Contabilitatea este o stiinta constituita,deoarece opereaza cu un vocabular
specific, dispune de o metoda proprie, de principii si legitati proprii care
guverneaza grupul de fapte si fenomene investigate.Ea are evident si o istorie
cuprinsa intre primele register de conturi descoperite in sanctuarul
ziguratului antic si modelele contabile de mare suplete, construite in
zilele noastre. y1v1vn
In evolutia contabilitatii se pot distinge cinci perioade:
I- primele inceputuri ale insemnarilor contabile pana la anul
1202;
II- anii 1202-1494;
III- anii 1494-sfarsitul anului 1600;
IV- anii 1600-1795;
V- 1795-pana in present.
O incursiune in istoria contabilitatii semnifica un authentic act de cultura,
dar in acelasi timp, un demers deosebit de complex. Privind retrospectiv
la istoria omenirii, la epoci si civilizatii disparute deja, ne uimeste similaritatea
unor idei si solutii, pe care numai orgoliul si lipsa de informare ne pot indemna
sa le consideram descoperiri ale lumii moderne. Realizari de exceptionala valoare
practica si stiintifica, rezistand timpului pana in present,
constituie mesajele pe care aceste civilizatii disparute il trimit ca
un ecou zilelor noastre. In antichitate, grecii, persii si incasii tineau
socotelile cu ajutorul unor sfori innodate, de diferite culori. Ansamblul
acestora constituia veritabile register de evidenta. Pastorii si-au numarat
turmele gravand linii verticale pe bucati de lemn. Brutarii din Franta
foloseau aceasta metoda pentru a numara painea vanduta pe datorie.
In Mesopotamia se utilizau, acum cinci mii de ani, tablitele de argila
imeda pentru a consemna prin gravare operatiile care au avut loc.
La Susa a fost descoperit codul regelui Hammurapi. Din textele codului reiese
faptul ca asiro-caldeeni foloseau tablitele de argila pentru inventarierea depozitelor.
Aceste tablite erau apoi uscate si pastrate ca documente justificative. Ei cunosteau
notiunea de active si pasiv. De asemenea, ei aveau cunostinte si de tehnica
calcularii dobanzilor pentru sumele imprumutate si inscrise
in conturi, ca si la inregistrarea dobanzilor. Din examinarea
acestor tablite, s-a constata ca, din vremuri indepartate, conturile folosite
cuprindeau informatii referitoare la:categoriile de obiecte vandute, numele
partilor participante, cantitatile si totalul vanzarilor. In afara
tablitelor de lut,grecii si romanii foloseau tablite cerate si tablite de marmura.
Scribii din Egiptul faraonilor tineau socotelile pe papirus. Cu timpul, locul
frunzelor de papirus a fost luat de pergament si apoi de hartie. Evolutia
contabilitatii este legata de evolutia schimburilor comerciale. De la simple
insemnari s-a trecut la contabilitatea memoriala, contabilitatea in
partida simpla si contabilitatea in partida dubla. Cea mai veche contabilitate
memoriala a fost tinuta de bancherii din Florenta, inca la anul 1211,
cand se foloseau termenii de “dare” si de “avere”,
deveniti mai tarziu “debit” si “credit”
Renumitul autor englez Brown, sublinia intr-un tratat de” Istorie
a contabilitatii si contabililor” ca cel care “manifesta dorinta
sa devina maestru intr-o arta, trebuie sa studieze mai intai
istoria. Fara fundament istoric constintele noastre sunt precare iar judecata
fenomenelor din present este incompleta si lipsita de maturitate.” In
acelasi context cu peste trei secole in urma, marele illuminist francez,
filozoful Rene Decartes, afirma:”…trebuie citite scrierile celor
vechi, deoarece legatura lor ne da avantajul imens de a putea folosi lucrarile
atator oameni, fie pentru a cunoaste aceste lucruri care au fost ingenios
descoperite altadata, fie pentru a sti ce ne mai ramane de descoperit
de aici incolo.” Reintoarcerea in propria istorie, ca
mijloc de anticipare al viitorului, este ezprimata si prin versurile “Luceafarului”
eminescian:
“Vrei viitorul a-l cunoaste?
Te-ntoarce spre trecu
Semnificatia aparitiei lucrarii savantului italian Luca Paciolo
Nevoia de a sti impune aparitia si dezvoltarea unei stiinte. Practica stimuleaza
progresul stiintei. “Fiica a experientei” in opinia marelui
Leonardo da Vinci, stiinta procedeaza la exprimari conceptuale inteligibile
si generalizatoare.
Sub impulsul unei intense vieti economice, mentionam aparitia primei opera scrise
de contabilitate la sfarsitul secolului XV. Italia este locul unde s-a
nascut unul din cele mai mari imperii ale istoriei. Fauritorii de epoca si civilizatie,
romane au dominat lumea intr-un triplu sens: cu spada, cu crucea si cu
legea. Tot ea a daruit posteritatii splendorile de forma si culori create de
Michelangelo, Rafael sau Leonardo da Vinci. Printr-o generoasa predestinare,
acelasi Spatiu avea sa-l dea lumii pe primul autor al unei opera scrise de contabilitate:
Luca Paciolo.
In perioada secolelor XI-XV asistam la o dezvoltare continua a fortelor
de productie. Italia este tara unde “productia capitalista s-a dezvoltat
mai devreme ca-n alte tari. Se dezvolta puternic comertul, negustoria, mestesugurile
si odata cu ele orasele considerate drept adevarate centre politico-economice”.
Folosirea cifrelor arabe si a metodelor de calcul capata o larga raspandire
prin publicarea in 1202 a lucrarii lui Leonardo Pisano”Liber abaci”.
Biserica ocupa locul dominant in societate.
In 1494 se publica la Venetia, cea mai importanta lucrare a savantului
matematician Luca Paciolo, “Summa de arithmetica, geometria, proportioni
et proportinalita”. Structurata in doua parti, aritmetica si geometria,
lucrarea lui Paciolo a marcat de fapt momentul de consacrare oficiala a stiintei
contabilitatii. Prin asezarea in centrul sistemului de calcul a contului
“Capital”, Paciolo formuleaza pima egalitate contabila, intre
conturile “Casa” si “Capital”, din care prin extensie
se deduce relatia de echilibru “Avere”=”Capital”. Autorul
utilizeaza pentru prima data termini cum ar fi:
· “bilancio” care semnifica balanta de verificare, prin care
se pune in evidenta relatia formala(Debit=Credit);
· “pro e dano” profit si pierdere.
Benedetto Cotrugli-autorul fara noroc
Luca Paciolo a publicat prima descriere a contabilitatii in partida dubla
in anul 1494, la putina vreme dupa inventarea tiparului de catre Gutenberg.
Inainte de aceasta data, in anul 1458, un alt italian Benedetto
Cotrugli, politician la Ragusa, termina redactarea manuscrisului unei lucrari
de contabilitate in partida dubla “Della mercatura a del mercante
perfetto”.
Autorul trateaza notiuni comerciale privind vanzarea si cumpararea pe
credit sau cu plata in bani, inclusive tehnica utilizarii cambiei si gajului.
Referindu-se la partida dubla, Cotrugli precizeaza faptul ca in jurnal
trebuie sa se inregistreze capitalul negustorului care se trece apoi in
Cartea mare, odata cu celelalte conturi deschise pentru persone si bunuri. Profitul
sau pierderea trebuie trecute la contul “Capital”.
Adevar sau legenda?Marco Polo si originile contabilitatii in partida
dubla
Mare negustor si calator, italianul Marco Polo a trait cu doua secole inaintea
lui Paciolo, respective intre anii 1254-1324. Minte agera si iscoditoare,
Marco Polo este remarcat si numit de catre han intr-o importanta functie
de conducere administrativa. Se pare ca aici europeanul a venit in contact
printer altele si cu un ingenios mod de organizare a insemnarilor contabile.
Dupa o lunga perioada de sedere departe de locurile natale, Marco Polo, temperament
latin, simte nevoia sa se intoarca acasa. Autoritatile permit plecarea
dar numai dupa semnarea unu juramant din care sa rezulte ca va pastra
secret pana la moarte tot ceeea ce a cunoscut nou pe meleagurile vizitate.
Marco Polo accepta conditia si dupa o lunga calatorie revine la Venetia. In
lupta pentru suprematie, orasele-stat italiene se confruntau in aceasta
perioada atat pe plan economic, cit si pe plan militar. La putina
vreme dupa intoarcerea acasa, Marco Polo, commandant de corabie, cade
prizonier in mana genovezilor.
Prizonierului i se ofera libertatea cu o singura conditie:sa destainuie tot
ceea ce stie in legatura cu modul de a pune ordine si lumina in
insemnarile referitoare la viata economica. Iubind mai mult liobertatea
decat juramantul, Marco Polo ar fi expus atunci tot ce stia depre
contabilitate in partida dubla. Iata cum dupa un periplu atat de
lung, o parte a “secretului lui Marco Polo” a fost tradata de insasi
…marele calator. Posteritatea nu detine nimic concret din insemnarile
lui Marco Polo cu privire la contabilitate. Daca Marco Polo a “descoperit”
si apoi a expus mecanismele contabilitatii in partida dubla, cu aproape
doua secole inaintea lui Paciolo, primatul savantului matematician poate
fi pus in discutie.
Odata cu aparitia lucrarii lui Paciolo s-a deschis in domeniul economic
un nou current de gandire privind organizarea activitatii economice pe
principii economice, profitabile. Prin opera Summa ”s-a asezat piatra
fundamentala la temelia literaturii contabile”,ea fiind samburele
din care a incoltit rodul straduintelor celor care au incercat sa
faca lumina in labirintul acestei stiinte.
Secole de influenta pacioliana asupra gandirii economice si contabile
Nici o alta lucrare nu a impulsionat atat de mult organizarea calculului
economic si prin aceasta activitatea economica insasi, ca opera contabila
semnata de Luca Paciolo. Adept al principiului “ubi non est orde, ibi
confusio”, adica “unde nu este ordine, domneste confuzia”,
Paciolo trateaza la un nivel superior cunostinte din domeniul creditului, finantelor
si contabilitatii. Prin opera de pionierat a savantului matematician, stiinta
conturilor dobandeste o deosebita insemnatate, iar cunostintele
de contabilitate se raspandesc in intreaga Europa.
De la “secolul cel mare” la crearea metodei. “Jurnal cartea-mare”
In perioada urmatoare aparitiei lucrarii lui Paciolo, se manifesta un
interes deosebit pentru cunoasterea “artei calcului economic”. Perioada
cuprinsa intre anii 1494-1600, este numita de profesorul Dumitru Voina,
drept faza evolutiva a contabilitatii, respective secolul cel mare. Pentru Italia
mentionam urmatorii autori de opera contabila: Givanni Antonio Tagliente, Girolamo
Cardano, Domenico Manzoni si Angela Pietra. Germania este prezenta in
aria preocuparilor contabile prin Henricus Gramateus, Mathaeus Schwartz si Wolffgang
Scweicker, iar Franta prin Pierre de Savonne si Martin Fuster. Un anumit decline
inregistreaza evoluttia gandirii contabile in Italia, intre
anii 1600-1795.
Autori ca Giovani Domenico Peri, Giovani Moschetti si Andrea Zambelli in
secolul XVII, sau Giuseppe Forni si Petro Paolo Scali in secolul XVIII,
nu mai pot reda gandirii contabile italiene stralucirea de odinioara. Ordonanta
lui Colbert de la 1673, la a carei elaborare a contribuit si Jacques Savary,
are un efect catalizator asupra dezvoltarii stiintei calculului digafic. Jacques
Savary, Mathieu de la Porte, Samuel Richard, Bertrand Francois Barreme si in
special Edmond Degranges, moment de referinta pentru aceasta perioada, confera
Frantei dreptul de a fi “vioara intai” in gandirea
acestei epoci. Primul autor care reuseste sa aduca o perfectionare contabilitatii
lui Paciolo, creand o adevarata “bresa” in tehnica pacioliana,
este francezul Edmond Degrages. Acesta reuneste cele doua registre separate
la Paciolo,(jurnalul si cartea mare), intr-un singur registru, ale carui
conturi prezinta intr-un singur tablou situatia afacerilor unui comerciant.
Noi realizari in secolul al XIX-lea. De la P.R. Coffy la J.Fr. Schar
Numit de catre profesorul Joseph Vlaemminch drept “secolul contrastelor”,veacul
al XIX-lea reprezinta un adevarat salt cantitativ in gandirea contabila.
In acest interval vad lumina tiparului un numar de 1172 lucrari de contabilitate
semnate de 1727 autori. Acelasi secol XIX va fi numit de italianul Federigo
Mellis, drept faza contabilitatii aplicate in administratiile publice
si private. Franta se mentine la inalte cote axiologice prin celebrul
Pierre Robert Coffy la cara se adauga Jean Jaques Quenei, Henry Lefevre, Eugen
Leautey si Guilbault.
Dupa L.Gomberg, Coffy este primul cercetator care a reusit sa fundamenteze stiintific
obietul contabilitatii. In lucrarea fundamentala ”Tableau synoptique
des principes généreaux de la tenue des livres a parties
doubles”,Coffy exprima un punct de vedere original asupra obietului contabilitatii.
Cunoasterea capitalului in dinamica modificarilor lui structurale, a cauzelor
si efectelor aflate intr-o conexiune permanenta, reprezinta elemente de
real progres in definirea contabilitatii. Aportul lui Coffy, este din
acest punct de vedere, fundamental.
Secolul XIX si inceputul secolului inregisreaza importante
contributii aduse de gandirea germana prin Manfred Berliner, Georg Kurtzbauer
la care adaugam elvetienii Hügli si Schar. Ultimii doi dezvolta teoria
duplicismului materialist cu doua serii de conturi.
Johan Wolfgang Göethe-Fabio Besta-Ion Ionescu de la Brad; asociere de
idei
Stiinta consacrata, verifica prin observatiuni practice si de gandire
corecta, formulata special si metodic intr-un sistem rational de cunoastere,
contabilitatea a polarizat constant interesul unor “catalizatori”
ai progresului umanitatii. Ganditorul de la Weimar, adevaratul OM in
expresia lui Napoleon, a subliniat in cuvinte de rara frumusete, utilitatea
contabilitatii in viata omenirii.
Fabio Besta creaza o teorie, materialista, bazata pe valoarea obiectului contului.
In conceptia sa, obiectul contului este o marime materiala, masurabila
si cuantificabila in etalon monetar. Fabio lasa posterioritatii o lucrare
fundamentala “La Ragioneria”, pe care o publica in trei volume,
la Bologna in anul 1880. Besta circumscrie contabilitatea stiintelor morale,
care este, prin natura sa o stiinta de aplicatii concrete si materiale, o “stiinta
a controlului economic” in relatii cu stiintele juridice si sociale.
Prin intreaga lui opera, Fabio Beste poate fi considerat un precursor
al stiintei organizarii administrative a intreprinderilor.
Accesul catre universul culturii tehnice si tehnice europene a fost facilitat
pentru noi romanii si de catre eruditul savant, agronom si economist Ion
Inescu de la Brad. Cu un secol si jumatate in urma, opera semnata de Ion
Ionescu de la Brad repreyenta cea dintai lucrare de analiya economica,
in care problemele practice si teoretice se pun intr-o maniera originala.avm
in vedere lucrarea « Darea de seama asupra administrariis domeniilor
Altetei sale, marele Vizir Risid Pasa de la 1 martie 1853 pana la 1 martie
1854 », prin care autorul probeza stapanirea profunda a cunostintelor
economice. Cu spiritul sau patrunzator, Ion Ionescu de la Brad vedea in
contabilitate nu numai un instrument de supraveghere a mijloacelor de productie,
si a rezultatelor activitatii desfasurate, ci si o autentica forta previzionala,
o busola de orientare in actiunile desfasurate.Pe drept cuvant,
posteritate avea sa considere ulterior contributiile aduse de Ion Ionescu de
la Brad, drept « teorie si practica, gandire rationala si analiza
economica, conoastere eficienta si educatie economica »
Lupta dintre teoriile conturilor.Triumful teoriilor materialiste
Cercetari asupra bazelor stiintifice ale contabilitatii
Secolul XIX este perioada cea mai fericita in ceea ce priveste literatura
contabila publicata lupta pentru demonstrarea bazelor stiintifice ale contabilitatii
renaste pe pamantul Italiei, care revine astfel in competitia creatorilor
contabili de talie europeana si universala. Ocupandu-se de creativitatea
stiintifica in contabilitate, marele doctrinar belgian, profesor Joseph
Vlaemminck distinge cele trei scoli de contabilitate: lombarda, toscana si venetiana.
Scoala lombarda este reprezentata prin Francesco Villa, promotorul contabilitatii,
stiintifice, care considera contabilitatea drept un complex de norme economice
administrative, aplicate la arta de a tine conturile sau registrele. In
lucrarea „Elementi di administrazioni e contabilita”, publicata
la 1850, Villa considera aritmetica si „tinerea registrelor” drept
cele doua instrumente fundamentale ale contabilitatii.
Scoala toscana este dominata de conceptia teorie personaliste asupra contabilitatii,
fiind reprezentata de personalitatii proeminente ale culturii economice italiene:
Francisco Marchi, Giuseppe Cerboni, Giovanni rossi, Michele Riva si Giovanni
Massa. Francisco Marchi expune teoria sa in lucrarea „cinquecontisti
overo la ignannevole teoria cheviene insegna ta intorno al sistema di scrittura
a parti doppia”care apare la Prato , in 1867.Potrivit acestei teorii,
in orice intreprindere activeaza patru categorii de oersoane si
anume:
Ø proprietarul sau intreprinzatorul;
Ø administratorul (intreprinderea insasi):
Ø agentii;
Ø corespondentii.
Giuseppe Carboni si-a legat numele de logismografie, o contabilitate in
forma tabelara. Cerboni considera ca operatiunile administrative dau nastere
la raporturi de debit si credit, intre persoane fizice sau juridice, capabile
de drepturi si obligatiuni, prin ele sau reprezentantii lor, care au interes
sau exercita o actiune in intreprindere. Conceptia sa este expusa
in lucrarea „La ragioneria scientifica”.(1886) sub influenta
acestei scoli, in tara noastra a scris profesorul iesean Constantin Petrescu.
Scoala venetiana are drept fondator pe Fabio Besta, care creaza o teorie proprie,
materialista, asupra conturilor. Contributii in ceea ce priveste teoriile
conturilor aduce si Emanuelo Pisani, care dezvolta o conceptie materialista,
fiind un intermediar intre gandirea lui Beste si a lui Cerboni.
Francezul Penglaou exprima un mare adevar atunci cand afirma ca problema
„Contabilitatea-stiinta, tehnica sau arta”a parcurs de fapt toate
secolele ce au trecut de la Pacilo incoace. Pe linia unui raspuns care
sustine caracterul de stiinta al contabilitatii se inscriu in secolele
16-17 Benedetto Cotrugli, Pierre de Savonne si ludovico Flori.Exista autori
care considera ca teoria contabilitatii este construita pe fundamente stiintifice,
incepand cu edmond Degranges- tatal. Din seria ganditorilor
care au demonstrat caracterul de stiinta al contabilitatii, se detaseaza in
secolele XIX si XX elvetienii Hugli si Schar precum si francezii Coffy
si Fages. Autorul Walter le Coutre considera ca pentru practicianul ingust,
contabilitatea este evident o tehnica, repetata mecanicist, dupa norme sau scheme
prestabilite; pentru omul de stiinta si cugetatorul adanc,contabilitatea
devine indiscutabilobiectul unei cercetari serioase. Stiinta contabilitatii
„prezinta in cel mai inalt grad caracterul de sistem logic
al unor afirmatii a caror certitudine este controlata in maxima masura
posibila”
Promovarea conceptului matematica in contabilitate
Contabilitatea nu este numai o stiinta a cantitatii, ci si o stiinta a echivalentei.
Privita in aspectul sau integral, contabilitatea apare ca o constructie
arhitecturala de cea mai frumoasa armonie.(St. Dumitrescu, D.Toma”Principiile
contabilitatii”).Armonia echilibrului contabil rezulta in primul
rand din principiile care guverneaza miscarile de valori, puse in
evidenta prin calcule matematice. In 1803, la Berlin, J.O.Maisner publica
lucrarea „Die Kunst in drei Stunden ein Buchhalten Zu Werden ”,
in care utilizeaza formule algebrice pentru demonstrarea miscarilor de
valori dintr-un perimetru dat.
Ulterior, in aceeasi arie de preocupari, se inscriu cu merite deosebite,
G.D. Asupurg, F.Hügli si J.Fr.Schar.Asupurg este cel care a dezvoltat
teoria materialista cu doua serii de conturi a lui kurtzbauer. El a explicat
esenta contabilitatii in partida dubla prin egalitatea matematica a soldurilor
celor doua serii de conturi care se completeaza reciproc.
Elvetianul Hüngli isi dezvolta conceptia sa pe relatia A-P#C, considerand
ca intregul complex patrimonial al intreprinderii este constituit
din substante patrimoniale active(bunuri si creante) si pasive(datorii). Diferenta
dintre cele doua categorii de substante reprezinta in gandirea lui
Hügli patrimoniul net sau averea curata.
Aprofundarea conceptului matematic in contabilitate este realizata si
de catre profesorul german Johan Fr. Schar, care precizeaza ca in
fata oricarui organism economic exista simultan elemente de avere activa si
pasiva. Diferenta dintre substanta activa, ca parte pozitiva si substanta pasiva,
ca parte negativa, reprezinta avere curata,respectiv capitalul,conform relatiei
A-P=C. Schar urmareste printr-un sistem de relatii metematice varietatea
miscarilor posibile, atat in conturile de substanta cat si in
cele de capital.
In anul 1921, la Berlin, Schar publica lucrarea „Buchhaltung
und Bilantz”, unde fixeaza ca motto, o fraza care exprima forta de cunoastere
a contabilitatii, raportata la cele trei timpuri ale existentei:„contabilitatea
este judecatorul drept al trecutului, indrumatorul prezentului si consilierul
indispensabil al viitorului”. Autorul subliniaza importanta celor trei
modalitati de abordare a contabilitatii astfel:
· modul de privire matematic mijloceste abstractia si ne deschide fiinta
spre siinta propriu zisa a contabilitatii;
· modul de privire juridic ia forma dreptului de tinere al registrelor;
· modul de privire pur economic conduce la domeniul mare al practicii
de tinere a registrelor. Proprietatea fiecarei gospodarii asupra caruia economistul
are putere de administrare pote fi privita dupa Schar sub un dublu aspect:
1. din punct de vedere concret ea este formata din bunuri economice concrete,
fungibile, a caror suma ne dau averea totala;
2. din punct de vedere al originii sale juridice, al izvoarelor de formare,
se numeste in limbaj contabil capital, notiune care exprima puterea abstracta
de dispunere asupra averii.
Schar a reusit sa fundamenteze matematic scopul contabilitatii duble,
respectiv determinarea averii nete.
Contributii la dezvoltarea conceptului matematic in contabilitate au adus
de asemeni si francezii Eugen Leautey si Adolph Guilbault. Tot pe linia dezvoltarii
conceptului matematic in contabilitate retinem si contributiile lui Girolamo
Cardano, Valentin Mehner, Simon Stevin, Bertrand Francois Bareme.
Fenomenul matematizarii constituie o realitate si s-a accentuat odata cu introducerea
mijloacelor moderne de calcul. Problemele de calcul, programare, modelare si
elaborare a unor scenarii pentru viitor, nu pot fi realizate fara aportul instrumentului
matematic.
Opinia despre comtabilitate a economistului german Werner Sombart
Economistul german W. Sombart a subliniat rolul catalizator al contabilitatii
in dezvoltarea economica generala.
Contabilitatea afirma Sombart, este stiinta care a contribuit pentru prima oara
la afirmarea spiritului de organizare si conducere stiintifica, spirit care
a format multa vreme o insula izolata intr-un ocean de empirism. „Partida
dubla” a permis capitalismului sa-si perfectioneze normele de conducere
ale intreprinderii, intrucat prin utilizarea contabilitatii,
se realiza cele doua conditii esentiale de care depinde calitatea administrarii
patrimoniului: ORDINEA si CLARITATEA. Este stiut ca tocmai „ordinea si
claritetea maresc gustul de a economisi si de a castiga al intreprinderii”.(W.
Sombart- „Der Moderne Kapitalismus”). Exprimarea lui Sombart este
deosebit de edifiactoare. „Nu ne putem inchipui capitalismul fara
contabilitate. Ele se intregesc una pe alta in forma si continut,
si ne putem indoi daca capitalismul vede in contabilitatea dubla
un instrument pentru a-si mari puterile, sau contabilitatea, din spiritul sau
a lasat sa se nasca capitalismul”.
Contributii romanesti la progresul contabilitatii
Desi ca activitate practica contabilitatea a fost folosita in spatiul
romanesc din vremurile cele mai indepartate, o literatura contabila,
care sa generalizeze din punct de vedere conceptual aceasta realitate a vietii
noastre economice, a aparut abia in prima jumatate a secolului XIX. Desi,
cunoscusera o civilizatie infloritoare, daco-getii nu au cunoscut scrisul.
Statul dac tinea, dupa ocuparea romana, o socoteala asupra visteriei si a altor
elemente patrimoniale. Din documentele ramase de pe vremea ocupatiei romane,
rezulta ca in Dacia Romana se practica o contabilitate riguroasa privitoare
la exploatarea minelor aurifere, urmarirea veniturilor acestora, precum si pentru
consernarea tributurilor cuvenite statului roman.
S-au pastrat cateva table cerate referitoare la constituirea unor societati
camataresti (societas danistaria), precum si la imprumuturile cu dobanda
acordate de acestea. Mai tarziu, conturi de venituri si cheltuieli, catastife
si register vamale, hrisoave si alte documente atesta prezenta unor insemnari
de natura contabila in orasele Sibiu, Brasov, Rasnov. Utilizarea
lor capata amploare incepand cu secolul XIV. In conditiile
unei indelungate dominatii straine, in anul1837, apare la Brasov,
prima lucrare imprimata de contabilitate in partida dubla, sub semnatura
dascalului brasovean Emanoil Ioan Nichifor, care ofera astfel neamului sau o
adevarata pilda de patriotism. Merita mentionat faptul ca Nechifor creeaza o
terminologie proprie, in limba romana, ceea ce pentru acea perioada
a constituit o munca de pionierat deosebit de dificila.
Primul manual de contabilitate in limba romana contine procedee
si calcule economice, principii de morala si etica comerciala, notiunu de administratie
de drept commercial. Ceva mai tarziu, la1844, la Bucuresti, apare lucrarea
“Scrittura Doppia sau tinerea catastifelor”, sub semnatura lui Dimitrie
Jarcu. Tot in secolul XIX, mentionam numele savantului Ion Ionescu de
la Brad, primul autor roman preocupat de aplicarea contabilitatii in agricultura.
Profesorul Theodor Stefanescu editeaza in 1874, “Cursul de contabilitate
in partida dubla” .
Un curent de larga audienta au lansat prin scoala patrimonialista, profesorii
Spiridon Iacovescu si Alexandru Sorescu. Noi elemente de gandire aduc
in patrimonial contabil profesorii I.N.Evian si Dumitru Voina. Primul
dezvolta conceptia economica asupra contabilitatii prin doua lucrari fundamentale,
iar cel din urma a creat teoria economico-juridica. Dupa anul 1989,catredele
universitare de specialitate din tara noastra au elaborate numeroase tratate,
studii si lucrari prin care se realizeaza procesul de armonizare al contabilitatii
romanesti cu reglementarile europene si Standardele Internationale de
Contabilitate.
Secolul XIX este numit secolul contrastelor, in care se constata pe de
o parte, aparitia unor lucrari de contabilitate lipsite de un bun continut economic,
ethnic si teoretic, si pe de alta parte, se realizeaza opera de valoare incontestabile,
cu conceptii noi si teorii indraznete, cuprinzand o adanca
gandire, care le ridica la nivelul celor mai bune lucrari economice.