scris între anii 37-30 î.Hr.; operă didactică în patru cărţi: Aratul; Pomii şi viţa de vie; Vitele; Albinele.
Acest poem a fost scris de Vergiliu pentru Octavian şi Mecena, când poetul s-a decis să susţină politica de atragere a cetăţenilor spre muncile câmpului. Motivarea alegerii acestui subiect trebuie pusă şi în legătură cu propriile sale sentimente de dragoste faţă de pământul patriei şi faţă de cei ce trudesc pentru a obţine roade cât mai bogate.
Vergiliu prezintă, pe scurt, încă de la începutul poemului, conţinutul Georgicelor: „Cum la un bun seceriş s-qjimgi, sub ce zodii e bine /Brazda să-ntorci şi să legi, o, Me cena, de ulmii tovarăşi/ Viţa, ce grijă cuvine-se boilor, turmei, când găn-du-ţi/Esle s-o ai, iscusinţa ce-ţi cer străngătoa-rele-albine./lată de-acum ce-oi cănla".
Poetul, ca şi Hesiod, închină acest poem vieţii ţăranului, muncii agricole de orice fel, bucuriei pe care ne-o transmite viaţa campestră, dreaptă şi curată, în rosturile ei străvechi şi nobile.
Regăsim în Georgicele precepte rustice despre cultivarea pâmântului, plantarea pomilor şi a viţei de vie, precum şi despre creşterea animalelor şi a albinelor.
