ATENTIA

Caracterizare generala

Clasificarea formelor atentiei

Insusirile atentiei si educarea lor

  ATENTIA face parte din categoria mecanismelor psihice reglatoare. Ea reprezinta fenomenul psihic de orientare si concentrare selectiva a energiei psihonervoase asupra unor obiecte, fenomene sau sarcini, ceea ce are ca efect reflectarea lor mai profunda.

  Caracterizare generala

  Atentia nu este un proces psihic propriu-zis, deoarece ea nu are un continut informational-reflectoriu propriu, ci o functie psihica avand rol de premisa, conditie, factor facilitator al proceselor de cunoastere si al activitatilor psihice (de invatare, munca, practice etc.). Atentia moduleaza tonusul nervos necesar bunei desfasurari a celorlalte procese si activitati psihice constiente, usurand desfasurarea optima a acestora. Percepem, memoram, gandim, invatam mult mai bine atunci cand suntem atenti. Reusita oricarei activitati depinde, in mare masura, de atentia cu care o realizam. 

  Atentia apare numai pe fondul starii de veghe, ea fiind un mecanism de focalizare a constiintei asupra unui obiect, sarcini etc. Caracteristicile atentiei sunt: 1. orientarea precisa (directionarea) spre ceva anume, 2. selectivitatea, adica orientarea spre anumiti stimuli, 3. concentrarea optima a energiei psihonervoase spre ceea ce este obiectul ei aflat in focarul de constiinta clara si care este bine reflectat, in timp ce restul obiectelor sunt mai vag, mai imprecis reflectate.

  Clasificarea formelor atentiei

1. Dupa directia de orientare, atentia poate fi interna sau externa.

2. Dupa natura reglajului, atentia poate fi involuntara, voluntara si postvoluntara.

      Atentia involuntara este forma cea mai simpla, prezenta si la animale, care se manifesta spontan, neintentionat, fara intentie si efort. Ea poate aparea sub influenta a doua categorii de factori: interni si externi. Factorii externi care pot determina aparitia atentiei involuntare sunt: aparitia unor stimuli puternici, noutatea si neobisnuitul stimulilor, caracterul dinamic, mobil al unui stimul pe un fond static, gradul de complexitate al unui stimul, aparitia sau disparitia sa brusca (intermitenta), conturul cromatic special, natura stimulului (imaginile trezesc mai repede atentia involuntara decat simbolurile verbale, figurile umane mai usor si mai rapid decat imaginea lucrurilor), pozitia stimulului in campul perceptiv (stimulii cu o pozitie centrala se impun mai usor atentiei decat cei periferici) etc. Factorii interni care stimuleaza si mentin atentia involuntara sunt: semnificatia unui stimul pentru subiect, gradul sau de interes, rezonanta sa afectiva etc. Cu cat un stimul corespunde mai mult intereselor, dorintelor, scopurilor, motivatiilor, trairilor afective ale unei persoane, cu atat acesta va trezi mai rapid atentia involuntara. Aceasta forma a atentiei este avantajoasa deoarece nu genereaza oboseala. Dezavantajul consta in faptul ca atentia involuntara se dovedeste ineficienta in activitatile complexe, dificile, de lunga durata, monotone, neplacute.

      Atentia voluntara reprezinta o forma superioara de atentie, atat prin mecanismele ei de producere, cat si prin efectele ei pentru activitatea omului. Este intentionata si autoreglata constient. Autoreglajul voluntar se exprima in orientarea intentionata spre obiectul atentiei, prin intensificarea activitatii psihice, inhibarea voita a altor preocupari colaterale, izolarea de excitanti perturbatori sau limitarea influentei acestora, mentinerea starii de concentrare pe toata durata indeplinirii activitatii. Un rol hotarator in orientarea atentiei voluntare il are cuvantul, care o face stabila si selectiva. Orientarea si concentrarea atentiei se poate face insa si prin limbaj interior, cand ne propunem singuri sa fim atenti.

      Factorii care faciliteaza manifestarea atentiei voluntare sunt: a) stabilirea clara si precisa a scopurilor activitatii (cand acestea sunt vagi, atentia se concentreaza greu), b) stabilirea momentelor activitatii si identificarea celor mai dificile care cer o atentie incordata, c) sublinierea semnificatiei activitatii, aratandu-se efectele pozitive ale finalizarii ei, d) asigurarea unei ambiante favorabile si eliminarea sau diminuarea influentei factorilor perturbatori. Desi indispensabila realizarii activitatilor complexe, dificile, atentia voluntara apare si se mentine cu efort, cu consum energetic si nu se poate manifesta un timp nelimitat, folosirea ei indelungata conducand la oboseala.  

      Atentia postvoluntara reprezinta forma cea mai eficienta si mai consolidata a atentiei. Prin exersarea un timp mai indelungat a atentiei voluntare  se ajunge la automatizarea acesteia, la reducerea treptata a efortului necesar pentru concentrare si stabilitate. Intre aceste trei forme ale atentiei nu exista o separatie neta.

      Insusirile atentiei si educarea lor

   Atentia dispune nu doar de forme diferite, ci si de o serie de insusiri sau trasaturi (pozitive si negative) care pot sa faciliteze sau sa perturbe realizarea diverselor activitati.

Volumul atentiei se exprima in numarul de elemente care pot fi cuprinse simultan in campul atentiei. Asupra acestora, atentia se poate orienta si concentra simultan cu acelasi grad de claritate. La adult, volumul mediu al atentiei este de minim 5 - maxim 9 elemente receptionate simultan. Acest numar variaza in functie de: gradul de asemanare al obiectelor, de posibilitatea de a le reuni intr-un ansamblu printr-o semnificatie comuna, de varsta subiectului, de gradul de dezvoltare al cunostintelor lui, de starea lui de sanatate sau de oboseala. Volumul atentiei poate fi crescut prin: organizarea in structuri cu sens a elementelor, prin scaderea complexitatii lor (daca au putine proprietati, usor de distins se vor receptiona in numar sporit), prin cresterea interesului subiectului pentru ceea ce percepe, prin antrenament special si activitate profesionala.

Stabilitatea atentiei se refera la persistenta in timp a orientarii si concentrarii atentiei. Depinde de o serie de factori cum sunt: importanta sarcinii asupra careia se concentreaza atentia, caracterul ei atractiv, durata activitatii, particularitatile de varsta (la prescolar, stabilitatea atentiei este de 12-15 minute, la scolarul mic, de maxim 20-25 minute, la scolarul mar, de circa 40-50 de minute). Stabilitatea atentiei este insa relativa, deoarece prin natura functionarii circuitelor nervoase exista cel putin 3 scurte intreruperi sau blocaje (fluctuatii) ale atentiei la fiecare minut. Opusul stabilitatii este labilitatea atentiei.

  Concentrarea exprima gradul de claritate si de intensitate al atentiei si delimitarea ei de influentele perturbatoare. Concentrarea reflecta cel mai fidel esenta atentiei ca mecanism activator si optimizator al activitatii psihice. Prezenta ei creste eficienta proceselor cognitive. Depinde de factori ca: gradul de semnificatie si de importanta al sarcinii, interesul pentru activitatea desfasurata, gradul de organizare si de structurare al activitatii, antrenamentul special de rezistenta la factori perturbatori. Opusul ei este distragerea atentiei.Mobilitatea (flexibilitatea) atentiei consta in deplasarea si reorientarea atentiei de la un obiect la altul, de la o activitate la alta, intr-un interval de timp optim. Acesta trebuie sa fie de maxim 1/6 sec. Daca acest prag este mai mare, apare inertia atentiei. Varietatea si profunzimea intereselor, bogatia cunostintelor maresc flexibilitatea atentiei.

  Distributivitatea atentiei se refera la capacitatea de a se desfasura simultan doua sau mai multe activitati, cu conditia ca cel putin una din ele sa fie automatizata, adica transformata in deprindere. Datorita ei elevul poate sa ia notite, sa fie atent la continutul celor spune de profesor si,  in acelasi timp, sa exploreze vizual ceva anume. Aceasta insusire este solicitata indeosebi in activitatile complexe, cu un camp larg al perceptiei sau al problematicii de gandire si de actiune practica.

  Educarea atentiei presupune educarea formelor si insusirilor ei, prin formarea si dezvoltarea unor interese largi, stabile si profunde. Cu cat un subiect detine mai multe informatii din domenii diverse, cu cat el dispune de mai multe "puncte de sprijin", cu atat va fi mai atent voluntar sau chiar involuntar. Baza educarii atentiei voluntare o constituie educarea vointei.