1. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ SI SUPRAFAŢA
Localitatea Sânnicolau Mare este cel mai vestic oraş al României şi al judeţului Timiş. Este situat în sud-estul Câmpiei Panonice, în nord-vestul Banatului si a judeţului Timis, in Câmpia Mureşului Inferior, pe râul Aranca, un vechi braţ al râului Mureş. Este localizat la 90 m altitudine, la 63 km nord-vest de Municipiul Timişoara, la 25 km de graniţa cu Ungaria şi la 19 km de frontiera cu Serbia(Ghinea,2000).
Pe aceast areal, din cele mai vechi timpuri au existat condiţii naturale prielnice şi o configuraţie a terenului adecvata desfăşurării activiţătii umane, situată pe vechiul drum european Timişoara – Viena, localitatea a devenit un centru nodal important pentru zona central vestică a României.
Aşezarea sa îi conferă un potenţial natural bogat, fiind la 5 km de Lunca şi râul Mureş.
Poziţia geografică este marcată de întretăierea paralelei de 46°04’46’’ latitudine nordică cu meridianul de 20°37’41’’ longitudine estică, aflându-se în fusul orar al Europei Centrale.
Din punct de vedere geomorfologic, oraşul este plasat în Câmpia Mureşului, care este o forma tipică de subsidenţa fluvio-lacustră, cu văi puţin adânci, cu numeroase albii părăsite, rezultate în urma regularizării cursurilor de apă şi a desecării, cu o altitudine cuprinsă între 80 şi 85m. Partea nordică este situată în fosta luncă a Mureşului, iar partea de sud în fosta luncă a vechiului pârâu Aranca, astăzi regularizat şi canalizat.
Aşezarea apare menţionată prima oar
ă în 1247 în Diploma Ioaniţilor, apoi este consemnată în 1256 şi în 1334 cu numele de Sanctus Michael. Denumirea actuală datează din secolul al XVIII- lea
odată cu instaurarea stăpânirii habsburgice în Banat. În 1241 localitatea suferă mari pagube provocate de invazia tătarilor. În august 1552, cetatea de aici a fost ocupată de turci, iar întreg Banatul intră sub stăpânire habsburgică. În 1752 în această zonă au fost colonizate numeroase familii germane.Este declarat oraş în 1950(Ghinea.D, 2000).
Oraşul este unicat în istoria universală, când în plină conflagraţie mondială (al II- lea război mondial), o comună germană se uneşte cu o comună românească prin Decret lege 495/26.06.1942, formând oraşul cel mai vestic al României, oraşul Sânnicolau Mare.
Sânnicolau Mare se întinde pe o suprafaţă de 13.483 ha, deţinând 1.55% din suprafaţa judeţului Timiş, dintre care 12.380 ha. reprezintă terenul agricol. Zonele agricole ale oraşului au o suprafaţă de 12.717 de ha, din care, teren arabil 10.696 ha, păşune 1.687 ha, fâneţe 48 ha, livezi 354 şi vii 12 ha.
Hotarul oraşului se învecinează la est cu hotarul comunei Saravale (la 7 km), la sud cu hotarul comunei Tomnatic (la 12 km distanţă), în sud-vest cu hotarul satului Nerău (comuna Teremia Mare, la 13 km distanţă), în vest (la 12 km distanţă) cu hotarul comunei Dudeştii Vechi, iar la nord- vest (la 6 km distanţă) cu hotarul comunei Cenad.
Localitatea se află la 35 km de punctul cel mai vestic al ţarii, borna TRIPLEX CONFINIUM, borna de frontieră ce marchează graniţa între cele trei state: România, Serbia şi Ungaria.
Oraşul are un număr de 112 străzi, cu o lungime de 60,85 km, dispuse perpendicular unele pe altele. Lungimea oraşului este de 4 km, iar lăţimea de 3,3 km.
Sânnicolau Mare se înscrie în categoria oraşelor de rangul III (conform L.489/04.07.2001), cu o populaţie de 14.644 locuitori, cu un număr de 13 naţionalităţi, cu un potenţial economic dezvoltat, bazat pe investiţii străine de peste 150 milioane dolari, cu un buget anual de peste 95 miliarde lei vechi. Într-un clasament al celor 174 oraşe sub 25.000 locuitori, Sânnicolau Mare se înscrie între primele 3 oraşe.



2. CONDIŢII GEOLOGICE, LITOLOGICE ŞI GEOMORFOLOGICE

Bazinul Aranca face parte din punct de vedere geologic din Depresiunea Panonică formată prin scufundarea masivului hercinic care se întindea între Carpaţii Meridionali şi Dinarici.
Geografic, face parte din unitatea de relief ,”Câmpia Tisei” ce s-a format prin colmatarea Lacului Panonic. Fiind o câmpie de acumulare are la bază sedimente ale mărilor terţiare, peste care s-au depus sedimente ale Lacului Panonic, iar mai târziu aluvunile râurilor, îndeosebi cele ale Mureşului.
Fundamentul, constituit din şisturi cristaline şi roci eruptive, este fragmentat în mai multe locuri de mişcările epirogenetice la care a fost supus. Depozitele terţiare se caracterizează litologic prin predominarea sedimentelor marno-argiloase (miocene) şi celor nisipoase (pliocene).
Ca subdiviziune, apare Câmpia Mureşului ce se desfăşoară la nord şi la sud de râul Mureş şi prezintă două sectoare. În cadrul acestei câmpii apare, ca subunitate, Câmpia Aranca.
Din punct de vedere geologic, Câmpia Aranca are ca bază un fundament carpatic cristalin acoperit de o cuvertură sedimentară, deasupra cărora au fost depuse materiale fluviatile de cele mai diverse tipuri (nisipuri, pietrişuri, mâluri). Pe acestea apar nisipurile dunificate şi rocile lutoargiloase, ultimele conducând la stagnarea apelor meteorice. În urma forărilor fântânilor arteziene pe teritoriul oraşului, la adâncimi de până la aproximativ 300 m, s-a constatat că straturile sunt formate din alternanţe de argilă vânătă, argilă galbenă şi nisip.
Morfologic reprezintă o câmpie joasă subsidentă, de luncă şi de divagare, care se continuă către sud-vest cu lunca Mureşului, în amonte de Periam. De la acest punct, Mureşul şi unele braţe ale sale au baleiat spre sud-vest, vest şi nord-vest, rămânând până azi ca urmă distinctă, Pârâul Aranca (Posea,1997).
Câmpia Aranca est e situată în partea cea mai de vest a ţării, între râul Mureş şi Câmpia loessică a Jimboliei, fiind cea mai nouă şi cea mai joasă câmpie mureşană .
Teritoriul este amplasat în Câmpia Mureşlui, care este formă tipică de subsidenţă fluvio-lacustră, cu văi puţin adânci, cu albii părăsite rezultate în urma regularizării cursurilor de apă şi a desecării, cu altitudini cuprinse între 80 şi 85 m. Partea de nord este situată în fosta luncă a Mureşului iar partea de sud în fosta luncă a Pârăului Aranca, astăzi regularizat şi canalizat.
În fapt acest perimetrul se află la sud de Mureş, la contactul a trei subunităţi :
Lunca Mureşului, care este cea mai tânără formaţiune de relief, aflată în extremitatea nordică a arealului, prezentând lăţimni reduse, de la câteva zeci până la câteva sute de metri. Relieful caracteristic este reprezentat de grinduri cu zone depresionare, cu văi părăsite, slab estompate, chiar dacă în prezent, o parte din luncă a fost scoasă de sub influenţa inundaţiilor prin lucrări de îndiguire
Câmpia joasă Aranca, are o pantă foarte redusă, fapt care a determinat meandrarea foarte puternică a râului şi părăsirea albiilor, ori crearea de alte cursuri cu noi sedimentări. Varietatea formelor de relief (alternanţă de grinduri, belciuge, privaluri, popine, microdepresiuni presărate cu martori de eroziune din vechea câmpie formată pe materiale loessoide), este mai mare pe traiectul curgerii vechilor văi.
.
Limita de nord include Lunca Mureşului, de la nord de Periam în aval, iar limita de sud-est trece printre râurile Aranca şi Galaţca, urmărind o mică diferenţă de nivel, pe curba de 90 metri, începând de la Sânpetru Mare, pe la vest de Tomnatic şi nord de Teremia Mică
Câmpia Aranca este o câmpie joasă, subsidentă, de luncă şi de divagare, în formă de con, cu punctul de inserţie pe cota de 90° al Mureşului, la nord de Periam .
Altitudinea dominantă a câmpiei este de 80-85 m, pe unele grinduri urcând la 90 m, iar la ieşirea Pârâului Aranca din ţară coboară la 77 m. Panta câmpiei este de circa 0,30‰, adică aproape de orizontală. Datorită acestui fapt apar microforme de tipul albiilor şi meandrelor părăsite, canale de drenaj, grinduri fluviatile şi movile antropice (Posea,1997).
Monotonia câmpiei este întreruptă pe alocuri de mici movile antropice de aproximativ 3-5 metri numite de localnici gomile.’’(Munteanu,I.,Munteanu,R.,1998,pag7)
Cea mai importantă resursă naturală este apa geotermală.
3. CLIMA
Oraşul Sânnicolau Mare se încadrează în condiţiile climatului temperat – continental, ca o consecinţă a poziţiei geografice faţă de principalele componente ale circulaţiei generale a atmosferei, la care se adaugă diversitatea condiţiilor naturale.
Întregul judeţ se află sub influenţa maselor de aer polare, continentale şi maritime.Masele de aer continentale sunt frecvente din noiembrie până în februarie şi ajung aici prin intermediul anticiclonului siberian. În acest interval se face simţită şi influenţa aerului polar maritim, datorată ciclonilor din nordul Oceanului Atlantic.
În unele ierni, aerul polar maritim determină o umezeală pronunţată şi zăpezi abundente. La acestea se adaugă invaziile aerului dinspre Marea Mediterană (ciclonii mediteraneeni), care produc creşteri bruşte ale temperaturii aerului şi dezgheţ general. Primăvara, teritoriul judeţului este dominat de prezenţa aerului temperat oceanic, care determină cantităţi bogate de precipitaţii.
În perioada iulie-septembrie, frecvenţă mare au masele de aer tropical care determină un indice mai mare de ariditate.Toamna are loc, din nou, o predominare a maselor de aer polar maritim, favorizând o uşoară creştere a cantităţii de precipitaţii (Munteanu,1998).
Tipul topoclimatic Sânnicolau Mare se caracterizează printr-un climat apropiat de cel stepic, cu temperaturi medii anuale de 10°C şi cu un ridicat număr de zile tropicale (40 zile). Cantitatea medie de precipitaţii este redusă (544,3mm), iar numărul zilelor cu ploaie mic (