Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
LEOAICA TÂNÂRÂ, IUBIREA de Nichtia Stănescu
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


poezie postbelică ♦ artă poetică erotică rieomodernistă ♦ poezie lirică -

tema: Iubirea

Definiţie: Conceptul artă poetică exprimă un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre lume şi viaţă a unui autor, despre menirea lui în Univers şi despre misiunea artei sale, într-un limbaj literar care-l particularizează.

Poezia "Leoaică tânără, iubirea" face parte din volumul "O viziune a sentimentelor" (1964), în care Nichita Stănescu (1933 -1983), prin cuvântul poetic esenţial, vizualizează iubirea ca sentiment, ca stare extatică a eului poetic, reflectând lirismul subiectiv.
Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune artistică specifică poetului Nichita Stănescu, a cărui interpretare implică transparenţa imaginilor şi proiecţia cosmică prin originalitatea metaforelor şi simetria compoziţiei, prin funcţia expresivă şi estetică a cuvântului şi sunetelor.
Poet neomodernist, Nichita Stănescu a scris "un imn involuntar dedicat Maiestăţii sale Cuvântul şi antinomiilor lui Necuvântul" (C-tin Crişan), o poezie originală prin expresivitate şi imagistica de o transparenţă surprinzătoare. Este considerată o capodoperă -a liricii erotice româneşti şi o artă poetică, deoarece lirismul subiectiv se manifestă şi în această poezie, confirmând prezenţa eului liric prin mărcile lexico-gramaticale de persoana I ale verbului "mi-am dus" şi pronumelui "mi-", "m-", "mă", "meu".

(Structura textului poetic)
Poezia "Leoaică tânără, iubirea" este s


tructurată în trei secvenţe lirice, corespunzătoare celor trei strofe inegale, prima având 6 versuri, a doua 8 versuri, iar ultima 10 versuri.
Tema o constituie consecinţele pe care iubirea intensă, năvălind ca un animal de pradă în spaţiul sensibilităţii poetice, le are* asupra raportului eului poetic cu lumea exterioară şi cu şinele totodată. Poezia "Leoaică tânără, iubirea" este o confesiune lirică a lui Nichita Stănescu, o artă poetică erotică, în care eul liric este puternic marcat de intensitatea şi forţa celui mai uman sentiment, iubirea.

Titlul este exprimat printr-o metaforă în care transparenţa imaginii sugerează extazul poetic ia apariţia neaşteptată a iubirii, văzute sub forma unui animal de pradă agresiv, "leoaica tânără", explicitată chiar de poet
prin opoziţia "iubirea".
Prima strofă exprimă vizualizarea-sentimentului de iubire, sub forma unei tinere leoaice violente, care îi sare "în faţă" eului liric, având efecte devoratoare asupra identităţii sinelui, înfigându-şi "colţii albi [...] în faţă" şi muşcându-1 "de faţă".
"Leoaică tânără, iubirea,
mi-a sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat, leoaica, azi de faţă."
Pronumele la persoana I, "mi", "mă", "mi", "m-", potenţează confesiunea eului poetic în sensul că el era conştient de eventualitatea ivirii sentimentului de dragoste, care-l "pândise-n încordare/ mai demult", dar nu se aştepta ca acesta să fie atât de puternic, să aibă atâta forţă devastatoare "mi-a sărit în faţă", "colţii albi mi i-a înfipt în faţă", "m-a muşcat [...] de faţă". Ca element de recurenţă, reiterarea cuvântului "faţă" este un laitmotiv prin care se reliefează pierderea integrităţii psihice, mutilarea evidentă a sufletului atacat de agresivul sentiment.
Strofa a doua accentuează efectul psihologic al acestei neaşteptate întâlniri cu o emoţie nouă, necunoscută, iubirea, care degajă asupra sensibilităţii eului poetic o energie omnipotentă, extinsă asupra întregului Univers: "Şi deodată-n jurul meu, natura". Forţa agresivă şi fascinantă a iuhirii reordonează lumea după legile ei proprii, într-un joc al cercurilor concentrice, ca simbol al perfecţiunii:'"se făcu un cerc de-a dura,/ când mai. larg când mai aproape,/ ca o strângere de ape". Eul liric se simte în acest nou Univers un adevărat "centrum mundi", un nucleu existenţial, care poate reorganiza totul în jurul său, după alte percepţii, cu o forţă
impresionantă:
"Şi deodată-n jurul meu, natura se făcu un cerc, de-a-dura, când mai larg, când mai aproape, ca o strângere de ape. Şi privirea-n sus ţâşni, curcubeu tăiat în două, şi auzul o-ntâlni tocmai lângă ciocârlii."
Privirea, ca şi auzul, pot fi simboluri al perspectivei sinelui, se înalţă "tocmai lângă ciocârlii", sugerând faptul că apariţia iubirii este o manifestare superioară a bucuriei supreme, a extazului percepute cu toate simţurile, mai ales că se spune că ciocârlia este pasărea care zboară cel mai sus şi are un viers cu totul aparte. EuJ liric este dominat de noul sentiment neaşteptat, care-1 copleşeşte, "Şi privirea-n sus ţâşni,/ curcubeu tăiat în două", curcubeul, ca simbol al unei fericiri nesperate, poate semnifica un fenomen rar şi fascinant, ca şi iubirea", sau poate fi un adevărat arc de triumf, de izbândă cerească, reflectat în sufletul prea plin al eului poetic.
Strofa a treia revine la momentul iniţial, "leoaica arămie/ cu mişcările viclene" fiind metafora iubirii agresive, insinuante, devoratoare pentru eul liric:
"Mi-am dus mâna la sprânceană,



la tâmplă şi la bărbie, dar mâna nu le mai ştie. Şi alunecâ-Ji neştire pe-un deşert în strălucire peste care trece-alene o leoaică arămie cu mişcările viclene, încă-o vreme, şi-ncă-o vreme..."
Şinele poetic îşi pierde concreteţea şi contururile sub puterea devastatoare a iubirii, simţurile se estompează: "Mi-am dus mâna la sprânceană,/ la tâmplă şi la bărbie,/ dar mâna nu le mai ştie", poetul nu se mai recunoaşte, simţindu-se confuz şi bulversat de "atacul" surprinzător al unui simţământ extrem de agil. Eul liric identifică sentimentul, nu mai este o "leoaică tânără" oarecare, ci "arămie", ştie că iubirea este perfidă, are "mişcările viclene", dar fericirea trăită acum vine după o perioadă ternă a vieţii, "un deşert", care capătă brusc "strălucire". Iubirea, ca formă a spiritului, învinge timpul, dând energie şi profunzime vieţii "înc-o vreme,/ şi-ncă-o vreme...". Sau poate, temător, eul liric este nesigur, nu poate şti cât timp iubirea îl va ferici.
în spirit neomodernist, poezia este o romanţă cantabilă a iubirii, sentiment materializat, vizualizat de Nichita Stănescu, stare sufletească ce capătă puteri demiurgice asupra sensibilităţii eului poetic, înălfându-1 în centrul lumii care, la rândul ei, se reordonează sub forţa miraculoasă a celui mai uman sentiment.

(Limbajul şi expresivitatea textului poetic) Perspectiva neomodernistă a discursului liric este susţinută de sugestia creată prin metafora "leoaică", imaginea transparentă a iubirii, sentiment puternic, agresiv, având repercusiuni decisive asupra sensibilităţii eului liric. Ca element de recurenţă, substantivul "faţă" este un laitmotiv ideatic al primei strofe, care profilează ambiguitatea solistică a poeziei, prin echivocul lexical care insinuează starea sufletească. Sensul ambiguu al efervescenţei interioare reiese şi din ultima strofă, unde aceeaşi semantică echivocă se concretizează prin elemente ale feţei: "sprânceană", "tâmplă", "bărbie", semnificând buimăceala şi bulversarea oricărui îndrăgostit, care nu mai percepe lumea la fel ca înainte. Epitetele cromatice "colţii albi", "leoaică arămie" şi epitetele metaforice "leoaică tânără", "mişcările viclene" potenţează intensitatea sentimentului, forţa lui devoratoare. Repetiţia "înc-o vreme,/ şi-ncă-o vreme..." proiectează sentimentul iubirii într-un viitor nedefinit şi incert, iar punctele de suspensie insinuează o stare de nesiguranţă temătoare a îndrăgostitului care ştie că simţământul este viclean şi perisabil.
Expresivitatea neomodernistă a poeziei este susţinută de oralitatea stilului, care conferă persuasiune stării emoţionale imposibil de controlat, realizată prin cuvinte şi expresii din limbajul colocviul: "mă pândise", "i-a înfipt", "de-a-dura", "ţâşni", "alene". Verbele aflate, în mod surprinzător, la perfect simplu, timp propriu poveştilor, sugerează ideea că iubirea este un sentiment nou, abia ivit, exprimând o acţiune de dată recentă cu efecte năucitoare asupra îndrăgostitului: "se făcu", "ţâşni", "o-ntâlni".
Imagistica inedită a liricii stănesciene este o adevărată aventură spirituală şi lingvistică,' ce defineşte un inovator al Cuvântului şi Necuvântului, Nichita Stănescu fiind nu numai "un model reprezentativ al poeziei contemporane, ci şi o conştiinţă artistică ce regândeşte, de la capăt, întreaga poeticitate în articulaţiile ei, propunând o operă de o mare profunzime şi originalitate, [...] descoperă poezia într-un «loc» nou, cu care nu eram obişnuiţi". (Ştefania Mincu).







Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite