Este o specie a genului epic, în versuri(nai rar în proză), în care sunt criticate trăsături negative de caracter şi defecte omeneşti puse pe seama umor animale, urmărind îndreptarea comportamentului uman.
În literatura universală au scris fabule: Esop, La Fontaine, Krâlov.
Fabula a fost cultivată în literatura română de către:
1. Grigore Alexandrescu
2. Alecu Donici
3. George Topârceanu
4. Tudor Arghezi
5. Aurel Barang
Grigore Alexandrescu aparţine generaţiei de scriitori de la 1848 şi a scris fabule valoroase cum ar fi: „Boul şi viţelul”, „Câinele şi căţelul”, „Lupul moralist”, „Toporul şi pădurea”.
Trăsături ale fabulei
este o creaţie epică deoarece are narator, acţiune şi personaje
textul fabulei este alcătuit din 2 părţi:
1. poveste alegorică
2. morala: - explicită (formulată de către autor)
- implicită (desprinsă de către autor)
acţiunea oricărei fabule este scurt , concentrată, rezumându-se la un singur aspect din viaţa personajelor
cadrul spaţio-temporal al unei fabule este vag conturat, intenţia autorului fiind de a da un caracter de generalitate faptelor prezente
universul uman este înlocuit cu universul necuvântătoarelor 8de obicei animale) pe baza unei succesiune de personificări care se numeşte alegorie
Alegoria este o figură de stil care constă în înlocuirea unei realităţi abstracte cu o imagine concretă pe baza unor asemănări existente între acestea. Ea se realizează printr-o succesiune de epitete, personificări, metafore, comparaţii.
în fabule sunt criticate: lăcomia, lenea, minciuna, îngâmfarea, aroganţa, prostia, credulitatea / naivitatea, demagogia, parvenitism (îmbogăţirea rapidă prin mijloace necinstite, depăşirea condiţiei materiale pe căi josnice), făţărnicia / ipocrizia.
numărul de personaje din fabulă este întotdeauna foarte mic, acestea fiind alese în strânsă legătură cu tipurile umane pe care le reprezintă: iepurele – omul fricos, leul – omul puternic, lupul – omul făţarnic, vulpea – omul viclean, căţelul – omul naiv
personajele unor fabule sunt prezentate în antiteză, acest fapt fiind evident chiar din titlu
modurile de expunere folosite în fabule sunt: naraţiune, dialog, monologul adresat şi descrierile (foarte rar) ocupă un spaţiu redus oferind scurte informaţii ce ajută la caracterizarea personajelor
atitudinea naratorului faţă de personajele înfăţişate este diferită, ironică, sarcastică la adresa celor aflate pe o treaptă socială superioară şi compătimitoare, îngăduitoare la adresa celor aflate în inferioritate
fabulei au un caracter educativ evident prin ele realizându-se, pe un ton glumeţ, amuzant, o critică virulentă la adresa societăţii omeneşti.
