Fara indoiala ca dintre toate molustele, cefalopodele sunt cele mai evoluate
si cele mai curioase. Se gasesc de toate marimile, de la cativa centrimetri
lungime a bratelor, pana la cele urise cu 25 m lungime a bratelor.Exista in
toate marile, in afara de Marea Neagra,Caspica si in cateva ape adiacente,cu
salinitati reduse si aport insemnat si de ape dulci. b4t10ts
In 1936 un biolog le-a studiat timp de patru luni la Roscoff (Franta).
Intr-un acvariu destul de mare se gaseau cateva zeci de sepii, ce se ascundeau
printre pietre, alge sau cochilii, din care isi facusera un fel de ascunzisuri
din care ieseau uneori inotand linistite cu ajutorul membranei ondulatorii ce
le inconjoara corpul. Erau foarte nostime, caci isi schimbau usor si repede
coloritul, dupa cum se opreau intre alge verzi, pe nisipul cafeniu sau pe pietrisul
cenusiu si negru. Chiar daca stateau nemiscate coloritul lor tremura usor,iar
daca le speriai se ascundeau repede si se inroseau "de ciuda". Nu
rareori prin sifonul camerei lor branhiale aruncau un nor de cerneala, care
le masca locul si directia de refugiu.
Un suedez le studia comportamentul si functionarea sistemului nervos.Aveau niste
neuroni giganti, al caror axon putea fi vazut cu ochiul liber; putea fi bine
izolat, se prindea pe un excitator fin de platina si se puteau inregistra variatiile
lui de potential, fie cele ce apareau in mod spontan, fie cele ce apareau sub
actiunea diferitelor substante care erau aplicate pe pielea animalelor. Influxul
nervos se transmitea prin aceste neuron cu o viteze de 25 m/s.
- " In creierul lor, adapostit intr-o capsula cartilaginoasa destul de
solida, imi spunea acest coleg, se gasesc peste 100 milioane celule nervoase,grupate
in vreo 30 de lobi, fiecare avand functiuni determinate: lobii optici sunt cei
mai mari, caci si ochii lor sunt organele de simt cele mai bine dezvoltate.Datorita
vazului se realizeaza cele mai importante reflexe de comportament, fie de atac,
de aparare, de acuplare. Probabil tot sub impulsul culorilor percepute de ochi
se comanda coloratia corpului care sa fie asemanatoare cu cea externa. Lobii
bazali ai creierului sunt sediul motricitatii bratelor si a pungii branhiale.
Miscarile bratelor sunt foarte complexe si se pot compara cu miscarile degetelor
omului. Fiecare brat are de indeplinit sarcini generale si sarcini speciale:
unele prind pietre si le duc la constructia adapostului, altele inhata prada
ce a trecut prin apropiere, altele au rol de acuplare sau de introducere a elementelor
sexuale in cavitatea branhiala a partenerului( brate heterocotile). Lobii prefrontali
se pare ca sunt sediul principal al memoriei si a legaturilor reflex conditionate
care se realizeaza la aceste animale foarte repede. Se si considera ca cefalopodele
sunt nevertebratele cu cea mai superioara activitate nervoasa."Odata suedezul
mi-a aratat cum pot distinge sepiile culorile si forma obiectelor. La exteriorul
acvariului a pus un disc de hartie alb, cu un diametru de 10 cm si imediat la
celalalt colt al acvariului a lasat un crab viu, hrana perfecta a sepiilor.
Erau doua sepii in acvariu. Au vazut discul, apoi crabul si repede s-au indreptat
spre acesta,l-au prins cu bratele si una a izbutit sa-l duca la ciocul din mijlocul
tentaculelor,sa-l sparga si repede sa-l inghita.Dupa o jumatate de ora experienta
s-a repetat, apoi inca o data si a patra oara cand discul alb a fost aplicat
pe peretele acvariului, ambele specii s-au indreptat spre coltul in care la
acest semnal primeau cu regularitate hrana. Dar daca aparea discul alb, ele
se repezeau cu mare viteza spre acest loc.
Alta experienta s-a facut cu un carton vertical lung de 20 cm si lat de 5 cm
de culoare rosie, aparitia acestuia pe peretele acvariului era insotita de aruncarea
unui crab viu in celalalt capat al vasului. Dupa cateva repetari sepia se indrepta
spre coltul cu crabul de indata ce pe perete se aplica cartonul rosu. Dar acelasi
carton prezentat orizontal(deci era alta forma) nu determina reflexul de orientare
spre coltul in care putea apare crabul.
Ochii cefalopodelor sunt situati de o parte si de alta a capului si ei se aseamana
foarte mult cu cei ai mamiferelor si omului, sunt galbui si foarte expresivi;
fiecare dintre ei putand urmari separat un camp vizual de parte respectiva.
Irisul este pigmentat, iar marimea pupilei este reglata de cantitatea de lumina
din mediu: cu cat e mai luminos, cu atat irisul e mai mic. Prezenta unei prazi
la o distanta de 5 m determina un reflex rapid de orientare spre aceasta, eliminarea
brusca a apei din camera branhiala printr-un jet puternic, care impinge astfel sepia spre prada. Bratele prind
prada si animalul se intoarce deodata si cu alt jet de apa de indreapta acum
spre adapostul din care a iesit.
Hrana principala a sepiilor sunt crabii, dar si pestii. Datorita miscarilor
lor de reactie ele pot inainta prin apa mult mai repede decat pestii, cel putin
pentru cate un salt de vanatoare. Hrana este prinsa cu bratele si dusa la gura,
apoi ciocul cornos sparge crustele sau sfarma oasele, apoi bucatile inghitite
sunt maruntite de o radula aspra si astfel trimise in stomac, unde o serie de
glande secreta sucuri digestive,care maruntesc carnea pana la polipeptide si
aminoacizi, care se absorb acum in hepatopancreas,unde servesc la noi sinteze
de proteine, sau la dezaminari cu produsi de excretie azotati.
Se presupune ca unele caracatite mari ar avea si glande veninoase al caror continut
ar servi la imobilizarea rapida a pradei in timpul cat aceasta este tinuta in
brate si atacata cu ciocul ca sa fie sfarmata.Dar de lucrul acesta nu a fost
pe deplin confirmat, glanda veninoasa putand foarte usor sa fie una din glandele
salivare, foarte dezvoltate la aceste animale(au rol si in schimbarea culorii).
Cefalopodele au o foarte mare sensibilitate tactila. Pe intuneric ele disting
dintre multe forme, un mulaj de crab aruncat printre pietre pe care il prind
cu bratele, il scot,il duc spre adapost,unde il rotesc mereu in brate, ca si
cand s-ar intreba:oare ce este cu crabul acesta?
Datorita vazului si simtului lor tactil dezvoltateste usor de inteles de ce
pot recunoaste sub apa o persoana care inoata ca scafandru autohton si care
le aduce zilnic intr-o sacosa de plastic, un anumit numar de crabi. Dupa cateva
zile de astfel de incercari, caracatitele vin singure in intampinarea omului,
de indata ce il recunosc de departe.Acesta poate sa le prinda cu mana, sa se
joace cu ele si crabii pot fi luati direct din mana. In recentele filme asupra
caracatitelor se pot vedea adesea astfel de scene. In Alasca o fata scafandru
s-a imprietenit mult cu caracatite care aveau pana la 10 m lungimea bratelor
desfacute si greutatea corpului lor de aproape 100 kg. In fiecare zi le vizita
si le ducea de mancare. Acest reflex conditionat de baza este unul din mijloacele
cele mai eficace prin care omul se poate apropia de orice animal.
Experintele suedezului au aratat ca sepiile dorm ziua sau noaptea mai ales.
Ele raman linistite,culoarea lor se deschide, numarul respiratiilor scade de
la 30 la 12 pe minut, ochii li se inchid de o pleoapa externa si in aceasta
stare de hipoexcitabilitate pot ramane cateva zeci de minute pe zi, sau cateva
ore peste noapte.Nevoia somnului denota si ea o intensa activitate nervoasa,
ca si la animalele superioare.
Cefalopodele se impart in doua grupuri mari: unele cu doua branhii-dibranhiate,
altele cu patru branhii-tetrabranhiate. Din prima grupa fac parte caracatitele,
care au zece brate in jurul capului(decapode) si sepiile,care au numai opt brate(octopode).
Din a doua grupa fac parte Nautilus si Argonauta,animale extrem de vechi si
curioase.
Despre "inteligenta" cefalopodelor se poate mult vorbi.
Intr-un vas de sticla de circa 5 litri se introduce un crab,vasul se umple cu
apa de mare,se astupa cu un dop larg si totul este dus in mare si oferit unei
caracatite care este deja obisnuita cu omul.Aceasta vede crabul din interior,
de care o despart peretii invizibili ai vasului. Prinde vasul, il inconjoara
cu bratele,incearca in fel si chip sa apuce crabul la care insa nu ajunge. Dupa
un timp bratele pipaie mai mult dopul,il incearca, il misca si pana la urma
il scoate si prin gatul deschis isi introduce un brat, prinde crabul, il scoate
la exterior, il sfarma si inghite.La o noua experienta caracatita scoate imediat
dopul si prinde crabul din interior. Fara doar si poate aici este vorba de un
act de inteligenta, de un act care a avut a doua oara un gand, o actiune gandita
si reusita. Asa se poate explica de ce adesea crabii sau pestii prinsi de om
cu ajutorul unor cosuri de nuiele anume construite,sunt scosi de caracatite
sau sepii si mancati, mai ales langustele mari din apele tropicale, prinse in
cosuri-labirint cu pereti nu prea stamti,sunt devastate de caracatite. Omul
nu mai gaseste decat resturi de crusta,iar devastatorul se poate strecura usor
prin ochiurile de nuiele,deoarece avand numai un schelet cartilaginos,el se
poate strecura si trece pe unde nici nu a-I crede ca este posibil.
In golful Neapole se gasesc multe specii de cefalopode, in special sepii:Octopus,Eledone,dar
si caracatite:Loligo,Sepiola. Se prind cu diferite mijloace, dintre care unul
biologic care este foarte curios:se leaga o femela cu o sfoara si se taraste
in urma barcii ce inainteaza cu vasle;multi masculi se ataseaza cu bratele de
corpul ei si din cand in cand se trage sfoara si masculii se culeg cu un mincioc.
Un alt mijloc este de a trage dupa o barca o ramura bogata de maslin, a caror
frunze argintii imita oarecum un banc de pesti pe care caracatitele il ataca,dar
se incurca printre ramuri si scotand acestea in cand in cand afara putem sa
le prindem usor. Dar sunt si mijloace de a le prinde cu cosuri-labirint cu ochiuri
de sarma mici,in care se introduc cativa crabi,din care macar unul sfarmat.Nu
rareori se pescuiesc la undita folosind ca nada carne proaspat de peste.
Pe vasul "Viteaz "in oceanul Indian se prindeau cu o plasa conica
legata pe un cerc de metal,care se arunca de pe bord asupra unui peste "lasat
la apa"in momentul cand din strafunduri un calmar se repezea sa inhate
prada.
Plasa conica se arunca cu deschiderea in jos peste peste si calmar,si printr-o
tragere brusca a sforii, care lega plasa, totul trebuia prins "ca din oala"
si ridicat pe punte.Animalele capturate erau puse intr-o galeata cu apa de mare,din
care insa adesea sar lasand apa inegrita. Dar se pastrau mai sigur in carpe
umede.
In mari, scafandri le scot din gaurile in care se adapostesc, presarand putin
praf de sulfat de cupru la deschiderea lor.Caracatitele sunt foarte sensibile
la aceasta substanta si imediat ies la apa curata.Atunci pot fi prinse cu plase,cu
mainile,pot fi strapunse cu arme,cu sageti sau cu sulitele omului de sub apa.Daca
toate bratele ajung in apa,animalul nu mai are puncte de sprijin si poate fi
pus intr-o plasa.Dar daca un brat izbuteste sa se prinda cu ventuzele de ceva
solid atunci el nu mai poate fi miscat din loc decat daca i se taie bratul.
Este adevarat ca cefalopodele obosesc foarte repede si cine stie acest lucru
persista in a trage de animal pana ce se desprinde singur de suport. Oboseala
lor grabnica se datoreste faptului ca hemolimfa lor transporta cantitati de
oxigen mult mai mici decat in cazul vertebratelor,caci puterea de incarcare
a hemocianinei cu oxigen este numai o treime fata de hemoglobina,astfel incat
in lipsa de oxigen suficient in efort, se acumuleaza produsii de catabolism
care opresc contractia,sau o slabesc mult.
Schimbul de gaze se face prin branhii la care hemolimfa ajunge cu o presiune
hidrostatica de 45-60 mm Hg,adica cam jumatate decat la vertebratele superioare,iar
inima lor bate intre 35-80 de ori pe minut(dupa efort). In timpul efortului
numarul batailor cardiace creste,presiunea sangelui se ridica,viteza de circulatie
se mareste,inclusiv la branhii,dar sa nu uitam ca in apa se gasesc numai 5-7
cmc de oxigen la litru,astfel ca hematoza nu poate satisface nevoile marite
de oxigen ale muschilor din timpul contractiei. Din acest motiv aproape toate
animalele acvatice obosesc foarte repede si nu pot face eforturi musculare de
lunga durata( exceptie facand delfinii,balenele etc. care sunt mamifere cu hemoglobina
si respiratie aeriana).
Miscarile de inot ale cefalopodelor sunt de doua feluri: unele lente, datorite
membranei ondulate(la sepii),sau tractiunii incete de pe fundul apelor cu ajutorul
bratelor din jurul capului(caracatita) si altele foarte repezi,provocate prin
golirea brusca a apei din camera branhiala, care lovindu-se de apa din jur produce
o miscare in sens contrar,prin care animalul este aruncat deodata la o distanta
mai mare sau mai mica,ca un avion cu reactie.
Ventuzele bratelor se prind de corpurile din jur,de prada,de mana omului si
sunt foarte greu de dezlipit cu forta. Diametrul celor de pe bratele mari ale
caracatitelor,este pana la 8 cm si au o putere de suptiune foarte mare. Miscarea
lor este comandata de niste nervi din ganglionii cerebrali,prin intermediul
ganglionilor de la baza bratelor. Daca se taie un brat,acesta continua sa se
miste,iar daca se pune in apropiere ceva solid el se fixeaza de acesta cu ventuzele
si nu poate fi separat de suportul sau decat dupa cateva ore,cand din cauza
lipsei de circulatie tesuturile mor.
Mai multe specii de cefalopode pelagice sau de adancime au posibilitatea de
a emite lumina,cu ajutorul unor organe speciale,sub forma unui mucus luminos
pe care il varsa la exterior odata cu apa din camera branhiala,animalul ascunzandu-se
dupa "norul luminos". Organele luminoase de la suprafata corpului
sunt situate in locuri determinate si aceleasi pentru diferitele specii,astfel
ca servesc la recunoasterea acestora si a sexelor in adancimile intunecate ale
marilor si oceanelor.
In unele cazuri lumina este produsa de un organ asemanator ochiului,in care
intreg aparatul luminos este acoperit de un fel de pleoapa subtire,in care exista
cromatofori diferiti,prin destinderea carora lumina poate sa fie rosie,galbena,verde,albastra
sau un amestec din acestea. Astfel de organe sunt considerate ca adevarate "faruri"
de aparare,caci in caz de atac i se pun in fata dusmanului o serie de lumini
schimbatoare,care palpaie mereu-fenomen necunoscut in adancuri-care sperie si
in acest timp caracatita stingand deodata tot aparatul luminos,dispare in intuneric.
Acesta este singurul caz cunoscut in lumea animala cand se folosesc lumini colorate
variabile pentru aparare.
Cefalopodele au si o cochilie,ca si majoritatea molustelor.Cele mai primitive,
ca si Nautilus, au o spirala si corpul lor se gaseste la exteriorul ei in ultima
camera; la Spirula, animal foarte rar si de mari adancimi din oceanul Pacific
si Atlantic,cochilia este deja inglobata in portiunea de baza a corpului,iar
la Sepia, din ea a mai ramas doar o portiune plata,ce se gaseste in partea dorsala,imediat
sub tegument. Aceasta este cunoscuta sub numele de "os de sepie" si
se foloseste in coliviile canarilor,care isi "ascut" ciocul rozand
osul,luand in acelasi timp calciul de care au nevoie. La Nautilus cochilia joaca
un rol special. Ea este alcatuita dintr-un numar de circa 30 de camarute dispuse
spiral,in ultima si cea mai mare gasindu-se corpul animalului ca intr-o cupa.
Pe masura ce corpul creste el isi secreta o noua camaruta care se adauga celorlalte.
Cochilia ramane astfel externa. Dar prin toate camarutele trece un cordon elastic
si vascular(cu sange venos si arterial),care joaca un rol important in mentinerea
animalului la anumite adancimi. Camarutele cochiliei sunt pline cu aer; cand
animalul se scufunda o parte din oxigenul din camarute trece in hemolimfa venoasa
si ca urmare greutatea individului se mareste, iar cand animalul se ridica spre
suprafata,o parte din oxigenul din hemolimfa arteriala trece in camarute si
greutatea animalului scade. Iata cum "sistemul vezicii inotatoare a pestilor"
a fost descoperit si aplicat de cele mai vechi cefalopode,caci Nautiloidele
au aparut in silurian,inainte de aparitia pestilor ososi,iar Nautilusul de azi
este considerat ca o fosila vie. Dupa ce moare,aceste cochilii pline cu aer
plutesc la suprafata si sunt cautate de colectionari pentru frumusetea culorii
rosiatice cu dungi galbui transversale.
Cochilia de Argonauta este tot externa si inveleste oarecum corpul animalului.
Se gaseste in Mediterana,este destul de mica si este foarte subtire,o adevarata
bijuterie de constructie elastica,care atunci cand se rupe,animalul o poate
repara de la interior spre exterior. Fiind foarte cutata are un aspect foarte
solid si probabil din cauza aceasta este evitata de pesti.
Cefalopodele se inmultesc o singura data,cand ajung la maturitate sexuala,la
circa 2-4 ani. Cele doua sexe se intalnesc,isi impletesc bratele intr-un fel
de dans nuptial,timp in care culoarea lor se schimba mereu,cu multe nuante de
rosu,care este semnul unei puternice excitatii. In acest timp bratul heterocotil
al mascului se introduce in punga branhiala a femelei,in care depune pe rand
mai multi spermatozoizi. Dupa ce acest act de copulatie s-a consumat(uneori
dureaza careva zile),femela cauta un loc ascuns si ferit,de obicei un gol sub
pietre sau stanca,unde pe fire speciale de o substanta ce se solidifica in contact
cu apa,depune ciorchini multiple de oua. Pe fiecare cordon putand sa fie peste
100 de oua si in total atarna peste 50 de cordoane. In majoritatea cazurilor
femela ramane sa pazeasca ponta,dar din cauza ca ea nu se mai hraneste de la
inceputul acuplarii,atunci cand incep sa eclozeze puii din oua,mama moare de
inanitie.
Puii se vad prin invelisul semitransparent al cojii oului,ca niste sepii mici.
Ei sunt asteptati afara de o multime de animale de prada.Micile sepii, pe masura
ce eclozeaza inoata in apa adapostului si nu rar se aventureaza in afara,unde
insa sunt inhatate imediat de hoarda celor flamanzi. Daca dintr-o ponta de 4000-5000
de oua ajung adulti 4-5 indivizi,se considera ca rezultatul inmultirii este
pozitiv. Aici se aplica un principiu biologic: unde sunt mai multi dusmani trebuie
depuse multe oua, ca macar cateva sa scape si sa dea noi adulti. Exista cateva
specii de cefalopode la care oul se dezvolta partial chiar in corpul matern.
In acest caz numarul oualelor este foarte mic,caci supravietuirea puilor este
asigurata,mama pazindu-i si dupa nastere.
Se considera ca arma de aparare,cea mai eficace a cefalopodelor este homocromia,adica
posibilitatea lor de a lua culoarea mediului in care traiesc. Acest fenomen
se realizeaza cu ajutorul cromatoforilor, care sunt deosebiti fata de ai tuturor
celorlalte animale si care sunt niste celule pigmentate a caror volum si suprafata,pot
fi modificate de fibre musculare,inervate de filete nervoase din ganglionii
mantalei si a tegumentului. In interiorul cromatoforului se gasesc granule pigmentate
diferite,unele negre de melanina,altele rosii,galbene sau verzui de caroteni,altele
simple cristale de guanina ce difracta lumina,dand aspecte metalice coloratiei
celorlalti cromatofori,sau producand insa culori de difractie fizica.
Fiecare cromatofor contine insa un singur fel de granule pigmentate(eritrofor-rosu,
xantofor-galben,melanofor-negru,iridifor-stralucitor) si ei sunt situati in
paturi suprapuse. De membrana externa a cromatoforului se prind radiar fibre
musculare,care contractandu-se dilata celula pigmentara la mai bine de 20 de
ori decat atunci cand fibrele sunt relasate si elasticitatea membranei acestuia
face ca tot corpul celulei sa fie punctiform avand o concentratie mediana a
intregii cantitati de pigment. In acest caz nu se vede culoarea,dar atunci cand
celula este destinsa de muschi,pigmentul ocupa o mare suprafata si apare culoarea.
Jocul de dilatare al cromatoforilor se face prin contractia fibrelor musculare
sub actiunea impulsurilor trimise acestora de sistemul nervos,care fie ca vin
direct la fibrele musculare,fie ca actioneaza indirect prin eliberarea unor
substante mediatoare,cum este tiramina,secretata si depozitata in glandele salivare,cum
este betaina,produsa de hepatopancreas. Aceste substante actioneaza asupra sinapselor
nervilor muschilor de la cromatofori.
Odata cu incetarea impulsurilor venite de la centrii nervosi,direct sau indirect,cromatoforii
cantractati,adica intinsi,se relaseaza,adica pigmentul se concentreaza la mijloc,si
culoarea dispare. Este foarte probabil ca adaptarea la culoarea mediului se
face in urma unor excitatii ce vin de la ochi si se transmit prin lobii opticii,apoi
prin lobii bazali ca sa ajunga la sistemul muscular al cromatoforilor. Acest
mecanism al homocromiei este tot atat de eficace ca si la cameleon.
Multe probleme ale caracatitelor uriase sunt inca incomplect lamurite. In jurnalele
de bord ale multor nave au fost semnalate caracatite uriase.
In stomacul unor casaloti,cetacee cu dinti ce pot avea pana la 120.000 kg, s-au gasit brate de caracatita de circa 10 m lungime,ceea ce denota existenta
reala a unor astfel de uriasi,animalul care le poarta trebuind sa aibe peste
300 kg greutate. In regiunea Alasca se cunosc azi caracatite cu brate de 5 m
care au peste 100 kg greutate. In 1897 pe tarmul peninsulei Florida a fost gasit
un brat gigant,aruncat de valuri,care are 23 m lungime.
Oamenii de stiinta considera ca la marile adancimei, de peste 1000 m,unde vaneaza
de obicei casalotul,in talauzul tarmului abrupt se gasesc pesteri in care traiesc
astfel de caracatite gigantice,al caror nume stiintific a fost dat:Architeuthis
princeps pentru regiunea coastelor Americii de sud,unde este curentul Humbold
si al Pacificului,sau Vampyrotheuthis infernalis in Atlanticul de sud, pe coastele
de vest ale Africii,care are bratele unite la baza printr-o membrana.
In 1895 printul Albert de Monaco,a semnalat prezenta unui astfel de gigant in
Pacific,care era urmarit de un casalot ranit. Mai recent comandantul Cousteau
scrie ca a vazut o astfel de caracatita uriasa cam la 250 m dintr-o "farfurie
zburatoare",cu care se ridica dintr-o exploatare facuta in adancurile oceanului
Atlantic. Monstrul s-a apropiat de geamul navei,dar s-a speriat probabil de
luminile puternice ce i-au fost puse in fata si a disparut in adancimi.
Dupa cum se poate constata,cefalopodele,considerate ca cele mai superioare nevertebrate
acvatice,au o biologie inca insuficient cunoscuta si pun probleme de cea mai
mare importanta pentru evolutia vietii pe pamant. Ele dispun de mecanisme de
realizare a unor functiuni extrem de eficace:inot prin reactie,adaptarea culorii
exact la aceea a mediului prin modificarea de concentratii pigmentare si probabil
inca prin multe alte mecanisme pe care nu le cunoastem,dar care ne-ar putea
fi utile in aplicarea lor tehnica.