Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
TESTAMENT deTudorArghezi - (autor canonic) - poezie interbelică ♦ artă poetică modernă ♦ poezie lirică ♦ lirism subiectiv
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


Definiţie: Conceptul artă poetică exprimă un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre lume şi viaţă a unui autor, despre menirea lui în Univers şi despre misiunea artei sale, într-un limbaj literar care-l particularizează.
Tudor Arghezi (1880 -1967), pe numele adevărat Ion N. Theodorescu, este un vârf al modernismului interbelic, prin temperamentul artistic de substanţă, prin forţa de expresie şi estetica novatoare, opera lui constituind nu numai o revoluţie literară formală, ci o izbitoare luptă a eului cu lumea, o pendulare "între păcat şi înălţare, între materie şi spirit". (P.Constantinescu)
Poezia "Testament", situată în fruntea volumului de debut, "Cuvinte potrivite" (1927)," reflectă lirismul subiectiv şi constituie, poate, cea mai cunoscută şi elocventă artă poetică din lirica românească. Alte poezii programatice argheziene sunt "Portret", "Rugă de seară", "Ia aminte", "Flori de mucigai", "Poetica" etc.
în spirit modern, imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune artistică specific argheziană prin atotputernicia cuvântului ca forţă creatoare a sensibilităţii lirice, prin funcţia expresivă şi estetică a revalorificării limbajului artistic.

Propriu oricărei arte poetice, lirismul subiectiv se manifestă şi în această poezie, confirmând prezenţa eului liric prin mărcile lexico-gramaticale reprezentate de verbele şi pronumele la persoana I - "voi lăsa", "să schimbăm", "am ivit", "am prefăcut", "făcui", "grămădii", "mea", "eu", "mine", prin mărcile lexico-gramaticale ale adresării d


irectă, pronume şi verbe la persoana a Ii-a, "să urci", "aşaz-o", "-ţi", "tine", "te" şi prin vocativul "fiule".

(Structura şi compoziţia textului poetic) . Modernismul poeziei "Testament" este argumentat prin structura compoziţională, cele şase strofe inegale se constituie în secvenţe lirice ideatice, în care poetul îşi exprimă în mod direct concepţia despre cuvânt, poezie şi creaţie artistică, accentuând condiţia artistului în lume, idei ce înscriu poezia în specia artă poetică.
în sens conotativ, titlul "Testament" este sugestiv pentru ideea fundamentală a poeziei, aceea a relaţiei spirituale dintre generaţii şi a responsabilităţii urmaşilor faţă de mesajul primit de la străbuni. în sens denotativ, titlul ilustrează faptul că poezia este un "act oficial" întocmit de poet, prin care lasă moştenire urmaşilor , averea sa, opera literară: "Nu-ţi voi lăsa drept bunuri după moarte,/ Decât un nume adunat pe-o carte."
Tema este modernă şi exprimă concepţia despre artă a lui Arghezi, definind programatic întreaga sa operă . lirică, în care cuvântul este atotputernic, stăpân absolut al Universului, iar creaţia literară este rodul harului divin şi al trudei.

"Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte
Decât un nume adunat pe-o carte.
în seara răzvrătită care vine
De la strămoşii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci,
Suite de bătrânii mei pe brânci,
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă,
Cartea mea-i, fiule, o treaptă."


Incipitul atestă lirismul subiectiv, fiind reprezentat de adresarea directă prin forma negativă a verbului la persoana a Ii-a singular, având rolul de a accentua valoarea deosebită a moştenirii, opera literară, bunul cel mai de preţ al poetului, pe care acesta o lasă prin testament viitorimii: "Nu-ţi voi lăsa drept bunuri după moarte,/ Decât un nume adunat pe-o carte". Prima strofă continuă cu ideea că produsul literar se fundamentează pe acumularea spirituală moştenită "de la străbunii mei" şi realizată cu mult efort şi în mod evolutiv: "Prin râpi şi gropi adânci,/ Suite de bătrânii mei pe brânci". Preluarea tradiţiei străvechi şi a operei înfăptuite de strămoşi constituie o treaptă în progresul spiritual al omenirii, simbolizată prin vocativul "fiule", o adresare directă, care dă poeziei un ton familiar, intim, ce apropie afectiv predecesorii de viitorime: "Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă,/ Cartea mea-i, fiule, o treaptă."
De altfel, Tudor Arghezi şi-a definit crezul artistic privind conştiinţa răspunderii pentru "cuvântul scris" şi "trimis în lume" în "Mărturisiri -Tablete de cronicar": "Răspunzi întâi faţă de graiul primit de-a gata de la strădaniile miilor de ani ajunşi până la călimara ta".
în următoarea secvenţă, ca mesager al trudei şi durerii străbunilor, poetul aşază "cartea" la căpătâiul civilizaţiei omeneşti, cu îndemnul, adresat direct printr-un imperativ, de a respecta acest bun spiritual şi a-1 duce spre progres, asemuind opera cu Biblia: "Aşaz-o cu credinţă căpătâi,/ Ea e hrisovul vostru cel dintâi".
Evoluţia spirituală este simbolizată prin instrumentele proprii muncii fizice, "sapa" şi "brazda", omenirea progresând fătre o activitate intelectuală, "condei", "călimară": "Ca să schimbăm acum, întâia oară,/ Sapa-n condei şi brazda-n călimară".
Limbajul poetic îşi are originea în vorbirea bătrânilor, în limba populară, "Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite", filon emoţional din care poetul a "ivit cuvinte potrivite", mărtu,Lire de credinţă căreia îi rămâne devotat întreaga viaţă:

"Ca să schimbăm acum întâia oară,
Sapa-



n condei şi brazda-n călimară,
Bâtrânii-au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagăne uruiaşilor stăpâni.
Şi frământate mii de săptămâni,
Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane.
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreagă duleeaiui putere.
Am luat ocara, şi torcând uşure
A.ii pus-o când să-nbie, când să-njuie.
Atn luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzind în piscul datoriei tale."

Din perspectivă modernă, inovaţia stilistică se concretizează prin valorificarea estetică a cuvintelor, cărora le dă o nouă semnificaţie, întrucât cuvântul este, în viziune argheziană, atotputernic: "Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane./ Făcui din zdrenţe muguri şi coroane,/ Veninul strâns l-am preschimbat în miere,/ Lăsând întreagă dulcea lui putere." Versurile definesc totodată şi estetica urâtului prin relaţiile de opoziţie ale sintagmelor poetice: "zdrenţe/ muguri şi coroane"; "venin/miere".
Cuvântul arghezian este omnipotent, el poate să mângâie sau să pedepsească, să aline sau să ocărască: "Am luat ocara, şi torcând uşure/ Am pus-o când să-mbie, când să-njure". Cuvântul are filon divin, este dat de la Dumnezeu, eul liric făcând trimitere la Biblie, unde se spune că "la-nceput a fost cuvântul", iar generaţiile viitoare au datoria de a-1 păstra şi a-1 înălţa: "Am luat cenuşa morţilor din vatră/ Şi am fâcut-o Dumnezeu de piatră,/ Hotar înalt, cu două lumi pe poale,/ Păzind în piscul datoriei tale."
Menirea poetului este aceea de a ilustra în poezia sa, metaforizată prin "vioară", durerile neamului românesc, imaginea grotescă a stăpânului jucând "ca un ţap înjunghiat" fiind subliniată de ideea biciului răbdat întors în cuvinte, ca simbol al izbăvirii şi pedepsirii celor ce au provocat suferinţele. Limba poetică în care sunt exprimate aceste idei este surprinzătoare prin inovaţie stilistică, Arghezi aducând în literatura română estetica urâtului, o nouă manieră literară de a exprima frumosul, dând cuvin|e|or o nouă valoare: "Din bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi". Tudor Arghezi consideră poezia o domniţă răsfăţată, aleasă, plină de sensibilitate şi de nobleţe spirituală: "întinsă leneşă pe canapea/ Domniţa suferă în cartea mea." .
Ultima strofă defineşte opera literară ca uniune armonioasă între har/ talent/ inspiraţie ("slova de foc") şi trudă/ efort ("slova făurită"), condiţie imuabilă a cuvântului scris şi "trimis în lume":

"Slova de foc şi slova făurită
împărechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte,
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte că-n adâncul ei
Zace mânia bunilor mei."

Poeteil se consideră robul cititorului, care este "Domnul", el creează o operă cai e să fie citita de urmasul, e cel care trudeşte din greu pentru a convinge cititorul să fie conştient şi responsabil de îndatorirea ce-i revine în evoluţia civilizaţiei spirituale a on(enirii: "Robul a scris-o, Domnul o citeşte '.
Finalul poezjei accentuează ideea ca opera literară este rodul tradiţiei strămoşeşti, pe care poetul, la rândul său, o lasă moştenire urmaşilor, aşa cum şi el a preluat-o şi a înfrumuseţat-o, a îmbogăţit-o, a înălţat-o spiritual: "Făr-a cunoaşte că-n adâncul ei/ Zace mânia bunilor mei".





Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite