Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Acţiunea penală
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Acţiunea penală (def.) reprezintă instrumentul juridic prin intermediul căruia este adus īn faţa organelor judiciare raportul conflictual de drept penal şi deci instrumentul prin care inculpatul este tras la răspundere şi pedepsit (art.9 C. proc. pen.).

Elementele acţiunii penale sunt aceleaşi ca ale oricărei acţiuni īn justiţie şi anume:



Obiectul şi subiectul acţiunii penale.

Obiectul acţiunii reprezintă de fapt tragerea la răspundere penală a oricărei persoane ce a săvārşit o infracţiune, urmānd a nu fi confundat cu scopul acţiunii penale acesta fiind judecarea şi pedepsirea celor ce săvārşesc infracţiuni. Al.3 al art.9 C. proc. pen. menţionează că acţiunea penală se poate exercita īn tot parcursul procesului penal, acţiunea penală devenind astfel suportul īntregului proces penal.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 Cod de procedură penală coroborat cu dispoziţiile art.4792 alin. 1 Cod de procedură penală, acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor fizice şi juridice care au săvārşit infracţiuni şi se pune īn mişcare prin actul de inculpare prevăzut de lege, care după caz poate fi:

- ordonanţa procurorului (art.235 Cod de procedură penală);

- rechizitoriul (art. 262 alin. 1 pct. 1, lit. a Cod de procedură penală);

- declaraţia orală a procurorului īn timpul şe



dinţei de judecată, īn caz de extindere a procesului penal cu privire la alte fapte sau persoane (art. 336, 337 Cod de procedură penală);

- plāngerea persoanei vătămate īmpotriva soluţiei de netrimitere īn judecată dispusă de procuror, atunci cānd plāngerea este admisă, prin īncheiere, de către instanţă, care dispune reţinerea cauzei spre judecare ( art.2781 alin. 8, lit. c Cod de procedură penală), dar īn acest caz acţiunea penală este pusă īn mişcare acţiunea prin īncheierea judecătorului prin care admite plāngerea şi reţine cauza spre judecare.



Subiecţii acţiunii penale

Subiecţii acţiunii penale sunt īn acelaşi timp subiecţii raportului juridic de drept substanţial, schimbāndu-şi īnsă rolurile īn sensul că subiectul pasiv al infracţiunii devine subiect activ al acţiunii penale, iar subiectul activ al infracţiunii este subiect pasiv al acţiunii penale.

Subiectul activ al acţiunii penale este titularul dreptului la acţiune, acest drept revenind īn exclusivitate statului, şi nu persoanei vătămate īn urma săvārşirii unei infracţiuni. Reprezentantul statului īn cadrul activităţii judiciare este procurorul.

Situaţia infracţiunilor pentru care legea cere formularea plāngerii prealabile nu constituie o excepţie de la regulă. Īn aceste cazuri partea vătămată īşi manifestă anumite drepturi legate de exerciţiul acţiunii penale īnsă nu dobāndeşte calitatea de subiect activ al acţiunii penale.

Subiectul pasiv al acţiunii penale este persoana īmpotriva căruia se exercită acţiunea penală respectiv autorul infracţiunii. Fiind vorba despre exercitarea acţiunii penale īnseamnă că ne aflăm īn acea fază a urmăririi penale īn care infractorul are calitatea de inculpat.

Īn practică se pot efectua acte de urmărire penală īn cauze īn care s-a dispus īnceperea urmăririi penale in rem (autor neidentificat existānd īnsă indicii că infracţiunea a fost săvārşită) īnsă acţiunea penală se exercită in personam.

Īn principiu dacă autorul infracţiunii este identificat şi īn urma probatoriului administrat rezultă că fapta concretă este infracţiune procurorul este obligat să pună īn mişcare acţiunea penală, neavānd dreptul de a aprecia asupra oportunităţii acesteia. Singura excepţie o constituie art.10 lit. b/1 C. proc. pen. care prevede printre cauzele care īmpiedică punerea īn mişcare a acţiunii penale şi lipsa gradului de pericol social al faptei care astfel nu poate fi īncadrată ca infracţiune.



Trăsăturile acţiunii penale

Din cele de mai sus rezultă că acţiunea penală are următoarele trăsături:

1 - aparţine statului;

2 - este obligatorie;

3 - este irevocabilă şi indisponibilă;

4 – este indivizibilă;

5 – este individuală.



. Acţiunea penală poate fi exercitată doar de stat prin reprezentanţii săi oficiali respectiv prin procurori.

Acest drept exclusiv rezidă din aceea că numai statul stabileşte ce acte antisociale aduc atingere ordinii de drept şi sunt calificate ca infracţiuni.

Mai mult chiar tot statul poate dispune de acţiunea penală sporadic sau condiţionat (ex. amnistia şi prescripţia răspunderii penale).

. Acţiunea penală este obligatorie īn sensul că ori de cāte ori s-a săvārşit o infracţiune trebuie pusă īn mişcare.

. Acţiunea penală este irevocabilă īn sensul odată pusă īn mişcare nu poate fi oprită, acţionānd şi producānd efecte independent de voinţa celui care a declanşat-o. Legea procesual penală prevede cazurile īn care acţiunea penală se stinge şi anume cele prev. de art.10 C. proc. pen. coroborate cu art.11 pct.1 lit. b şi c.

Acţiunea penală este indisponibilă doar īn anumite cazuri prevăzute de lege, cazuri ce īn fapt reprezintă o excepţie de la irevocabilitatea sa. Īn aceste cazuri ( plāngerea prealabilă) declanşarea şi stingerea procesului penal ţine seama de voinţa părţii vătămate.

. Acţiunea penală este indivizibilă indiferent de numărul inculpaţilor. Art.33 lit. a prevede că există caz de indivizibilitate cānd la săvārşirea faptei au participat mai multe persoane.

Īn situaţia īn care după soluţionarea unei cauze penale sunt identificaţi şi alţi participanţi nu i-a naştere un nou drept al statului la o nouă acţiune penală, şi aceeaşi acţiune penală se extinde şi asupra celorlalţi participanţi (ex. art.238 C. proc. pen.).

. Acţiunea penală este individuală. Aşa cum am menţionat anterior acţiunea penală poate fi exercitată numai in personam. Consecinţele acestei trăsături sunt:

- succesorii inculpatului nu pot fi subiecţi pasivi ai acţiunii penale puse īn mişcare faţă de acesta;

- īn cazul inculpatului minor reprezentantul acestuia nu este subiect pasiv al acţiunii penale;

- nimeni nu poate solicita să intervină alături de inculpat īn cadrul acţiunii penale.





Punerea īn mişcare, exercitarea şi stingerea acţiunii penale



Īn doctrină se face distincţia īntre momentul punerii īn mişcare a acţiunii penale şi procedura punerii īn mişcare a acţiunii penale. Referitor la momentul punerii īn mişcare a acţiunii penale nu trebuie confundat cu momentul īnceperii urmăririi penale. Astfel pentru īnceperea urmăririi penale legea cere „indicii” care să ducă la concluzia că a fost săvārşită o infracţiune (art.228 al.1 C. proc. pen.) pe cānd pentru a se pune īn mişcare acţiunea penală trebuie identificat autorul faptei penale (caracterul personal) şi să existe probe privind vinovăţia acestuia.

Punerea īn mişcare a acţiunii penale se face prin ordonanţă (atunci cānd organele de urmărire penală nu au definitivat cercetările ) sau prin rechizitoriu (se apreciază că fapta
şi vinovăţia autorului faptei sunt probate şi se sesizează instanţa). Acţiunea penală mai poate fi pusă īn mişcare şi de procuror şi īn cursul judecăţii īn temeiul art.336 şi 337.

Aşa cum am menţionat anterior titularul acţiunii este statul care o exercită de regulă prin intermediul reprezentanţilor Ministerului Public.

Īn anumite cazuri reduse ca număr şi strict prevăzute de lege şi instanţa poate dispune punerea īn mişcare a acţiunii penale. Este vorba de cazurile īn care dispune asupra extinderii procesului penal pentru alte fapte sau cu privire la alte persoane potrivit disp. art. 336 şi 337 din C. proc. pen. şi procurorul nu participă la judecată, iar actul de punere īn mişcare a acţiunii penale este de această dată īncheierea instanţei de judecată.

Atunci cānd organele de cercetare penală apreciază că probatoriul administrat īn cauză dovedeşte vinovăţia īnvinuitului īn temeiul art.234 C. proc. pen. propune procurorului punerea īn mişcare a acţiunii penale, aceştia din urmă dispunānd īn temeiul art.235 C. proc. pen. Īn practică modalitatea mai sus descrisă este folosită īn cazul īn care se va solicita instanţei şi luarea unei măsuri preventive.

Atunci cānd īn cursul urmăririi penale nu s-a dispus luarea acestei măsuri, punerea īn mişcare a acţiunii penale se face prin ultimul act al acestei faze procesuale, rechizitoriul īn conformitate cu art.262 pct.2 lit. a C. proc. pen. Trebuie făcută menţiunea că, anterior modificării Codului de procedura penala din septembrie 2006, doar procurorul putea pune īn mişcare acţiunea penală. Ulterior, şi judecătorul, pentru situaţia de la art.278/1 al.8 lit. c, poate pune īn mişcare acţiunea penală prin īncheiere.

Prin exercitarea acţiunii penale se īnţelege susţinerea ei īn vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului prin intermediul subiecţilor activi ai acesteia (procurorul şi organele de cercetare penală).

Īn esenţă, exercitarea acţiunii penale constă īn realizarea activităţilor ce ţin de efectuarea probaţiunii īn cauza penală, luarea anumitor măsuri procesuale formularea de cereri.

Stingerea acţiunii penale poate avea loc fie īnainte fie după punerea ei īn mişcare. Stingerea acţiunii penale īnainte de a fi pusă īn mişcare are loc ori de cāte ori se constată existenţa uneia din cauzele prevăzute la art.10 C. proc. pen. situaţie īn care procurorul īn temeiul art.228 al. 6 C. proc. pen. coroborat cu art.10 lit. a -j urmează a dispune neīnceperea urmăririi penale.

După īnceperea urmăririi penale dar fără a fi pusă īn mişcare acţiunea penală īn faza de urmărire aceasta se stinge prin scoaterea de sub urmărire penală, īncetarea urmăririi penale şi clasarea.

Dacă īn faza urmăririi penale s-a dispus punerea īn mişcare a acţiunii penale stingerea acţiunii penale are loc prin īncetarea procesului penal.

Dacă a fost sesizată instanţa, aceasta presupune obligatoriu punerea īn mişcare a acţiunii penale, soluţiile prin care aceasta se stinge sunt achitare, condamnare şi īncetarea procesului penal.

Ceea ce este esenţial de reţinut este că acţiunea penală este indisponibilă.

Acest caracter de indisponibilitate presupune că acţiunea penală trebuie să primească o soluţionare pe fond, iar procurorul nu poate renunţa la acuzare, odată ce a formulat-o, excepţie făcānd situaţia plāngerilor prealabile, cānd partea vătămată īşi poate retrage plāngerea prealabilă sau se poate īmpăca cu inculpatul.

Potrivit art.10 C. proc. pen. cazurile īn care acţiunea penală nu poate fi pusă īn mişcare, iar cānd a fost pusă īn mişcare nu mai poate fi exercitată sunt:

a) fapta nu există;

b) fapta nu este prevăzută de legea penală;

b^1) fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni;

c) fapta nu a fost săvārşită de īnvinuit sau de inculpat;

d) faptei īi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii;

e) există vreuna din cauzele care īnlătură caracterul penal al faptei;

f) lipseşte plāngerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea īn mişcare a acţiunii penale;

g) a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci cānd are calitatea de făptuitor;

h) a fost retrasă plāngerea prealabilă ori părţile s-au īmpăcat, īn cazul infracţiunilor pentru care retragerea plāngerii sau īmpăcarea părţilor īnlătură răspunderea penală;

I) s-a dispus īnlocuirea răspunderii penale -( soluţie ce poate fi pronunţată numai de judecător);

I1) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

j) există autoritate de lucru judecat. Īmpiedicarea produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă īncadrare juridică.

Īn cazul prevăzut la lit. f), acţiunea penală poate fi pusă īn mişcare ulterior īn condiţii legale.

Īn cursul judecăţii, constatānd unul din cazurile enumerate mai sus, instanţa va pronunţa:

a) achitarea īn cazurile prevăzute īn art. 10 lit. a) - e);

b) īncetarea procesului penal īn cazurile prevăzute īn art.10 lit. f) - j).

Īncetarea urmăririi penale sau īncetarea procesului penal se dispune fără a interesa dacă inculpatul este sau nu vinovat.

Cu toate acestea, legea permite inculpatului care doreşte să probeze nevinovăţia sa, să solicite continuarea procesului penal īn scopul stabilirii nevinovăţiei sale, dar numai īn caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plāngerii prealabile, precum şi īn cazul existenţei unei cauze de nepedepsire.

Īn aceste situaţii, dacă se constată vreunul din cazurile prevăzute īn art. 10 lit. a) - e), procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanţa de judecată pronunţă achitarea. Dacă dimpotrivă nu se constată vreunul dintre cazurile prevăzute īn art.10 alin. 1 lit. a) - e), procurorul dispune īncetarea urmăririi penale, cu excepţia cazurilor prevăzute īn art.10 alin. 1 lit. i) şi i1), iar instanţa de judecată va pronunţa īncetarea procesului penal.










Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2021 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite