k3n4ne
Sifilisul (luesul) este cea mai grava boala venerica. De-a lungul a patru secole
de la aparitia acestei boli in Europa -adusa de marinarii lui Cristofor Columb
din Haiti- aceasta a purtat mai multe denumiri: boala napolitana, malum francorum,
malo galico, ciuma veneriana sau denumiri inspirate de nationalitatea femeii
de la care s-a contactat boala. J de Bethancourt denumeste boala cu termenul
de lues venera ( lues in limba latina insemnand plaga). In jurul
anului 1530, medicul italian G. Francastro inlocuieste termenul cu denumirea
de sifilis. Considerata la inceput ca fiind rezultat al desfraului,
boala a fost neglijata. Contaminabila si prin alte moduri, ca rezultat al promiscuitatii
sau ignorantei, originea bolii a fost considerata a fi putrefactia, caldura
excesiva, mirosul de mlastina, sangele necurat al menstruatiei, constelatiile
nefavorabile - toate aceste explicatii constituind, de fapt, rezultatul obscurantismului,
misticismului, in general, al ignorantei din acele vremuri. Din aceste considerente,
nu a existat propriu-zis un tratament corect al acestei boli grave. Ricard,
in 1838, deosebeste sifilisul de blenoragie, facand si o descriere precisa
a bolii. In 1905, Fr. Schaudin si E. Hoffman stabilesc agentul patogen al luesului-
Treponema pallidum, iar Wassermann descopera reactia serologica. La scurt timp,
in 1910, apare in tratamentul sifilisului arsenicul si bismutul, iar din 1943
penicilina.
Microbul, putin rezistent la conditiile de mediu, este transmis, in peste 96%
din cazuri, prin contact sexual si foarte rar extragenital. Transmiterea bolii
este favorizata de situatii economice si sociale dificile, razboi, deplasari
interne sau externe mai indelungate si contacte dubioase, migrarea populatiei,
utilizarea contraceptivelor, activitate sexuala precoce, contact cu " purtatoare
sanatoase" - persoane insuficient tratate, nevindecate complet.
Treponema este distrusa de temperaturile de peste 41 grade, de antiseptice,
chiar si de cele mai slabe. Este distrusa chiar de simpla spalare cu apa si
sapun, daca microbul este pe suprafata pielii, iar spalarea se face in primele
15-20 minute de la contact. Pe un mediu umed, insa, treponema rezista
mai bine, putandu-se transmite prin intermediul veselei, obiecte de toaleta
intima, periuta de dinti, folosirea dusurilor straine. Ea se transmite prin
sange, saliva, lapte sau lichid spermatic. Microbul ajunge in organism,
in 96% din cazuri, prin contact sexual, fiind localizat la nivelul organelor
genitale.
Clinic, debutul imbolnavirii de sifilis se caracterizeaza astfel: la locul
de contact apar mici leziuni care, in peste 90% din cazuri, se situeaza la nivelul
organelor genitale: gland, labii mari, labii mici, vagin, col uterin sau orificiul
extern al uretrei. Aceste leziuni contin microbii bolii sifilitice. Perioada
de liniste aparenta, ce corespunde, in realitate, fazei de incubatie, se caracterizeaza
printr-o etapa septicemica si poate fi scurtata la 10-12 zile, in prezenta existentei
unei leziuni genitale sau prelungita, in special, sub influenta terapiei cu
antibiotice, efectuata pentru afectiuni intercurente. Dupa aceasta period, la
locul de contact apare de obicei o ulceratie mica, asemenea unei zgarieturi,
care dupa cateva zile creste ajungand la o formatiune cu diametrul
de 0.5-2 cm, rotunda sau ovala, nedureroasa, tare, de culoare rosie inchisa,
cu fundul indurat si margini estompate. Indolora, ea devine totusi dureroasa
numai in caz de suprainfectie si este acoperita, de obicei, de o crusta pseudomembranoasa
cenusie. Dupa 4-5 zile, ulceratia se infiltreaza, in 8-10 zile, realizandu-se
induratia caracteristica, aceste simptome formeaza de fapt caracteristicile
sifilisului primar sau sancrul sifilitic. Este insotit intotdeauna
de adenopatie poliganglionara, nedureroasa. Deoarece nu doare, bolnavii continua
contactele sexuale, nu se prezinta la medic sau se trateaza singuri. Fara tratament,
sifilisul primar se cicatrizeaza in 30-45 zile, cu disparitia induratiei, cu
cicatrice supla. Formele atipice frecvente iau aspectul sancrului punctiform
linear, herpetiform sau sancrului gigant ulceros, difteroid. La femei, el ester
prezent pe labiile mari, labiile mici, fiind mic, indurat, multiplu si trece
neobservat; sancrul vaginal ester rar, iar cervical se pate confunda cu exocervicita.
In aceasta period apare si adenopatia sifilitica, satelita regionala, la 6-10
zile de la aparitia sifilomului, cu ganglioni duri, mobili, nedurerosi.
De asemenea, Treponema traverseaza, in timpul sarcinii, placenta putand
instaura infectia luetica a produsului de conceptie, cauzand unele boli
in aceasta perioada: moartea produsului de conceptie, maladia avortiva, hipertrofia
fetala, decese peri si neonatale, modificai morfopatologice fetale- icter, hemoragii,
hepato-splenomegalie. Sifilisul congenital este o boala infectioasa ce trece
prin bariera placentara- boala este foarte rara, azi- transmitandu-se
prin placenta de la mama infectata, la fat, in timpul vietii intrauterine si
ester rezultatul ineficientei filtrelor serologice, prenuptiale si prenatale
sau contaminare in timpul sarcinii.
Sifilisul secundar. Apare dupa aproximativ 45 zile de la prezenta sifilomului
si 63-65 zile de la contaminare boala, in cazul ca nu este tratat, dureaza 2-3
ani. Leziunile ce apar acum sunt generalizate, superficiale si benigne, datorita
diseminarii hematogene a treponemelor. Sifilidele cutanee sunt eritematoase,
pata rotunda sau ovala, nedureroasa, cu diametrul de 0.5-1.5 cm, cu margini
estompate nereliefate, fara prurit, si dispar spontan la vitropresiune. Pot
aparea si leziuni de recidiva intre 4-12 luni de la contact, sifilidele papuloase
lenticulare sau rotunde de 3-10 mm, de culoare rosie. Dispar in circa 2-10 saptamani
sau pot lasa macule pigmentare persistente. Sifilidele de la nivelul mucoaselor,
in mare parte erozive si zemuinde, sunt cele mai contagioase; ele sunt mai rare
decat leziunile cutanate si pot afecta parul, onixisul sifilitic, decolorarea
unghiei, fragilitate. Sifilisul secundar mai cuprinde manifestari generale-
cefalee, poliadenopatie, dureri osoase, viscerale- hepatice, renale, oculare,
cardio-vasculare, genitale. Dupa perioada secundara si o perioada de latenta
de 2-3 ani, urmeaza perioada tertiara, care dureaza 10 pana la 15 ani.
Sifilisul tertiar. Se intalneste foarte rar, datorita masurilor
energice de lupta antivenerice. Leziunile apar la 3-12 ani de la debutul bolii.
In aceasta perioada sunt prezente leziunile profunde, distructive, ireversibile,
in special ale sistemului nervos, visceral, tegumentar, aparatului locomotor.
Sifilidele tuberculoase si goma, dupa vindecare, lasa cicatrice.
Diagnosticul luesului se face pe baza analizelor sangelui sau a lichidului
cefalorahidian. Reactiile serologice se pozitiveaza la 6 saptamani de
la contaminare. Dupa 3-4 saptamani de la contact, persoana devine contagioasa
foarte puternic, prin prezenta leziunilor deschise, de altfel descrise ca fiind
prezente in perioada a doua- secundara, ca si in cea a treia- tertiara. Complicatiile
sifilisului sunt numeroase si foarte grave. Astfel, pot aparea boli nervoase
ca paralizia generala progresiva, tabesul, boli ale sistemului osteoarticular,
boli cardio-vasculare (aortita sifilitica), caderea partiala a parului si a
sprancenelor, icter, nefrite. Iata de ce in cazul unui contact, presupus
infectat, se face tratament preventiv sub supravegherea medicului. Acest tratament
da rezultate foarte bune daca ester inceput cat mai precoce; intelegem
aceasta prin efectuarea tratamentului pana la a 15-a zi de la contact si, in
special, inaintea pozitivarii reactiilor serologice. In aceasta perioada,
tratamentul este mai simplu si da rezultate foarte bune. Tratamentul trebuie
sa fie precoce si corect, vizand vindecarea completa a bolnavului. S-au
folosit in tratamentul sifilisului antibiotice si corticoizi.