Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
O poveste de dragoste şi de moarte (eseu)
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 



Iscodit adesea de critici şi de jurnalişti pentru a afla ce fapte şi întâmplări au de¬clanşat "ex¬pulzarea din me¬morie" a paradoxalelor elegii, Nichita Stă¬nescu s-a dovedit ex¬trem de zgârcit în dezvăluiri, am¬plificând misterul. De altfel, Alex. Ştefănescu re¬marca: "În poezia lui Nichita Stă¬nescu există foarte puţină «bio¬grafie». Dacă nu am avea do¬cumente propriu-zise la dis¬poziţie, cu greu ne-am face o idee despre viaţa poetului cer¬ce¬tându-i ver¬surile" (Alex. Ştefănescu, Introducere., Editura Minerva, Bucureşti, 1986, p. 22).
Explicaţia e simplă şi o găsim într-un interviu pu¬bli¬cat în revista Tribuna, în 1978: "Ca să fiu sincer, nu iubesc intimitismul în literatură, considerând ca nefăcând parte din zona es¬teticului. De bună seamă că orice poezie, orice nu¬velă, orice roman sau piesă de teatru se stârneşte şi se scrie, se inspiră dintr-o seamă întreagă de pricini intime, numai că ele nu au dreptul să transpară ca atare, pentru că literatura este o comunicare generală. Chiar dacă este pro¬dusă de individ şi receptată de individ, ea trebuie să se ridice la nivelul speciei" (Nichita Stănescu, Starea poeziei, în Tribuna, 22, nr. 11, 16 martie, 1978, p. 8, in¬terviu, cf. Fiziologia poeziei, 1990, p. 569).
În ciuda acestei declaraţii ferme, nu vom aban¬dona stră¬dania de a reconstitui împrejurările în care au fost re¬dactate poe¬mele.
"11 Elegii este singura mea carte trăită. Dacă ar fi să o mai scriu încă o dată, este singura carte pe care aş refuza categoric să o mai scriu. A costat prea scump. Astăzi mă uit la 11 Elegii cum se uită


; doctorul Bar¬nard la pacientul Blai¬berg. Mă tot uit: mai ţine-n ea inima de atunci? Când o va res¬pinge?" (Nichita Stănescu în dialog cu Adrian Păunescu, în vol. Sub semnul întrebării, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1979, p. 520-528).
Altă dată, în Antimetafizica, Nichita a reluat ideea că la ba¬za căr¬ţii a stat un eve¬niment dramatic: "Această carte, în ciuda tristeţii fundamentale care a stârnit-o şi a auste¬rităţii ei aproape totale, mi-a adus cel mai mare noroc literar, încât, uneori, mă gândesc surâ¬zând amar: uite, domnule, ce noroc poate să-ţi aducă un ne¬noroc bine exprimat!" (Nichita Stănescu, în Antimetafizica, 1985, p. 102-103).
De fapt, ce se întâmplase?
În 1962 (6 iunie), Nichita Stă¬nescu şi Doina Ciurea îşi legalizau relaţia care dura de aproape zece ani, că¬sătorindu-se. Volumele Sensul iubirii (1960) şi O vi¬ziune a sen¬ti¬mentelor (1964) sunt martore ale acestei poveşti de dra¬goste. După nuntă, cei doi locuiesc pentru un timp cu părinţii Doinei, dar ulterior pri¬mesc o casă pe b-dul Dimitrie Can¬te¬mir. Idealist prin definiţie, Nichita acu¬ză noul statut, noile obli¬gaţii şi riscul de a renunţa la o viaţă boemă.
În 1964, "relaţiile matrimoniale sunt tot mai dificile, poetul su¬portând greu rigorile instituţiei fără intensitatea sen¬ti¬mentelor care îl robiseră iniţial. Spre sfârşitul anului, o cu¬noaşte pe Ga¬briela Melinescu, poetă în plină afirmare, în tensiunea relaţiei lor Nichita Stănescu creând cele mai ex¬plozive opere ale sa¬le" (Alexandru Condeescu, Poezia Magna, în Album, 1984, p. 148). Nichita îşi părăseşte căminul con¬jugal fiind găzduit, pe rând, de prieteni.
Un an mai târziu, în decembrie 1965 locuia, îm¬pre¬ună cu Ga¬briela Melinescu, într-o cameră cu pământ pe jos: "Evident, cu excepţia a două elegii (Elegia a doua, Getica şi Ele¬gia oului, a noua), care erau poe¬zii răzleţe, publicate anapoda în periodice, res¬tul au fost compuse sau mai precis dictate Ga¬bri¬elei Meli¬nescu, în decurs de două zile şi două nopţi, într-o ca¬meră cu pământ pe jos, într-o foame şi puritate tru¬pească abso¬lută, fapt care le în¬dreptăţea să tindă către ceva profund, pur şi per¬fect" (Antimetafizica, 1985, p. 102-103).
Din firimiturile de declaraţii ale lui Nichita reiese că cei doi în¬drăgostiţi au îndurat un frig cumplit în bojdeuca de la marginea Bucu¬reştiului şi o foame care i-a dus în pragul disperării. Aveau bani doar de pâine, de ţigări şi de ceai ne¬gru, austeritatea ducându-i cu gândul la "cina cea de taină".
Instinctul lui de supra¬vieţuire îi cerea s



59; se în¬toarcă la căldura şi îndestularea căminului conjugal, dar orgoliul său mas¬culin îl oprea să facă acest gest.
"Era un pat cu o cergă pe el şi un covor olte¬nesc cu mo¬ti¬ve tipice şi abstracte. Venise iarna şi Ga¬briela, care avea cei mai frumoşi dinţi şi mai os¬ten¬tativi din lume, avea un talent să clănţăne din ei aprig. Se apropiau sărbătorile şi nu aveam de nici unele. Muream de foame şi nu mă puteam de¬cide da¬că să ră¬mân cu ceea ce iubesc sau să mă întorc la ceea ce am iubit. Din când în când număram în minte banii pe care îi aveam în bu¬zunar şi făceam calcule cam cât s-ar cuveni de băut şi de mâncat pentru Anul Nou. Aveam mâinile îngheţate, de aceea nici nu se putea pune pro¬ble¬ma că am fi putut citi o carte" (Anti¬metafizica, p. 104).
Cu siguranţă că agonia nu a durat numai două zile, din moment ce întâmplarea l-a marcat atât de profund pe Nichita, spunând că este singura carte pe care ar re¬fuza să o mai scrie, deoarece a costat prea scump. Nu a fost un post pe care cei doi l-au ţinut deliberat, ci aproape că au expe¬rimentat inaniţia fără voia lor. Frigul, dar mai ales foamea, i-a făcut să se gândească uneori la moarte, ca la o izbăvire, dar acest gând a fost îndepărtat cu râvnă din construcţia poemelor.
Ideea o regăsim în două dedi¬caţii scrise de Nichita unor prieteni: "11 feluri de a muri ale lui Nichita" - dedicaţie pe vo¬lumul 11 Elegii oferit lui Gheorghe Tomozei, respectiv, "11 Elegii sau Cina cea de taină. Pe prima pagină a manus¬cri¬sului, într-o notă explicativă, poetul scrie: «Text compus până în ianuarie 1966 şi re¬ve¬lat ca sistem în de¬cembrie 1965 - ianuarie 1966, o dată cu depăşirea prin con¬templare a unei acute dorinţe de a nu mai fi. Acest text este retranscris într-o noapte din luna a VI-a a anului 1975, pentru M.N. Rusu. Nichita Stănescu»".
Am putea emite ipoteza unei tentative de suicid, iar ele¬giile să fi avut rolul unei "scrisori de adio". E greu de spus că aşa a fost.
Şi totuşi, în acel decembrie 1965 Nichita a avut în¬tâl¬nire cu moartea. Scăpând tea¬făr, s-a izbăzit de ea pen¬¬tru tot res¬tul vie¬ţii. Privind înapoi, nu ima¬gi¬nea morţii îl bân¬tuie, ci dramatismul ex¬perienţei trăite:
- "Şi cine eşti dumneata, Nichita Stănescu?
- Asta mă întreb şi eu de atâta timp. Uneori îmi re¬citesc Elegiile şi atunci îmi spun: nu, nu!" (Nichita Stănescu în dialog cu Adrian Păunescu, vol. Sub semnul în¬trebării, 1979, p. 30).
Volumul a avut un succes literar de proporţii, fiind tra¬dus şi pu¬blicat în mai toate limbile lumii.







Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite