O stire care a emotionat suficient de puternic mediile stiintifice, si nu numai, considera - si motiveaza - ca viteza luminii a fost mai mare la inceputul Universului decat astazi, deci a scazut in timp. Asadar c, viteza luminii in vid, nu este de fapt o constanta universala, asa cum sunt de pilda G, constanta atractiei universale, sau h, constanta lui Planck. Ceea ce readuce in discutie evolutia destul de tumultoasa a conceptiilor noastre despre lumina.

Finit sau infinit?

Desi filozofii Greciei vechi considerau (dupa Aristotel) ca viteza luminii este infinita (Empedocle facea exceptie printre ei), inca de la inceputul Evului Mediu, cu Avicenna si Alhazen, dar si cu Roger Bacon, apare idea unei lumini deplasandu-se cu viteza finita. Kepler revine la o lumina care se propaga instantaneu - deci la o viteza infinita - si de abia danezul Roemer anunta Academia de Stiinte din Paris ca anomaliile timpilor de eclipsa ai lunii interioare a lui Jupiter se pot explica acceptand o lumina cu viteza finita. Daca insa este finita, apare o alta intrebare:

Cum o masori?

Pornind de la o idee a lui Galilei, Academia del Cimento din Florenta efectueaza o prima masuratoare in 1676, folosind lanterne, telescoape si obturatoare, totul intins pe o distanta de o mila. Nu se observa nici o intarziere sesizabila, dar comparatia cu modul de imprastiere a luminii fulgerului ii face pe cercetatori sa considere ca lumina se propaga extrem de rapid, dar intr-un timp finit. Confirmarea definitiva ii apartine lui Bradley (1729). Lumina este considerata ca propagandu-se cu o viteza finita, c, care devine o constanta fundamentala, fixa, a Universului in care traim.

Si daca variaza in timp?

De la determinarile prin metode optice ale lui Roemer din 1675 si Bradley din 1728 (301 300 km/s) pana la cele prin metode radio din 1976 (299 792,5 km/s), se observa o „scadere“ a valorii lui c, atribuita totusi exclusiv evolutiei preciziei masuratorilor. Exista insa cercetatori care considera ca este vorba efectiv de o diminuare a vitezei luminii. Astfel, intr-un trecut in care procesele atomice erau mai rapide decat astazi si valoarea vitezei luminii ar fi fost superioara! Vom trece in revista data viitoare cateva din „semnalele“ care au dus la convingerea ca problema constantei vitezei luminii trebuie reconsiderata si va propun, pentru a ne pregati pentru aceasta discutie, sa vedem rapid...

Ce s-ar intampla?

Afirmatia principala a partizanilor variatiei lui c cu timpul este ca o seama de lucruri care „nu se potrivesc“ sau necesita o interpretare oarecum fortata pentru a le face sa se potriveasca in modelele noastre actuale de Univers si-ar gasi imediat locul in cazul in care acceptam o viteza variabila a luminii. Aceste discutii acopera de altfel un domeniu deosebit de larg, de la o explicare extrem de simpla a cresterii razei orbitei Lunii (cei aproximativ 3,8 centimetri in plus pe an s-ar explica intr-un mod evident, deoarece o viteza mai mica in produsul ct care ne da distanta Luna-Pamant inseamna si o distanta mai mica, deci o raza mai mare a orbitei) pana la interesante consecinte biologice. Ganditi-va doar ca o valoare mai mare a lui c in trecut inseamna o densitate fotonica mai mare, deci o energie disponibila mai mare, deci mai multa clorofila, o crestere mai rapida a plantelor... Astfel se justifica si existenta in epoci geologice indepartate a formelor de viata uriase, de la padurile tropicale la reptilele gigantice. Si lucrurile nu se opresc aici...