Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
INFLUENTA LIMBII TURCE ASUPRA LIMBII ROMǺNE
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 





De-a lungul istoriei sale, poporul romān a avut diverse si īndelungate relatii cu limba turcă. Factorii sociali, politici, economici, culturali nu puteau rămāne fără urmare īn plan lingvistic.
Fructificānd cercetările anterioare īn domeniul relatiilor lingvistice romāno-turce, prezentul studiu oferă o clasificare a cuvintelor de origine turcă pe clase morfologice (substantive, adjective, adverbe, interjectii), precum si distributia semantică a acestora; īn ceea ce priveste formarea cuvintelor prin derivare, sunt mentionate sufixele -giu, -iu, -lāc, multă vreme productive īn romānă, ele atasāndu-se si la termeni mosteniti din latină sau chiar la nelogisme savante. Cercetarea repartitiei dialectale a elementelor turcesti īn limba romānă relevă uneori diferente īntre aria nordică si cea sudică, īn sensul unei mai bune conservări a etimonului īn Moldova fată de Muntenia, unde forma etimologică a fost mai bine adaptată la sistemul fonetic si morfologic al limbii romāne.
Studiile au arătat că īn limba romānă se pot distinge două straturi de īmprumuturi turcesti.
Primul cuprinde cuvinte care au fost atribuite vechilor populatii de origine turco-tătară stabilite īn aceste zone (īn special pecenegi si cumani).
In cercetarea detaliată īntreprinsă īn legătură cu influenta orientală asupra limbii si literaturii romāne, Lazăr Săineanu arată că există mai multe grupuri de turci, care au avut contacte cu populatia romānească īn diferite etape ale istoriei, lăsānd urme la nivelul lexicului romānesc. Este vorba despre pecenegi, care, alături de nogai, afirma Săineanu, "au jucat un rol īnsemnat īn istoria Europei orientale din sec. IX - XIII


si īn special īn trecutul medieval al romānilor." (Săineanu, 1900, p XII). Urme lingvistice ale trecerii pe aici ale pecenegilor sunt toponimele Pecenisca, Peceneagul, Pecenevra. Cumanii au cuprins Moldova si Tara Romānească īncepānd cu anul 1086, unde ar fi rămas aproape un secol si jumătate (1086-1220). Din limba acestora ar fi rămas, īn opinia lui Săineanu, peste 33 de nume topice si onomastice formate din Coman (Comana, Comanita, Comanca), precum si numele oraselor Teleorman (din Teli orman "pădure nebună", adică "pădure deasă"), Caracal (de la cumanul Kara kala "castrum nigrum"), Iasi (din yassi "arcas") (ibidem, pp. XIV-XV). Sunt considerate a fi de origine cumană cuvintele: beci ("subterană, pivnită boltită"), dusman, intrat īn fondul principal lexical al limbii romāne, olat ("tinut", frecvent īn vechea istoriografie romānească - Miron Costin, Neculce, Cantemir; astăzi iesit din uz), toi (cu sensul initial de "ospăt", pierdut ulterior; se păstrează acela de "zgomot, larmă", de unde verbul a toi, īn Moldova "a striga"; sensul actual al lui toi este acela de "temei, punct culminant": toiul petrecerii, toiul veseliei) (ibidem, pp. XVI-XVII). Astăzi, doar īn expresia a fi īn toi [n.n.]). Au mai fost atribuite acestei influente cuvintele: aslam "camătă", īnregistrat īn textele romānesti vechi (pentru discutia detaliată a termenului, vezi Săineanu, pp. XVII-XVIII), baltag, capcană, cazan (atestat īn cumană), cioban, cobuz "un fel de chitară" (īnvechit), teanc (atestat īn cumană), a (se) tolăni (Dimitrescu, 1978, p. 109). Densusianu considera că ar fi de origine cumană următoarele cuvinte: bardacă, catār, chindie, chior, habar, hambar, haram, maidan, maimută, murdar, taman. La acestea, H. Wendt adăuga: buzdugan, dulamă, maramă, suman, tărām etc (Wendt, 1960). In ceea ce priveste antroponimia, sunt considerate a fi de origine cumană unele nume romānesti atestate īn documentele din secolele al XIV-lea - al XVI-lea: Aslan, Balaban, Bărăgan, Buciuc, Cara, Carabă, Caraiman, Ciortan, Itu, Talabă, Ulan, Ulmes etc (Dimitrescu, 1978, p. 109).
Influenta turcă (osmanlie) īncepe īn Peninsula Balcanică īn secolul al XIV-lea si durează pānă īn prima jumătate a secolului al XIX-lea. Elementele turcesti au pătruns īn limba romānă īn această perioadă īn două faze istorice:
A. īn secolele al XV-lea - al XVII-lea au pătruns o serie de cuvinte care au, īn general, caracter popular, multe făcānd parte din fondul principal lexical al limbii romāne; despre acestea, spre deosebire de cea de-a doua categorie ,B,Săineanu afirma: "ele au pătruns īn viata poporului, se bucură de o mare răspāndire si au prins o formă definitivă īn limbă" (Săineanu, 1900, p. LXXIII).
B. cuvinte turcesti intrate īn epoca fanariotă (secolele al XVII-lea - al XVIII-lea), dintre care majoritatea au iesit din uz sau au căpătat, pe teren romānesc, un sens ironic sau peiorativ. In legătură cu această categorie de turcisme, Săineanu afirma că "mai toate turcismele din ultima perioadă, de ordine politică si socială, au intrat definitiv īn domeniul istoriei o dată cu disparitiunea domnilor fanarioti si deci si a influentei imediate a turcilor; o parte dintr-īnsele au rămas, dar neavānd timp cānd să prindă rădăcini īn limbă, au dobāndit īn gura romānului o usoară nuantă de ironie si au căzut īn sfera comicului, devenind o mină bogată de exploatare pentru literatura umoristică; această soartă curioasă a īmpărtăsit-o de altminterea elementul turc recent cu cel contemporan neo-grec, a cărui ultimă fază contrastează īn seriozitate si persistentă cu grecismele anterioare epocii fanariote" (Ibidem, pp. LXXII-LXXIII).
Cuvintele de origine turcească sunt relativ usor de recunoscut pentru că, asa cum arăta Lazăr Săineanu, "turcismele romāne au īn cea mai mare parte accentul pe ultima silabă" (ibidem, p. L). Lingvistul romān enumeră totusi o serie de exceptii de la această regulă, printre care prezenta dubletelor accentuale sau necesitatea diferentierii prin formă a unor cuvinte. El arată că, chiar dacă se face abstractie de aceste situatii speciale, există totusi un număr important de turcisme romānesti care nu respectă oxitonia caracteristică si cvasigenerală (ibidem, p. LI); dăm doar cīteva exemple: acaret, amanet, atlas, babalāc, bidiviu, borangic, buzdugan, calcan, derbedeu, habar, hambar, huzur, taifas, talaz, taraf; tavan etc; unele sunt foarte usor de recunoscut, datorită vocalei finale accentuate -a (sau a diftongului -ea, cu -a accentuat): acadea, baclava, balama, basma, boccea, catifea, cazma, cherestea, chiftea, cismea, ciulama, dambla, dandana, dusumea, haimana, halva, lichea, lulea, macara, manea, mucava, musaca, musama, sarma, sofa, sandrama, tarla, telemea, trufanda, zeflemea etc.
Īn ceea ce priveste distributia pe clase morfologice a cuvintelor īmprumutate din turcă, precizăm că cele mai numeroase cuvinte de această origine sunt substantive: acadea, acaret; amanet; arpagic; arsic; atlas; baclava; babalāc; bacsis; balama; baltag; berechet; boccea; buzdugan; bamă; basma; beci; belea; bidiviu; borangic; bumbac; bursuc; butuc; cafea; caimac; calcan; caldarām; capcană; capot; catran; chef; cherem; chiabur; chindie; chiul, ciob; cascaval; cataif; catifea; catār; cazan; cazma; ceaun; chebap; cherestea; chibrit; chilipir; chimion (si īn varianta chimen); chiosc; chirie; cioban; ciomag; ciorap; ciorbă; cismea; ciulama; cāntar; condur; curmal; cusur; dambla; dandana; derbedeu; dovleac; dud; dugheană; dulgher; dusumea; farfurie; fes; fistic; geantă; gherghef; ghiol; ghiotură; ghiuden; ghiveci; habar; hac; halat; haimana; hal; halal; halva; hamal; hambar; haram; harbuz; hatār; haz; hazna; huzur; herghelie; geam; iahnie; iaurt; ibric; lalea; lichea; lighean; liliac; liman; lulea; macara; magiun; mahon; maimută; manea; maramă; mărgean; moft; moftangiu; moloz; mosafir (si musafir); mucava; musaca; musama; nufăr; nur; odaie; papară; papuc; pastramă; pilaf; rachiu; rahat; salcām; sarma; sidef; sofa; soi ("rasă"); surghiun; susan; sal; sandrama; siretlic; sis; tabiet; taifas; talaz; taman; tarabă; taraf; tarhon; tarla; tavan; telemea; tertip; tuci; tutun; tărām; toi; trufanda; zambilă; zarzavat; zeflemea; zor; zuluf.
O clasă morfologică destul de bine reprezentată este aceea a adjectivelor: bondoc; caraghioz; chefliu; chel; chior; coscogea; hain; mahmur; mofluz; mucalit; murdar; nurliu; palavragiu; sadea; sasiu; siret ("istet"); tembel; zevzec.
Amintim cāteva adverbe de origine turcească: abitir; barim/barem; basca; ioc "nu"; tiptil; precum si o serie de interjectii: aferim, aman, avan, bre, halal, sictir etc.
Īn ceea ce priveste clasa morfologică a verbului, este de retinut că nici un verb turcesc nu a fost preluat de romānă; explicatia este, probabil, faptul că finala infinitivelor turcesti (-mak si -mek) nu este susceptibilă de a fi adaptată la limba romānă (ibidem, p. LXV). Īn schimb, există īn romānă multe verbe derivate de la substantive turcesti, si care se conjugă, cu exceptia lui amaneta (amanetez), ca verbe de conjugarea a IV-a: a boi, a căftăni, a călăuzi, a căni, a cāntări, a căsăpi, a cătrăni, a chefui, a chiorăi, a ciomăgi, a (se) fāstāci, a se fuduli, a huzuri, a mazili, a murdări, a schingiui, a sulemeni, a surghiuni, a tăbăci, a zăpăci, a zori (ibidem, pp. LXV-LXVI).

Majoritatea elementelor imprumutate din turca denumesc realităti ale vietii materiale si, pe lāngă politică si artă militară, se referă la nume de plante, animale si minerale, la casă, īmbrăcăminte si alimente, meserii, comert si industrie; sunt inexi
stenti termenii abstracti, precum si cei referitori la viata religioasă si intelectuală :
a. politică: bas-; bei; beizadea; caimacam; divan; han ("domnul tătarilor"); pasă; pasalāc;
b. termeni militari: aga; alai; arnăut; bimbasă; buluc; călăuz; cazac; ceaus; duium; ghiulea; iama; iatagan; ienicer; iures; leafă; lefegiu; meterez; palos; spahiu; surlă; zaherea;
c. plante: abanos; anason; arpagic, bamă; bostan; bumbac; chimion (si īn varianta chimen); curmal; dovleac; dud; fistic; harbuz; iasmin; lalea; liliac; nufăr; pătlăgea; salcām; susan; tarhon; tutun; zambilă;
d. animale: bidiviu; bursuc; calcan; catār; ciortan; gugustiuc; herghelie; liliac; maimută;
e. minerale: chihlibar (si īn varianta chihlimbar); fildes; mărgean; sidef;
f. casă, constructii: acaret; anteriu; beci; cercevea; chepeng; chiosc; ciardac (si cerdac); dusumea; geam; hambar; odaie; paiantă; sandrama; tavan;
g. īmbrăcăminte: aba; basma; binis; cabanită; caftan; capot; ciorap; condur; fes; fotă; giubea; halat; ilic; iminei; maramă; papuc; sal; salvari; testemel; tichie;
h. alimente: acadea, baclava; cafea; caimac; cascaval; cataif; chebap; chiftea; ciorbă; ciulama; cuscus; farfurie; felegean; ghiuden; ghiveci; halva; iahnie; iaurt; ibric; ienibahar; magiun; musaca; papară; pastramă; peltea; pilaf; rachiu; rahat; sarailie (si serailie); sarma; serbet; telemea; zarzavat;
i. meserii: bacal (Muntenia: băcan); badana (Muntenia: bidinea); boiangiu; cafegiu; caicciu; calfă; cazangiu; cazma; cioban; cismegiu; dughengiu; dulgher; gelat; gherghef; hamal; hamalāc; herghelegiu; iaurgiu; macara; moloz; papugiu; pastramagiu; tutungiu; zarzavagiu;
j. comert si industrie: amanet; atlas, beslic; boia; borangic; calp; calpuzan; calpuzanlāc; cāntar; catifea; cazan; cherestea; chibrit; chilipir; chilipirgiu; chirie; dugheană; ghiotură; hac; magaza (si magazie); mofluz; musteriu; oca; para; samsar; samsarlāc; tarabă;
k. diverse: abitir; ageamiu; arcan; babalāc; bacsis; balama; baltag; berechet; boccea; bondoc; bre; buzdugan; calabalāc; caldarām; calup; catran; chef; cergă; chefliu; chel; chior; chiul, chiulhan (si chiolhan); ciomag; cismea; coscogea; cusur; dambla; dandana; ghiol; geantă; habar; haimana; hain; hal; halal; hap; hatār; haz, huzur; iatac; lichea; lighean; liman; lulea; mahmur; mahon; manea; marafet; moft; mosafir (si musafir); mucalit; mucava; murdar; musama; nai; palavră; palavragiu; sadea; sictir; sofa; soi ("rasă"); surghiun; siret ("snur sau panglică"); siret ("istet"); siretlic; sis; taifas; talaz; taman; taraf; tărām; tarla; tembel; temenea; tertip; tiptil; toi; trufanda; zeflemea; zevzec, ziafet (si zaiafet); zor;

Sufixele păstrate din turcă sunt destul de bine reprezentate din punctul de vedere al productivitătii, ele atasāndu-se si la cuvinte de alte origini: "Numărul sufixelor si al particulelor turcesti care au intrat īn limba noastră, arăta Săineanu, dovedesc asemenea o circulatiune intensivă." (ibidem).
a. -giu, -ciu < tc. ği, či: formează substantive sau adjective, indicānd meseria, īndeletnicirea, deprinderea, ocupatia (abagiu, boiangiu, cafegiu, cherestegiu, ciubucciu, conacciu, dughengiu, giuvaergiu, harabagiu, herghelegiu, iaurgiu, papugiu, pastramagiu, simigiu, tinichigiu, tutungiu, zarzavagiu etc.) sau o trăsătură negativă a personalitătii, un nărav (haramgiu, mascaragiu, tertipgiu, zorbagiu etc.). Exemplele apar la Săineanu, 1900, pp. LII-LIII. La acestea am putea adăuga cuvāntul geamgiu, pentru care DEX indică etimologie turcească. După acest model (al cuvintelor preluate ca atare din turcă) s-au format derivate de la alte cuvinte turcesti (sacagiu, damblagiu, lefegiu, mahalagiu, moftangiu, palavragiu, zamparagiu) sau chiar de la elemente romanice (barcagiu, laptagiu, lampagiu, duelgiu, reclamagiu, scandalagiu), neogrecesti (marfagiu, pomanagiu, zavergiu). (ibidem, p. LIII). Derivatele cu sufixul -ciu/-giu alternează cu sinonimele romānesti īn -ar sau -as: capugiu - portar; caicciu - luntras; papugiu - cizmar etc. (ibidem, p. LIII). Afirmatia lui Săineanu era valabilă pentru o epocă mai īndepărtată din istoria limbii romāne (sfārsitul secolului al XIX-lea - īnceputul secolului al XX-lea); īntre timp, multi termeni derivati cu sufixul -ciu, -giu si-au restrāns utilizarea.
b. sufixul -ķu < tc. -i formează adjective, indicānd nuante: conabiu, fistichiu, havaiu, limoniu, naramgiu; de la acestea, s-au format si altele precum: caisiu, chihlibariu, năutiu.
c. sufixul -lāc, -lic < tc. -lyk, productiv, formează mai ales nume abstracte exprimānd: o stare generală (hagialāc, surghiunlāc), o calitate (caraghiozlāc, hainlāc, mucalitlāc, siretlic), o ocupatie si folosul / rezultatul acesteia (hamalāc, samsarlāc), un anumit teritoriu (pasalāc), o colectivitate (boccealāc, calabalāc, mezelic) si care a dat si derivate analogice (avocatlāc, berbantlāc, crailāc, senatorlāc). Sufixul alternează cu sinonimul său -ie: hainie - hainlāc, murdărie - murdarlāc, surghiunie - surghiunlāc (ibidem, pp. LIV-LV). La acestea, Săineanu adaugă sufixul -man, precum si numeroase sufixe diminutivale (pp. LV-LVII).
Productivitatea cuvintelor de origine turcă este dovedită de multiplele derivate pe care termenii turcesti le-au format īn romāneste: de la chirie (alături de chirigiu) s-au format chirias, a īnchiria; de la cioban, ciobănesc, a ciobăni, ciobănie, ciobănas, ciobănită; de la dusman, a dusmăni, dusmănesc, dusmănie, dusmănos etc., Pentru mai multe derivate, unele iesite deja din uz īn ultimul secol, vezi Săineanu, pp. LXXIV-LXXV, iar pe de altă parte, de frecventa unor sufixe, īn special -giu si -lāc.

O serie de cuvinte turcesti si-au schimbat, īn limba romānă, sensul, dobāndind un sens figurat, metaforic sau unul ironic. Astfel: bucluc a primit sensul de "belea"; catran, la origine termen de marină, a devenit verb: a se cătrăni; lichea, cu sensul initial de "pată", a ajuns să īnsemne "om pătat, secătură"; mucalit, la origine "actor"; pehlivan, la origine, "voinic, atlet"; caraghioz era numele arlechinului īntr-o farsă foarte răspāndită; marafet, "stiintă, talent", astăzi, cu sensul de "viclenie, afacere necurată, īncurcătură"; tertip, "proiect, plan", astăzi "intrigă, smecherie".
Alte cuvinte au suferit o generalizare de sens (mai ales termeni care initial făceau parte din vocabularul militar): alai "regiment" > "paradă domnească" > "multime de oameni" (uneori, folosit chiar cu sens depreciativ); besleagă "căpitan de beslii" > "bătrān, bătrān nevoias"; buluc "companie de soldati" > "gloată, droaie, grămadă"; bulubasă "căpetenia unui buluc" > "mai-marele unei satre de tigani"; chilipir "prada soldatilor īn război"> "lucru usor / ieftin dobāndit"; dandana "pompă militară" (sinonim cu alai) > "gălăgie" > "īncurcătură"; leafă "soldă" (īn special solda lunară a ienicerilor"), de unde lefegiu (soldat); salahor īnsemna, initial, "săteanul care, scutit de dări, lucra la repararea unor fortărete".



BIBLIOGRAFIE:

Ovid Densusianu, Aspecte lingvistice ale păstoritului, Bucuresti, 1930.

Vladimir Drimba, Paralele sintactice si frazeologice turco-romāne, īn DR, XI (1948), pp. 202-212.

C.C. Giurescu, Īmprumuturi cumane īn limba romānă: odaie si cioban, īn SCL, XVII (1961), pp. 205-213.

Enver Mamut, Influenta limbii romāne asupra graiurilor tătăresti din Dobrogea, īn AUBLCO, 21, 1972, pp. 165-181.

Lazăr Săineanu, Influenta orientală asupra limbii si culturii romāne, I-III, Bucuresti, 1900.

H. Wendt, Die türkhischen Elemente im Rumänischen, Berlin, 1960.













Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite