Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    

 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




loading...


Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
FORMAREA DREPTULUI ROMANESC
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

3.1. PREMISELE 3.

1.1. Părăsirea Daciei de către romani Romanizarea rapidă şi intensivă a Daciei, fenomen ireversibil, a continuat în perioada migraţiilor când datorită riscurilor la care a fost supusă populaţia daco-romană de la oraşe, mai puternic romanizată, s-a deplasat spre ţinuturile rurale influenţând definitiv inclusiv asupra dacii liberi.

Scurta viaţă pe care Dacia a dus-o sub stăpânirea Romei a fost romană sub toate aspectele, aşa încât ceea ce numim romanizarea Daciei a fost un proces istoric complex nu numai economic-social, ci şi lingvistic, etnic şi cultural, mai adânc aici decât în Galia ori în Bretania (Al. HUSAR). Acea romanitas lingvistică şi etnică include mentalitatea romană civilizată şi cultura romană; argumente de ordin logic, precum şi dovezi arheologice, monetare, lingvistice şi etnografice conduc la concluzia că de fapt retragerea romană din Dacia sub AURELIAN (271-272) a constat doar din plecarea legiunilor, a aparatului funcţionăresc şi eventual a populaţiei înstărite.

Marea mulţime, micii meşteşugarii, negustorii, plugarii şi păstorii au rămas pe loc continuându-şi existenţa pe teritoriul vechii Dacii. Se impune însă precizarea că Dobrogea a continuat să facă parte din Imperiul roman până în secolul VII, mai precis până în anul 602, oraşele pontice Histria, Tomis, Callatis păstrându-şi instituţiile lor tradiţionale. În timpul lui DIOCLEŢIAN (294-305), care a revitalizat imperiul, a devenit provincie aparte sub numele de Scythia.

Dreptul care a guvernat raporturile între cei rămaşi nu putea fi decât unul roman vulgar impregnat de cutumele locale tolerate de sistemul juridic latin, la fel ca în perioada stăpânirii romane. 3.1.




2. Încreştinarea daco-romanilor După edictul de toleranţă din 313, creştinismul s-a răspândit repede în tot Im¬pe¬riul roman, mai ales la oraşe, unde comunicaţiile şi schimbul de idei între oa¬me¬ni s-au realizat cu mare uşurinţă. Enclave de păgâni au mai rămas la sate.

Paganus (provine de la pagus - sat) desemnează locuitorii localităţilor rurale care au rămas păgâni, adică practicanţi ai cultului zeilor. Pe teritoriul nostru creştinismul a pătruns încă din secolul I prin apostolul ANDREI în Dobrogea şi a ucenicilor apostolului PAVEL în nordul Dunării. Creştinarea în masă a plugarilor, păstorilor, meşteşugarilor, de asemenea s-a realizat în secolulIV şi începutul secolului V, prin intermediul misionarilor veniţi în Dacia din dreapta Dunării şi din Scythia Minor unde existau oraşe bine creştinate şi care aveau deja episcopii.

Procesele de formare şi creştinare a românilor au fost complexe, îndelungate, desfăşurându-se paralel şi susţinându-se reciproc, poporul român fiind singurul popor născut creştin, ceea ce se va reflecta şi în sistemul juridic. 3.1.

3. Influenţa creştinismului asupra dreptului cutumiar În măsura în care cultura românilor "s-a ivit prin conjuncţia vitalismului dacic cu nevoia romană de claritate, o conjuncţie a etosului şi a logosului", unul dintre lianturi a fost creştinismul, bază a spiritualităţii româneşti. Dreptul cutumiar românesc a fost aşadar construit pe preceptele creştine.

Dintre influenţele creştinismului asupra dreptului cutumiar amintim: 1. Inexistenţa oricărei urme de poligamie în cadrul familiei daco-romane şi româneşti, încheierea căsătoriei potrivit canoanelor bisericeşti, sunt dovezi certe ale elementului creştin în instituirea mariajului şi a familiei. 2.

Spiritul de solidaritate la nivelul obştii şi păstrarea îndelungată a primatului dreptului de proprietate devălmaşă sunt legate de preceptele creştine, chiar dacă proprietatea devălmaşă a existat şi anterior creştinismului. 3. Procedura de judecată, sistemul probator în mod deosebit, pedepsele sunt puternic influenţate de credinţa creştină.

4. Legitimitatea ca şi exercitarea prerogativelor domnitorului se reclamau de la divinitate. 5.

Între Biserică şi statele româneşti a existat o legătură simbiotică materializată prin sprijin reciproc. 3.1.

4. Daco-romanii şi epoca migraţiilor După strămutarea administraţiei şi armatei romane în sudul Dunării, băştinaşii au revenit la vechile lor forme de organizare - obştea vicinală, teritorială sau sătească. Obştile săteşti s-au constituit pe văile râurilor şi în depresiunile naturale.

Lo¬cuitorii lor, ţărani în totalitatea lor, trăiau o viaţă patriarhală. Stratificarea so¬cia¬lă începuse să apară şi era consfinţită prin legi nescrise sau cutume. Vitalizarea fenomenului de autoritate, cu categoriile sale de relaţii pe care le im¬plică conduce la desprinderea de membrii obştii a unei persoane sau unui grup mi¬noritar care va cârmui.

Aşa s-a întâmplat şi în acea perioadă, când obştile săteşti şi confederaţiile au fost conduse de căpetenii cu competenţe militare şi administrative. Sunt premisele sociale care vor conduce la apariţia unor formaţiuni sociale mai puternice (cnezate, voievodate) din care se vor naşte viitoarele state feudale; procesul istoric firesc a fost fragmentat de migraţia popoarelor. Popoarele migratoare în momentul pătrunderii lor erau în faza de organizare gentilică sau tribală, inferioară formei de organizare a autohtonilor.



Ocupaţia lor de bază era jaful, iar populaţiile învinse erau supuse la plata tributului (dijma, adică o parte din produsele câmpului şi vite). După retragerea aureliană, teritoriul Daciei va cunoaşte migraţiile vizigoţilor, hunilor, ostrogoţilor, gepizi, avarilor, slavilor, bulgarilor, ungurilor, pecenegilor, cumanilor şi tătarilor. Dintre toate popoarele migratoare, slavii au avut cea mai mare înrâurire asupra daco-romanilor.

3.2. SISTEMUL NORMATIV VICINAL Organizată în obşti teritoriale vicinale sau săteşti, populaţia autohtonă romanizată, aflată în plin proces de formare al poporului şi al limbii române, şi-a fundamentat existenţa socială pe un sistem normativ elementar.

La baza lui, în lipsa unei autorităţi statale care să edicteze norme juridice şi să asigure aplicarea lor, a stat obiceiul juridic (cutuma), format din vechile norme geto-dacice şi din nor-mele dreptului roman vulgar. În privinţa genezei suprastructurii juridice a comunităţilor vicinale româneşti s-au purtat controverse în literatura de specialitate cu privire la această problemă. 3.

2.1. Originea dreptului cutumiar românesc 3.

2.1.1.

Teoria originii tracice a dreptului cutumiar românesc S-a susţinut că dreptul trac stă la baza dreptului nostru con¬sue¬tu¬di¬nar; argumente: proprietatea devălmaşă, dreptul de protimisis, tes¬ta¬mentul, moştenirea, răspunderea colectivă, cojurătorii, raptul în vederea căsătoriei. 3.2.

1.2. Teoria originii latine a dreptului cutumiar românesc Originea exclusiv romană a dreptului cutumiar românesc a fost argumentată prin nimicirea totală a geto-dacilor de către romani, deci singura realitate juridică ce a rămas a fost cea romană.

Doar "reminiscenţa slăbită" a vechilor legi romane a reuşit să se păstreze în conştiinţa politico-juridică a poporului român, care a fost "altoită" de influenţele juridice din dreptul bizantin şi slav. Cuvinte precum: judecător, judeţ, domnie, femeie, fiu, fiică, frate, soră, nepot, cumnat, de o mare relevanţă juridică, atribuie vechiului nostru drept un caracter roman. 3.

2.1.3.

Teoria originii daco-romane a dreptului cutumiar românesc La originea dreptului nostru cutumiar stau cutumele geto-dacilor care au fost înrâurite de legile romane, afirmând că "legile romane au început să se strice şi să se schimbe de către daci". 3.2.

2. Principalele instituţii juridice 3.2.

2.1. Conducerea comunităţilor vicinale Conducerea comunităţilor vicinale era asigurată de cneaz - ales iniţial, ulterior funcţia devine ereditară - ajutat de un consiliu restrâns: "oamenii buni şi bătrâni ai satului" şi în anumite situaţii de adunarea întregii obşti, "grămada satului".

Problema cnezilor a fost discutată în literatura istorico-juridică. S-au impus două concluzii: instituţia cneazului a fost o instituţie "fundamentală a noastră" sau "general românească", deşi a fost cunoscută şi la alte popoare slave; apoi cnezii au fost o categorie de fruntaşi şi judecători ai satelor româneşti. Juzii erau magistraţi aleşi de comunitatea obştii pentru a îndeplini atât funcţii militare, cât şi judecătoreşti.

Cuvântul provine din latinescul judex. Voievodul stăpânea un ţinut mai mare în care puteau intra mai multe cnezate. El conducea oamenii la război, de aceea i s-a spus voievod, ceea ce în limba slavă înseamnă conducător de oaste.

3.2.2.



2. Rudenia putea fi de sânge, prin alianţă şi spirituală (care cuprinde înrudirea rezultată din participarea la Tainele Bisericii - năşia de cununie şi cea de botez - şi rudenia cvasipăgână a frăţiilor - frăţia de cruce, frăţia de lapte etc.).

3.2.2.

3. Familia se prezenta ca o familie lăstar, în sistem patriliniar şi patrilocal, cu aspecte de endogamie vicinală şi exogamie patronimică. Aceste trăsături ale familiei deosebesc familia românească de cea germanică, slavă, bulgară, pecinegă sau cumană, ceea ce anulează susţinerile că poporul român s-ar fi format în sudul Dunării.

3.2.2.

4. Proprietatea În privinţa proprietăţii se păstrează de la geto-daci, spre deosebire de populaţiile migratoare, caracterul devălmaş. 3.

2.2.5.

Sistemul pedepselor se caracterizează în esenţă prin blândeţe, pedeapsa cu moartea nu se aplica; echivalentul ei era izgonirea vinovatului din comunitate şi care însemna moarte civilă. Se mai practica expunerea vinovatului la oprobiul public (strigarea peste sat sau la hore); uneori hoţul era purtat prin sat cu lucrurile furate. Nu se pedepsea furtul pentru consumul pe loc (furtul cu burta).

3.2.2.

6. Judecata În privinţa judecăţii, a organizării judecătoreşti, din documentele pe care le avem la dispoziţie (un document sârbesc din 1198) putem trage următoarele concluzii: a.) Juzii, cnezii, jupanii (indiferent de denumire) au avut o competenţă de judecată generală.

b.) În cazul comiterii unor fapte grave, aceştia judecau asistaţi de sfatul oamenilor buni şi bătrâni. c.

) În cazurile deosebite, alături de căpetenia obştii şi oamenii buni şi bătrâni, participă la judecată şi grămada satului. 3.3.

LEGEA ŢĂRII (IUS VALAHICUM) 3.3.1.

IZVOARELE DREPTULUI FEUDAL Sub al doilea aspect, formal, izvoarele dreptului în feudalism au fost două: cutuma şi legea. Dreptul cutumiar românesc este un drept popular, propriu unor comunităţi săteşti libere dar care nu a rămas niciodată fără perspective de noi dezvoltări (N. IORGA).

Românii au numit aceste forme cutumiare legi cu înţelesul de normă nescrisă. C. NOICA a desluşit sensul provenienţei şi semnificaţiei cuvântului de lege: legea ca normă nescrisă provine din latinescul religio, a lega dinăuntru prin credinţă şi conştiinţă ceea ce la romani era mos - obicei, pentru că la romani lex însemna numai legea scrisă şi care derivă din cuvântul legere, care ce înseamnă a citi.

3.3.2.

Semnificaţia noţiunii ius valachicum Ius Valahicum / valachorum (dreptul românesc) este sistemul de reglementare cutumiară a vieţii sociale care s-a menţinut mult după formarea statelor tipic feudale româneşti. În cele mai vechi documente româneşti latineşti, îndeosebi în Transilvania, el poartă denumirea de mos, modus, consuetudo, ius, ritus, lex; în documentele din perioada feudalismului dezvoltat se consemnează vechimea aprecia- bilă dreptului cutumiar. În actele în slavonă, limba oficială a cancelariilor din Estul Europei, cutuma românească este numită zakon sau obicei.

3.3.3.

Caracterele lui ius valahicum 1. Unitar din punct de vedere geografic. 2.

Unitar din punct de vedere social. 3. Este în principal un drept de caracter rural.

4. Complet şi complex. 5.

Elastic şi receptiv. 6. Rezistenţa şi trăinicia obiceiului pământului.




loading...




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2020 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite