Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




loading...


Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
ENIGMA OTILIEI - roman interbelic - roman modern obiectiv - roman balzacian - roman realist (proză realistă)
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


de George Călinescu

- tema: Iubirea -

în 1932, George Călinescu (1899-1965) susţinea necesitatea apariţiei în literatura română a unui roman de atmosferă modernă, deşi respingea teoria sincronizării obligatorii a literaturii cu filozofia şi psihologia epocii, argumentând că literatura trebuie să fie în legătură directă cu "sufletul uman". în romanul "Enigma Otiliei" (1938), Călinescu depăşeşte realismul clasic, creează caractere dominate de o singură trăsătură definitorie, realizând tipologii (avarul, arivistul), modernizează tehnica narativă, foloseşte detaliul în descrieri arhitecturale şi în analiza personajelor, înscriindu-se astfel în realismul secolului al XX-lea, cu trimitere certă către creaţia lui Balzac.
(Compoziţia romanului. Influenţe balzaciene)
Balzacianismul este prezent în "Enigma Otiliei" prin tema romanului, care ilustrează viaţa burgheziei buCureştene de la începutul secolului al XX-lea, societate degradată sub puterea mistificatoare a banului. Acţiunea romanului este construită în jurul averii lui moş Costache Giurgiuveanu, motivul literar al moştenirii concentrând faptele şi reacţiile personajelor interesate mai mult sau mai puţin de banii şi bunurile bătrânului. De altfel, Balzac a concentrat forţa distrugătoare "a banului în dictonul: "Zeul la care se închină toţi este banul".
Ideea paternităţii este nucleul epic al romanului, fapt confirmat de Călinescu însuşi, care-şi intitulase iniţial romanul "Părinţii Otiliei". Influenţa balzaciană, preluată probabil din romanul "Moş Goriot", reliefează


; ideea că degradarea relaţiilor din cadrul familiei duce, fără putinţă de tăgadă, la degradarea întregii societăţi. Balzac exprimă această idee prin replica lui Goriot, aflat pe patul de moarte: "Patria o să piară dacă taţii sunt călcaţi în picioare. Societatea, lumea se bazează pe paternitate, totul se prăbuşeşte dacă nu-şi mai iubesc copiii părinţii".
Ca şi în romanele lui Balzac, relaţiile interfamiliale sunt conflictuale şi degradate. Sentimentele paterne ale lui Costache Giurgiuveanu pentru Otilia sunt învinse de avariţia personajului, el neputând asigura "fe-fe-fetiţei" lui traiul în viitor, tânăra fiind nevoită să se mărite cu Pascalopol. Acesta, la rândul lui, nu-şi defineşte foarte bine sentimentele faţă de Otilia, nu poate distinge "ce e patern şi ce e viril" în relaţia sa cu tânăra. Legătura familială a Aglaei cu fratele ei, Costache, se degradează profund din cauza averii acestuia, distrugând orice sentimente fraterne între cei doi. Menajul Olimpia - Stanică Raţiu se rezumă la discursuri fade despre familie şi societate, tema dizertaţiilor sale fanfaronade fiind paternitatea, o teorie demagogică prin care Stanică stoarce bani de la oricine. Aurica şi-ar dori o familie, dar alergând disperată după bărbaţi, nu reuşeşte să-şi întemeieze un cămin. De asemenea, relaţiile din cadrul familiei Tulea sunt total degradate, Aglae stăpâneşte cu autoritate distrugătoare destinele copiilor ei, iar Simion, ca tată şi ca soţ, este incapabil şi dezinteresat de a fi "cap de familie".
Detaliul încadrează cu precizie acţiunea în timp şi spaţiu ("într-o seară, de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, [...] în strada Antim, venind dinspre strada Sfinţii Apostoli..."), iar descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu ("zidăria era crăpată şi scorojită [...] un grilaj înalt şi greoi ruginit şi căzut puţin pe spate...") are implicaţii caracterologice pentru proprietar. Construirea personajelor se bazează, de asemenea, pe tehnica detaliului pentru descrierea fizionomiei, coafurii, îmbrăcămintei, gesturilor, timbrului vocii, creionând un portret complex: fizic, moral şi în mişcare.
Romanul "Enigma Otiliei" de George Călinescu întruneşte aşadar spiritul clasic balzacian, cu elemente de factură romantică şi cu trăsături puternice ale romanului modern, realist şi obiectiv prin introspecţia şi luciditatea analizei psihologice a personajelor, din care se desprind psihologii derutante (Otilia), degradări psihice ca alienarea, senilitatea (Simion), consecinţele eredităţii (Aurica o moşteneşte pe Aglae, iar Titi pe Simion), constituindu-se într-o creaţie fundamentală a literaturii române.
Ca orice roman, "Enigma Otiliei" este o specie epică în proză, cu acţiune complexă organizată pe mai multe planuri narative, cu puternice conflicte şi o complicată intrigă, la care participă numeroase personaje bine individualizate şi construite în spirit modern de Călinescu. Principalul mod de expunere este naraţiunea, iar personajele se conturează direct prin descriere şi tehnica detaliului, iar indirect, din propriile fapte, gânduri şi vorbe, prin dialog, monolog interior, introspecţie auctorială.
Perspectiva narativă este modernă şi defineşte punctul de vedere al naratorului omniscient (heterodiegetic) şi omniprezent asupra evenimentelor Telatate la persoana a IlI-a, iar atitudinea naratorului reieşită din relaţia sa cu personajele profilează focalizarea zero şi viziunea "dindărăt", argumentând caracterul obiectiv al romanului. Tot în modernism se înscrie şi existenţa celui de al doilea narator homodiegetic, Felix, care, în ipostaza de martor al evenimentelor, este mediatorul între naratorul obiectiv al romanului şi cititorul fictiv (naratorul), făcându-i cunoştinţă acestuia cu personajele şi întâmplările acţiunii, prin relatare la persoana a III-a.
Semnificaţia titlului. Otilia este un personaj tipic de feminitate enigmatică pentru toate personajele romanului. Subiectivismul (relativismul) cu carş este privită din mai multe unghiuri de vedere, foarte diferite, asociază în mod fericit puritatea cu farmecul natural al vârstei, Otilia fiind de o tulburătoare seriozitate.sau zvăpăiată ca o fetiţă, ceea ce dă o fascinaţie cuceritoare personajului. Amestecul teribilelor copilării, al plăcerilor de a alerga desculţă prin iarbă cu seriozitatea şi raţiunea rece prin care judecă şi explică imposibilitatea mariajului dintre ea şi Felix nedumereşte şi fascinează. împrăştiată şi dezordonată, acceptă raţional protecţia lui Pascalopol şi respinge, rezervat, manifestările sentimentale ale lui Felix. Este înţelegătoare şi plină de tact în comportamentul ei faţă de moş Costache, dar aparent imună la răutăţile celor din clanul Tulea, ea rămâne surprinzătoare prin amestecul unui farmec juvenil cu o maturitate profundă. Această "enigmă a Otiliei" se naşte mai ales în mintea lui Felix, care nu poate da explicaţii plauzibile pentru comportamentul fetei, ce rămâne până la sfârşitul romanului o tulburătoare întruchipare a naturii contradictorii a sufletului feminin. îndrăgostit total de Otilia, Pascalopol o admiră şi o înţelege, dar nici el nu poate descifra în profunzime reacţiile şi gândurile fetei, confirmându-i lui Felix în finalul romanului: "A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă".
(Construcţia subiectului şi a discursului narativ) Romanul "Enigma Otiliei" de George Călinescu nu are fir epic, fiind structurat pe două planuri care se întrepătrund şi se determină reciproc. Primul plan priveşte destinul tânărului Felix Sima, care, înainte de a-şi face o carieră strălucită de medic, parcurge criza erotică iminentă la vârsta adolescenţei, iar celălalt plan ilustrează istoria unei moşteniri, în jurul căreia romancierul construieşte imaginea societăţii burgheze din Bucureşti, de la începutul secolului al XX-lea, aflate în plină degradare morală sub forţa distrugătoare a banului. Pentru mentalitatea epocii privind avantajele moştenirii, este ilustrativă replica lui Stanică Raţiu: "Dacă familia mea nu.ş-ar fi prăsit atâta, vă spun pe onoarea mea, azi aş fi milionar.[..-.]. Am unchi şi mătuşi foarte bogate, cât păr în cap. însă toţi au copii şi nepoţi, încât până să-mi vie rândul, mai bine mă linsese. [...] Unul se zbate de mic, învaţă, îşi umple plămânul de oftică, şi altuia îi pică moştenirea de-a gata".
Perspectiva temporală este înlănţuită şi cronologică, bazaţi pe relatarea evenimentelor în ordinea derulării lor, iar cea spaţială reflectă un spaţiu real, acela al caselor, străzilor, locurilor concrete şi unul imaginar închis, prin care se conturează trăirile interioare ale personajelor.
Perspectiva realistă a romanului este configurată de precizarea timpului şi a spaţiului desfăşurării acţiunii, realizată prin tehnica detaliului, care constituie incipitul romanului. "într-o seară de la începutul lui iulie 1909; cu puţin înainte de orele zece", Felix Sima, un tânăr de vreo optsprezece ani, absolvent al Liceului Internat, soseşte de la Iaşi pe strada Antim din Bucureşti, acasă la Costache Giurgiuveanu. Fiul doctorului Iosif Sima rămăsese prfan şi venise în Capitală ca să urmeze facultatea de medicină, fiind lăsat în grija tutorelui său, Giurgiuveanu. Naratorul face un portret detaliat tânărului cu faţa juvenilă, cu obrazul de culoare măslinie, îmbrăcat într-o uniformă neagră,"strânsă* bine pe talie", având "un aer bărbătesc şi elegant".
Naratorul omniscient descrie în manieră balzaciană strada Antim, cu "aspect bizar" din cauza caselor de aproximativ aceeaşi înălţime, construite într-un amestec ridicol de stiluri arhitecturale, detalii ce au rol caracterizator pentru locuitorii din această zonă a Capitalei, semnificând faptul că ei au cam aceeaşi condiţie socială, modestă, aceeaşi educaţie superficială şi cultură mediocră. Casa lui Costache Giurgiuveanu sugerează avariţia proprietarului, întrucât pereţii erau "grosolan tencuiţi şi zugrăviţi cu şablonul şi cu mâna", scara scârţâia, giurgiuvelele erau din lemn "umflat şi descleiat de căldură sau ploaie şi bubos de vopsea cafenie".
Costache Giurgiuveanu, personajul central al romanului, este prezentat cititorului (naratarului) prin intermediul naratorului homodiegetic, care vede un bătrânel clipind mărunt la tânărul Felix, şi, cu "un glas neaşteptat de răguşit", şopteşte repede: "Nu-nu-nu ştiu... nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc..."-. Tot prin ochii lui Felix sunt prezentate aproape toate personajele adunate în jurul mesei, jucând table şi cărţi: Costache Giurgiuveanu, Otilia Mărculescu, Leonida Pascalopol, Aglae, Aurica şi Simion Tulea. Astfel, cititorul face cunoştinţă cu fiecare erou în parte, tânărul descriind detaliat fizionomia, coafura, îmbrăcămintea, gesturile şi comportamentul lor, cu sugestive trimiteri caracteriale.
Atunci când Felix merge la familia Tulea, cititorul (naratarul) ia cunoştinţă, tot prin intermediul personajului-martor (narator homodiegetic), despre aspectul casei, preocupările şi obiceiurile locatarilor, utilizând aceeaşi tehnică a detaliului, prin care se sugerează şi trăsături caracteriale. Astfel, tatăl familiei, Simion Tulea, broda perne pe etamină şi picta, ca şi Titi, tablouri ce reproduceau cărţi poştale ilustrate, iar un ochi atent şi-ar fi dat seama că "niciun tablou nu era original", de unde reies lipsa de creativitate şi fantezie, stereotipia gândirii celor doi bărbaţi. Felix se oferă să-1 mediteze pe Titi pentru corigenta la limba latină, întrucât la cei 22 de ani nu terminase încă liceul, dar acesta vrea numai traducerea, pe care o scrie cuvânt cu cuvânt deasupra textului latin. Olimpia, fata mai mare a Aglaei, trăia în concubinaj cu Stanică Raţiu, un "avocat fără procese", care nu voia să se cunune cu ea până când Simion nu-i dădea casa promisă ca zestre, lucru care se rezolvă cu greu, după naşterea copilului şi la insistenţele tenace ale lui Stanică.
Alt plan epic este reprezentat de iubirea adolescentină a lui Felix pentru Chilia, care-i reproşează acesteia familiaritatea excesivă faţă de moşierul Pascalopol. Tânăra reacţionează cu surprinzătoare maturitate la declaraţiile lui Felix, despre care crede că este prea tânăr şi nerăbdător, îl sfătuieşte să nu se gândească la iubire "înainte de a-ţi face o carieră strălucită", considerând că dragostea singură n-ajunge, este nevoie de multă răbdare şi bunătate. Felix se înscrisese Ia Facultatea de medicină, deşi Aglae se arăta sceptică în ceea ce priveşte posibilităţile materiale şi intelectuale ale tânărului orfan. Conflictul dintre Otilia şi familia Tulea evoluează, tânăra fiind deseori bârfită şi jignită, Aglae temându-se ca fata să nu fie înfiată de Costache şi ea să piardă astfel moştenirea averii fratelui său.
Un plan narativ secundar urmăreşte familia lui Stanică Raţiu, unde lucrurile păreau că se aşază, el se căsătorise oficial cu Olimpia, se mutaseră în casa obţinută ca zestre şi, indiferenţi acum la eventualele reacţii ale lui Simion, veneau în fiecare zi la familia Tulea, autoinvitându-se la masă. Astfel, copilul de două luni, Relişor, fusese cu desăvârşire uitat şi, lăsat singur în casă, căzuse din pat şi murise. Olimpia primise lovitura "cu mare calm, aproape ca o uşurare", la înmormântare "fu nepăsătoare, plictisită", dar Stanică plângea în hohote, zgomotos şi ostentativ, stârnind compasiunea femeilor de prin cimitir. Alt plan epic şi alt episod se referă la familia Tulea, unde se întâmplă un eveniment ce-i consternează pe toţi. Titi, căruia-îi fusese prezentată Ana, sora unui coleg de la belle-arte, Sohaţchi, este atras într-o relaţie amoroasă şi, surprinşi în flagrant de către doi fraţi ai fetei, îi obligă să se căsătorească. Surprinsă peste măsură, Aglae mai întâi a plâns mângâindu-şi băiatul ca şi
când ar fi trecut prin cine ştie ce nenorocire, apoi o acuză pe fată de escrocherie şi Stanică reuşeşte în cele din urmă să-1 convingă pe Titi să divorţeze.
Evenimentele se precipită, secvenţele narative se înlănţuie alternativ, ilustrând diferitele planuri ale acţiunii. Otilia pleacă, brusc, cu Pascalopol la Paris, fără să ştie nimeni, iar Felix este deznădăjduit şi nedumerit, aşteptând în fiecare zi o scrisoare sau o veste de la ei. Aglae face o criză de nervi şi Aurica, vânătă de invidie, consideră că Otilia este o stricată: "să pleci fără ruşine cu un bărbat în străinătate?". Stanică îi face cunoştinţă lui Felix cu Georgeta, o curtezană întreţinută de un general bătrân, pe care tânărul o vizitează pentru a se consola de plecarea Otiliei. Simion se simte din ce în ce mai rău, însă Felix îşi dă seama că bătrânul nu mai e în toate minţile, pentru că îşi scotea afară rufăria şi se plângea că duşmanii vor săi omoare hainele. Se credea Iisus şi spunea că tocmai a înviat: "Ieri am înviat". Aurica făcea turnee pe Calea Victoriei în căutare de bărbaţi, iar pe Olimpia şi pe Agla*e nu le interesa boala lui Simion. Prin intervenţia unui doctor, bătrânul este internat la un sanatoriu de boli nervoase, unde este definitiv abandonat de întreaga familie.
După întoarcerea celor doi de la Paris, Costache adună materiale de la demolări ca să-i construiască Otiliei o casă, dar face un atac cerebral. Aglae preia comanda, vine urgent cu Aurica, Olimpia şi, bineînţeles, Stanică, în strada Antim, să vegheze ca nimeni să nu se atingă de nimic. Episodul este grotesc, ea aduce sarmalele de acasă şi întind cu toţii o masă mare, ca un festin, ignorându-1 total pe moş Costache: "Tu stai liniştit acolo ca un bolnav, să nu-ţi cadă gheaţa de la cap".
Costache îşi revenise după boală, refuză să întocmească un testament sau să o înfieze pe Otilia şi, dorind să iasă din casă, o roagă pe fată să-i facă un săculeţ din pânză de cort, pe care-1 coase apoi în spatele pantalonilor, în care îşi "îndesă pachetele cu hârtii". Nu după mult timp, bătrânul face din nou o criză şi e găsit pe duşumea de Otilia şi de Felix care o trimit imediat pe Marina după doctor. Aceasta se duce mai întâi la Aglae şi "într-o clipă, toată ceata vine în marş spre locul întâmplării". Costache gemea şi icnea, spre dezamăgirea Aglaei, care spera că murise.
Stanică pândeşte permanent la geamul odăii şi Costache şopteşte înspăimântat, presimţind parcă ce avea să se întâmple: "ochii, ochii!". Stanică o trimite pe Otilia să ia aer şi, rămânând singur cu bătrânul, îi fură pachetul cu bani. Bătrânul holbează ochii şi, cu o sforţare supraomenească, se dă jos din pat şi strigă cu un urlet "gutural, plângător: Banii, ba-banii, pu-pungaşule!", apoi se prăbuşeşte pe podea. Stanică pune pachetul sub cămaşă, o ia pe Aurica şi se întorc împreună în casa lui Giurgiuveanu, pe care îl găsesc mort. Imediat, Aglae "veni cu toată banda", tocmai când se întorcea şi Otilia şi începe să caute febril prin sertare, prin garderob, prin sobă, dar nu găseşte sub saltea decât "vreo câteva mii de lei".
După înmormântarea lui Costache, Otilia este tristă şi-i explică lui Felix, cu amărăciune şi cu o profundă maturitate, că el este prea tânăr pentru ea, că o femeie trăieşte cu adevărat "vreo zece ani cel mult", din care ea mai are doar "cinci, şase ani", după care apar cearcăne la ochi şi zbârcituri pe obraz şi devine, ca Aurica, insuportabilă. Fata îi dă exemplu pe Pascalopol care, deşi de aceeaşi vârstă cu Aglae, "este elegant şi cu suflet tânăr", pe când femeia "e o babă".
Finalul romanului consemnează destinele personajelor. Otilia se căsătorise cu Pascalopol în străinătate, apoi divorţase şi devenise "nevasta unui conte, aşa ceva". Felix ajunsese profesor universitar, medic de prestigiu şi autor de tratate de medicină, se căsătorise "într-un chip [...] strălucit" şi frecventa un cerc de persoane influente. Stanică Raţiu se însurase cu Georgeta, care, deşi nu-i născuse nici ea vreun fiu, avea protectori importanţi. El era proprietarul unui bloc de locuinţe şi patrona "tripouri şi cercuri de morfinomani".
, Felix se întâlneşte în tren cu Pascalopol, care nu mai semăna aproape deloc cu cel de altădată, era "bătrân de tot, uscat la faţă, dar tot elegant". Moşierul îi arată lui Felix o fotografie din care privea "o doamnă foarte picantă, gen actriţă întreţinută şi un bărbat exotic; cu floare la butonieră". Felix n-o recunoaşte pe Gtilia în acea fotografie, făcută - se pare - la BuenQS Aires şi, eu toate că femeia era frumoasă, "nu era fata nebunatică" pe care o ştia el. Pascalopol mărturiseşte că se despărţise de Gtilia, deoarece era prea bătrân şi vedea că ea se plictiseşte, ăşâ că i-a redat libertatea: "A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă", finalul romanului rămânând deschis în privinţa destinului Otiliei.
Mânat de amintiri, Felix se duce pe strada Antim. Gasa lui moş Costache era înnegrită de vreme şi părea nelocuită, cu poarta legată eu lanţ şi curtea năpădită de scaieţi. El îşi aminteşte de seara când venise pentru prima oară aici, i se pare că vede capul chel al lui moş Costache şi-i răsună limpede în urechi cuvintele de atunci: "Aici nu stă nimeniV.
Tipurile de personaje atestă realismul romanului, prin aceea că fiecare erou este dominat de o trăsătură de caracter definitorie, dar Câlinescu depăşeşte valenţa clasică prin faptul că le conferă în plus o dimensiune socială şi una psihologică, realizând adevărate "caractere": Costache Giurgiuveanu este întruchiparea avarului, Stanică Raţiu este tipul parvenitului (arivistului), Aglae este "baba absolută Iară cusur în rău", Titi - tipul retardatului, Aurica fata bătrână, Felix este definit de autor ca "martor şi actor", iar Otilia, eternul feminin enigmatic.
Costache Giurgiuveanu este personajul central al romanului şi întruchipează avarul. Direct sau indirect, el hotărăşte destinele celorlalte personaje care roiesc în jurul averii sale, în goana după moştenire. Gesturile, bâlbâială, răguşeala sunt arme de apărare, reacţii provocate de teama de a nu fi jefuit, de a nu fi nevoit să dea vreun ban cuiva. Ciudăţenia personajului este dată de glasul "stins" şi "răguşit", de duioşiile şi emoţiile ştiute numai de el, când îşi freca mâinile cu "un râs prostesc" sau de atitudinea afectuoasă faţă de Otilia. Umanizarea avarului se motivează prin respectul pe care Giurgiuveanu îl avea pentru Pascalopol, prin încrederea faţă de Felix şi dragostea pentru Otilia. Destinul lui Costache este dramatic, Stanică Raţiu fiind cel care îi fură pachetul cu bani pe care bătrânul îl ţinea asupra sa, tocmai de teama hoţilor şi moare cu groaza întipărită pe chip, articulând cu disperare: "ba-banii, pu-pungaşule".
Otilia Mărculescu este "eroina mea lirică", proiecţia autorului în afară, "tipizarea mea în ipostază feminină" (G.Călinescu). Este cel mai modern personaj al romanului, atât prin tehnicile de realizare, cât şi prin problematica sa existenţială, reprezentând tipul feminităţii. Fascinantă şi imprevizibilă, Otilia este un personaj complex, cu un comportament derutant, fiind capabilă de emoţii puternice, apoi trecând brusc de la o stare la alta, împrăştiată şi visătoare uneori, dovedind, alteori, în mod surprinzător, luciditate şi tact, precum şi o autocunoaştere desăvârşită a propriei firi: "Eu am un temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată".
Felix Sima, definit chiar de Câlinescu "martor şi actor", deschide romanul prin descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu, privită în detaliu şi îl încheie cu aceeaşi imagine a clădirii văzute din perspectiva eroziunii timpului. Romanul pune în centrul narativ al acţiunii formarea personalităţii lui Felix, de aceea poate fi considerat, din acest unghi, un bildungsroman. Comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele, conturează, indirect, o structură de intelectual, o lire raţională, lucidă, cu o mare nevoie de certitudini, o fire analitică şi un spirit de observaţie foarte dezvoltat.
Stanică Raţiu este tipul parvenitului (arivistului), înscris în galeria lui Dinu Păturică, personajul lui Nicblae Filimon, fiind în acelaşi timp şi tipul demagogului, alături de Nae Caţavencu al lui I.L.Caragiale. Stanică, "avocatul fără procese" provine dintr-o familie numeroasă care-şi împărţise diferitele moşteniri, fiind produsul societăţii în care trăieşte, o lume în care banii reprezintă totul, în care căsătoriile se bazează pe interese materiale, ca şi cariera, succesul în viaţa politică, respectul şi statutul social, adică o lume unde "Zeul la care se închină toţi este banul" (Balzac). Arivist, hotărât să pună mâna pe averea lui moş Costache, îi cauzează moartea prin furtul banilor, cu care intră în afaceri dubioase.
Leonida Pascalopol, moşier şi, mai nou, burghez rafinat, este prezentat cititorilor tot prin ochii lui Felix, care vede "un om cam de vreo cincizeci de ani, [...] elegant prin' fineţea pielii şi tăietura englezească a mustăţii cărunte". Comportamentul, gesturile şi atitudinile lui Pascalopol conturează, indirect, un om generos, distins, cu gusturi desăvârşite, elegant, are o casă mobilată cu distincţie, cântă la flaut, este cultivat şi plin de nobleţe. Cu aceeaşi mărinimie sufletească, arunci când îşi dă seama, după câţiva ani de căsătorie, că nu mai este potrivit pentru Otilia, îi redă acesteia libertatea, dintr-un profund sentiment "de umanitate, s-o las să-şi petreacă liberă anii cei mai frumoşi".
Relaţiile dintre membrii familiei Tulea sunt degradate, lipsite de sinceritate şi de legături afectuoase, aşa cum remarcă Felix: "Curioasă familie [...]. Niciunul nu are cea mai mică iubire pentru celălalt, toţi se bârfesc şi se urăsc", ilustrează balzacianismul personajelor.
Aglae Tulea este "baba absolută, fără cusur în rău", cum o caracterizează direct un personaj, Weissmann, este o femeie proastă, acră şi vulgară, limitată în gândire şi, ca toţi membrii familiei Tulea, lipsită total de fantezie şi de capacitate creativă. Lacomă şi obsedată de averea lui Costache, autoritară şi plină de venin faţă de toată lumea, anihilează personalitatea copiilor ei, pe care nu-i înţelege şi care eşuează lamentabil: Olimpia e părăsită de Stanică, Titi cade tot mai mult în mania "legănatului", iar Aurica rămâne fată bătrână. Aglae Tulea este un personaj grotesc, prin faptul că nu are nicio trăsătură pozitivă, chiar calitatea de mamă iubitoare este dăunătoare şi distructivă pentru copii.
Simion Tulea este capul familiei, însă devine senil şi apatic, evoluând treptat spre nebunie. Aurica Tulea este fata cea mică a Aglaei, conturată în antiteză cu feminitatea şi delicateţea Otiliei, supusă de la început şi până la sfârşit unui automatism psihologic şi întruchipează tipul fetei bătrâne. Titi Tulea este tipul retardatului, imbecilitatea şi mecanicismul gândirii fiind ilustrate în contrast cu inteligenţa lui Felix. Placidă şi leneşă, Olimpia Tulea nu are energia de a se lupta pentru zestrea pe care i-o promisese Simion, iar permanenta nepăsare şi apatie îl enervează pe Stanică şi-1 determina să o părăsească.
în 1932, vorbind despre direcţia pe care trebuie să o urmeze romanul românesc, dacă să fie balzacian, stendhalian, tolstoian sau proustian, George Călinescu argumenta că"trebuie să fim cât mai Originali, şi ceea ce conferă originalitate unui roman nu este metoda, ci realismul fundamental, [...] literatura nu e în legătură cu psihologia, ci cu sufletul uman".









loading...




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite