Biserica Antim din Bucureşti, edificată de mitropolitul al cărui nume poartă, a fost unul din cele mai elegante modele de arhitectură bizantină din capitala Munteniei. Fondatorul ei o ornase cu sculpturi foarte măiestrite, cu frumoase coloane de piatră la peristil, c-o uşă de lemn cu mare fineţe lucrată chiar de către Antim, un cunăscător tipograf, xilograf şi gravor. Această biserică vădeşte epoca de splendoare a domniei lui Constantin Brâncoveanul (1688-1714).

Turnul Colţii, numit astfel de la cuvântul colţ sau unghi, fu de la început o clădire însemnată şi vastă, cuprinzând o şcoală publică, un spital pentru bolnavi1, o biserică în mijlocul curţii şi la intrare un rum înalt, cu mai multe etaje. Zidite la 1715 de Mihail Cantacuzino, unchiul lui Ştefan Cantacuzino , fumul se dărâmă prin cutremurul de la 1802. T. I. Sulzer se exprimă astfel: ,.Această monastire sau mai bine acest spital este singura clădire din România, care are deasupra intrării sau deasupra porţii celei mari a zidurilor de împrejmuire un turn foarte înalt şi clădit în patru colţuri sau unghiuri după stilul german. La etajul de jos, tocmai deasupra porţii, se află zugrăvit de fiecare parte câte un soldat cu puşca pe umeri, ca de gardă şi în montură germană, precum era vorba Ia Nemţi la începutul acestui secol şi încă în cel din urmă rezbel turco-austriac. După toată silinţa ce-mi dedei d-a aprofunda cauza acestei picturi Şi a construcţiunii extraordinare a acestui turn înalt, nu putui afla nimic alt decât ceia ce spunea tradiţiunea, că ar fi zidit de suedezi. Dac
9; Mihail Cantacuzino, fondatorul şi edificatorul acestui turn n-ar fi fost omorât prin sugrumare la Constantinopole dimpreună cu fratele său Constantin şi cu nepotul său, mai sus numitul principe Ştefan, în timpul când austriecii cuprinseseră România apuseană (mică) şi îi goniseră pe principele Nicolae Mavrocordat chiar din reşedinţa lui din Bucureşti, mi-aş fi putut închipui că acest turn sau cel puţin acei doi soldaţi nemţi, ce erau zugrăviţi pe dânsul, ar fi fost puşi acolo în memoria acestei victorii a armatei austriece. Fiindcă din ipoteza aceasta, din cauza mai sus expusă, nu-şi poate avea locul; fiindcă asemenea Alexandru Mavrocordat ca un inamic neîmpăcat al nemţilor, cu greu ar fi suferit, sub domnia lui de atunci, a se [fi] aşezat o pictură care ar fi fost o mărturie despre frica şi ruşinea lui; fiindcă în fine edificarea acestui turn cade tocmai în timpul când Carol XII (al Suediei) se înturna din Turcia prin România, de aceia e prea lesne de crezut că în onoarea lui principele de pe atunci, Brâncoveanul, vărul şi amicul lui Mihai Cantacuzino, va fi ordonat a se zugrăvi pe acest rum forma şi portul unor soldaţi suedezi, ce treceau călătorind prin Bucureşti, dacă nu vom primi mai bine că acest turn ar fi zidit chiar de soldaţii suedezi, presupunere căreia nu-i vom refuza cu totul aprobaţiunea noastră, când partea Ii-a sau cea istorică a acestei scrieri ne va dovedi că, în timpul şederii acestui renumit rege suedez în Bender, cea mai mare parte din puţinii oameni ce rămăseseră din bătaia de la Poltava, fuseseră părăsiţi în Moldova. Se poate prea lesne ca vreo câţiva dintre aceşti suedezi, siliţi de necesitate şi de zgârcenia lui Mihai Racoviţă, să se fi întrebuinţat ca meşteri şi lucrători la edificarea acestui spital şi turn .

Hanul Şerban Vodă este unul din edificiile care reprezintă arhitectura comercială din secolul XVIII, armonia dintre edificiul ridicat şi destinaţiunca lui, originalitatea şi caracterul concepţiunii. Şerban Cantacuzino, spre a încuraja comerţul bazat pe siguranţă şi încredere, introduse tipul edificiilor comerciale prin clădirea marelui stabiliment căruia i-a dat numele său. Conceput ca mărime, clădirea reproduce până la oarecare grad tipul arhitecturii monastice din Italia2 şi are forma unui pătrat, cuprinzând în zidurile-i solide un foarte întins spaţiu. Curtea servea pentru adăpostirea caravanelor. încăperile de jos, destinate stofelor preţioase, blănilor, arăturilor şi-n genere productelor industriei Orientului şi Europei, erau boltite şi, prin soliditatea lor, apărate de foc şi de spiritul de răpire al timpului. Sus erau alte încăperi pentru locuinţe, iar clădirea toată înconjurată de galerii cu arcade pentru înlesnirea comunicaţiunii. Acesta fu tipul hanurilor, adevărate fortăreţe ale comerţului, care adesea serviră chiar pentru asigurarea averilor şi vieţii orăşenilor .

Grămătici

Dumitraşcu logojat
Scrie în Bucureşti, la 8 Iunie 1668 actul lui Radu Leon Vodă, prin care se delimitează posesiunile Mitropoliei din Bucureşti.

Monede

I - 1658-1659. Foarte rare sunt monedele de sub Mihai Radu Vodă zis şi Mihnea cel Rău. Pe un mic exemplar de bilion figurează: în avers + Io. Michael. Rad. D. G. VI. Tr. Pr. (Ioanes, Michael Radul Dei Gratia Valachiae Transalpinae Princeps); în mijloc bustul principelui încoronat; în armură, ţinâd sceptrul în dreapta, sabia în stânga; pe câmp, la dreapta 16, la stânga 58 (1658); pe revers: + Si Devs (nobisc) Um. Qyis Con (tra) No (s), în mijloc acvila cu două capete având deasupra o coroană deschisă.

II - 1662-1666. Cu mult mai rare sunt monedele lui Eustratie Dabija. Pe un exemplar de aramă din col ecţiunea Doboczkj din Pesta găsim: lohann Istrat Da B (iza) W (oivoda); în mijloc un călăreţ, jos capul de bour, deasupra coroana princiară; pe revers: Solidus Moldaviae {Mol unite în monogramă), la mijloc 2 bastoane de comandament încrucişate, peste care o căciulă de blană cu 3 pene. Intr-un mare C, monograma slavonă a lui Dabija, cu 4 puncte împrejur. Sus, coroana princiară.

III - 1688-1714. Medaliile lui Constantin Brâncovcanu, sub raportul artistic, se consideră ca cele mai frumoase: ele sunt documentul unei domnii strălucite şi bogate, ale unui sfârşit tragic. Din seria completă a acestor medalii, iată cea de aur, în valoare de 5 galbeni. o mantie cu guler de blană şi agrafa. Pe revers: D. G. Voivoda. Es. Princps. Valachiae. Trans. Alpinae, în mijloc un scut oval decorat cu flori şi cu doi balauri, o acvilă cu aripele pe jumătate ridicate şi crucea în cioc, stând pe b colină şi având sus în dreapta soarele şi în stânga luna, jos în dreapta 17, iar în stânga 13 (1713). Sub scut, C în dreapta, H în stânga şi deasupra scutului coroana princiară.

Portul

în acest secol, ca şi în cel următor, consta, pentru femei [în:] dulamă lungă cu mâneci strâmte care se răsfrângeau la căpătâie; pe sub dulamă, o rochie strânsă, care acoperea o fustă de altă stofa şi culoare. Rochia, de sub dulamă încinsă cu un cordon cu paftale, care se vedeau. în cap, o legătură învârtită, cam în felul turbanului. Modele de asemenea porturi se află în portretele vechilor familii boiereşti .

Tratate

Condiţiunii păcii încheiate între Ştefan Petru, Domnul Moldovei, Constantin Şerban, Domnul Munteniei şi Ţarul Rusiei Alexie Mihailovici din 10 August 1674 .
Tratatul încheiat în 28 Decembrie 1688 între Şerban Cantacuz-ino, Domnul Munteniei, cu Ion şi Petru, Ţarii Rusiei .

Culte

Cultul armean. Pe la 1600, armeanul Bogdan Donovac zidi în
Suceava, în numele prea curatei fecioare Măria, o monastire care
se găseşte în floare pe Ia 17914. La 1669, Chirilă "şoltuz armenesc" din Suceava vinde vie de la Cotnari, dealul Mândru, lui Macarie, egumenul monastirei Golia din Iaşi . Apoi un misionar papal, Luigi Măria Pidon găseşte în Moldova un episcopat armean în capul cărui3 se afla aşa numitul Isac, de care depindeau următoarele circumscripţiuni ecleziastice: Cetatea Albă, Tighina, Ismailul, Galaţii, Şiretul, Hotinul, Vaslui şi Botoşani cu câte o biserică, Suceava cu 2 şi 1 monastire. Iaşii cu 2 biserici şi 23 preoţi în total.

Poporaţiunea - Pe la 1671, când Hâncu ridică în contra lui Duca Vodă steagul unei mişcări orcheiene, armenii luară parte activă la această manifestare naţională, după care însă - neizbutind mişcarea - un mare număr din neguţătorii armeni fugiră din ţară în Transilvania2, spre a spori numărul celor pribegiţi cu 150 ani mai înainte.
După ce o nouă imigraţiune veni în 1342, numărul lor se mai spori la 1606.

Starea economică

"Sarea pământului", extrasă în mod primitiv din ocne, constituia totuşi un izvor de venituri. Exportul se pare a fi fost activ, deoarece făcea concurenţă vecinilor. Polonia, dispunând de două mine celebre (cea din Bochnia şi cea din Weliczka), lua măsuri prohibitive în contra acestui export. Un articol dictat din 1638, confirmând nişte dispoziţiuni anterioare, opreşte în modul cel mai categoric importarea "sării moldoveneşti" sub pedeapsă de confiscare, ordonând cu rigoare administraţiunii să o ia de la oricine ar găsi-o4. Adevărul e că se extrăgea 17 milioane ocale, din care numai 3 milioane se consumau în ţară, iar restul de 14 milioane (aproape de 5 ori mai mult) se exporta în străinătate".