin să cugete că: "Meseria de rege nu e lipsită de riscuri". Regele Mihai îi luase locul tatălui său, iar naratorul-protagonist presupune că "era şi el legionar, din moment ce domnea peste o ţară legionară".
. Publicarea, în iulie 1941, a monumentalei opere "Istoria literaturii române" scrisă de George Călinescu îl uluieşte, pur şi simplu, pe Marin Preda. Aprecierile viitorului scriitor se îndreaptă nu numai asupra interpretării operelor literare, ci şi scurtele "portrete geniale" ale autorilor români îl impresionează, acestea fiind captivante pentru cititorul tânăr, fascinat de viaţa reală a unui scriitor. Călinescu oferă o viziune totală asupra vieţii şi operei scriitorului român, "aruncând fulgere de lumină revelatoare" asupra personalităţii fiecăruia.
. Alianţa armatei române cu trupele hitleriste a dus la apariţia, pe bulevardele Bucureştiului, a grupurilor de nemţi, încolonaţi "în linie de patru sau cinci, în ţinută impecabilă, raşi, uniforme gri-bleu, frizaţi, descheiaţi la gât, cu boneta pe-o parte, în acelaşi pas, automate bizare într-o lume pestriţă, care se dădea la o parte din calea lor." Viitorului scriitor i se părea nefirească prezenţa acestora în capitala României şi dezaprobă iţele politice şi lupta pentru putere ce se manifestă în acele vremuri tulburi, confuze şi periculoase totodată.

în formarea personalităţii intelectuale a viitorului scriitor o importanţă covârşitoare' o are pasiunea pentru lectură, interesul nativ pentru literatura universală şi autohtonă. De când venise în Bucureşti, autorul-narator-protagonist se împrietenise cu un anticar, de la care împrumuta cărţi contra unei sume lăsate drept garanţie. Anticarul îşi avea sediul într-un mic pavilion numit "Casa anticarilor" aflat pe Cheiul Dâmboviţei şi, fiind foarte receptiv la dorinţele tânărului de a devora cele mai valoroase scrieri literare, îi făcea rost şi-i pregătea pachete cu operele pe care acesta dorea să le citească.
Un alt personaj care are o contribuţie în procesul formativ al naratorului-protagonist este fratele soţiei "falsului librar", tânărul Pavel, care-şi pierduse vederea într-un accident şi căruia îi citea o prietenă ce voia să se mărite cu el. Cu o puternică personalitate, formată din operele literaturii române şi universale, dar mai ales din nevoia de a refle
cta "asupra vieţii de a cărui lumină din afară era lipsit", orbul exercită o influenţă evidentă asupra viitorului scriitor, îndrumându-i lecturile, în principal, către Swift, Gogol, Tolstoi şi Dostoievski.
De altfel, după propria mărturisire, viitorul scriitor citise până la 19 ani "cel puţin o mie de cărţi" şi numeroşi scriitori, aparţinând literaturii universale, diverselor epoci literare sau ţări, îi modelaseră spiritul şi talentul artistic. între aceştia, se înscriu: Pasternak, Thomas Mann, Guy de Maupassant, Voltaire, Leibniz, Villon, Valery, Mallarme, Baudelaire, Poe, Shakespeare, Balzac etc, nume care însoţesc operele sunt exemplificate şi adesea comentate în roman. Dintre autorii români, o influenţă puternică pentru esenţa spirituală a viitorului scriitor o are Eminescu, a cărui poezie "e un miracol care ne scoate din efemer şi ne face să ne simţim eterni". Preda comentează cu jovialitate poezia lui Bacovia, considerând că "uneori poezia îşi ajunge ei însăşi, fără a exprima neapărat o idee originală" şi că admirabila poezie "Lacustră" reliefează "doar un sentiment că plouă şi totul se prăbuşeşte". Admiraţia şi setea pentru literatură îl fac să divinizeze mulţi scriitori români, cărora le preţuieşte şi le interpretează concepţia despre cele mai variate domenii ale vieţii, nume prezente în mai multe episoade ale romanului, constituind adevărate pagini-document Caragiale, Sadoveanu, Rebreanu, Ion Pillat, Arghezi, Blaga etc.
Caută serviciu la o editură, revistă, teatru ori în lumea artistică a Bucureştiului. După o încercare eşuată la editura lui Georgescu Delafras, protagonistul se gândeşte că, "dacă m-am hotărât ca de pe acum să fiu scriitor", trebuie să încerce ca o creaţie literară să-i apară într-o publicaţie, astfel ca revista respectivă să fie "un certificat că ştiu ceva pe lume". Pentru că citea şi îi plăcea revista "Gândirea", se aşterne pe scris şi, după o săptămână de. trudă, dormind doar câteva ore pe noapte şi mâncând numai pâine şi roşii, se prezintă, cu manuscrisul în buzunar, acasă la Nichifor Crainic, al cărui. nume adevărat este- Ion Dobre. Poetul era în acelaşi timp ministru, avea la poartă gheretă cu soldat, însă îl primeşte pe protagonist abia după amiază. Portretul poetului Nichifor Crainic este asemănător cu fotografia din recenta "Istorie a literaturii române" de G. Călinescu, cu mici deosebiri pe care Marin Preda le cântăreşte cu interes: "Totuşi parcă puţin mai gras şi cu un chip mai puţin spiritualizat ca în acel desen. Se vedea că mânca şi bea zdravăn". Zvonurile care circulau, în general. în mediile şcolare despre scriitorii vremii susţineau că poetul-ministru "era adunat de prin cârciumi şi dus acasă beat mort", dar ceea ce se ştia sigur era faptul că depusese mărturie în apărarea legionarului Codreanu. Atitudinea lui Nichifor Crainic faţă de viitorul scriitor este lipsită de flerul care ar fi putut presimţi un talent ca al lui Marin Preda, însă îi recomandă acestuia, cu ironie, să-şi găsească "un obscur descoperitor de talente", el considerându-se prea important şi prea ocupat ca să-şi piardă vremea cu un debutant. Tânărul este lovit în orgoliul de om şi de artist şi cugetă cu amărăciune: "Ion Dobre! Dobre eşti, mi-am spus, nu Crainic, un Crainic nu se poartă astfel...".
întâlnirea cu Geo Dumitrescu s-a dovedit a fi şansa de care avea nevoie. Se inspiră din scrierile realizate în timpul cursurilor de la Cristur-Odorhei şi rescrie o nouă schiţă intitulată "Pârlitu", cu care se duce să-şi încerce norocul la redacţia ziarului "Timpul". Geo Dumitrescu îi aranjează angajarea în meseria de corector, iar după scurt timp îi face rost şi de al doilea serviciu, la un institut de statistică. Tot acum, în ziarul "Timpul", debutează Marin Preda cu schiţa "Pârlitu", în martie 1942, prilej cu care proaspătul scriitor a fost cuprins de "aceeaşi senzaţie pe care trebuie s-o simtă marinarul când iese prima oară în larg şi vede marea". Siguranţa de sine se manifestă în plan spiritual şi tânărul autor reflectează la faptul că de aici înainte "soarta mea n-avea să se mai schimbe" iar Iui nu-i mai rămânea altceva de făcut decât să cucerească teritoriul literaturii printr-o singură armă: "cuvântul scris". îi cunoaşte, în această perioadă, pe Virgil Untaru (pseudonimul Virgil Ierunca - scriitor care va părăsi ţara în 1947) şi pe Miron Radu Paraschivescu, poetul cu care leagă "o prietenie fecundă, comunicativă şi plină de afecţiune".
în această perioadă frecventează cenaclul literar "Sburătorul" condus de criticul Eugen Lovinescu, care-1 recomandă lui Ion Vinea, protagonistul obţinând astfel postul de secretar de redacţia la "Evenimentul zilei", ziar afiliat gazetei "Curentul" a lui Pamfil Şeicaru. în această calitate, are bucuria de a anunţa pe prima" pagină, cu litere groase, "ca la crimele de mare senzaţie", căderea lui Mussolini.
în ianuarie 1949, într-o iarnă bogată în zăpadă, Marin Preda se duce la Sinaia cu intenţia de a lucra la o operă care să-1 reprezinte, care să-1 confirme ca scriitor important în literatura română. Frământările, neliniştile şi dilema subiectului noii opere îl chinuiesc şi tânărul se întreabă nu "de ce scriu?", ci mai ales "ce să scriu?". Nu avea ce să scrie despre generaţia sa, care fusese împrăştiată de valurile istoriei, din care cauză nu reuşise să o înţeleagă ori să-i ştie visurile, zvârcolirile, aspiraţiile. Să scrie despre sine însuşi, ca "tânăr care îşi căuta un drum, singur în marele oraş şi necunoscând pe nimeni", nu consideră că'ar fi interesat pe cineva, mai ales că nu i se întâmplase nimic spectaculos. Războiul, la care nu participase în mod direct ci trăise numai în atmosfera sa cumplită, nu putea constitui un subiect literar, întrucât lipseau documentele, secrete încă, iar mărturiile tragice despre uciderea a milioane de vieţi în lagăre ale morţii erattprea cumplite pentru "conştiinţa mea senină". Debutul editorial se petrecuse cu un an înainte, în 1948, cu volumul "întâlnirea din Pământuri", iar în finalul acestuia le făgăduise cititorilor o nouă carte.
în căutarea unui conflict puternic pentru viitorul roman, se simte deprimat şi orice idee care-i animă imaginaţia i se pare nesemnificativă şi penibilă. Singurul punct luminos îl constituie o schiţă intitulată "Salcâmul", care apăruse în ziarul "Timpul" şi pe care, nu-şi dădea seama din ce cauză, n-o indusese în volumul "întâlnirea din Pământuri", deşi considera că este cea mai inspirată creaţie dintre toate. Poate că salcâmul înseamnă în sine un sentiment de preţ, intim, care ar fi devenit derizoriu între celelalte nuvele ale volumului, ale căror teme acum îi par minore: "uciderea unui cal, violul unei fete pe câmp, isteria unui muribund, ţicneala unui băiat care are halucinaţii.pe o colină scăldată în ceaţă". Pentru protagonist-, salcâmul reprezintă o "legătură adâncă, neştearsă, cu familia mea" şi totodată "un cod care nu trebuia divulgat", până la includerea subiectului acestei schiţe în romanul "Moromeţii", unde tăierea salcâmului va deveni o scenă memorabilă prin măiestria artistică şi sublimul acţiunii. . ' '
Amintirea autorului-narator-personaj despre realizarea romanului "Moromeţii" este subiectul ultimului capitol (XLIII) al romanului "Viaţa ca o pradă". La Sinaia, în singurătatea vilei şi într-un peisaj feeric, "am pus mâna pe stilou şi am început să scriu; Ilie Moromete...". Scrierea s-a dovedit calmă, liniştită şi fluentă, "fără febră şi fără ştersături", continuând până în iulie când s-a internat în spital, unde se însănătoşeşte prin odihnă, somn şi hrană. Continuă lucrul la roman, pe care-1 lăsase la scena secerişului: "Clipe fericite! Şi eu fusesem la seceriş!". Finalizarea romanului îi provoacă o stare depresivă: "Mă apropiam de sfârşit şi îmi părea rău. Sfâşiasem miracolul... Mă simţeam bătrân...".
Deşi nemulţumit de noul roman, îl dactilografiază, totuşi, apoi "l-am băgat în sertar şi am uitat de el cinci ani". Perioada care urmează este confuză din punct de vedere al creaţiei literare, abia în 1955 îşi aminteşte cât fusese de fericit atunci când scrisese la roman şi consideră că nu cuprindea nimic rău "nici la adresa tatălui meu, nici a copilăriei mele". Dinţr-o dată îşi dă seama că "pactul" cu destinul de scriitor nu mai putea fi încălcat: "scrisesem, trebuia să public" şi a început din nou lucrul la roman: "Era primăvara lui '55". Marin Preda era angajat atunci redactor la "Viaţa Românească", dar şi-a luat concediu, a plecat la Sinaia şi, "după opt luni, în decembrie, Moromeţii apăreau... Aventura în care de mult conştiinţa mea era implicată continua...".
Romanul "Viaţa ca o pradă" ilustrează, pe de o parte, evenimentele, împrejurările care determină procesul de formare a personalităţii autorului-narator-personaj, Marin Preda, în ceea ce priveşte educaţia şi acumularea unei experienţe de viaţă reală, în care include episoade, eroi sau exemple din cărţile citite. Pe de altă parte, destinul de scriitor este determinat de "aventura conştiinţei", în care rolul esenţial îl are magia cuvântului atotputernic: "Am devenit scriitor descoperind treptat forţa lui magică (a cuvântului - «.«.), până ce într-o zi, spre şaptesprezece ani, am încercat să-1 fixez pe hârtie. Chiar cuvintele care îmi treziră viaţa conştiinţei nu fuseseră ele misterioase?".
"Marin Preda, asemeni lui Ion, Creangă sau lui Rebreanu, scrie, mai ales când scrie roman [...] despre satul său, despre casa părintească [...]. Scrie din amintire, retrăindu-şi şi Tecreându-şi copilăria şi adolescenţa". (Ion Rotaru, "O istorie a literaturii române")













Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite