Fazele infractiunii sunt etapele pe care le parcurge infractorul in savarsirea faptei prevazute de legea penala, din momentul aparitiei ideii infractionale si pana la consumarea faptei. Acestea sunt valabile numai in cazul infractiunilor intentionate.

Fazele: z1h15hr
1) Faza interna
2) Faza actelor preparatorii
3) Faza actelor de executare (Tentativa)
4) Consumarea infractiunii

1) Faza interna
Are 3 etape: a) Aparitia ideii infractionale b) Deliberarea c) Luarea hotararii
Are o durata mai mica sau mai mare, in functie de modalitatea intentiei. Are durata mai mare in cazul faptelor comise cu intentie premeditata si are o durata foarte mica in cazul faptelor comise cu intentie repentina. Faza interna exista la orice infractiune intentionata si nu se pedepseste (nu se sanctioneaza). Asta, deoarece, atata timp cat hotararea ramane o simpla convingere a persoanei, ea nu pune in pericol valoarea ocrotita de legea penala.
Faza interna este susceptibila de anumite exceptii.
Ex: Infractiune de amenintare
Aceasta se sanctioneaza ca fapta distincta. In realitate, fapta de amenintare nu are nimic de a face cu faza interna a infractiunii cu care se ameninta, ci este o infractiune de sine statatoare, care are propria sa faza interna.

2) Faza actelor preparatorii
Prima dintre fazele infractiunii, care se exteriorizeaza, care poate consta in acte de natura materiale (ex: procurarea unei arme) sau de natura intelectuala (Ex: culegerea de informatii).
Actele de pregatire nu sunt sanctionate. Trebuie facuta precizarea ca actele de pregatire nu se sanctioneaza ca atare. In schimb, actele de pregatire nu beneficiaza de o impunitate totala intrucat legea prevede sanctionarea lor in doua ipoteze: a) Sanctionarea ca fapte de sine statatoare a actiunilor care, prin natura lor, constituie acte de pregatire -; art. 285 cod penal -; cazul pregatirii pentru falsificarea de moneda. b) Situatia in care legiuitorul, printr-o dispozitie expresa, asimileaza actele de pregatire cu actele de executare.
Ex: art. 173 (2), cod penal -; “Se considera tentativa si producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum si luarea de masuri in vederea comiterii infractiunilor prevazute in art. 156, 157, 159 -; 163, 165, 166, 1661 si art. 158 raportat la infractiunea de tradare prin ajutorarea inamicului”.
Producerea sau procurarea mijloacelor in vederea comiterii unei infractiunii sunt acte de pregatire. Legea le asimileaza actelor de executare.

Delimitarea actelor de pregatire de cele de executare a) Criteriul subiectiv
Potrivit acestuia, actul de pregatire are caracter echivoc in sensul ca nu releva intentia, in timp ce actul de executare are caracter univoc, respectiv pune in evidenta intentia de a comite o infractiune.
Ex: Cumpararea unei cantitati de otrava
Exista acte de pregatire care au caracter univoc.
Ex: Persoana care ia mulajul cheii de la casa de bani
Exista si acte de executare care au caracter echivoc.
Ex: Patrunderea intr-o locuinta
Intentia nu rezulta din actul de executare, ea trebuie dovedita prin alte mijloace.
Exista si alte situatii in care un act poate sau nu poate fi act de executare dupa cum se refera la o persoana sau alta. b) Criteriul obiectiv
Potrivit acestuia, actul de pregatire nu are aptitudinea de a pune in pericol valoarea ocrotita de norma penala sau aptitudinea de a produce rezultatul, in vreme ce actul de executare este apt sa lezeze valoarea ocrotita, respectiv sa puna in pericol obiectul juridic prin consumarea infractiunii.
Nici criteriul obiectiv nu e utilizat in toate situatiile. Uneori, aptitudinea unui act de a produce rezultatul nu rezulta din natura actului, ci din alte imprejurari.
Ex: Omorarea prin intoxicare cu doze zilnice de otrava
Aplicarea unei singure doze nu e un act susceptibil de a produce moartea, dar constituie o tentativa si nu un act de pregatire.
Un act care prin natura lui e act de pregatire, intr-un caz concret e susceptibil sa produca moartea.
Ex: Punerea de zahar in ceaiul unui diabetic c) Criteriul formal
Potrivit acestui criteriu, constituie act de executare numai acel act care este expres prevazut de norma de incriminare.
Ex: La omor, actul de executare este uciderea unei persoane
Exista situatii in care se retine ca act de executare o fapta neprevazuta expres de norma de incriminare.
Ex:
- Hotul aflat langa cotetul gainii (tentativa)
- Patrunderea in incaperea unde se afla bunurile care urmeaza sa fie extrase (tentativa -; act de executare)
Delimitarea se poate face doar prin utilizarea mai multor criterii. Pe aceasta baza se poate afirma ca reprezinta act de executare nu doar actul prevazut in mod expres in norma de incriminare, ci si actul aflat in imediata apropiere a celui dintai, in masura in care releva intentia de a savarsi infractiunea.

3) Faza actelor de executare -; Tentativa
Potrivit art. 20, cod penal, tentativa consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care fie nu a fost dusa pana la capat, fie nu a produs rezultatul prevazut de norma de incriminare.
Formele tentativei:
In functie de momentul pana la care a fost adus actul de executare se face distinctie intre: a) tentativa perfecta (terminata) b) tentativa imperfecta (intrerupta)
Suntem in prezenta tentativei perfecte atunci cand actul de executare a fost adus pana la capat, dar rezultatul nu s-a produs. Neproducerea rezultatului se poate datora unor imprejurari straine de vointa infractorului sau chiar de interventia autorului, interventie indreptata spre impiedicarea producerii rezultatului.
Suntem in prezenta tentativei imperfecte atunci cand actul de executare a fost intrerupt, astfel incat nu mai era posibil producerea rezultatului.
Ex: Infractorul indreapta arma in directia victimei, dar nu reuseste sa traga, fiind imobilizat.
Intreruperea se poate datora si unor cauze straine de vointa autorului sau chiar datorita vointei acestuia.
In functie de cauza neproducerii rezultatului avem: a) tentativa proprie b) tentativa improprie
Exista o tentativa proprie atunci cand mijloacele folosite erau apte sa produca rezultatul, atat in abstract, cat si in concret, dar rezultatul nu s-a produs datorita modului gresit de utilizare a acestor mijloace.
Exista o tentativa improprie atunci cand rezultatul nu s-a produs din cauza ca mijloacele folosite nu puteau duce la lezarea obiectului juridic fie in concret, fie in abstract.
Tentativa improprie poate fi clasificata in: a) Tentativa relativ improprie b) Tentativa absolut improprie
Exista o tentativa relativ improprie atunci cand rezultatul nu s-a produs datorita insuficientei si diferitelor mijloace folosite ori datorita faptului ca obiectul material nu se afla la locul unde credea faptuitorul.

Exista o tentativa relativ improprie:
- Atunci cand infractorul administreaza o cantitate de otrava care se dovedeste insuficienta pentru a produce moartea.
- Atunci cand infractorul incearca sa ucida victima cu o arma de foc, dar arma nu functioneaza. In aceasta situatie, mijloacele folosite sunt apte, in abstract, sa produca rezultatul, dar datorita defectiunilor nu produc rezultatul.
- Atunci cand obiectul material se afla in alta parte decat credea faptuitorul.
Trebuie sa se faca distinctie intre inexistenta obiectului material si aflarea obiectului in alta parte decat cea in care se credea. Efectele care se produc sunt diferite.
Exista o tentativa absolut improprie atunci cand consumarea infractiunii nu era posibila datorita modului in care era conceputa executarea. In acest caz, mijloacele folosite sunt inapte, prin natura lor, sa produca rezultatul.
Avem de a face cu o tentativa absolut improprie atunci cand se incearca uciderea victimei prin farmece, prin stropire cu apa sfintita etc. Tentativa absolut improprie nu se pedepseste.
Fapta putativa nu se pedepseste, deoarece nu exista obiectul material, deci nu este posibila lezarea obiectului juridic, desi mijloacele folosite aveau aceasta aptitudine.
Tentativa absolut improprie nu se pedepseste datorita faptului ca obiectul material, desi existent, nu poate fi lezat prin mijloacele folosite.
Sanctionarea tentativei
Se face distinctie intre sanctionarea limitata si sanctionarea nelimitata a tenta-tivei. Sanctionarea nelimitata presupune ca tentativa se pedepseste intotdeauna, in vreme ce sanctiunea limitata presupune ca tentativa se pedepseste atunci cand legea prevede expres acest lucru.
Cuantumul pedepsei
Se face distinctie intre sistemul parificarii pedepsei si sistemul diversificarii pedepsei. In primul caz, se aplica aceeasi pedeapsa ca si pentru fapta savarsita. In cel de-al doilea caz sanctiunea se face in limite mai reduse decat in cazul infractiunii consumate. Legiuitorul roman a optat, in materia sanctionarii tentativei pentru sanctionarea limitata, pe baza citeriului diversificarii pedepsei. Astfel, tentativa se pedepseste atunci cand e prevazuta in mod expres si cu o pedeapsa mai mica decat la infractiunea consumata. Pedeapsa e cuprinsa intre jumatatea minimului si jumatatea maximului aplicat in cazul infractiunii consumate.
Dispozitia privind sanctionarea tentativei poate fi cuprinsa in textul care sanctioneaza o anumita fapta sau poate fi cuprinsa intr-un text distinct, cu referire la o grupa de infractiuni.
Exista doua situatii in care, desi avem tentativa si legea prevede sanctiune pentru aceasta, totusi infractiunea nu este sanctionata: a) Desistarea b) Impiedicarea producerii rezultatului

a) Desistarea
Este specifica tentativei imperfecte. Consta in intreruperea actului de executare din propria initiativa a infractorului, inainte de descoperirea faptei.
Conditii cumulative:
- Trebuie sa avem o intrerupere a actului de executare. Aceasta intrerupere nu poata sa survina decat inainte ca actul de executare sa se fi incheiat, ceea ce inseamna ca renuntarea la repetarea actului de executare nu echivaleaza cu renuntarea.
- Intreruperea actului de executare sa se datoreze vointei libere a infractorului.
Nu vom fi in prezenta unei desistari atunci cand infractorul a fost surprins si impiedicat sa continue actul de executare ori atunci cand nu a putut continua actul de executare, datorita rezistentei victimei ori cand continuarea actului nu a fost posibila, datorita imprejurarii ca obiectul material lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla.
- Desistarea sa fi avut loc inainte de descoperirea faptei.
Fapta se considera descoperita, in primul rand atunci cand a ajuns la cunostinta autoritatilor sau atunci cand alte persoane iau conostinta de savarsirea ei (martori oculari).
In cazul infractiunii contra unei persoane, atunci cand victima este prezenta la locul savarsirii infractiunii, ea afla in mod necesar despre savarsire, ceea ce nu constituie un impediment la desistare.
In cazul infractiunii contra patrimoniului, fapta se considera descoperita si atunci cand victima a luat cunostinta de savarsirea infractiunii, astfel ca din acel moment nu mai e posibila desistarea.

Efectele desistarii:
Desistarea nu inlatura tentativa. Fapta constituie tentativa, insa ea nu se pedepseste.
Desistarea nu este o cauza de impunitate absoluta. Daca ceea ce infractorul a savarsit pana in momentul desistarii constituie o alta infractiune, el va raspunde pentru aceasta. b) Impiedicarea producerii rezultatului
Este specific tentativei perfecte. Presupune indeplinirea mai multor conditii:
- Actul de executare sa se fi incheiat.
- Impiedicarea sa fie rezultatul vointei libere a infractorului (transportarea victimei la spital).
- Impiedicarea trebuie sa fie efectiva, nu doar o incercare.

Infractiuni la care nu este posibila tentativa a) Infractiunile din culpa
Deoarece tentativa ate la baza o hotarare de a comite actiunea. b) Infractiunile praeterintentionate
Rezultatul mai grav este produs din culpa, deci nu putea fi prevazut. c) Infractiunile de executare prompta
Insulta, calomnia sunt fapte care se consuma chiar in momentul savarsirii actiunii sau inactiunii. d) Infractiunile omisive
In cazul acestor actiuni fie a avut loc conduita pozitiva la care legea obliga, fie aceasta conduita nu a avut loc si suntem in prezenta unei infractiuni consumate.
Art. 216, cod penal -; Infractiunea de insusire a bunului gasit
La infractiunile comisive prin omisiune este posibila tentativa.
Ex: Situatia mamei care ia hotararea de a-si omori copilul prin nealaptare. e) Infractiunile de obicei
Ex: Prostitutia
In literatura de specialitate se afirma ca nu este posibila tentativa la infractiunea continua. Afirmatia este eronata, deoarece, in realitate, ea poate avea tentativa.
Ex: Ipoteza furtului de energie electrica
S-a mai spus ca nu este posibila tentativa la infractiunea continuata. Trebuie facuta precizarea ca infractiunea continuata poate cunoaste o tentativa, in masura in care toate actele care o compun au ramas in faza tentativei.
Ex: Tentativa de furt savarsita in forma continuata

4) Consumarea infractiunii (infractiunea consumata)
Ca ultima faza, este caracterizata de producerea urmarilor prevazute de norma de incriminare. Momentul consumarii difera in functie de natura infractiunii.
Infractiunile formale se consuma in momentul in care are loc actiunea sau inactiunea.
Infractiunile de rezultat se consuma in momentul producerii rezultatului.
Infractiunile cu durata de consumare
Exista doua momente:
- Momentul consumarii
- Momentul epuizarii
Aceste infractiuni se consumain momentul in care sunt intrunite toate elementele cerute de norma de incriminare si se epuizeaza in momentul ultimei actiuni sau inactiuni sau in momentul in care actiunea inceteaza.
Distinctie intre tentativa si infractiune consumata
Tentativa se sanctioneaza in limite reduse la jumatate. a) Teoria contractiunii
Potrivit acesteia, furtul se consuma in momentul in care autorul a atins bunul pe care vroia sa-l sustraga. b) Teoria amonarii
Potrivit acesteia, furtul se consuma atunci cand infractorul a mutat din loc bunul pe care vroia sa-l sustraga. c) Teoria ilatiunii
Potrivit acesteia, furtul se consuma atunci cand infractorul a reusit sa duca bunul acolo unde vroia sa-l ascunda. d) Teoria aprehensiunii
Potrivit acesteia, furtul se consuma atunci cand infractorul a apucat bunul pe care vroia sa-l fure. e) Teoria apropriatiunii (consacrata de codul penal roman)
Potrivit acesteia, furtul se consuma atunci cand bunul a iesit din posesia detentorului legal si a intrat in posesia de fapt a celui care l-a sustras.
Potrivit acestei teorii, exista doua momente importante in savarsirea actiunii de furt:
1) Scoaterea bunului din posesia proprietarului.
2) Intrarea bunului in stapanirea de fapt a autorului infractiunii.
Cele doua momente au loc prin aceeasi actiune, intre ele neexistand un moment de pauza. Prin urmare exista tentativa pana in momentul in care bunul iese din posesia proprietarului si intra in posesia autorului infractiunii, dincolo de acest moment infractiunea fiind consumata.