Postmodernismul sau Generaţia '80 se manifestă, aşa cum sugerează şi numele, începând cu anul 1980 până în zilele noastre, afirmând în artă un nou mod de reflecţie estetico-filozofică. Poeţii acestei generaţii s-au format, în general, în cadrul cenaclurilor universitare şi au fost promovaţi de revistele studenţeşti. Ceea ce aduce original poezia postmodernistă este, mai întâi, un altfel de relaţie a artistului cu lumea, cuvintele-cheie care exprimă această manieră lirică fiind: "pbezia care coboară în stradă", "poezia realului", "cotidianul" etc. Ei consideră că nimic nou nu mai poate fi spus, că ceea ce este cu adevărat important pentru existeBţă- a fost deja exprimat. De aceea, postmoderniştii fac frecvente referiri la valorile culturale, la cărţi sau concepţii de notorietate, pe care le inserează în propria operă (procedeul intertextualităţii).

Spiritul critic şi ironia sunf aspectele particulare ale postmoderniştilor, care interpretează valorile tradiţiei dintr-o perspectivă epatantă (surprinzătoare) şi relativizează tot ceea ce părea imuabil, pentru eî tradiţia fiind "o povară purtată cu graţie, asumată critic şi ironic". Postmodernismul s-ar defini, aşadar, "printr-o dorinţă de înglobare a trecutului şi s-ar referi la toată poezia scrisă înainte", scuturându-se de tradiţie "ca de o povară inutilă." (N. Manolescu, "Despre poezie ").

Poezia postmodernistă promovează ludicul cotidian într-o manieră persiflantă, propagând în mod transparent ideea că totul s-a inventat deja şi că nu mai poate fi nimic n
ou imaginat. De aceea5 postmoderniştii se întorc la modernism şi tradiţionalism, cu care realizează un dialog "livresc", adică îşi extrag sursele de inspiraţie din cărţi, susţinând ideea că la temelia creaţiei se află mai ales inteligenţa culturală "şi nu atât talentul", altfel spus, "imaginile livreşti" fundamentează poezia optzeciştilor. Creaţia lirică postmodernistă este adesea un colaj de fragmente cu tentă parodică şi, prin aceasta, poate constitui o importantă experienţă pentru literatura română. Postmodernismul a avut "rol de ferment şi de catalizator în literatură: a înnoit sursele şi structurile ficţiunii printr-o infuzie de biografism, imaginaţie livrescă şi cotidianitate". (Eugen Simion)

O interpretare interesantă face Umberto Eco în lucrarea "Marginalii şi Glose la Nume4e trandafirului", în care explică principiile postmodernismuluj prin similitudini cu stări sau replici deja ştiute, care au mai fost simţite, spuse sau scrise deja, cum ar fi, de exemplu, inocenţa, care a mai fost trăită de atâtea şi atâtea ori, iar poetul postmodemist nu poate pretinde că el o inventează. în concluzie, postmodernismul se poate defini prin "ironie, joc metalingvi stic, enunţ la pătrat". (Umberto Eco) ~. Ca modalităţi compoziţionale, noua poezie apelează la citat (intertextualitate), colaj sau metatextualitate.
Sintetizând, principalele caracteristici ale postmodernismului s-ar putea defini prin: ,
*relaţionarea cu lumea concretă: "priza la real", "cotidianul", "poezia care coboară în stradă";
^extinderea narativităţii asupra liricului;
*jocul de cuvinte, efecte lexicale şi sintactice;
*metatextuălitatea şi intertextualitatea, prin procedee specifice: citat, motto, colaj, parodia, parafraza etc;
*utilizarea ironiei acide, a sarcasmului usturător.
în postmodernism se înscriu poeţii: Mîrcea Cărtărescu, Simona Popescu, Alexandru Muşina, Caius Dobrescu, Florin Iaru, Ion Stratan, Mariana Marin, Marius Oprea, Andrei Boiu, Traian T. Coşovei etc.
Poezia optzecistă se particularizează prin efecte retorice speciale, agresivitate, ironie şi autoironie, stare onirică, spirit ludic, "dovedind o dexteritate prozodică şi lexicală ieşită din comun, în fine, impregnat de aluzii culturale savante inserate prin procedee metatextuale şi autoreferenţiale." (Mircea Cărtărescu)