Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?


loading...

Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
"măştile" omului social (ideologia)
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 





SCENARIU DIDACTIC

Prima oră: tema: Modele de mistificare ideologică în literatură
Resurse didactice: Facerea, textul povestirii Hainele cele noi ale împăratului de H.C. Andersen, fragmente din Lobocoagularea prefrontală de V. Voiculescu şi Întuneric la amiază de Arthur Koestler


Pregătirea aperceptivă: 5 min.
. Li se dă spre lectură elevilor textul biblic din V.T., Cartea Facerii, în care se prezintă căderea în păcat şi izgonirea din rai a protopărinţilor noştri, Adam şi Eva. Elevii vor răspunde la următoarele întrebări:
1. De ce sunt izgoniţi cei doi din rai?
2. Care este gestul imediat următor auzirii glasului lui Dumnezeu?
3. De cine se ascund Adam şi Eva?
4. De ce le face Dumnezeu haine din piele?

Secvenţa 1: 15 min.
. Pornind de la dualitatea haină de lumină / haină materială, elevilor li se va cere să evoce nucleul narativ al povestirii Hainele cele noi ale împăratului, de H.C. Andersen. Având ca text-suport varianta completă a acesteia, elevilor li se va cere să răspundă la următoarele întrebări:
1. Cine este împăratul?
2. Cu cine îi puteţi identifica pe supuşii săi?
3. Formulaţi un determinant care să definească tipul de lume reprezentată în povestire.
4. Scrieţi un text de 7-l0 rânduri care să formuleze un alt final, pornind de la gândurile împăratului: "Acum nu mai pot să dau înapoi, trebuie s-o ţin întruna aşa cum am început."


Secvenţa 2: 20 min.
. Invocând, în urma discutării textelor-final propuse de elevi, modele

le unor societăţi utopice sau totalitariste, în care tipul de umanitate reprezentată de indivizi este una schizoidă, vom insista asupra rupturii minte / inimă care instituie o nouă modalitate de raportare la sine şi la celălalt.
. Se va oferi spre confirmarea acestei teorii textul lui V. Voiculescu, Lobocoagularea prefrontală. Li se va cere elevilor să răspundă la următoarele întrebări:
1. Cum s-ar putea motiva istoric scrierea acestui text în anul ?
2. Identificaţi în text sintagmele aparţinând paradigmei inimii / paradigmei creierului uman.
3. Numiţi pe baza cunoştinţelor de istorie titulaturile reale ale Perfectului Prezidiu Permanent al Popoarelor Păcii.


Secvenţa 3: 20 min.
. Elevii vor primi un fragment din Întuneric la amiază, de Arthur Koestler. Cerinţele vor fi:
1. Identificaţi instituţia cu rol de supervizor al vieţii oamenilor.
2. Pe ce se bazează mecanismul de funcţionare a acestor sisteme?
3. Care este raportul călău / victimă? Sunt cei doi măşti ale ideologicului?
4. Identificaţi aspecte ale carceralului.
5. Există vreo soluţie de ieşire din acest univers concentraţionar?


Reflecţie didactică

Această primă oră îşi propune familiarizarea elevilor cu conceptul de ideologie ca formă de ruptură între ontologic şi axiologic. Elevii vor trebui să înţeleagă mecanismul oricărei forme de conducere de tip opresiv, prin apelul la textele literare care le vor configura câteva paradigme, pornind de la un model biblic, până la transfigurarea artistică modernă a temei. Lecţia pregăteşte incursiunea în sistemele opresive la nivelul istoriei universale, printr-o privire diacronică.





Ora a doua: tema: Intelectualul ca incomod al regimului
Resurse didactice: fragmente din Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda şi Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt
Pregătirea aperceptivă: 5 min.
. Elevii vor primi o notă informativă furnizată de unul din delatorii intelectualului Nicolae Steinhardt, notă care informează Securitatea cu privire la relaţiile scriitorului cu diaspora şi experienţa detenţiei. Aceştia vor răspunde la următoarele întrebări:
1. Sunteţi familiarizaţi cu lectura unui astfel de document?
2. De ce credeţi că regimul comunist apelează la astfel de persoane?
3. De ce intelectualul este inamicul oricărui tip de regim instituit prin teroare?

Secvenţa 1: 15 min.
. Pornind de la cuvântul de bază intelect, al familiei lexicale ce denumeşte aspectele gândirii critice de tip superior, elevilor li se va cere să explice sensul termenilor intelectual şi intelectualitate.
- Intelectualul e omul superior, om al spiritului, răspunderea sa fiind aceea de a gândi şi de a-şi pune întrebări esenţiale despre lucruri.
- Intelectualul e o dimensiune a societăţii. El devine valoare de referinţă, iar autoritatea sa e totală atunci când coalizează cu ceilalţi intelectuali.
. Pentru fixarea sensurilor acestor temeni, elevii vor citi fragmente din Despre intelectuali în societatea comunistă, în volumul ***Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii (1959-l989). Concluzia spre care vor fi conduşi e aceea că intelectualul, în orice regim de tip opresiv şi uniformizator de conştiinţe, este un incomod al sistemului. Psihoza comunismului e centrată pe ideea de intelectual ca duşman al ideologiei materialiste.


Secvenţa 2: 25 min.
. Elevii primesc un fragment din Cel mai iubit dintre pământeni (I), de Marin Preda, fragment ce prezintă modalitatea de reeducare a intelectualilor în puşcăriile comuniste. Elevilor li se va cere să răspundă la următoarele întrebări:
1. Discutaţi aspectul registrului în care e scris textul (comic, parodic, dramatic, tragic).
2. Comentaţi opinia lui Alexandru Paleologu despre marea comedie a închisorii în contextul oferit de fragmentul citat: "Cultura şi umorul sunt cele mai salutare condiţii ca să poţi suporta închisoarea. Dacă n-ai umor, eşti pierdut. Acolo sunt ocazii uriaşe de râs şi de comedie, colosale, incredibile." ( din Interviu cu Alexandru Paleologu, Bucureşti, 2004)
. Discutaţi raportul călău-victimă. Sunt fiecare din aceste două instanţe nişte "măşti" ale indivizilor? Elevii vor fi conduşi către concluzia că nu întotdeauna torţionarul din interiorul sistemului e elementul atroce al regimului, ci uneori chiar unii dintre deţinuţi.
. Spre exemplificare, vor primi un fragment din Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt, privitor la problema reeducării prin apelul la deţinuţii care devin torţionari. (Despre retroacţiune şi morfogeneza spontană) Se va face trimitere şi la experimentul de reeducare de la Piteşti, încercând şi o trasare a liniei de demarcaţie între mască şi rol.
1. Credeţi că deţinuţii cred în ceea ce fac?
2. Care credeţi că erau criteriile după care aceştia erau selectaţi în puşcării?
3. Discutaţi în contextul existenţei carcerale excesul de zel. (E un păcat sau o necesitate?)

Secvenţa 3: 15 min.
. Pornind de la sugestiile fragmentelor folosite ca suport ideatic, li se va cere elevilor să formuleze două soluţii pentru ieşirea individului din aria de influenţă a sistemului opresiv (compromis, delaţiune, mistificare a existenţei sau soluţie mistică).
. Evocator în acest sens este prologul Trei soluţii din Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt. A patra soluţie, cea mistică, a fost descoperită în urma experienţei carcerale, prin înţelegerea profundă a ideii de jertfă.
. Construirea sensului final al parcursului se va face prin apelul la unul din fragmentele din Jurnalul fericirii care insistă asupra soluţiei soteriologice a credinţei.


Reflecţie didactică


Această a doua oră şi-a propus să finalizeze incursiunea în aspectele politic-ideologice ale individului social. Aducând în prim-planul discuţiilor şi al analizelor pe text modelul intelectualului, scopul a fost acela de a construi o tipologie a incomozilor regimurilor de opresiune. În mod constant, aceştia rămân intelectualii, ca singuri reprezentanţi ai unei superiorităţi a puterii de raţiune şi de critică la nivel social-ideologic şi politic.
Această ultimă oră vine în continuarea orei de prezentare istorică a fenomenului de opresiune, existent atât în variantă monarhică, cât şi într-una republicană. Modelul e unul comun: teroarea instituită prin frică. Concluzia la care se ajunge prin acest parcurs didactic este aceea a unei posibile înfrângeri a sistemului prin rezistenţă, verticalitate morală şi metanoizarea individului.



Anexe cuprinzând textele propuse spre analiză şi interpretare:

Textele propuse pentru prima oră - Modele de mistificare ideologică în literatură

"Şi femeia a văzut că pomul e bun de mâncat şi că plăcut le este ochilor la vedere şi că e de dorit spre câştigarea priceperii. Şi a luat din roada lui şi a mâncat; şi i-a dat şi bărbatului său, care era cu ea, şi el a mâncat. Atunci amândurora li s-au deschis ochii şi au cunoscut că erau goi; şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri.
Şi au auzit glasul Domnului Dumnezeu purtându-se prin rai în boarea amurgului; şi de la faţa Domnului Dumnezeu s-au ascuns Adam şi femeia sa printre pomii raiului. Şi Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam şi i-a zis: "Adame, unde eşti?" Acesta a zis: "Glasul Tău l-am auzit purtându-se prin rai şi m-am temut, pentru că sunt gol, şi m-am ascuns."
Şi i-a zis Dumnezeu. "Cine ţi-a spus ţie că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care Eu ţi-am poruncit să nu mănânci?" Adam a zis: "Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, ea mi-a dat din pom, şi eu am mâncat" [.]
Domnul Dumnezeu le-a făcut lui Adam şi femeii sale îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat. Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Iată, Adam a devenit ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum, ca nu cumva să-şi întindă el mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci..", Domnul Dumnezeu l-a scos din raiul edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat." (Facerea, cap. 3, v. 6 -23)

"Împăratul s-a dezbrăcat şi pehlivanii s-au prefăcut că-i pun hainele cele noi, care tocmai erau gata, şi împăratul se întorcea şi se sucea în faţa oglinzii.
- Ce bine îi vin, ce frumoase sunt! ziceau toţi cei care erau de faţă. Ce stofă minunată! nici nu se poate ceva mai frumos!
- E gata afară baldachinul pentru maiestatea voastră - a spus marele maestru de ceremonii al curţii.

- Sunt gata şi eu - a spus împăratul şi s-a mai uitat o dată în oglindă, fiindcă voia să creadă lumea că î&

#351;i vede hainele.
Curtenii, care aveau dreptul să ducă trena mantiei, s-au aplecat, au întins mâinile, ca şi cum ar fi ridicat ceva de pe jos, apoi au pornit, prefăcându-se că ţin ceva în mâini; nu îndrăzneau să spună că nu văd nimic.
Împăratul mergea acum sub baldachin şi toţi oamenii de pe străzi şi de la ferestre spuneau: "Ce minunate haine are împăratul!Ce trenă straşnică! Ce bine îi vin!" Niciunul nu voia să spună că nu vede nimic; fiindcă atunci lumea ar fi zis că nu-i priceput în slujbă sau că-i prost de dă în gropi. Nicio haină de-a împăratului nu stârnise atâta bucurie printre oameni.
- Împăratul e dezbrăcat! a spus deodată un copil.
- Asta-i vocea nevinovăţiei - a zis tatăl copilului şi a spus în şoaptă şi altora ce vorbise copilul.
- E dezbrăcat! a strigat tot poporul.
Împăratul a auzit şi i s-a părut şi lui că poporul are dreptate, dar s-a gândit. "Acum nu mai pot să dau înapoi, trebuie s-o ţin întruna aşa cum am început".
Şi curtenii au mers înainte şi au dus trena pe care n-o vedea nimeni, fiindcă nu era nicio trenă. (H. C. Andersen, Hainele cele noi ale împăratului)

"Lumea se potolise de mult. Sub suprema oblăduire a perfectului Prezidiu Permanent al Popoarelor Păcii [sau cei cinci P (P.P.P.P.P)] viaţa curgea pentru toţi şi pentru totdeauna tihnită.
Se făcuseră progrese tehnice uimitoare. Şi fiecare ins, din locul unde era aşezat chiar de la naştere de către comitetul respectiv, lucra cu zel şi recunoştinţă pentru fericirea obştească.
La această eră fericită se ajunsese cu o mulţime de mijloace. Printre ele, cel care ajutase cel mai mult era lobocoagularea prefrontală, un procedeu derivat dintr-o veche şi timidă operaţie de psihochirurgie, ajuns acum de o simplitate copilărească. [.] Operaţia se repeta la vârsta de şapte şi apoi la optsprezece ani, ca astfel să se asigure exterminarea radicală a lăstarelor de fibre răufăcătoare, care ar fi putu odrăsli eventual din centrii nervoşi mai dârzi.[.]
Se ştia de foarte multă vreme, şi mai ales în ultimele războaie mondiale oamenii de ştiinţă - medici, chirurgi şi psihiatri - stabiliseră rolul nefast pe care-l joacă lobul anterior frontal al creierului în viaţa omenirii.
El este focarul tuturor investigaţiilor la nelinişte, neastâmpăr, răzvrătire şi aventură. Sediul nemulţumirii şi al întreprinderilor. Sălaşul nefericirii.
În acest teritoriu prefrontal se înscrie proiecţia individului în viitor. Aria prefrontală naşte şi cârmuieşte ideile despre eul interior şi îndrumarea lor spre năzuinţa de lărgire.
Individul lobocoagulat pierde compozanta emotivă a activităţilor sale ideative, în special cele care privesc previziunea şi viziunea interioară, funcţie esenţială a extremului pol frontal." (Vasile Voiculescu, Lobocoagularea prefrontală)

"Starea lui din timpul interogatoriului alterna între apatie şi o stare de veghe sticloasă, nefirească. O singură dată şi-a pierdut cu adevărat cunoştinţa; se simţea deseori pe punctul de a leşina, dar întotdeauna îl salva în ultimul minut un sentiment de mândrie. Îşi aprindea o ţigară, clipea şi interogatoriul continua.[.]
La primul interogatoriu cu Gletkin, când semnase depoziţia, crezuse că totul se terminase. La al doilea, îi deveni clar că era doar începutul. Actul de acuzare conţinea şapte puncte şi deocamdată recunoscuse doar unul. Crezuse că băuse până la fund cupa umilinţei. Acum se vedea silit să descopere că lipsa de putere avea la fel de multe trepte ca şi puterea; că înfrângerea putea deveni la fel de vertiginoasă ca victoria şi că adâncimile ei erau fără fund.
Era greu să-i rezişti, pentru că ispita era liniştea, pacea; fără sulemeneală, fără pofte trupeşti. Era mută; nu făcea uz de argumente. Toate argumentele erau de partea lui Gletkin." (Arthur Koestler, Întuneric la amiază)




Textele propuse pentru ora a doua Intelectualul ca incomod al regimului

"Gâtul miniştrilor, matematicienilor, inginerilor se întinse la auzul acestui început de prelegere, asemenea şcolarilor cuminţi care încă nu înţeleg tot ceea ce li se spune, dar al căror instinct îi ţine în bancă holbaţi, să se străduiască şi să înveţe totuşi. «Pentru aceasta, continuă individul, cineva s-a gândit să vină în ajutorul ţăranilor şi a inventat acest instrument mai ingenios decât bricegele lor. Astfel a apărut cosorul zis al lui Moceanu, fiindcă aşa îl chema pe inventator. El e compus din două părţi, partea lemn-oasă (şi ne-o arăta) şi partea fie-roasă1 Deci, să recapitulăm pe scurt: Cosorul lui Moceanu a fost inventat de Moceanu. El se compune.» «din două părţi», se auziră deodată vocile ascultătorilor. Încântat şi surprins, individul surâse în sine. «Partea lemn.» zise el., «.oasă», îl completă auditoriul. «.şi partea fier.» «oasă», se ridicară vocile noastre. «Domnilor, exclamă individul (şi îşi propti o clipă bărbia în piept de satisfacţie), e o adevărată plăcere să ai de-a face cu intelectuali.»" (Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni)

"Culpabilizarea intelectualilor pentru vini imaginare a fost o acţiune predilectă a regimului comunist. «Specificul intelectualului, ca om al spiritului, este acela de a gândi despre lucruri şi de a fi răspunzător de soarta lor, scria B. Henri Lévy în Éloge des intellectuelles. Intelectualul de fapt nu este un om. El este o dimensiune a societăţii. E o parte binecuvântată a lucrurilor. Intelectualul este o instanţă fără de care lumea ar merge şi mai rău» [DOINAŞ, 1990, p. 15] După arestarea masivă operată în rândul intelectualilor, în cele trei valuri de teroare (1948 - 1950, 1953 - 1955, 1958 -l960), urmărirea continuă a acestora era implicită. Simpla idee de intelectual era subversivă pentru comunişti, pentru că presupunea omul care gândea, iar oamenii noi ai regimului «munceau, nu gândeau»." (Clara Cosmineanu, Despre intelectuali în societatea comunistă, în Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii 1959-l989)

"La un nivel mult mai astâmpărat, am putut şi eu dobândi convingerea că închisoarea politică fusese concepută pe temeiul ideilor cibernetice de retroacţiune şi morfogeneză spontană. Deţinuţii să se chinuiască unii pe alţii. Economie de mijloace: gardienii vor interveni prea puţin. Condamnaţii îşi vor crea singuri infernul. Aşa a şi fost. De pe urma oamenilor supuşi condiţiilor unei «camere de executare a pedepsei» am suferit nespus mai mult decât din pricina caraliilor de pe coridoare." (Nicolae Steinhardt, Despre retroacţiune şi morfogeneza spontană în Jurnalul fericirii)

"Pentru a ieşi dintr-un univers concentraţionar - şi nu e neapărat nevoie să fie un lagăr, o temniţă ori o altă formă de încarcerare; teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitarismului - există soluţia (mistică)a credinţei. Despre aceasta nu va fi vorba în cele ce urmează, ea fiind consecinţa harului prin esenţă selectiv.
Cele trei soluţii la care ne referim sunt strict lumeşti, au caracter practic şţi se înfăţişează ca accesibile orişicui.
Soluţia întâi: a lui Soljeniţân. În Primul cerc, Alexandru Isaievici o menţionează pe scurt, revenind asupră-i în volumul I al Arhipelagului Gulag.
Ea constă, pentru oricine păşeşte peste pragul Securităţii sau altui organ analog de anchetă, în a-şi spune cu hotărâre: în clipa aceasta chiar mor. [.]
Dacă aşa gândeşte, neşovăitor, insul e salvat. Nu i se mai poate face nimic. Nu mai are cu ce fi ameninţat, şantajat, amăgit, îmbrobodit. [.]
Soluţia a doua: a lui Alexandru Zinoviev. Este cea găsită de unul din personajele cărţii Înălţimile găunoase. Personajul e un om tânăr, prezentat sub porecla alegorică Zurbagiul. Soluţia stă în totala neadaptare în sistem. Zurbagiul nu are domiciliu stabil, nu are acte în regulă, nu e în câmpul muncii; e un vagabond, e un parazit, e un coate goale şi o haimana. Trăieşte de azi pe mâine, din ce i se dă, din ce pică, din te miri ce. e îmbrăcat în zdrenţe. [.]
Un asemenea om, aflat în marginea societăţii, e şi el imun. nici asupra lui nu au de unde exercita presiuni, nu au ce-i lua, nu au ce-i oferi. [.]
Soluţia a treia: a lui Winston Churchill şi Vladimir Bukovski. Ea se rezumă: în prezenţa tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă scoţi din ele pofta nebună de a trăi şi de a lupta." (Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii)









loading...
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2017 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite




loading...