Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
DORINŢA de Mihai Eminescu, poezie lirică - poezie romantică - lirism subiectiv
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


- tema: Iubirea -

Mihai Eminescu (ÎS ianuarie 1850 - 15 iunie 1889) a reflectat în creaţia lirico-erotică urr ansamblu de trăiri emoţionale bine definite, ce se constituie într-un spaţiu imaginar al dorului, al visului erotic manifestate în mijlocul naturii armonizate perfect cu stările interioare ale eului liric: \"Natura este pentru Eminescu o martoră statornică a iubirii\". (Tudor Vianu)
Poezia \"Dorinţa\" de Mihai Eminescu, publicată la 1 septembrie 1876 în revista \"Convorbiri literare\", face parte din tema iubirii şi a naturii, fiind o adevărată \"ars poetica\" pentru lirica erotică eminesciană şi reprezentativă pentru romantism. Alături de \"Lacul\", \"Floare albastră\", \"Sara pe deal\", poezia \"Dorinţa\" ilustrează aspiraţia unei iubiri posibile într-un plan imaginar, proiectată într-un viitor nedefinit, constituind o poezie programatică pentru această viziune erotică eminesciană, în care cuplul nu se realizează. Prima variantă a poeziei a fost concepută sub forma unei scrisori de dragoste, pe carepoetul o adresează iubitei, stilul epistolar fiind un procedeu artistic foarte des întâlnit în creaţiile lirice ale epocii.
în poezia \"Dorinţa\", eul liric imaginează o idilă ce se manifestă în cadru rustic, o poveste de dragoste ideală ce are loc în mijlocul naturii, o fericire ce ar fi posibilă prin intermediul visului şi proiectată într-un viitor neprecizat, în concepţie romantică şi sub forma lirismului subiectiv, propriu artei poetice. în spirit romantic, imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune artistică specific eminesciană, a cărei interpretare implică reflectarea


sensibilă a iubirii, stare emoţională proprie potenţialului cuplu de îndrăgostiţi, care se profilează într-un viitor nedefinit, prin funcţia expresivă şi estetică a cuvintelor şi fonemelor.
(Structura şi compoziţia textului poetic)
Poezia \"Dorinţa\" este alcătuită din şase catrene, dispuse în trei
secvenţe lirice, care sunt delimitate prin alternanţa planurilor temporale
prezent-viitor, precum şi prin succesiunea tablourilor de natură ce
alternează eu scenele erotice.
Titlul \"Dorinţa\" argumentează romantismul poeziei şi sugerează imaginea iubirii posibile, dai neîmplinite. Dragostea este proiectată într-un plan imaginar, exprimând aspiraţia eului liric pentru un sentiment ideal, dorinţa profundă a acestuia de a atinge perfecţiunea trăirii sentimentului de dragoste.
Tema poeziei este un alt argument pentru încadrarea poeziei în romantism. \"Dorinţa\" este o idilă romantică, ce exprimă intensitatea visului de dragoste ideală, pe care poetul aspiră să o atingă, posibila sa fericire, dacă această perfecţiune a cuplului s-ar împlini.
Prima secvenţă corespunde primei strofe, a doua secvenţă este alcătuită din strofele II, III, IV, iar cele două strofe din finalul poeziei compun ultima secvenţă.
. Strofa întâi exprimă o chemare a iubitei, în mijlocul naturii. Verbul la imperativ \"Vino\", care constituie şi incipitul poeziei, sugerează nerăbdarea şi dorinţa puternică a poetului pentru împlinirea sentimentului de dragoste. Iubita este chemată într-un cadru natural rustic, compus din motive romantice specific eminesciene, codrul şi izvorul: \"Vino-n codru la izvorul\".
în această secvenţă poetică, natura este umanizată şi participă emoţional la trăirea sentimentului de iubire, prin personificarea izvorului care \"tremură pe prund\". Posibilul cuplu de îndrăgostiţi este izolat de restul lumii de către elemente ale naturii ocrotitoare, sugerând un loc tainic al iubirii, al visării, redat prin metafora: \" prispa cea de brazde/ Crengi plecate o ascund\". Dorinţa de intimitate a potenţialului cuplu este accentuată şi în continuarea poeziei, în versul din a treia strofă, stare sugerată de repetiţia \"Vom fi singuri-singurei\". Verbele la prezent sugerează permanentizarea atitudinii prin care natura umanizată protejează perechea de îndrăgostiţi.
. Următoarea secvenţă poetică ( strofele II, III, IV) profilează, în spirit romantic, posibila întâlnire şi gesturile tandre care compun un joc al iubirii. Verbele la conjunctiv - \"să alergi\", să-mi cazi\", \"să-ţi desprind\", \"să-1 ridic\" - sau la indicativ viitor - \"şede-vei\", \"vom fi\", \"or să-ţi cadă\" - sunt în antiteză cu timpul prezent din prima strofa. Ele devin aici un timp al dorinţei, al posibilei împliniri a iubirii. Gesturile îndrăgostitului compun un adevărat ritual erotic şi sunt încărcate de tandreţe mângâietoare, de gingăşie: \"Şi în braţele-mi întinse/ Să alergi, pe piept să-mi cazi,/ Să-ţi desprind din creştet vălul,/ Să-1 ridic de pe obraz.// Pe genunchii mei şede-vei\". în lirica eminesciană, teiul este simbolul iubirii, iar motivul romantic al florilor de tei, prin imaginea olfactivă, amplifică intensitatea sentimentului de dragoste profundă, unică. Şinele poetic alcătuieşte un scurt portret al iubitei, prin epitete cromatice, \"fruntea albă\" şi \"părul galben\", iar jocul dragostei sugerează posibila fericire printr-un epitet specific eminescian, \"dulce\", simbolul sărutului: \"Lăsând pradă gurii mele/ Ale tale buze dulci...\". Iubita este tandră, şăgalnică, ispititoare, iar cei doi îndrăgostiţi se contopesc şi se integrează total ritmurilor naturii.
. A treia secvenţă lirică este alcătuită din ultimele două strofe şi continuă descrierea dorinţei puternice a eului liric pentru împlinirea iubirii ideale, care ar putea fi un vis de fericire deplină: \"Vom visa un vis ferice\". Natura este personificată, umanizată, deoarece participă emoţional la trăirea sentimentului de dragoste, creând, printr-o imagine auditivă, un fond muzical ce amplifică şi înalţă iubirea: \"îngâna-ne-vor c-un cânt/ Singuratice izvoare,/ Blânda batere de vânt\". Cuplul de îndr



9;gostiţi se contopeşte, în spirit romantic şi într-o totală armonie cu natura personificată, sugerând prelungirea beatitudinii iubirii dincolo de realitate, de viaţă, spre eternitate, prin motivul visului: \"Adormind de armonia/ Codrului bătut de gânduri/ Flori de tei deasupra noastră/ Or să cadă rânduri-rânduri\". Personificat, codrul participă afectiv, ca un prieten apropiat al poetului, la trăirea sentimentului de dragoste: \"Codrului bătut de gânduri\". în ultimele două versuri, florile de tei specifice eroticii eminesciene dau eternizare iubirii, pe care o proiectează într-un viitor optimist, sugerat de timpul verbului, în formă populară: \"Flori de tei deasupra noastră/ Or să cadă rânduri-rânduri\".
(Limbajul şi expresivitatea textului poetic)
Expresivitatea stilistică a poeziei sporeşte emoţia artistică a cititorului
prin personificarea \"codrului bătut de gânduri\", a izvoarelor \"singuratice\",
a florilor de tei \"înfiorate\", precum şi prin adresarea directă, ca marcă a
lirismului subiectiv manifestat în toată poezia.
Registrul stilistic, tipic romantismului, este popular, prin formele la viitor ale verbelor \"or să-ţi cadă\", \"şede-vei\", care amplasează povestea de dragoste într-un cadru rustic. Verbele aflate la conjunctiv accentuează concepţia lui Minai Eminescu despre iubirea ideală, pe care n-o împlineşte, dar o doreşte cu patimă: \"să alergi\", \"să-mi cazi\", \"să ridic\", \"să desprind\", \"s-o culci\". Verbele la viitor sugerează optimismul eului liric privind posibila împlinire a iubirii absplute, într-un cândva nedefinit, ca un vis de fericire ce urmează să se manifeste într-un viitor imaginar: \"vom visa\", \"îngâna-ne-vor\", \"or să cadă\".
Sugestia textului liric este ilustrată prin figurile de stil (tropi) care compun un tablou unic prin frumuseţe, adevărat ansamblu estetic în cadrul căruia s-ar putea manifesta iubirea ideală şi atinge fericirea absolută, dacă perechea de îndrăgostiţi s-ar contopi, provocând o emoţie puternică de admiraţie şi încântare asupra cititorului.
Figurile sintactice şi de construcţie sunt prezente prin sintagmele alcătuite din repeăăi, care au rolul de a intensifica sentimentul de dragoste ce s-ar putea împlini numai în mijlocul naturii ocrotitoare: \"singuri-singurei\", \"rânduri-rânduri\", lăsând loc speranţei meditative.
Figurile semantice excelează în poezie prin varietate şi sugestie. Metafora \"Iar în păr înfiorate/ Or să-ţi cadă flori de tei\" sugerează emoţia puternică a celor doi îndrăgostiţi, la care participă afectiv florile \"înfiorate\". Personificările au rolul de a accentua participarea emoţională a naturii umanizate la trăirea sentimentului de iubire, fiind în deplină armonie cu cei doi îndrăgostiţi: \"îngâna-ne-vor c-un cânt/ Singuratice izvoare/ Blânda batere de vânt\", \"... armonia/ Codrului bătut de gânduri\". Epitetele cromatice compun imaginea iubitei, care are \"fruntea albă\", \"părul galbăn\" ilustrând concis dar sugestiv un portret fascinant, plin de gingăşie şi\'delicateţe al fetei, iar epitetul specific eminescian, \"buze dulci\", pecetluieşte prin sărut fericirea extatică a posibilei perechi de îndrăgostiţi.
Lirismul subiectiv se defineşte prin mărcile lexlco-gramaticale ale eului liric, reprezentate de verbe şi pronume la persoana I, singulat/plural: \"să desprind\", \"să ridic\", \"Vom fi\", \"vom visă\", \"-mi\", \"mei\", \"meu\", \"mele\", \"ne\", \"noastră\", evidenţiind nota meditativă auctorială. Adresarea directă accentuează subiectivismul poeziei prin verbe şi pronume la persoana a Ii-a singular, \"vino\", \"să alergi\", \"să cazi\", \"şede-vei\", \"s-o culci\", \"-ţi\", \"tale\".
Prozodia. Versurile au măsura doinei populare, de 7-8 silabe. Ritmul trohaic şi rima, care este construită printr-o singură pereche în fiecare strofă, diminuează tonalitatea poeziei populare.
în concluzie, Eminescu sintetizează în poezia \"Dorinţa\" concepţia sa despre iubire, care poate fi o poveste de dragoste ideală posibilă, manifestată numai în mijlocul naturii participative şi ocrotitoare. Poezia \"Dorinţa\" este un mic poem pastoral, o poveste de iubire posibilă doar prin intermediul visului de fericire deplină, o creaţie romantică.






Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite