Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Sara pe deal - idilă a dealului şi a inserării
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


Scrisă în 1871, poezia a avut o a doua versiune, cuprinsă în poemul Eco (varianta ultimă a Ondinei). La 1 iulie 1885 a fost publicată independent în "Convorbiri literare". Trebuia să fie inclusă în volumul Lumină de lună.
Dispunerea pe trei planuri a elementelor spaţiului, coincidenţa sensurilor spaţialităţii şi temporalităţii ş.c.l. demonstrează elaborarea atentă, riguroasă, matură a poeziei.
Trei planuri ale verticalităţii (valea - salcâmul şi dealul - bolta), un mo-tiv-nucleu temporal reunind conotaţiile aceleiaşi valori: sacralitatea; acestea sunt determinările. Amurgul (,jara") şi vechimea sunt reprezentări ale timpului sacru - al genezei, al izvorârii (cf. Ioana Em. Petrescu).

Sara pe deal e o "idilă a dealului şi a inserării" (spaţiu şi timp sacre). Elementele caracteristice fiecărui plan (fumul în vale, fântânile, salcâmul, stelele etc.) îşi pierd în mare măsură valoarea picturală. Nu contururi, nu obiecte numesc acestea, ci esenţe ce construiesc o atmosferă, un univers armonic. Eminescu nu e un poet descriptiv literalmente. Aparenta picturalitate e concurată energic (şi în favoarea esteticului) de poetizare, de stilizare. Reperele spaţiului au valoare de semn, de simbol. Buciumul, reprezentând nostalgia depărtării, clopotul, toaca, fluierul sunt sonorităţile acestui spaţiu smuls pe verticală şi spre eternitate. Timpul izvorârii - al stelelor născând, al apelor izvorănd, al turmelor urcânde un reper nedeterminat, mereu generativ, proiectat într-o infinitate originară. Eternitatea este "dimensiunea" consonantă înălţimii. Corespondentul terestru al eternit&#


259;ţii e vechimea. De aceea salcâmul e vechi, la fel clopotul, streşinile.

Ordonatoare, mişcarea pe verticală a elementelor spaţiului sugerează aspiraţia cosmică a spaţiului terestru, pe care o subliniază şi verbele "urcă, "ridică", şi epitetul "înaltul". Că ideea e "elaborată" stă mărturie mişcarea "ilogică" a turmelor la deal şi transfigurarea salcâmului în arbore de deal.

Pe aceste dimensiuni dealul şi salcâmul devin un ax al universului la care se raportează sentimentul iubirii ca principiu absolut, originar, tutelar.

De ce a asociat Eminescu acest peisaj eroticii? De ce aparenta familiaritate rămâne insuficientă? De ce stilizarea e modelul cel mai "fertil" în realizarea consonanţei cadru - sentiment?
Toate întrebările anterioare ar avea ca răspuns o abstracţiune, starea de potenţialitate: în plan erotic întâlnirea rămâne virtuală; ea e sentimentul care apropie contrariile, care prefigurează armonia lumii şi oferă modelul unităţii primordiale. I se potriveşte mişcarea ascensională ca ţâşnire spre înalt a fiinţei, întâlnirea e doar un proiect (,sta-vom", "vom adorm?1), căci iubirea are ca atribut esenţial idealitatea. Ritualului erotic nu-i lipseşte alunecarea în somn sub efectul narcotic al florilor de salcâm: ,Ne-om răzima capetele-unul de altul I Şi surâzând vom adormi sub înaltul, / Vechiul salcâm. - Astfel de noapte bogată, I Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?".
Vechimea (eternitate "umanizată") e corespondentul duratei necesare împlinirii în absolut a iubirii. Legătura cu



sacralitatea ca atribut al timpului şi sentimentului nu e deloc întâmplătoare. De aceea, nici unul din elementele spaţiului nu poate fi doar un "accident" al contururilor geografiei rurale. Nu e vorba de "obiecte", ci de concepte. Dealul e o "idee" a înălţării calme, poetice, ca un proiect de "absorbţie" spre cosmic.
Aceleiaşi armonii de sensuri, dominate de ideea vechimii, îi corespunde stilistic o altă armonie - a cuvintelor cu sonorităţi arhaice: sară, împle, nouri, a răzima. Melodic, ritmul şi acustica servesc tot armoniei; asonanta (lui "n" în primul vers sau a lui "î" în versul al doilea) reflectă nostalgia depărtării, evocarea adâncurilor.

Dar ideea unităţii dimensiunilor e slujită şi de o anume tehnică a dualităţii: auditivul corespunde vizualului, pastelul - idilei, descrierea - narati-vităţii, concretul - abstractului.

Limbaj în mare măsură "redus" la o simplitate exemplară, discursul poetic mai păstrează doar câteva epitete (metaforice), o comparaţie deloc rară, viitorul în inversiune (^ta-vom", ^pune-ţi-vof), viitor popular ("ne-om răzima"), interjecţie exclamativă, anaforă (versurile 17-l8) - acestea sunt cele mai importante elemente figurative.
La nivel prozodic, dodecasilabul (versul amplu de 12 silabe) combină co-riambul (picior metric de patru silabe, prima şi ultima accentuate), înaintea cezurii, cu doi dactili şi un troheu. Nu atât ritmul şi măsura, cât muzicalitatea interioară a poeziei sunt sugestii şi ele ale elanului sufletesc, ale armoniei umanului şi cosmicului.







Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite