Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
DIN CEAS, DEDUS ... de Ion Barbu
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


poezie interbelică ♦ artă poetică modernă ♦ poezie ermetică ♦ poezie lirică

Definiţie: Conceptul artă poetică exprimă un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre lume şi viaţă a unui autor, despre menirea lui în Univers şi despre misiunea artei sale, într-un limbaj literar care-l particularizează.

Lirica modernă a lui Ion Barbu (1895-1961) ilustrează, după propria mărturisire, relaţia dintre matematică şi poezie: "Ca în geometrie înţeleg prin poezie o anumită simbolistică pentru reprezentarea formelor posibile de existenţă, întrucât există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos, unde se întâlneşte cu poezia".
Etapa ermetică (1925 - 1926), din care face parte volumul "Joc secund", este marcată de un limbaj criptic, încifrat, o exprimare abreviată, uneori în cuvinte inventate: "Nu există un alt poet român care să spună mai mult în mai puţine cuvinte" (T. Vianu). Conceptul "ermetic" înseamnă abscons, încifrat, la care accesul se face prin revelaţie şi iniţiere, amintind de Hermes, zeul grec care deţinea secretele magiei astrologice.
Volumul de.poezii "Joc secund" (1930) exprimă concepţia lui Ion Barbu despre lume şi viaţă asemănătoare cu aceea a lui Platon şi anume că arta, ca şi lumea, este o copie a ideilor, "imitaţia unor imitaţii" (T.Vianu). Arta poetică a lui Barbu este ilustrată de poeziile "Din ceas, dedus..." şi "Timbru", crez artistic definit de poet: "Versul căruia ne închinăm se dovedeşte a fi o dificilă libertate: lumea purificată până a nu mai oglindi decât figu


ra spiritului nostru. Act clar de narcisism. Desigur, ca tot absolutul: o pură direcţie, un semn al minţii".
Poezia "Din ceas, dedus..." este numită de unii critici literari "Joc secund", după numele volumului în deschiderea căruia este inclusă, mai ales că poetul nu i-a pus un titlu, intenţia lui fiind ca acest text liric să iniţieze cititorul într-un univers unic, inconfundabil. Poezia este, aşadar, modernă şi o artă poetică a liricii lui Barbu, în sensul unei concepţii exprimate într-un limbaj şi o viziune aparte, specifice poetului-matematician.

In spirit modern, imaginarul poetic barbian transfigurează realitatea concretă prih oglindirea în şinele liric, răsfrântă apoi, purificată, sub forma poeziei, ca act intelectual de autocunoaştere.

(Structura textului poetic)
Modernismul poeziei "Din ceas, dedus..." a lui Ion Barbu rezidă din caracterul de artă poetică, întrucât cele două catrene constituie chiar "definiţia însăşi a poeziei", în care Barbu defineşte o lume de esenţe ideale, prin detaşarea totală de real. Poezia este, în concepţia lui Barbu, un joc al esteticului pur, "un joc secund, o imagine ireală într-o apă sau într-o oglindă" (G.Călinescu).
Tema poeziei exprimă, în principal, ideea lumii purificate prin reflectarea în oglindă, a creaţiei translatate din sine înapoi în realitate, printr-un joc secund-, printr-un act intelectual ca afectivitate lirică.
Strofa întâi surprinde, într-o frază eliptică de predicat, ideea poetică a reflectării realităţii în oglindă, plasează expresia artistică în atemporal:
"Din ceas, dedus, adâncul acestei calme creste,
Intrată prin oglindă în mântuit azur,
Tăind pe înecarea cirezilor agreste,
In grupurile apei, un joc secund, mai pur."
Eul liric iscodeşte în real - "Din ceas" - frumosul - "adâncul acestei calme creste" -, care se răsfrânge în sine însuşi: "Intrată prin oglindă în mântuit azur". Timpul barbian, "dedus", este neclintit, fără curgere, Alexandru Paleologu considerându-1 "sustras oricărei prize a temporalităţii curente", iar G.Călinescu îl defineşte ca "o ieşire (dedus) din contingent (din ceas)". Eul liric, cum însuşi mărturiseşte, restrânge spaţiul poetic la "o lume purificată până la a nu mai oglindi decât figura spiritului nostru". Actul creaţiei capătă astfel valori narcisiste, poezia fiind un produs al minţii. Aşadar,'în viziunea lui Ion Barbu, poezia este un proces exclusiv intelectual, "un joc secund mai pur", ca manifestare strictă a minţii, în care se reflectă realitatea, "Tăind pe înecarea cirezilor agreste,/ în grupurile apei, un joc secund, mai pur". Oglindirea lumii înconjurătoare în luciul apei se accentuează printr-o subtilă antiteză între "calme creste" şi "cirezile agreste" (câmpenesc, rustic), iar oximoronul "adâncul [...] crestei" dezvăluie ideea că arta este "o răsfrângere la puterea a doua a realităţii". (T.Vianu).
Strofa a doua exprimă o altă viziune despre poezie, care este "Nadir latent" (nadir = punct imaginar pe bolta cerească, diametral opus zenitului şi aflat Ia intersecţia dintre verticala locului, de unde priveşte observatorul, cu bolta cerească din emisfera opusă), sugerând concep#



5;ia matematică a lui Barbu despre creaţia lirică:

"Nadir latent! Poetul ridică însumarea
De harfe resfirate ce-n zbor invers lespierzi
Şi cântec istoveşte: ascuns, cum numai marea,
Meduzele când plimbă sub clopotele verzi."

"Poetul ridică însumarea", calculează un punct imaginar al ideilor în înaltul infinit al spaţiului exterior şi întâlneşte poezia, simbolizată prin metafora "harfe resfirate", aflată în "zbor invers" spre esenţele nevăzute şi neştiute ale Universului. Ca şi la Arghezi, actul creator înseamnă trudă, eul liric "istoveşte" pentru "cântec"^ iar creaţia îşi are riscurile şi jertfele ei, căci înţelesurile se pot pierde uneori, ele neputând ajunge în mod desăvârşit la cititor. Această tristeţe poetică este exprimată prin verbul aflat la prezentul etern, ca o autoadresare, "le pierzi" ori printr-un participiu, "ascuns", sugestiv pentru sensurile absconse ale poeziei. Transparenţa imaginilor artistice este simbolizată prin metafora meduzelor ce schimbă culoarea apei de la suprafaţa mării, formând "clopotele verzi" şi atrăgând astfel privirile până în străfundurile misterioase, aşa cum orice creaţie transpune artistic realitatea. G.Călinescu interpreta metafora astfel: "Poezia e ■[...] lumina fosforescentă a meduzelor care sunt văzute numai pe întuneric, adică atunci când ochii pentru lumea întinsă se închid".

(Limbajul şi expresivitatea textului poetic)
Modernitatea expresivităţii care particularizează lirica lui Ion Barbu rezidă, în mod inedit, din acuzaţia de neclaritate în expunerea ideilor şi de încifrare, de ambiguizare a simbolurilor, dificultatea receptării ei fiind cauzată de concizia exprimării. Sintaxa poetică se caracterizează prin terminologiile ştiinţifice, luate mai ales din matematică -"însumare"-, neologismele-epitet -"nadir latent"- şi recurgerea la elipse, dislocări, inversiuni topice, anacoluturi, îngreunând astfel descifrarea sensurilor clasice ale discursului liric. Aşadar, înţelegerea poeziei lui Barbu este dificilă din cauza structurii interioare de natură ştiinţifică şi a conciziei textului liric, adică "extrema condensare" a stilului său (Tudor Vianu).
Prozodia. Poezia "Din ceas, dedus...", alcătuită din două catrene, are versuri lungi, cu măsura de 13-14 silabe, iar rima este încrucişată.
Mitul oglinzii, la care apelează arta lui Ion Barbu, este mai mult q modalitate stilistică, prin care realitatea se răsfrânge în conştiinţa umană ca într-o oglindă sau în luciul apei, iar imaginile reproduse de poet nu sunt copiate, redate exact din lumea exterioară, ci intelectualizate în mod individual. Oglinda semnifică, aşadar, "reflectarea ideală şi spiritualizată a cosmosului în conştiinţă" (Şerban Cioculescu).
în concluzie, poezia "Din ceas, dedus...", model de concizie lirică, capodoperă a creaţiei artistice a lui Ion Barbu,-constituie o profundă artă poetică, atât prin concepţia poetului asupra rostului şi rolului artei, cât şi prin aceea că este un adevărat cod ce deschide înţelesurile poetice ale universului liric barbian, cu totul unic în literatura română.






Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite