AMENAJAREA PADURILOR

METODE DE AMENAJARE

1. Aspecte generale. Clasificare

Prin metoda de amenajare se intelege un mod de reglementare a recoltarii produselor lemnoase dintr-o padure, in spiritul continuitatii. Ea cuprinde urmatoarele operatiuni distincte:

stabilirea posibilitatii

2) planificarea in timp si spatiu a taierilor in vederea realizarii sau men­tinerii padurii in starea de maxima eficacitate (normala)

La baza metodelor de amenajare se pot distinge trei conceptii funda­mentale deosebite:

La cea dintai, in ordine istorica este caracteristic faptul ca padurea este privita ca o masa lemnoasa formata prin acu­mularea cresterilor anuale ale arborilor si avand proprietatea de a se reface dupa exploatare, intr-un ritm bine determinat. In consecinta, pentru asigurarea continuitatii este suficient, dupa aceasta conceptie, sa se imparta (repartizeze) padurea pe ani sau perioade in asa fel, incat sa se asigure recolte egale, iar timpul in care se va parcurge cu taieri toata suprafata (ciclul) sa fie atat de mare, incat in urma taierii padurea sa se poata reface si sa devina din nou exploatabila. Metodele de amenajare care au la baza aceasta conceptie le vom numi metode bazate pe ideea repartitiei. Ele formeaza prima grupa de metode.

Cand in cadrul acestor metode repartitia se face pe ani, suprafata ce urmeaza a se exploata intr-un an constituie parchetul anual. Divizarea padurii in parchete se numeste parchetatie, iar metode care o preconizeaza, metoda parchetatiei.

Cand insa ciclul se imparte in perioade, partea de padure ce revine spre exploatare uneia din ele poarta numele de afectatie, iar metodele care preconizeaza acest mod de reglementare a taierilor, metode bazate pe afectatii.

Impartirea padurii in parchete anuale sau in afectatii se poate face tinandu-se seama fie de cantitatea de material lemnos pe care ele o dau prin exploatare, fie numai de suprafata lor, astfel ca la perioade egale sa corespunda in primul caz volume egale, iar in al doilea, suprafete egale, pe cand la perioade inegale volumele sau suprafetele corespunzatoare sa fie proportionale cu lungimea perioadelor. Dar se poate tine seama si de suprafata si volum in acelasi timp, urmarindu-se ca la perioade egale volumele si suprafetele corespunzatoare sa fie cat mai egale intre ele. Astfel, dupa modul de constituire a parchetelor se disting, in cadrul metodei parchetatiei, doua procedee :

- parchetatia simpla, cand padurea se imparte in parchete egale;

- parchetatia proportionala, sau pe volum, cand padurea se imparte in parchete neegale, dar de acelasi volurn;

iar in cadrul metodelor bazate pe afectatii:

- metode bazate pe afectatii de volume egale la recoltare;

- metode bazate pe afectatii de suprafete egale sau proportionale cu lungimea perioadelor;

- metode bazate pe afectatii de volume si suprafete cat mai egale.

A doua grupa de metode se bazeaza pe o conceptie mai inaintata despre rolul economic al padurii. Aici padurea nu mai este privita ca o simpla rezerva lemnoasa de exploatat, ci ca un mijloc de productie care, ca atare, trebuie sa fie pastrat, ingrijit si ameliorat, urmand a se recolta in permanenta doar productia lui. Dar a ameliora o padure privita ca mijloc de productie inseamna a o indruma spre starea normala, respectiv a-i normaliza fondul de productie. Amenajistul trebuie deci sa defineasca acest fond si sa regle­menteze apoi taierile tinand seama de toate interesele gospodariei silvice in asa fel, incat el sa se poata realiza.

Ideea aceasta a fost concretizata in mai multe metode de amenajare, pe care le vom numi metode bazate pe ideea normalizarii fondului de productie.

Scopul urmarit se realizeaza, desigur, prin reglementarea taierilor. Posibilitatea devine astfel, pe de o parte produs al padurii, iar pe de alta, mijloc de indrumare a fondului de productie spre starea normala.

Dar pentru ca starea normala sa poata fi realizata, trebuie sa fie intai cunoscuta, adica sa fie definita prin caracteristicile ei si, comparand apoi starea reala a padurii cu cea normala, sa se poata stabili posibilitatea ca instrument de normalizare. Compararea aceasta insa poate avea in vedere diferite caracte­ristici ale fondului de productie si anume:

- structura lui pe clase de varsta;

marimea lui;

- marinea pe clase de varsta sau de diametre;

- cresterea lui.

De fiecare data se pot folosi la determinarea posibilitatii mai multe procedee de calcul si in raport cu acestea se disting diferite metode de amenajare.

A treia conceptie despre rolul economic al padurii este caracteristica modului de gandire capitalist. Potrivit acestei conceptii, padurea este un capi­tal producator de rente, iar amenajamentul ar avea sarcina de a asigura realizarea si mentinerea unui fond de productie capabil sa dea rente continui si cat mai mari. Metodele de amenajare bazate pe renta padurii le vom aminti doar, pentru a cunoaste toate directiile in care s-a orientat gindirea amena­jistica in decursul timpului. Dealtfel, din cauza caracterului lor artificial, ele n-au gasit ecou nici in lumea capitalista, implicand - dupa Baader - un exces de lucrari de planificare si favorizand dezvoltarea unei birocratii sterile, in dauna muncii productive din padure.

Tinand seama de ideile expuse mai sus, putem sistematiza metodele de amenajare astfel:

1. Metode bazate pe repartitie

A. Repartizarea padurii pe ani metoda parchetatiei

1. Criteriul de repartizare, suprafata: parchetatia simpla.

2. Criteriul de repartizare, volumul: parchetatia proportionala, sau pe volum.

B. Repartizarea padurii pe perioade metode bazate pe afectatii.

1 Criteriul de repartizare, volumul: metoda afectatiilor pe volum.

2. Criteriul de repartizare, suprafata:

a) Repartizare definitiva pe toate perioadele ciclului si oranduirea taierilor in vederea realizarii protectiei prin acoperire:

metoda afectatiilor pe suprafata (dupa Cot t a).

b) Repartizarea definitiva, pe toate perioadele ciclului si concentrarea taierilor pe afectatii formate din parti unitare de padure:

metoda afectatiilor permanente.

c) Repartizarea provizorie, pe toate perioadele ciclului si concentrarea taierilor in limite admisibile din punct de vedere economic:

metoda afectatiilor revocabile.

d) Constituirea unei singure afectatii la inceputul fiecarei perioade:

metoda _.afectatiei unice.

3. Criteriul de repartizare, suprafata si volumul: metoda afectatiilor mixte.

II Metode bazate pe ideea normalizarii fondului de productie

A.   Prin normalizarea structurii fondului de productie:

metode de normalizare a structurii fondului de productie.

1 Posibilitatea rezulta dintr-un compromis intre interesul exploatarii arboretelor la varsta exploatabilitatii lor si acela al asigurarii continuitatii:

metoda claselor de varsta.

Posibilitatea se calculeaza pe baza cresterii indicatoare:

metoda cresterii indicatoare:

B. Prin normalizarea marimii fondului de productie;

metode de normalizare a marimii fondului de productie.

1. Posibilitatea se calculeaza ^'pe baza cresterii medii la exploa­tabilitate, tinandu-se seama de diferenta dintre marimea reala si cea normala a fondului de productie:

metoda cameralista.

2. Posibilitatea se calculeaza cu ajutorul factorului de recoltare: metoda rationala

3. Posibilitatea se calculeaza prin asimilarea fondului de pro­ductie real cu cel normal:

metoda Masson-Mantel.

C. Prin normalizarea marimii fondului de productie pe clase de varsta sau de diametre:

metoda Melard.

D. Prin normalizarea cresterii in volum:

metoda controlului.

III. Metode bazate pe ideea realizarii si mentinerii unui fond de pro­ductie capabil sa asigure rente continue si cat mai mari:

metoda Ostwald;

metoda Krieger.

Metode bazate pe repartitie

2.1. Metoda parchetatiei

Aceasta a inceput sa se aplice sporadic in Europa centrala inca din secolul al XIV-lea, devenind pe la 1600, in multe regiuni o regula de gospodarire.

Reglementarea recoltarii produselor lemnoase, specifica metodei parchetatiei, presupune:

a)      stabilirea ciclului (r);

b)      impartirea padurii in atatea parti (parchete) cati ani are ciclul fixat

c)      intocmirea unui plan de recoltare in care se arata anul cand urmeaza sa se faca taierile in fiecare parchet

Distributia parchetelor pe ani in planul de recoltare se face dupa varsta si starea arboretelor, urmarindu-se insa sa se creeze si o oarecare ordine in ce priveste asezarea in spatiu a arboretelor de diferite varste.

Parchetul exprima - cand exploatarea se face prin taieri rase - posibilitatea anuala a padurii, de aceea marimea lui trebuie astfel stabilita, incat volumul materialului ce se recolteaza sa nu varieze in mod sensibil de la un la altul. Aceasta idee se poate realiza relativ usor cand conditiile de productie sunt aceleasi pe toata suprafata padurii, prin impartirea acesteia in parchete egale (parchetatia simpla). Atunci cand conditiile de productie variaza in cuprinsul padurii, egalitatea recoltelor nu se poate asigura decat prin formarea de parchete inegale, invers proportionale cu productivitaea lor (parchetatia proportionala sau pe volum

In cazul parchetatiei simple se calculeaza intai marimea P a parchetelor, impartindu-se suprafata padurii S la ciclul r, adica P = S/r.

Parchetatia simpla presupune pe langa taieri rase si conditii omogene de productie. In acest caz suprafata poate constitui o masura a posibilitatii, adica se pot obtine, la exploatabilitate, de pe parchete egale, cantitati egale de lemn. De aceea se aplica astazi numai la crang

Parchetatia pe volum se aplica in padurile constituite din arborete de productivitate diferita.

Fie S suprafata padurii si S₁, S₂, S₃ partile ei componente, de pe care se pot obtine, in medie la varsta exploatarii, respectiv m₁, m₂, m₃ metri cubi pe hectar.

Numarul total de parchete este egal cu numarul anilor din ciclu, respectiv cu r. Marimea parchetelor P₁, P₂, P₃ corepunzatoare suprafetelor S₁, S₂, S₃ trebuie sa fie astfel determinata incat sa existe relatia:

P₁m₁ = P₂m₂ = P₃m₃,

care exprima conditia ca volumele ce se recolteaza sa fie egale.

Tinand seama ca numarul total de parchete este egal cu numarul de parchete ce rezulta din S₁ plus numarul de parchete ce rezulta din S₂ si S₃, putem scrie si a doua conditie:

Dar

In mod analog se pot deduce valorile pentru P₂ si P₃.

Daca in loc de 3 suprafete de productivitate diferita se admit n asemenea suprafete, respectiv toate subdiviziunile padurii (parcele sau subparcele) pentru care se calculeaza posibilitatea, rezulta urmatoarea formula generala:

Practic, S₁, S₂, . reprezinta suprafatele subparcelelor, iar m₁, m₂ . cantitatile de lemn respective, la varsta exploatarii, pe hectar. Acestea urmeaza sa se determine cu ajutorul tabelelor de productie, in functie de specie, consistenta si clasa de productie.

Aplicabiliate:

Metoda parchetatiei se aplica astazi numai la padurile de crang, deoarece numai aici posibilitatea pe suprafata poate sa asigure recolte anuale apropiate ca marime. Pentru codru parchetatia constituie o metoda de amenajare total necorespunzatoare; in primul rand fiindca posibilitatea pe suprafata obliga la taieri rase. In aceste conditii regenerarea pe cale naturala este practic exclusa. In al doilea rand, faptul ca parchetele trebuie sa pastreze o anumita marime, forma si succesiune, ii da metodei o anumita rigiditate, din care rezulta anumite sacrificii economice.

2.2. Metode bazate pe afectatii

2.2.1. Metoda afectatiilor pe volum

Aceasta metoda a fost fundamentata teoretic de G. L. Hartig in anul 1795.

Determinarea posibilitatii si asigurarea continuitatii, prin metoda afectatiilor pe volum presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

Fixarea ciclului, iar acesta se imparte apoi, in perioade egale, in general de cate 20 de ani.

Arboretele se distribuie pe clase de varsta, iar acestea se repartizeaza pe perioade, in ordinea varstei, incepand cu cele mai batrane; daca ciclul este impartit in 5 perioade de cate 20 de ani, se afecteaza primei perioade arboretele din clasa a V-a de varsta si mai batrane; perioadei a II-a, arboretele din clasa a IV-a de varsta s.a.m.d., indiferent de suprafata diferitelor clase. Dupa aceea se determina varsta exacta la care urmeaza sa fie exploatat fiecare arboret, dupa urmatoarea formula:

E_ex = E_a + 20(n-m) + 10,

in care:

E_a este varsta actuala;

n - numarul perioadelor in care este impartit ciclul;

m - numarul de ordine al clasei de varsta din face parte arboretul.

3) Pe baza varstei astfel calculate si tinandu-se seama si de celelalte caracteristici ale arboretelor (suprafata, compozitie, clasa de productie si consistenta stabilite pe teren) se calculeaza

volumul la exploatare, precum si volumul produselor secundare, totalizandu-se pe perioade. Apoi se compara intre ele.

In general, din cauza distributiei neuniforme a arboretelor pe clase de varsta si a structurii lor diferite, volumele pe perioade astfel obtinute, nu sunt egale; de aceea distributia arboretelor se modifica intocmindu-se un plan general de recoltare in asa fel incat fiecare perioada sa fie dotata cu acelasi volum de material lemnos (prin tatonari), astfel:

Metoda admite totusi diferente de volume intre perioade de pana la 5%; de preferinta in favoarea perioadelor de mai tarziu.

Prin impartirea volumului de exploatat dintr-o perioada la numarul anilor respectivi se obtine posibilitatea anuala

5) Pe baza planului general se intocmeste, la inceputul fiecarui deceniu, un plan special de recoltare pe 10 ani, in care se indica arboretele din care urmeaza sa se recolteze posibilitatea din acest rastimp.

Suprafata de padure destinata sa fie exploatata intr-o perioada constuie afectatie

Aplicabilitate

Metoda afectatiilor pe volum nu se mai aplica astazi. Aceasta metoda nu mai corespunde conditiilor actuale de gospodarire a padurilor datorita conceptiei despre continuitate care a stat la baza ei. Ideea asigurarii continuitatii stricte a atras dupa sine si necesitatea determinarii exacte a volumului produselor de recoltat de-a lungul intregului ciclu. Intr-adevar, numai cunoscandu-se acest volum se putea stabili prin repartizarea lui in mod egal, intai pe afectatii si apoi pe ani, o posibilitate anuala care sa poata fi recoltata fara intrerupere in spiritul principiului continuitatii. Deoarece planul decenal de recoltare nu face decat sa distribuie in mod egal pe prioade volumul materialului lemnos de exploatat din diferite arborete in decursul intregului ciclu, iar posibilitatea este si ea o cota parte bine determinata din acest volum, rezulta ca atat posibilitatea cat si planul general de recoltare trebuie sa ramana valabile un ciclu intreg Hartig a crezut in valabilitatea calculelor preconizate de metoda si aceasta denota ca, datorita nivelului scazut al cunostintelor stiintifice de atunci, el a acordat prea putina importanta evolutiei conditiilor economice si schimbarilor intamplatoare dar profunde, ce pot interveni de-a lungul timpului in starea arboretelor si padurii, schimbari care fac cu totul nesigure prevederile indepartate referitoare la starea acestora.

Mica importanta acordata acestor schimbari a dus, desigur, la faptul ca metoda afectatiilor pe volum nu se ocupa in mod deosebit de problema oranduirii in spatiu a arboretelor si de aceea nici nu contribuia la ameliorarea acestei oranduiri.

La costituirea afectatiilor se putea tine seama de sucesiunea taierilor, dar respectarea unor reguli fixe in aceasta privinta nu era posibila. Si totusi pentru aplicarea metodei avea sa se dea padurii o structura specifica, nefavorabila, insa din punctul de vedere al actualelor principii de gospodarire. Intr-adevar, pentru consideratii privind calculul posibilitatii in viitor si mai ales privind conducerea lucrarilor de teren, se preconiza ca fiecare parcela sa fie atribuita in intregime aceleiasi afectatii. Ea urma, asadar, sa fie exploatata si regenerata intr-o singura perioada, formandu-se astfel arborete uniforme pe mari intinderi, ceea ce nu mai urmareste astazi.

2.2. Metoda afectatiilor pe suprafata (metoda Cotta)

Aceasta metoda a fost fundamentata teoretic de Heinrich Cotta in anul 1804.

Metoda se bazeaza tot pe afectatii: porneste ca si precedenta de la impartirea ciclului in perioade egale, pe care se repartizeaza arboretele dupa varsta si starea lor, formandu-se afectatii.

De data aceasta, marimea afectatiilor nu mai este conditionata de volum, ci de suprafata. Toate perioadele trebuie sa fie dotate cu suprafete egale de padure sau daca productivitatea variaza, suprafetele afectate sa fie invers proportionale cu productivitatea lor. Repartitia arboretelor pe perioade constituie planul general de recoltare. Pentru prima afectatie se calculeaza si volumul materialului lemnos. Adaugandu-se la acesta cresterea arboretelor respective pe jumatatea perioadei si impartindu-se apoi la numarul anilor din perioada, se obtine posibilitatea anuala (pe volum).

In sfarsit, se intocmeste un plan special de recoltare pe 10 ani, in care se indica parcelele din care urmeaza sa se recolteze posibilitatea in primul deceniu.

Volumul produselor secundare se determina separat si numai pe 20 de ani, fara sa se includa in calculul posibilitatii, ca la metoda afectatiilor pe volum. La inceputul fiecarei perioade, el urmeaza sa se determine din nou.

O caracteristica esentiala a metodei Cotta consta in faptul ca la repartitia arboretelor pe perioade se tine seama nu numai de varsta, de natura si starea arboretelor, ca la metoda afectatiilor pe volum, ci si de pozitia lor in spatiu. Distributia taierilor in timp si spatiu trebuie sa fie facuta in asa fel incat in decursul unui ciclu sa se asigure normalizarea padurii, sub raportul oranduirii in spatiu

La aceasta metoda se disting doua forme: una primara si alta evoluata.

1. Forma primara a metodei afectatiilor pe suprafata se poate considera ca un stadiu evoluat al metodei parchetatiei, in care s-au inlocuit parchetele cu afectatii de suprafete egale, constituite prin repartizarea arboretelor pe perioade, dupa starea si varsta lor, fara nici o preocupare de oranduire in spatiu.

2. Forma evoluata a metodei Cotta. Considerand ca 'o buna organizare a unei paduri este mult mai importanta de obicei decat determinarea productie ei', Cotta a pus in mod consecvent la baza metodei sale un sistem propriu de oranduire in spatiu. Acest sistem se sprijina, pe de o parte pe ideea protectiei prin acoperire, iar pe de alta, pe principiul unitatii parcelei, sustinut de altfel si de Hartig, dupa care fiecare parcela trebuie sa devina uniforma. Unitatea de planificare este parcela. Metoda prevede impartirea convenabila a padurii in parcele. Marimea acestora este de 15-20 ha. Padurea se considera normala atunci cand fiecare parcela avea sa contina un arboret uniform, iar varstele arboretelor se distribuiau pe parcele in mod sistematic, formand succesiuni normale de varste.

In fiecare parcela se scrie numarul de ordine al perioadei in care urmeaza sa fie regenerata (fig. 5.1. A), iar dupa aceea se reprezinta (fig. 5.1. B) schema distributiei arboretelor pe clase de varsta, care va trebui sa se realizeze pana la sfarsitul ciclului. Pe baza acestei scheme se intocmeste planul general de recoltare (tabelul 5.2).

Pentru a se evita sacrificiile de exploatabilitate prea mari, suprafetele cu padure batrana (4 si 11a), care dupa schema ar trebui sa fie taiate in ultima perioada, au fost inscrise de doua ori (dubla inscriere), si anume in prima si ultima perioada.

Alte suprafete insa (17b si 24b), cu arborete in stadiul de semintis si care figureaza pe schema in perioada I, fiind deja regenerate, nu s-au mai inscris in plan.

Din ultima coloana, care arata volumul de extras in prima perioada, reprezentand volumul actual plus cresterea pe 10 ani, rezulta posibiliatea anuala, ca raport intre suma volumelor si numarul de ani din perioada.

Ceea ce trebuie sa se realizeze neaparat, dupa aceasta metoda, este egalitatea suprafetelor periodice sau, in cazul in care se tine seama de productivitatea arboretelor de un raport corespunzator. Dupa constituirea afectatiilor urmeaza intocmirea planului special de recoltare, valabil pentru un deceniu. La sfarsitul fiecarui deceniu metoda prevede o revizuire, si intocmirea unui nou plan special de recoltare.

Tabelul 5.2.

11.2.3. Metoda afectatiilor permanente

Se deosebeste de precedenta prin modul de constituire a afectatiilor. Astfel, Adolphe Parade a preconizat formarea afectatiilor prin simpla impartire a padurii in atatea parti egale, in cate perioade se imparte ciclul. Delimitarea acestora trebuie sa fie permanenta. Dupa aceasta particularitate s-a dat si numele metodei. Afectatia reprezinta o anumita parte de padure

Constituirea planului general de recoltare presupune:

a)      impartirea ciclului in perioade;

b)      impartirea padurii in afectatii;

c)      repartizarea afectatiilor pe perioade

Aceasta metoda nu cere ca situatia sa se normalizeze neaparat in primul ciclu. Pentru evitarea sacrificiilor se recomanda o serie de artificii, de care trebuie sa se tina seama la intocmirea planului general de recoltare. Cel mai important artificiu este asa-numitul transfer, adica inscrierea in planul general in locul unor arborete nepotrivite ca varsta dintr-o afectatie, a unor arborete din alte afectatii, spre a se evita sacrificii economice prea mari. Notinuea de afectatie are, in acest caz, sensul de suprafata de padure bine delimitata pe teren.

Daca la metoda Cotta planul general de recoltare asigura aplicarea consecventa a masurilor menite sa duca la o oranduire in spatiu, la metoda afectatiilor permanente planul urmareste sa asigure repartizarea arboretelor pe perioade astfel incat sacrificiile de exploatabilitate sa fie cat mai mici.

Aceasta metoda s-a aplicat si in Romania pana dupa primul razboi mondial. Posibilitatea se stabilea pe suprafata, sub forma de parchete, care aveau sa fie parcurse cu taieri succesive intr-o ordine

determinata si la intervale fixate, stabilite prin planul special de recoltare. Acest fapt a condus la degradarea multor paduri de stejar si gorun

11.2.4. Metoda afectatiilor revocabile

Metoda s-a nascut din cea a afectatiilor permanente, prin schimbarea conditiilor de constituire a afectatiilor. Astfel, afectatiile nu mai au caracter permanent si nici nu este necesar sa fie constituite

dintr-o singura parte de padure, cum pretinde metoda afectatiilor permanente, ci pot fi formate din oricate parti (parcele, subparcele). Constituirea afectatiilor se face prin planul general de recoltare, in care parcelele si subparcelele se repartizeaza pe perioade, in raport cu varsta si starea arboretelor, astfel incat fiecare arboret sa fie exploatat la varsta exploatabilitatii lui, dar sa se asigure si un raport sustinut. La sfarsitul fiecarei perioade, afectatiile urmeaza sa fie revizuite, putandu-se modifica, la nevoie, dupa situatia din acel moment. De aici si denumirea de afectatii revocabile, adica afectatii care se pot anula.

O paricularitate a metodei consta ca admite afectatii inegale. In acest caz si perioadele respective trebuie sa fie neegale, dupa raportul:

 in care:

S reprezinta suprafata padurii; s - suprafata afectatiei; r - ciclul; P - lungimea perioadei, in ani.

In aceste conditii constituirea afectatiilor in afara de rand, adica destinate a fi exploatate in alte perioade decat cea dintai, si-a pierdut orice importanta practica.

Datorita elasticitatii ei, metoda afectatiilor revocabile asigura continuitatea cu sacrificii de exploatabilitate mult mai mici decat metoda afectatiilor permanente. Urmarind cu strictete asigurarea continuitatii pe suprafata, acorda inca prea putina atentie problemei ridicarii productivitatii padurilor.

11.2.5. Metoda afectatiilor unice

Continuitatea poate fi asigurata perfect intr-o padure, daca intr-o perioada P se exploateaza o suprafata de padure s data de relatia:

 S reprezinta suprafata padurii, iar r - ciclul

Asadar, aceasta metoda nu se ocupa decat de constituirea unei singure afectatii, aceea care urmeaza sa fíe exploatata si regenerata in prima perioada, numita afectatie sau suprafata periodica in rand (de exploatare). In ce priveste restul arboretelor, este sufícient sa se stie ca in ele nu se vor face in decursul perioadei respective decat operatiuni culturale, fiindca in acest fel se asigura pe viitor aceleasi posibilitati de recoltare ca si pentru prima perioada

Deoarece criteriul de reglementare a exploatarilor ramane si in acest caz exclusiv suprafata, - pentru motivul ca ra­portul dintre marimea afectatiei si lungimea perioadei ramane constant (= S/r), metoda afectatiei unice nu permite nici ea sa se ia cele mai juste masuri pentru indrumarea padurilor spre starea normala. Acest lucru s-ar intampla daca s-ar lua in con­siderare si alte elemente, ca: situatia claselor de varsta, cresterea padurii, mari­mea fondului de productie etc. Din aceasta cauza ea ramane evolutiv, in urma metodelor bazate pe clase de varsta, cu care, in anumite privinte se aseamana.

11.2.6. Metoda afectatiilor mixte

Din preocuparea de a se imbina avantajele afectatiilor pe volum (asigurarea continuitatii stricte) cu acelea ale metodelor bazate pe afectatii pe suprafata (realizarea cat mai grabnica a raportului normal al claselor de varsta si a ordinii normale in spatiu), inlaturandu-se in acelasi timp dezavantajele lor, s-a nascut metoda afectatiilor mixte. Ea urmarea sa reglementeze exploatarea padurilor si sa asigure continuitatea in asa fel incat diferitele perioade sa fie dotate atat cu suprafete, cat si cu volume cat mai egale.

Schema generala a metodei este aceeasi ca si a celorlalte metode bazate pe afectatii:

a)      impartirea ciclului in perioade;

b)      intocmirea planului general de recoltare;

c) determinarea posibilitatii si intocmirea planului special.

Deosebit este doar criteriul de constituire a afectatiilor, deci modul de stabilire a planului general. In acest sens se procedeaza astfel:

- arboretele se repartizeaza pe perioade mai intai dupa varsta, formandu-se afectatii pe suprafete egale, respectiv suprafete periodice egale. Afectatia a fost gandita initial ca o suprafata de padure bine delimitata. Denumirea s-a pastrat apoi si pentru suprafetele periodice constituite din mai multe parti de padure

- se determina apoi si volumul productiei probabile pe perioade. Avandu-se in vedere insa nesiguranta rezultatelor la arboretele tinere, calculele se rezuma la primele 2-3 perioade.

- daca volumele de recoltat la exploatare corespunzatoare acestor perioade nu difera prea mult intre ele - uneori s-au admis diferente pana la 20% - repartitia initiala se considera buna, devenind plan general. In caz contrar se fac deplasari de parcele de la o perioada la alta, pana ce se obtine o situatie convenabila, in ce priveste atat volumul, cat si suprafata.

Metoda afectatiilor mixte fiind aplicata timp indelungat, - de pe vremea lui Cotta pana in secolul XX -, modul de constituire a suprafetelor periodice a suferit pe parcurs diferite adaptari, din nevoia de a se asigura posibilitati de apli­care cat mai largi metodelor de cultura silvica, din ce in ce mai perfectionate. Astfel, pe cand la inceput unitatea de repartitie in planul general era parcela si se respectau in mare masura ideile metodei afectatiilor pe suprafata cu privire la oranduirea in spatiu, cu timpul unitatea de repartitie a devenit subparcela, iar sistemul de protectie s-a ameliorat, renuntandu-se la succesiunile de varste lungi si adoptandu-se mijloace noi, mai potrivite nevoilor culturale. Numai ca ritmul in care s-au succedat aceste adaptari variind de la loc la loc, metoda insasi a luat in practica aspecte diferite si a fost descrisa, in consecinta, si in literatura in mod diferit.

In forma ei cea mai evoluata, metoda afectatiilor mixte satisface in mare masura exigentele silviculturale pentru padurile de codru regulat.