Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
ZAHARIA TRAHANACHE caracterizare 0 scrisoare pierduţi
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


Ion Luca Caragiale 1(1852-1912) a" rămas definitiv în literatura română printr-o operă monumentală, alcătuită din comedii, nuvele, momente şi schiţe, prin intermediul cărora scriitorul se remarcă prin arta compoziţiei, fiind cel mai priceput creator de caractere din literatura română, profilate mai ales în cele patru comedii: "O noapte furtunoasă", "Conu Leonida faţă cu reacţiunea", "O scrisoare pierdută" şi "D-ale carnavalului".
Comedia "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes răsunător pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la data de 13 noiembrie 1884.
Comedie realistă de moravuri sociale şi politice, ilustrând dorinţa de parvenire a oamenilor politici între care se nasc aprige conflicte în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputaţi, "O scrisoare pierdută" excelează prin situaţii comice şi tipologiile umane care fac "concurenţă stării civile" (G.fbrăileanu).
Zaharia Trahanache întruchipează tipul încornoratului, dar ca om politic el îndeplineşte importante funcţii în judeţ: "prezidentul comitetului permanent, comitetului electoral, comitetului şcolar, comitetului agricol şi al altor comitete şi comiţii". Şeful partidului din judeţul X, el se bucură de o veche şi solidă autoritate, de prestigiu recunoscut chiar şi de opoziţie "am ţinut la dumneata ca la capul judeţului nostru" (Caţavencu).
însuşirile caracteriale reies, în mod indirect, din atitudinea, faptele şi vorbele venerabilului politician, iar în mod direct din didascalii sau din opiniile/ relaţiile cu celelalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin întreaga v


arietate a comicului.
Zaharia Trahanache este un personaj ridicol, principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a comicului, care defineşte contradicţia dintre esenţă şi aparenţă. "Prezidentul" partidului de guvernământ din judeţul X este numai aparent naiv, fiind în esenţă un politician abil, care dirijează cu mână forte interesele partidului, deoarece "de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de la binele ţării atârnă binele nostru...". Cu toate ca pare ''moale", senil şi neîncrezător în autenticitatea scrisorii, o învăţă pe dinafară cu uşurinţă, apoi i-o explică prefectului cu o subtilă şi usturătoare ironie. Deşi aparent lipsit de energie, ramolit şi plat . în gândire, găseşte imediat poliţa falsificată de Caţavencu pentru a avea o armă de contraşantaj şi chiar dacă se pare că nu ştie despre relaţia amoroasă dintre Fănică şi Zoe, în esenţă el îi este recunoscător prefectului pentru că "i-a făcut şi-i face servicii" şi-i Urează acestuia să trăiască "pentru fericirea prietinilor lui!".
Susţinător al integrităţii morale, "venerabilul neică Zaharia", "stâlpul" local al partidului de guvernământ, practică înşelăciunea cu un calm imperturbabil atât în familia sa, cât şi ca şef al partidului. El falsifică listele cu alegători şi, împreună cu Farfuridi şi Brânzovenescu, calculează voturile simpatizanţilor, chiar dacă aceştia nu mai aveau averea necesară care să le confere dreptul electoral şi ar fi trebuit şterşi de pe liste: "Ai puţintică răbdare... Da' dacă-1 putem aduce să voteze cu noi?".
Atunci când prestigiul şi reputaţia lui sunt în pericol, se plânge de matrapazlâcurile politice şi constată "A, ce coruptă soţietate, nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul". Atitudinea faţă de adversarul său politic, Nae Caţavencu, accentuează indirect faptul că meschinul Trahanache se comportă după cum îi dictează "enteresul'. La început, când ziaristul îl ameninţă cu publicarea scrisorii, neică Zaharia îl urăşte şi este indignat de lichelismul acestuia -"zi-i mişel şi pace!"-, însă în final, când Caţavencu devine "d-ai noştri", îi este simpatic: "Ei, aici mi-ai plăcut! bravos! să trăieşti!". Răspunsul prompt al lui Caţavencu reliefează pervertirea alegerilor şi nicidecum corectitudinea imparţială a lui "neică Zaharia", care îşi urmăreşte cu tenacitate interesul personal: "în sănătatea venerabilului şi imparţialului nostru prezident, Trahanache!".
Politician abil, ştie că funcţia sa în partid depinde de şefii de la "Centru" şi se supune manipulării acestora. El susţine, disciplinat, "candidatul pe care-1 pune pe tapet partidul întreg" şi se conduce după deviza: "de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de la binele ţării atârnă binele nostru...".
Zaharia Trahanache este încornorat, dar îi convine - din comoditate şi din calcul - triunghiul conjugal, care-i asigură o viaţă tihnită în familie. Vanitos şi



ridicol prin contrastul dintre aparenţă şi esenţă, "venerabilul" şi paşnicul Trahanache reacţionează brutal atunci când este acuzat de trădare politică.

Ignoranţa personajului reiese, indirect, din comicul de limbaj, dovadă fiind ticul verbal "ai puţintică răbdare", iar incultura se manifestă şi prin repetarea mecanică a unor truisme, preluate din scrisoarea fiului său "de la facultate", pe care-l citează cu emfază: "Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie şi o soţietate fără prinţipuri va să zică că nu le are".
Numele său este definitoriu pentru comicul onomastic, atât de expresiv pentru caracterul personajelor din comediile lui Caragiale. Zaharia, sugerează zahariseală, moliciune, ramolisment, iar Trahanache, faptul că poate fi modelat uşor (trahana = cocă moale) de către superiorii "de la Centru" sau de "enteres", dar mai ales de Zoe. Numai că, aparenta lentoare a lui Trahanache - "ai puţintică răbdare" - este, în fond, o abilă armă politică, pe care personajul o foloseşte cu pricepere. x Comicul de situaţie este relevant în scena IV din actul I, când Trahanache îl consolează pe Tipătescu, susţinând că scrisoarea de amor este o plastografie (un fals-w.w.) ordinară, deşi scrisul seamănă atât de bine, încât "să zici şi tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri!". Trahanache îi redă, din memorie, textul scrisorii, adăugând, aluziv, explicaţiile împrejurărilor concrete, precise, identificând exact momentul întâlnirii amoroase diritre cei doi, amplificând cu subtilitate spaima prefectului: "Scumpa mea Zoe, venerabilul (adică eu) merge deseară la întrunire (întrunirea de alaltăieri seara). - Eu (adică tu) trebuie să stau acasă, pentru că aştept depeşi de la Bucureşti, la care trebuie să răspunz pe dată; poate chiar să mă cheme ministrul la telegraf. Nu mă aştepta, prin urmare, şi vino tu (adică nevastă-mea, Joiţica), la cocoşelul tău (adică tu) care te adoră, ca totdeauna, şi te sărută de o mie, de ori, Fănică...". Dramaturgul accentuează, în mod direct, în didascalii, atitudinea aluzivă a lui neică Zaharia, care stârneşte reacţia disperată a prefectului: "(priveşte lung pe Tipătescu, care e în culmea agitaţiei)".
Prin didascalii (parantezele autorului) şi indicaţii scenice (sugestii regizorale), care sunt adevărate fişe de caracterizare directă, dramaturgul îşi "mişcă" personajele, le dă viaţă şi credibilitate, făcându-le atât de reale, încât trăiesc şi în zilele noastre. Lângă numele lui Trahanache, dramaturgul scrie "(placid) ", "(cu candoare) ", sugerând "zahariseală", dar şi calmul imperturbabil ori "diplomaţia" personajului în faţa inamicilor politici.
în comediile sale, I.L.Caragiale rămâne fidel propriei concepţii, conform căreia cuvântul este cea mai sinceră exprimare a gândirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia şi fariseismul: "Niciodată gândirea n-are alt vrăjmaş mai cumplit decât vorba, când aceasta nu-i vorbă supusă şi credincioasă, nimic nu arde pe ticăloşi mai mult ca râsul".







Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite