Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Imunologie - Etapele dezvoltarii Imunologiei ca stiinta
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
o8o22ov
Imunologia este o stiinta relativ tanara, care a aparut initial ca un domeniu a Microbiologiei, care la inceputurile sale a studiat mecanismele reactiilor de aparare a organismului uman si animal fata de agresiunea infectioasa. Imunologia a fost fundamentata de descoperirile lui Pasteur si Metchnikoff si pastreaza inca legaturi de esenta cu disciplina mama - Microbiologia, desi astazi ea este una dintre ramurile cele mai importante si mai dinamice ale stiintelor biologice.
Aparitia Imunologiei ca stiinta a fost precedata cu milenii, de observatii empirice referitoare la faptul ca vindecarea unor maladii infectioase era urmata de o stare de rezistenta permanenta la reinfectie sau cel mult de forme usoare de imbolnavire. Cu 2-3 secole i.C, in China si India s-a observat ca unele maladii foarte grave (variola, pesta, ciuma), lasa in urma o stare de rezistenta permanenta la reinfectie sau cel mult, persoanele faceau forme foarte usoare de imbolnavire.
in infectia variolica, apar leziuni caracteristice mai ales pe tegumentul fetei. Mai intai apar vezicule mici, pline cu lichid clar, al caror continut se tulbura datorita infiltratului celular si fac crusta, iar dupa vindecare, lasa o cicatrice ce se pastreaza toata viata (varsat de vant). S-a trecut la infectarea artificiala a persoanelor sanatoase in scopul declansarii unei imbolnaviri usoare, care sa instaleze starea de imunitate. Practica variolizarii prin prizarea pe nas a mojaratului de cruste uscate, recoltate de la cei trecuti prin boala, era insotita de infectii grave, datorita cantitatii mari de virus inhalat.
in 1418, procedeul variolizarii a fost introdus in Anglia de Mary Wortley Montagu si s-a practicat o perioada, cu toate riscurile imbolnavirii cu severitate necontrolata.
Vaccinarea antivariolica a fost introdusa de E. Jenner (1796). Ca vaccin, el a utilizat un virus de la bovine (cowpox). Metoda s-a bazat pe observatia empirica a rezistentei in cursul marilor epidemii de variola, a mulgatorilor care fusesera infectati cu virusul cowpox. Acesta, produce o infectie pustulara si fiind inrudit antigenic cu virusul variolei, confera protectie antivariolica. Vaccinarea persoanelor sanatoase s-a facut cu lichidul recoltat din pustulele de pe ugerul vacilor.



Perioada stiintifica a Imunologiei a fost inaugurata de L. Pasteur, prin descoperirea unor vaccinuri cu o larga aplicatie practica. Denumirea de "vaccin" a fost data de Pasteur, in amintirea produsului recoltat de Jenner din leziunile de pe ugerul vacii. Denumirea s-a pastrat pentru toate produsele folosite in practica, pentru a crea o stare de rezistenta preventiva fata de eventualul contact cu agentul patogen.
Pasteur a fundamentat stiintific practica producerii si utilizarii vaccinurilor. El a demonstrat ca proprietatile biologice (patogenitatea si virulenta) bacteriilor si virusurilor patogene nu sunt fixe. In anumite conditii, aceste proprietati se pot diminua prin anumite artificii de tehnica, asa incat un agent virulent care de regula determina o infectie mortala, poate fi transformat intr-un agent care produce o infectie usoara, fara semne clinice, dar creeaza o rezistenta foarte solida.
Vaccinurile atenuate indeplinesc aceste deziderate. Pasteur a atenuat virulenta agentilor patogeni prin doua metode: prin invechirea culturilor si prin cultivarea la temperaturi ridicate. Pasteur a descoperit trei vaccinuri: al holerei gainilor, al antraxului la ovine si al rabiei.
Agentul patogen al holerei gainilor - Yersinia pestis - este o bacterie foarte virulenta. Un inocul de cateva celule este suficient pentru a produce imbolnavirea si moartea organismelor sensibile. Cultura virulenta de Yersinia, prin mentinere la temperatura camerei (invechire) se atenueaza si dupa inoculare la gainile normale, nu mai produce imbolnavirea. Pasarile inoculate cu cultura bacteriana atenuata, devin rezistente la reinfectia cu o cultura virulenta, spre deosebire de pasarile lotului martor, care se imbolnavesc si mor. Cultura bacteriana veche a creat o stare de imunitate, adica a avut rolul unui vaccin. Atenuarea virulentei prin invechirea culturii este un proces necontrolat si probabil se datoreaza modificarilor biochimice sau genetice ale celulelor, sub influenta produselor de catabolism acumulate in mediul de cultura sau se datoreaza epuizarii mediului in substantele esentiale pentru crestere.
Agentul patogen al infectiei carbunoase (anthrax) este Bacillus anthracis, o bacterie sporulata. Sporul se formeaza la 37°. Cultura bacteriana crescuta la 42°, isi modifica proprietatile biologice, pierde capacitatea de sporulare (devine asporogena). Aceste modificari se insotesc de pierderea progresiva a virulentei. Incubarea la 42° este o modalitate a obtinerii dintr-o cultura virulenta, a unei culturi cu virulenta progresiv atenuata pentru organismul gazda(oaie, iepure, cobai, soarece).
Carbunele este o boala grava a oilor, ce se transmite si la om. Pasteur a imaginat o schema de vaccinare a ovinelor, incepand cu un inocul bacterian virulent pentru soarece si continuand cu inocul bacterian cu virulenta mai mare. A creat o stare de imunitate a ovinelor, carora Ie-a conferit rezistenta la bacteriile foarte virulente.
Agentul infectios al rabiei nu a fost evidentiat de Pasteur. Autorul a utilizat tesut nervos medular sau creier de la iepurele infectat experimental, pe care l-a modificat prin uscare in prezenta potasei caustice. A obtinut un vaccin care, administrat cat mai repede dupa muscatura animalului rabid, creeaza o stare de rezistenta, in absenta careia infectia rabica evolueaza invariabil spre moarte.
Cercetarile lui Pasteur au pus bazele Imunologiei medicale si ale obtinerii si utilizarii pe baze stiintifice a vaccinurilor. A urmat o perioada in cursul careia s-au inregistrat progrese importante in obtinerea si administrarea vaccinurilor.
Bazele conceptului imunitatii humorale au fost puse de Behring si Kitasato (1890), care au evidentiat anticorpii serici, dupa imunizarea animalelor de laborator. Serurile imune pot fi folosite in scop terapeutic pentru a stopa sau a atenua evolutia unei boli infectioase, cu conditia ca administrarea acestor seruri sa fie foarte precoce. In 1923, Behring a organizat productia de seruri imune, preluata de Institutul Pasteur din Paris (infiintat in 1894) si apoi de Institutul Babes si de Institutul Cantacuzino.
in 1894, Pfeiffer a descris fenomenul de bacterioliza, demonstrand ca serul sanguin al animalelor imunizate are proprietatea de a provoca liza celulelor bacteriene. El a demonstrat ca bacterioliza necesita doua componente: serul sanguin al animalului imunizat si o picatura de ser proaspat de cobai. Procesul este foarte specific: serul produce numai liza celulelor bacteriene care au specificitate fata de anticorpii serici.
J. Bordet a evidentiat ca fenomenul lizei se produce si in cazul hematiilor, daca sunt puse in contact cu serul sanguin de la iepurele imunizat cu hematii, la care se adauga ser proaspat de cobai, in care se gaseste complementul (alexina).


Conceptul imunitatii mediate celular a fost formulat de Metchnikoff (1891). El a evidntiat ca in organism exista o serie de celule specializate, cu capacitatea de a recunoaste celulele straine si de a le ingloba prin procesul de fagocitoza, care sunt digerate si eliminate din celula fagocitara. Metchnikoff a facut observatii pe crustaceul Daphnia magna, ale carui celule fagocitare inglobeaza si digera sporii fungici (Monospora bicuspidata). Cand infectia cu spori este masiva, capacitatea de aparare a organismului este depasita si gazda moare.
Cele doua doctrine ale fenomenului imunitar, care s-au confruntat prin reprezentantii lor, au fost unificate de Wright (1903). El a demonstrat existenta in ser a unor anticorpi naturali denumiti opsonine, care actioneaza in cooperare cu fagocitele.
in 1930, K. Landsteiner a evidentiat o structura antigenica pe suprafata hematiilor umane si a stabilit existenta sistemului antigenic ABO, precum si a normelor ce trebuie respectate in practica transfuziei de sange.
Ramon (1925) a demonstrat ca unii agenti patogeni (ca de exemplu, al difteriei, al tetanosului) produc toxine foarte puternice. Aceste toxine au un potential foarte ridicat: cantitati foarte mici de toxine sunt suficiente pentru a provoca moartea animalelor de experienta. Tratarea preparatului de toxina cu formol 4%0 si mentinerea amestecului la 39° pentru o perioada de timp, este urmata de pierderea completa a proprietatilor toxice. Preparatul atoxic este inofensiv si poate fi administrat in cantitati relativ mari, fara sa determine efecte patologice. Preparatul atoxic isi pastreaza proprietatile imunogene si induce o stare de rezistenta a organismelor imunizate. Sub actiunea combinata a formolului si temperaturii, toxinele difterica si tetanica au fost transformate in anatoxine.
Cercetarile de biochimie(1930-1950) au permis elucidarea structurii moleculare a antigenelor, a imunoglobulinelor si a haptenelor.
Studiul mecanismelor celulare ale proceselor imunitare (1950-1980) este marcat de progresele biologiei moleculare si de interferenta cu Virologia, Microbiologia, Biologia celulara, Biofizica, Biochimia, Genetica. S-a evidentiat rolul esential al limfocitului in fenomenele imunitare, precum si rolul plasmocitelor in sinteza si secretia anticorpilor.
Mc Farlane Burnet (1959) a elaborat teoria selectiei clonale a raspunsului imun, iar J.F.A.P.MilIer (1960) a stabilit rolul esential al timusului in dobandirea competentei functionale a limfocitelor T.
R. Good (1960) a evidentiat rolul bursei lui Fabricius in geneza sistemului imunitar la pasari.
J. Dausset (1954) a demonstrat ca pe suprafata celulelor oricarui organism se gaseste o serie de molecule (antigene), care confera fiecarui organism o individualitate antigenica unica. Datorita acestor antigene, reactiile care sunt determinate de o grefa de tesut sau de organ, pot evolua in mod diferit: intre organismele foarte inrudite, grefa prinde foarte bine, iar o grefa intre organisme cu diferente majore de ordin genetic, produce o reactie de respingere, care este cu atat mai rapida cu cat diferentele antigenice sunt mai mari. Antigenele suprafetei celulare care confera individualitate biochimica unica fiecarui organism, se numesc antigene de histocompatibilitate. Evaluarea diferentelor celor doi parteneri (donor si receptor) in ceea ce priveste moleculele de histocompatibilitate, este esentiala inainte de grefarea organului.
Dupa 1970, studiul sistemului imunitar corespunde unei abordari integratoare. Dupa opinia lui N. K. Jerne (1985), "imunologia si-a pierdut statutul de disciplina izolata, fiind pe cale de a fi absorbita de biologia clasica".
Dupa 1980, Imunologia s-a diversificat si s-a aprofundat, dar in acelasi timp este mai unificata ca oricand, sub imperativul numitorului comun al intelegerii functiei imunitare la nivel molecular. Abordarile moleculare vor sta la baza tuturor cercetarilor viitoare, legate de functia imunitara.
in perspectiva, orizontul de evolutie a Imunologiei se extinde asupra intelegerii genelor codificatoare ale moleculelor efectoare si reglatoare ale raspunsului imun si ale mecanismelor actiunii lor. Astfel vom intelege diferentierea limfocitelor, activarea lor, mecanismele sintezei, secretiei, recircularii limfocitelor si mecanismele actiunii moleculelor efectoare. Ar urma utilizarea cunostiintelor imunologice pentru prevenirea maladiilor cu substrat imunitar (alergii, maladii autoimune), pentru prevenirea respingerii grefelor de tesuturi si organe si pentru imunoterapia neoplaziilor. Va fi o perioada a reintoarcerii aplicarii Imunologiei moleculare, la nivelul intregului organism.



Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910



 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta