Cel mai impunator reprezentant al faunei carpatine, cerbul, are trupul puternic si zvelt, deopotriva masiv si elegant, in lungime de 2,40-2,50 m, la care se adauga coada de 12-15 cm. Are inaltimea la greaban in medie de 1,5 m si o greutate de pina la 350 kg. Napirleste de doua ori pe an, blana de vara avind o culoare roscata pe spinare, cu nuante deschise lateral si ventral, iar toamna capata o culoare cenusie spre brun-deschisa. "Oglinda", acea pata alba din regiunea anala, este tot­deauna evidenta. Masculul, denumit si taur, poarta coarne ale caror prajini ajung la 1,35 m lungime si o greutate de pina la 6 kg fiecare. In cazuri extrem de rare, au fost semnalate si femele cu coarne. Aceasta mareata podoaba si arma, coarnele, sint alcatuite din cite o prajina pe care se afla urmatoarele elemente caracteristice: la baza, la insertia pe craniu, printr-un cilindru osos frontal, se afla rozeta, apoi raza ochiului, de obicei curbata spre inainte, urmata de raza de gheturi (care uneori poate lipsi), de raza mijlocie, de raza lupului (care, de asemenea, poate lipsi) si coroana formata clin 2-8 raze. Este eronata, desi destul de ras-pindita, convingerea ca numarul de raze, de ramuri, din trofeul unui cerb ar defini virsta animalului.

Cerbul are trei glande cu secretie externa. O glanda anorbitala, in regiunea ochiului, care produce un lichid abundent de culoare bruna, cu un miros patrunzator si persistent, care intra mai intens in activitate in perioada de imperechere. O a doua glanda se afla la picioarele dinapoi, sub forma unei pernite, de circa 3x6 cm, acoperita cu un smoc de peri aspri si desi. A treia glanda se afla la radacina cozii. Aceste glande au functiuni importante in delimitarea unui teritoriu propriu individului sau grupului, prin acel instinct de teritoraalism, atit de raspindit in lumea animala.

In trecutul relativ indepartat, cerbul popula toate padurile tarii, inclusiv cele din zona de cimpie, din care s-a retras treptat in zona de coline si munte, ca urmare a dezvoltarii activitatilor omenesti si a reducerii suprafetelor impadurite din zona de cimpie. intre anii 1820 si 1890 cerbul devenise extrem de rar in muntii nostri. In prezent populeaza intregul arc carpatic al tarii, iar prin actiu­nile de populare intreprinse ocupa, insular, si suprafete cu paduri din zona de cimpie.

Istoria civilizatiei omenesti a fost legata de existenta cerbului, in pleistocen, a existat chiar o "civilizatie a cerbului", o epoca in care utilizarea carnii pentru hrana, a pieilor pentru imbracaminte si a coar­nelor pentru arme, unelte si podoabe, a determinat o strinsa legatura intre asezarile oamenilor primitivi si abundenta sau lipsa cerbului in anumite teritorii.

Animal tipic de padure, cerbul prefera suprafetele paduroase de mari intinderi, cu hrana abundenta, formata din specii forestiere de ames­tec intre rasinoase si foioase, cu o bogata vegetatie ierboasa. Se scalda cu placere in smircurile din declivitatile cu apa stagnanta. La nevoie poate inota (de exemplu, traverseaza lacul Vidraru).

Isi desfasoara activitatea in timpul noptii, cu doua perioade de maxi­ma intensitate, in amurg si in zori. in terenuri foarte linistite poate fi vazut adesea si in timpul zilei.

Se imperecheaza de, obicei intr-o perioada situata intre 15 septembrie - 10 octombrie, in epoca de boncanit, care constituie si manifestarea sonora a instinctului de teritorialism. in timpul boncanitului se dau lupte violente intre masculi. in luna mai a anului urmator, apar viteii, cu blana patata, datorita aceluiasi fenomen de adaptare prin homeo-cromie (adaptarea culorii si formei unui animal la substratul pe care traieste), amintit la caprior. Acestia, in numar de unu, mai rar doi la o ciuta, ramin cu mama lor 1-2 ani. Toamna se formeaza cirdurile de boncanit, din taur si 2-5 ciute cu viteii lor, dupa care taurii batrini duc o viata solitara pina la boncanitul din anul urmator. Aproape in­totdeauna, in jurul taurului principal din cirdul de boncanit se mai ga­sesc si citiva tauri insotitori sau "laturasi", care il hartuiosc, pentru a ajunge la'ciute. Adesea, taurii tineri ramin peste iarna adunati in ciurde de iernare, impreuna cu ciutele. Dar, de regula, iarna ciurdele de masculi sint separate de cele de femele. Coarnele taurilor cad anual, in lunile martie-aprilie, pentru ca pina in luna august sa fie din nou complet dezvoltate. in urma unui calcul sumar, s-a constatat ca depunerea c!e materie in coarnele cerbului, alcatuita din 45% substanta organica si 55% combinatii de fosfor, calciu, fluor, magneziu si. apa,' se realizeaza in medie prin 1 cmc in 24 de ore.