Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Universul liric al lui Tudor Arghezi
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


Poezia îşi scoate sevele din tărâmuri foarte variate. Materialul său îl constituie când meditaţia, când imaginaţia, când experienţa. Mai mult decât la mulţi alţii, în lirica Iui Tudor Arghezi întâlnim valorificate artistic roadele unei experienţe existenţiale nu numai bogate, dar şi adânc interiorizate. Nu e greu de recunoscut în Cuvinte potrivite din 1927, volumul de debut, rezultatul divers sedimentat al unor avataruri ale tinereţii şi ale primei maturităţi, avataruri diferite şi nu o dată chiar contradictorii, de unde şi caracterul oarecum compozit al imaginii celui dintâi univers poetic arghezian. Titanismul romantic, tonul vaticinant, temele revoltei metafizice şi sociale, alături de sunetele diafane şi delicate ale unei sensibilităţi subtile şi rafinate până la miniaturism şi filigran se regăsesc aici în acea armonie de contrarii al cărei secret îl va deţine întotdeauna Arghezi cu acea oscilaţie care îi este atât de caracteristică între hiperbolă şi litotă.

Cuvinte potrivite reprezintă desigur focarul care adună toate liniile definitorii ale personalităţii argheziene şi pe care le vom redescoperi mereu în volumele ulterioare. Este aici experienţa răzvrătirii juvenile care l-a ridicat încă de la prima lui expresie lirică (din Liga ortodoxă, 1896) împotriva tatălui, este apoi acea sete absorbantă de răsturnătoare înnoire, incluzând şi nota de satanism venită pe aripile corbului lui Edgar Poe sau prin otrăvitoarele parfumuri baudelaire-iene şi este apoi, deloc contradictoriu, o nevoie de liniştire şi de dominare pe care i-o va satisface până la un punct experienţa monastic&#


259;, religioasă, mai exact meditaţia contemplativă în condiţiile unei recluziuni deliberate.

Dualismul temperamentului arghezian se conturează limpede şi viguros de pe acum: pe de o parte, o extraordinară disponibilitate polemică, o vocaţie de luptător mereu nemulţumit şi neliniştit,, pe de alta, un simţ uluitor al echilibrului necesar, adică în fond o capacitate cu atât mai miraculoasă cu cât mai imprevizibilă de a se concentra şi stăpâni, de a se calma şi instala cu temeinicie pe nişte ferme şi statornice opţiuni morale într-o formulă psihologică impresionantă atât prin măreţia, cât şi prin incredibila, aproape neverosimila ei delicateţe. într-o expresie definitivă, E. Lovinescu observase cu precizia şi cu obişnuita lui lapidaritate "caracterul de complexitate a psihologiei argheziene: suflet faustian, în care nu sălăşluiesc numai «două suflete», ci se ciocnesc principiile contradictorii ale omului modem".

Vocaţia lui Arghezi de a realiza sinteze imposibile se vădeşte şi în ciudata alianţă pe care ne-o ilustrează amplu opera lui între estetism şi moralism. Din vechea frondă artistică a tinereţii lui, aspirând nu numai spre o modernitate de expresie, dar şi de viziune, s-a ales cu timpul convingerea nestrămutată în supremaţia formei estetice şi în gratuitatea ei, după cum din educaţia tradiţională din familie şi şcoală, ca şi din contactul profund cu gândirea creştină s-a precipitat un soi de moralism înverşunat şi incoruptibil pe care poetul şi mai ales pamfletarul l-au aplicat cu o rigoare şi alteori cu o teribilă intoleranţă, care confirmă şi ele latura combativă a temperamentului arghezian. Această rară, poate chiar stranie asociere ne explică în mare măsură şi forţa extraordinară a discursului liric, dar şi frumuseţea lui pură, fără nici un reziduu pragmatic, care transformă până şi cele mai virulente şi mai nedrepte pamflete în adevărate poeme, carc-şi conservă obiectul pentru eternitate în chihlimbarul inalterabilei lor virtuozităţi şi purităţi estetice.

In 1931, Flori de mucigai valorifică o altă experienţă biografică argheziană, cu mult mai dramatică şi mai tulburătoare, şi anume experienţa concentraţionară. Acuzai de a fi colaborat cu invadatorul german în timpul ocupaţiei capitalei din primul război mondial, poetul e închis doi ani la Văcăreşti, de unde va ieşi prin intervenţia marelui său adversar de mai târziu, N. lorga. Lume? carcerală, veritabilă bolgie a infernului dantesc îl va marca şi-l va obseda pe Arghezi până când se va elibera de ea prin acele memorabile tablouri goyeşli, adevărate transpoziţii în apă tare a unei umanităţi larvare, estropiate, handicapate şi socialmente frustrate, dar nu mai puţin iluminate de resurse de autenticitate sufletească prin acea artă a clar-obscurului pe care nimeni n-a stăpânit-o mai sigur la noi ca Arghezi. Hoţi, ucigaşi, tâlhari şi alţii asemenea defilează prin faţa ochilor noştri într-un dans de umbre profilate pe un ecran şi fixate cu un condei (sau penel) necruţător şi ferm, de o brutalitate care le intensifică efectul deopotrivă pamfletar şi simpatetic, în cadrele unei "estetici a urâtului" care-şi atinge aici punctul cel mai înalt al desăvârşirii sale. Nu o subalternă şi vulgară lirică militantă trebuie văzută aici, cum s-a f&#



259;cut totuşi cu stupidă perseverenţă pe vremea defunctului sociologism, ci o galerie strălucită de scene, portrete şi tablouri care trăiesc prin demnitatea formei în care îşi scontează şi găsesc de altfel raţiunea de a fi. Ceea ce nu înseamnă că impulsul social protestatar lipseşte, ci doar că e transfigurat şi sublimat prin artă ieşind în acest fel, cum ar fi zis Lovinescu, din marginile unei literaturi de luptă.

Cărticică de seară (1935) şi Hore (1939) sunt fructele bine coapte ale existenţei gospodăreşti şi matrimoniale a poetului la Mărţişor. Ele evocă o lume a copilăriei, a unui eden în sfârşit regăsit, o stare de împlinire interioară şi chiar comunitară, cântând frumuseţile simple ale unei existenţe naturale la care poetul pare să fi tânjit întotdeauna cu o nostalgie funcţionând hotărâtor ca antidot al oricărui artificialism modem baudelaire-ian sau post baudelaire-ian.

Când în 1947, Arghezi publica Una sută una poeme el dădea aici glas unor rezonanţe profunde şi tragice ale cumplitelor încercări ale războiului recent încheiat, dar şi ale anilor care vor aduce cu ci atât de repede şi de nedrept o ordine nouă atât de ostilă intereselor şi tradiţiilor neamului românesc: "ordinea" regimului comunist totalitar.
Marginalizat ani de-a rândul şi obligai să trăiască la limita subzistenţei, poetul va fi treptat "recuperat" după 1954 de către noile autorităţi politice şi culturale şi mumificat în ipostaza unor demnităţi onorifice menite a-l neutraliza. Dintele rău al lui Arghezi Şi-a schimbat atunci obiectul şi şi-a adaptat funcţiunile Ia realităţi reactualizând în forme noi, fie aluzive, fie inofensive politic, vechiul său moralism organic. Poezia a găsit şi ea un "modus vivendi" prin 190. Peizaje (1955) incisivă reînviere a amintirii marii răscoale ţărăneşti, Cântare omului (1956), laudă robustă a creativităţii şi progresului uman, nu lipsită de un anumit trium-falism suspect şi, în sfârşit, prin Stihuri pestrife (1957), versuri mai vechi în maniera celor Una sută una poeme, evocând în formulări acide, de neiertătoare satiră, forţele multiple ale insuficienţei umane şi ale racilelor sociale, frecvent prin intermediul fabulei, a cărui şcoală poetul o făcuse traducând pe La Fontaine şi pe Krâlov.

Anii 60 fiind anii amurgului în sfârşit împăcat, dar şi ai presimţirii ultimei călătorii, plachetele de versuri apărute acum, începând cu Frunze şi terminând cu Noaptea, alcătuiesc o altă etapă, admirabilă, a creaţiei argheziene, pildă de vitalitate artistică şi de neaşteptată prospeţime, ca şi la Blaga, operă unitară de mare acurateţe şi profunzime lirică, în ale cărei cadenţe bine temperate se leagănă imaginea rodniciei, a calmului interior, a înţelepciunii şi a acceptării senine, dar şi a unei nelinişti nu neapărat anxioase, ci mai curând blânde, având în definitiv acea superioritate pe care o dă întotdeauna sentimentul, dublat de conştiinţă, al ultimei şi supremei împliniri, rezultat al unei îndelungi experienţe intens asumate şi adânc asimilate. Arghezi trecuse atunci de 80 de ani, vârstă matusalemică pentru poeţi, iar ultimii şapte pe care îi va mai trăi închid în chip strălucit cortina celei mai vaste şi mai tulburătoare creaţii lirice româneşti a secolului XX.






Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite