Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Perspectivele dezvoltării spaţiale
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 



(43) Politicile de dezvoltare spaţială trebuie să urmărească obiectivele fundamentale descrise mai sus în condiţiile economice şi sociale date. Situaţia de pornire are anumite puncte tari şi puncte slabe, oferă oportunităţi şi comportă anumite ameninţări.

(44) Modificări spaţiale radicale în amplasarea activităţilor şi locuirea populaţiei este puţin probabil să se producă în următoarele decenii. Procesele tranziţiei vor avea loc mai mult sau mai puţin în structurile teritoriale prezente. Îmbunătăţirea structurii teritoriale nu trebuie, astfel, să se bazeze pe schimbări majore la nivel regional, (deşi nu se poate exclude posibilitatea unei oarecare migrări interregionale, în special dinspre foste zone puternic industrializate sau zone agricole suprapopulate), ci mai degrabă pe modificări (micro) structurale şi ocupaţionale în cadrul unor zone mai mici, precum şi pe modernizarea şi competitivizarea capacităţilor existente.

(45) Principalele obiective ale politicilor spaţiale în zona VISION trebuie implementate în diferite domenii de activitate:

A. ďmbunătăţirea structurii spaţiale.
B. Modelarea evoluţiei aşezărilor umane şi a oraşelor în special.
C. Transformarea zonelor rurale.
D .Dezvoltarea transporturilor şi telecomunicaţiilor.
E. Protecţia mediului. Gestionarea patrimoniului natural şi construit.

(46) In următoarele pagini vor fi detaliate principalel probleme şi sarcini în aceste domenii. După o scurtă descriere a schimbărilor fundamentale recente şi a si




tuaţiei actuale, sunt definite propunerile de politici. Propunerile de politici sunt expuse în cadrul fiecărui capitol într-o ordine care începe cu cele mai cuprinzătoare şi continuând cu cele specifice. Propunerile de politici se adresează, în primul rând, factorilor de decizie la nivel naţional.


A. ďmbunătăţirea structurii teritoriale


(47) Prin îmbunătăţirea structurii teritoriale a economiei şi societăţii se înţelege totalitatea măsurilor complexe care se referă atât la zonele urbane şi rurale cât şi la reţelele de infrastructură. Având în vedere constrângerile şi condiţionările existente, îmbunătăţirea structurii spaţiale (teritoriale) ar trebui să se concentreze pe cinci mari teme:
A.1. Contracararea creşterii dezechilibrelor regionale
A.2. Stabilirea unui nou tip de relaţie urban-rural
A.3. Gestionarea problemei zonelor periferice
A.4. Diversificarea structurilor economice regionale şi mobilizarea resurselor interne.
A.5. Asigurarea accesului mai facil la informaţie şi cunoştinţe în toate regiunile.


A.1. Contracararea creşterii dezechilibrelor regionale

(48) În trecut, dezechilibrele teritoriale în ţările din estul regiunii VISION erau relativ moderate. În condiţiile economiei planificate - cu salarii şi preţuri identice peste tot - principalul element de dezechilibru a fost nivelul de industrializare şi nivelul echipării tehnice. Forurile decizionale în domeniul planificării şi-au propus un nivel de industrializare aproximativ unitar la scara unităţilor teritoriale majore. Aceste eforturi au avut mai mult sau mai puţin succes, cel puţin în domeniul locurilor de muncă. După schimbările politice şi economice, dezechilibrele dintre oraşe şi regiuni au început să crească. Avantajele şi dezavantajele localizării, dar şi diferenţele latente, tradiţionale, de experienţă în domeniul economiei antreprenoriale şi de piaţă au ieşit la iveală. Anumite oraşe şi regiuni au fost afectate în mod diferit de forţele pieţei interne şi externe. Dezechilibrele au fost accentuate de localizarea selectivă a investiţiilor străine directe. Din moment ce disparităţile cresc pe măsura desfăşurării forţelor pieţei şi a proporţiei crescânde de investiţii străine directe, dezechilibrele regionale sunt mai vizibile în ţările aflate într-un stadiu avansat al tranziţiei, iar celelalte ţări urmează să se confrunte cu acutizarea acestora în viitor.

(49) Creşterea disparităţilorlor nu înseamnă doar accentuarea diferenţelor existente dintre regiuni. Ele antrenează schimbări substanţiale în poziţia lor relativă şi în ierarhizarea regiunilor. Există zone cu o situaţie relativă mai bună, în timp ce altele, fiind mai bine cotate înainte, au suferit o înrăutăţire semnificativă. Desigur, evoluţiile la scară regională sunt mai complexe: există regiuni a căror poziţie s-a schimbat de mai multe ori în anii tranziţiei. Cu aceste rezerve, se pot diferenţia clar trei tipuri de regiuni:

(50) Regiuni şi oraşe cu performanţe şi situaţie îmbunătăţită sunt - în general - oraşele capitală, porturile majore, câteva zone şi regiuni aflate de-a lungul principalelor coridoare de infrastructură şi la frontierele cu UE. Aceste regiuni atrag mare parte din investiţiile străine directe. Cele mai dinamice tipuri de servicii (bănci, asigurări, servicii pentru întreprinderi, publicitate, noi forme de comerţ, presa etc.) sunt localizate, de asemenea, cu precădere în asemenea zone. Aceste regiuni sunt purtătoare ale creşterii naţionale şi ca atare toată economia naţională este interesată în dezvoltarea acestora..

(51) Regiuni privilegiate anterior şi care au suferit o înrăutăţire sensibilă a situaţiei sunt, în principal, zone miniere sau cu industrie grea, zone confruntate cu probleme deosebit de mari de restructurare. Aceste probleme sunt parţial similare cu cele ale zonelor industriale în declin din Vest, parţial însă diferite. Diferenţele apar pentru că o mare parte din muncitorii din industrie locuiesc şi astăzi în sau au migrat recent dinspre zone rurale, existând astfel tendinţa - prin concedierea, în primul rând, a acestor oameni - de a întârzia soluţionarea situaţiei şi de a transfera necesitatea restructurării industriale în problema şomajului rural.

(52) Situaţia multor zone rurale s-a înrăutăţit în ultimul deceniu, deşi există diferenţe mari şi în evoluţia zonelor rurale. Unul din factorii responsabili pentru situaţiile înrăutăţite este situaţia financiară şi creşterea competiţiei externe în agricultură. Al doilea factor este incertitudinea şi confuzia prelungite în privinţa proprietăţii asupra terenurilor şi în privinţa utilizării terenurilor în multe din estul zonei VISION. Al treilea factor este faptul că unele zone rurale sunt cel puţin la fel de afectate de recesiunea industrială ca şi zonele industriale tradiţionale. Cauza acestui fenomen este parţial întoarcerea oamenilor din zonele industriale aflate în criză, astfel că procentajul salariaţilor în agricultură, ridicat chiar înainte de această situaţie, a mai crescut în unele ţări în ultimul deceniu.

(53) Propuneri de politici:
 Una din priorităţile principale ale politicilor de dezvoltare spaţială trebuie să fie susţinerea dezvoltării în regiunile mai puţin dezvoltate şi în regiunile care se află în criză structurală. Cea mai mare parte a resurselor pentru dezvoltare regională va fi absorbită de aceste obiective. Cu toate acestea, politicile regionale şi spaţiale nu trebuie rezumate doar la aceste obiective. Dezvoltarea infrastructurii, a transporturilor, protecţia mediului, trebuie promovate şi în regiunile care sunt în vârf, pentru a încuraja investiţiile şi o creştere mai accelerată la nivel naţional.
 Deşi toate, sau aproape toate, regiunile din ţările candidate vor fi eligibile pentru susţinere structurală, guvernele trebuie să aibă grijă să nu risipească în prea mare măsură resursele disponibile. In fiecare perioadă de buget numai un număr mic de regiuni cu probleme ar trebui selectate, pentru a concentra eforturile de dezvoltare şi a obţine mai curând rezultate palpabile.
 Dezvoltarea regiunilor conducătoare şi dinamice nu înseamnă suport financiar şi facilităţi pentru afaceri, ci furnizarea unei oferte suficiente de teren urban şi infrastructură.
 Zonele industriale în declin sunt acelea care necesită cel mai mult sprijin din partea guvernului şi a organismelor internaţionale, atât sub forma dezvoltării infrastructurii, cât şi prin crearea de noi locuri de muncă în industrii dinamice. Investiţiile străine directe ar trebui să beneficieze de un anumit sprijin şi facilităţi în aceste zone. Ar trebui promovate renovarea şi reutilizarea infrastructurilor existente.
 Pe termen lung, politicile regionale ar trebui să-şi propună în primul rând transformarea marilor zone rurale. Dezvoltarea infrastructurii şi îmbunătăţirea accesibilităţii sunt doar câteva dintre priorităţi. Altă prioritate este diversificarea structurii economiei sprijinind, în primul rând, întreprinderile mici şi mijlocii în aceste zone.



A.2. Stabilirea unui nou tip de relaţie urban-rural

(54) ďn ţările din estul zonei VISION, dihotomia urban-rural a fost în trecut şi a rămas până în prezent o dihotomie şi o mare discrepanţă tradiţională. Sub raport istoric, a existat o mare distanţă socială, şi în unele cazuri, chiar o diferenţă de compoziţie etnică, între aşezările urbane şi rurale. A fost şi în parte mai există un mare decalaj între nivelul de dezvoltare al echipării edilitare în localităţile urbane şi rurale. Difuzarea creşterii economice şi a inovaţiei de la oraş la sat s-a făcut mult mai puţin organic şi continuu decât în partea de vest a Europei.
(55) Politicile de dezvoltare urbană şi rurală, chiar dacă au existat în trecut, nu erau armonizate între ele. Acestea erau privite ca fiind în competiţie unele cu altele şi nu ca aspecte interconectate ale unei politici spaţiale comprehensive. Industrializarea şi construcţia pe scară largă a locuinţelor în oraşele mari a atras şi a golit de resurse umane şi antreprenoriale mediul rural, lăsând prea puţine resurse pentru dezvoltarea rurală. Pe de altă parte, au existat perioade scurte ( de ex. în timpul şi după colectivizare) când prioritatea a constituit-o agricultura şi dezvoltarea urbană a fost neglijată.

(56) Dezvoltarea reţelei de centre urbane a fost subordonată dezvoltării industriale şi administrative şi nu considerentelor de dezvoltare a serviciilor şi a cooperării locale. Există zone fără un centru corespunzător de servire şi fără un punct nodal de dezvoltare a interacţiunii.

(57) Propuneri de politici:
 Politicile de dezvoltare urbane şi rurale trebuie privite ca aspecte ale politicii de dezvoltare spaţială care se intercondiţionează reciproc şi care trebuie coordonate şi armonizate între ele, pentru obţinerea unor efecte de sinergie. Amenajarea oraşelor şi a zonelor lor înconjurătoare trebuie să facă obiectul unui proces unic de planificare şi finanţare. La nivel naţional trebuie asigurată implementarea unor politici urbane şi rurale echilibrate şi coordonate din punct de vedere organizatoric şi financiar.
 Trebuie dezvoltată o reţea de centre mici şi mijlocii, care să acopere întreaga suprafaţă a ţării şi să includă şi centrele din zonele frontaliere ale ţărilor vecine. Astfel, un centru corespunzător va fi accesibil în limite rezonabile de timp.
 Este necesar să se îmbunătăţească substanţial legăturile de transport (de călători şi marfă) între centrele urbane şi împrejurimile lor. Reţelele de transport în cadrul unor zone mai mici ar trebui să beneficieze de aceeaşi atenţie ca şi reţelele trans-europene în aceste ţări. Transportul în comun ar trebui să aibă un rol important în cadrul acestor reţele.
 In ţările în care a avut loc re-privatizarea terenurilor agricole, amenajarea localităţilor rurale trebuie să ofere posibilităţi de activităţi economice pentru întreprinzătorii privaţi din agricultură. ďn acelaşi timp, ar trebui să asigure condiţii de viaţă corespunzătoare pentru numărul crescând de rezidenţi non-agricultori care optează să trăiască mai aproape de natură şi totuşi, în condiţii "suburbane". Reglementările de proiectare în mediul rural ar trebui să fie mai flexibile şi mai diferenţiate, dar concomitent, mai bine concertate pentru conservarea patrimoniului cultural al aşezărilor rurale.
 Centrele mici trebuie să beneficieze de tratament echitabil şi egal cu cel al centrelor mari şi centrelor administrative, în ceea ce priveşte reglementarea veniturilor şi alocarea unor granturi şi subvenţii guvernamentale. Localităţile centrale trebuie să ofere servicii de nivel mai înalt pentru zona lor înconjurătoare şi să îndeplinească funcţiuni organizatorice în promovarea schimbărilor economice şi structurale în aceste zone. Finanţele locale trebuie să ţină seama de această simbioză urban-rural. Vor trebui aplicate aranjamente administrative şi financiare corespunzătoare, care să ţină seama de funcţiunile regionale ale centrelor mai mici. Vor trebui promovate scheme de asociere şi cooperare dintre autorităţile urbane şi rurale.



A.3. Gestionarea problemei periferalităţii

(58) Mare parte a regiunii VISION este situată în Europa Centrală. Regiunea VISION, în totalitatea sa, se situează mai aproape de centrele metropolitane ale Europei decât unele regiuni din Uniunea Europeană. Periferalitatea în această regiune nu este determinată geografic, cât mai degrabă ca o consecinţă a evoluţiei istorice, politice şi economice.

(59) Partea estică a regiunii VISION a fost izolată pentru mai multe decenii, de către Cortina de Fier, de celelalte regiuni ale Europei. De aceea, nu a putut lua parte nici în procesul de integrare europeană, nici în acele evoluţii politice, culturale, economice şi tehnologice care au modelat structurile economice şi sociale actuale şi modul de viaţă din partea occidentală a continentului. Drept consecinţă a acestor evoluţii, zona estică VISION are, în întregul său, în multe privinţe, un caracter periferic.

(60) Există 16.000 km de frontiere terestre în zona VISION. Mai mult de 50 % din zona VISION poate fi privită ca regiune frontalieră (atât din punct de vedere spaţial, cât şi al populaţiei). Lungimea frontierelor în zona VISION chiar a crescut în ultimul deceniu. Timp de multe decenii apropierea de graniţă a reprezentat o situaţie periferică în aceste ţări.

(61) Periferalitatea nu depinde doar de numărul şi capacitatea punctelor de trecere a frontierei. Dacă de cele două părţi ale graniţei vor domina reglementări foarte diferite, monezi reciproc neconvertibile, preţuri distorsionate şi o multitudine de restricţii, atunci cel mult va prospera contrabanda şi economia neagră, pentru o anumită perioadă, dar relaţii reciproce şi durabile nu se vor dezvolta.

(62) Ca o consecinţă a slabei dezvoltări a reţelelor de transport, a reţelei de localităţi urbane sau a serviciilor de bază nesatisfăcătoare, există - în afara periferiilor de-a lungul graniţelor - "periferii interne" considerabile în interiorul ţărilor. Aceste zone duc lipsă de centre urbane de servire şi organizare pe o rază rezonabilă şi sunt greu accesibile faţă de alte zone ale ţării.

(63) Opţiuni de politici:
 Periferalitatea zonelor frontaliere poate fi atenuată prin "deschiderea" frontierelor, înmulţind punctele de trecere şi contactele transfrontaliere, simplificând procedurile de trecere a graniţei, dar şi îndepărtând barierele economice, politice şi fizice din calea liberei circulaţii transfrontaliere a mărfurilor, persoanelor şi capitalului. Zonele îndepărtate de aglomeraţiile naţionale îşi pot găsi piaţă în apropierea graniţelor şi îşi pot extinde zona de atracţie dincolo de graniţe.
 Inţelegeri la nivel naţional, regional şi local pot facilita cooperarea transfrontalieră. Reţeaua "Euro-regiunilor" trebuie extinsă la acele secţiuni ale zonelor frontaliere unde ele lipsesc în prezent. Marile echipamente de transport, energie şi mediu (aeroporturi, porturi, terminale logistice mari, centrale producătoare de energie etc.) situate în apropierea graniţelor vor trebui folosite în comun.
 "Periferalitatea internă" ar trebui privită în cadrul politicilor regionale şi rurale ca un singur fenomen. În procesul de dezvoltare a reţelei de localităţi şi de căi de comunicaţii, o atenţie deosebită va trebui acordată acestor zone.



A.4. Diversificarea structurilor economice regionale şi mobilizarea resurselor endogene

(64) Economiile planificate de tip centralizat gândeau în termenii unor mari unităţi. Intreprinderi mici şi mijlocii nu prea existau în ţările din partea de est a regiunii VISION, înainte de schimbările politice. Dezvoltarea economică a unui oraş însemna crearea unuia sau a două mari întreprinderi industriale, specializate în fabricarea unui anumit produs sau a unui mic număr de produse. In multe cazuri unica unitate sau două unităţi erau principalele surse de locuri de muncă, venituri şi servicii pentru întregul oraş. In anii tranziţiei economice şi politice, a recesiunii industriale, falimentul întreprinderii unice putea însemna declinul dramatic al întregului oraş. In acelaşi timp, o mare parte a spaţiilor rurale era caracterizată printr-o agricultură de mono-cultură. Din cauza existenţei unor mari uzine şi a unei agriculturi de mono-cultură, regiunile din partea de est a ţărilor din zona VISION sunt mai vulnerabile şi mai expuse fluctuaţiilor economice.

(65) Principalul instrument al diversificării este sprijinirea şi promovarea întreprinderilor mici şi mijlocii, deoarece diversitatea profilelor şi domeniilor lor de activitate este cel mai bun garant al unei baze economice mai stabile a regiunilor şi oraşelor. Întreprinderile mici şi mijlocii ale unei regiuni cooperează şi iniţiază acţiuni comune şi parteneriate. Ele pot pune bazele dezvoltării "endogene". Se grupează în aşa-numite "clustere", "ciorchini" de firme în interiorul cărora dezvoltarea şi creşterea au loc într-o interacţiune reciprocă, iar reţeaua de cooperare serveşte drept plasă de siguranţă în cazul unor fluctuaţii sau recesiuni într-un anumit sector. Investiţiile străine directe sunt de dorit dar nu sunt suficiente pentru a crea baza economică a unui oraş. Ele vor avea un impact pozitiv real numai dacă în procesul de producţie iau parte şi un mare număr de furnizori autohtoni.

(66) Dezvoltarea serviciilor, mai puţin expuse fluctuaţiilor din industrie şi agricultură, va avea un impact de stabilizare asupra regiunilor şi oraşelor.

(67) Cel mai bun mijloc de a obţine diversificarea structurilor economice regionale şi utilizarea resurselor endogene este combinarea şi armonizarea obiectivelor şi măsurilor de dezvoltare spaţială şi planificare. Politicile rurale şi de protecţie a patrimoniului natural, politicile urbane şi protecţia patrimoniului cultural, modelarea sistemelor de oraşe şi gestionarea dezechilibrelor regionale sunt interdependente şi se completează reciproc, dând naştere la o structură teritorială mai diversificată şi durabilă.

(68) Propuneri de politici:
 Politica de dezvoltare regională trebuie să sprijine diversificarea structurilor economice ale oraşelor şi regiunilor către dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a serviciilor, prin modelarea instrumentelor în acest sens.
 Guvernele naţionale şi autorităţile locale trebuie să iniţieze programe de sprijin pentru stabilirea de relaţii între întreprinderile transnaţionale şi IMM-urile locale şi regionale.
 Diversificarea structurii economice este un obiectiv prioritar şi în zonele rurale. Având în vedere capacitatea productivă limitată a agriculturii, numai o structură economică diversificată poate asigura dezvoltarea durabilă în aceste regiuni. Dezvoltarea turismului şi loisir-ului rural vor putea reprezenta principalul mijloc pentru diversificarea profilului ocupaţional şi surselor de venit la sate.
 Un prim pas trebuie să fie identificarea sistemelor locale în jurul cărora să se poată clădi o strategie socială şi economică integrată. Este necesară implementarea unui transfer masiv de informaţie către dezvoltarea locală şi proiectarea unor sisteme autonome. Politicile economice regionale trebuie integrate foarte strict cu alte politici publice relevante.


A.5. Asigurarea accesului la informaţie şi cunoştinţe în toate regiunile

(69) ďncă din deceniile trecute, ţările VISION au făcut parte din cele în care nivelul educaţional era înalt. Cercetarea ştiinţifică şi dotările culturale şi artistice s-au bucurat de alocaţii bugetare relativ mari. Schimbarea sistemului politic a adus cu sine obstacole şi dificultăţi noi, financiare şi structurale.

(70) Sistemul educaţional este, bineînţeles, în continuare, sursa majoră de cunoştinţe şi informaţie. Dotările de învăţământ funcţionează, totuşi, într-o reţea teritorială şi de localităţi, motiv pentru care se impune armonizarea politicilor educaţionale cu cele teritoriale.

(71) Scăderea populaţiei rurale face inevitabilă o anumită consolidare a sistemului educaţional la sate. În acest proces, totuşi, nu trebuie scăpat din vedere faptul că în mediul rural, şcolile nu sunt doar dotări de învăţământ, ci şi centre ale vieţii intelectuale şi culturale la sate.

(72) Învăţământul la nivel mediu şi instruirea profesională sunt de primă importanţă pentru restructurare şi posibilităţile de muncă. În ajustarea instruirii de specialişti la nevoile economiei, se va evita îngustarea gamei de profile, corespunzător cererii actuale - în special în zone rurale -, pentru a nu compromite viitorul restructurării.

(73) Instituţiile de învăţământ superior îndeplinesc, în afară de funcţia educaţională, şi rolul unor foarte importante centre de viaţă ştiinţifică şi C-D (cercetare-dezvoltare). Astfel, cererea de amplasare de asemenea centre în toate regiunile mari este justificată. Pe de altă parte, în unele ţări VISION centrele universitare sunt prea mici şi prea dispersate pentru a exploata eficient potenţialul intelectual, informaţia şi infrastructura de dotări de cercetare. Astfel, consolidarea organizatorică se poate dovedi utilă, fără a se vorbi neapărat de o centralizare teritorială.

(74) Cultura şi informaţia sunt, de asemenea, importante pentru păstrarea şi înforţarea identităţii naţionale, regionale şi locale. În această privinţă, presa regională (presa scrisă, televiziunea, radio), precum şi instituţiile culturale şi educaţionale de nivel regional joacă un rol covârşitor. Sunt importante în special pentru minorităţile naţionale şi etnice care trăiesc în regiunea VISION.

(75) Tehnologia informaţională modernă are, în special, un rol important în asigurarea accesului la cunoştinţe şi informaţie în zona VISION. Aceste tehnologii şi dotări sunt de dată recentă, aşa că nu se pune problema handicapului istoric la fel ca în cazul altor infrastructuri. Decalajul de start poate însemna chiar un avantaj, acela de a aplica ultimele realizări, sisteme şi tehnologii în constituirea sistemelor de reţele (cum ar fi, de exemplu, Internetul).

(76) În timpul precedentului sistem, cercetarea-dezvoltarea (C-D) a beneficiat de atenţie prioritară, în special în domeniul ştiinţei şi în anumite sectoare speciale ale industriei. Pe parcursul tranziţiei, C-D a fost semnificativ restrânsă din cauza reducerii alocaţiilor bugetare şi a exodului cercetătorilor, dar în egală măsură şi din cauza nivelului scăzut al investiţiilor private în C-D, inclusiv al investiţiilor străine directe. Mai nou, există tendinţa de a redescoperi avantajele existenţei unor dotări de C-D. Cu toate acestea, lipseşte interacţiunea dintre zona întreprinderilor şi afacerilor şi baza regională şi locală de cercetare.

(77) Altă preocupare a forurilor administrative trebuie să fie nevoia de dezvoltare a unor noi aptitudini şi problemele economice şi sociale ale integrării zonelor rurale în activităţile economice de interes major. Elementul principal al acestei sarcini este conştientizarea potenţialului noilor aplicaţii şi servicii.

(78) Trebuie acordată prioritate acţiunilor la nivel regional şi cooperării interregionale, cum ar fi munca şi învăţarea la distanţă, reţelele de centre de cercetare, serviciile telematice pentru IMM-uri şi canalele de informare urbană. În acest sens, sunt deosebit de semnificative parteneriatele în cadrul sectorului public (incluzând şi universităţile), precum şi cele cu sectorul privat sau cu organizaţiile sociale.

(79) Cooperarea transfrontalieră trebuie de asemenea utilizată în promovarea accesului mai facil la cunoştinţe şi infrastructură. Învăţarea limbii ţării învecinate, schimburile de elevi, studenţi şi profesori, precum şi colaborarea în cercetare sunt mijloace şi măsuri aflate în slujba acestor obiective.

(80) Opţiuni de politici
 În procesul restructurării şi dezvoltării sistemului educaţional, trebuie să se acorde mai multă importantă factorilor spaţiali. Structurile spaţiale şi de localităţi restrâng, într-o oarecare măsură, posibilităţile de centralizare şi specializare excesivă în educaţie.
 Trebuie acordată o semnificaţie majoră noilor tehnologii ale informaţiei în promovarea accesului la cunoştinţe şi informaţie.
 Trebuie sprijinită producerea şi difuzarea la nivel local şi regional a informaţiei pentru a promova identitatea locală şi democraţia. Autorităţile naţionale şi regionale trebuie să aloce sume rezonabile acestor activităţi.
 Trebuie sprijinite şi promovate legăturile şi interacţiunile între baza de cercetare de nivel local şi regional, pe de o parte, şi societăţile comerciale, pe de altă parte. Trebuie acordată prioritate creării unor reţele integrate între centrele de cercetare şi "incubatoarele" întreprinderilor mici şi mijlocii pentru lansarea de produse inovative pe piaţa globală. Reţelele existente ar trebui înforţate şi extinse, în special cele create în jurul marilor laboratoare de cercetare avansată.
 Strategiile Naţionale ale Societăţii Informaţionale şi planurile de acţiune aferente trebuie să conţină, printre altele, capitole dedicate în mod special aspectelor regionale ale expansiunii infrastructurilor informaţionale şi utilizarea acestor infrastructuri în protecţia diversităţii culturale şi lingvistice.
 Autorităţile regionale şi centrale trebuie să promoveze, împreună cu operatorii respectivi, dezvoltarea de infrastructuri pentru servicii avansate de telecomunicaţii în domenii ca sănătatea, învăţământul şi bibliotecile, indiferent de amplasare.




B. Modelarea dezvoltării oraşelor

(81) Timp de secole, oraşele Europei au fost locurile unde se întâmpla ceva, unde s-a putut desfăşura progresul ştiinţei umane, a culturii şi tehnologiei, şi unde s-a născut însăşi democraţia. Situaţia a rămas, chiar şi astăzi, mai mult sau mai puţin aceeaşi, chiar dacă informaţia şi tehnologiile telecomunicaţiilor au dus la micşorarea considerabilă a rolului locului şi distanţei în comunicarea umană.

(82) În spaţiul studiului VISION, oraşele au jucat acelaşi rol. Există totuşi câteva elemente specifice care particularizează strategia dezvoltării urbane în regiune.


B.1. Priorităţi în evoluţia sistemului urban

(83) Inainte de cel de al doilea război mondial, în majoritatea ţărilor spaţiului VISION politica de dezvoltare urbană se concentra în oraşele-capitală. In anii '60, '70 şi '80, dezvoltarea a fost orientată spre ora&#
351;ele de rangul doi. Acest sistem de priorităţi al dezvoltării urbane a permis apariţia unui grup destul de puternic de oraşe de mărime mijlocie . Rolul decisiv în determinarea soartei viitoare a acestor oraşe l-a avut funcţia administrativă. Cele mai multe unităţi industriale noi au fost construite în aceste centre administrative, aici s-a investit cel mai mult în construcţia de locuinţe de stat. In consecinţă, ponderea excesivă a oraşului- capitală s-a redus peste tot şi s-a dezvoltat o reţea urbană mai echilibrată. Astfel, din punct de vedere cantitativ, nu există diferenţe semnificative între partea de est şi de vest a zonei VISION în ceea ce priveşte ponderea populaţiei urbane şi reţeaua oraşelor mai mari. Reţeaua actuală de oraşe - în majoritatea ţărilor VISION - reprezintă o bază corespunzătoare pentru dezvoltări viitoare.

(84) Inevitabil, au existat şi oraşe care au fost dezavantajate de această strategie de dezvoltare: În primul rând, au fost dezavantajate oraşele fără funcţie administrativă centrală. Acestea aveau incomparabil mai puţine şanse de dezvoltare şi de sprijin de la stat decât centrele administrative în care era concentrată puterea de stat şi de partid. Marea parte a migraţiei urbane s-a desfăşurat înspre centrele administrative, în timp ce multe alte oraşe au pierdut din populaţie. Într-un anumit sens, au fost dezavantajate oraşele care nu erau cuprinse în cadrul general de centre administrative. Oraşele a căror arie de influenţă şi atracţie depăşeşte teritoriul administrativ de facto - şi în unele cazuri, graniţa statului - n-au putut să-şi exercite aceste funcţiuni în cadrul sistemului. Exemple de asemenea oraşe sunt Cracovia în Polonia, Brno în Republica Cehă, Lvov şi Cernăuţi în Ukraina, Leipzig şi Dresda în fosta RDG. În sfârşit, capitalele de importantă europeană au pierdut de asemeni unele din funcţiunile lor. Ele au fost izolate de alte centre europene; departe de curentul general al dezvoltării economice şi culturale ele nu şi-au putut exersa funcţiunile de centre financiare, comerciale şi mediatice internaţionale.

(85) Dar chiar beneficiile celor favorizaţi de acestă politică sunt discutabile: marile platforme industriale, cartierele rezidenţiale monotone - principalele rezultate ale urbanizării - sunt azi zone-problemă, unde se pune în mod presant problema modernizării, întreţinerii, precum şi a îmbunătăţirii cadrului natural şi social.

(86) In multe ţări estice VISION numărul, populaţia şi importanţa relativă a unor oraşe mai mici (sub 30.000 locuitori) sunt reduse (Bulgaria, România, Ungaria, Polonia, Ucraina, Croaţia, Macedonia). Intărirea reţelei acestor oraşe este o pre-condiţie importantă a dezvoltării.

(87) Propuneri de politici:
 Nu creşterea urbană extensivă, ci restructurarea şi reabilitarea oraşelor trebuie să fie obiectivul prioritar în ţările VISION. In unele ţări trebuie să dispară statutul defavorizat al oraşelor mai mici, stabilindu-se o structură mai echilibrată a reţelei de oraşe.
 In unele ţări, sistematizarea ierarhică şi uniformă a oraşelor trebuie înlocuită cu o dezvoltare mai diversificată, policentrică şi diferenţiată.
 Pentru a-şi exercita mai eficient funcţiunile urbane, este util să se identifice punctele tari ale fiecărui oraş şi să se stabilească un fel de diviziune a sarcinilor (la nivel naţional şi internaţional). Capitalele central- şi sud-est europene, precum şi oraşele de rangul doi trebuie să ajungă la o anumită diviziune a muncii dincolo de frontierele naţionale, pe baza concentrării anumitor funcţiuni. Anumite trăsături ale unei asemenea specializări se remarcă deja, altele se vor dezvolta pe parcursul integrării. Dar diviziunea între mai multe oraşe a unor funcţiuni şi instituţii de importanţă naţională poate avea loc şi în interiorul ţărilor. Există, în partea de est a regiunii VISION, oraşe care nu sunt capitale şi care sunt capabile să preia anumite funcţiuni de importanţă naţională. Colaborarea oraşelor în reţea trebuie promovată, îndeosebi de-a lungul zonelor de coastă, a principalelor râuri şi a coridoarelor trans-europene.
B.2. Transformarea structurii oraşelor


(88) Una din cele mai mari provocări ale viitorului este transformarea structurii interne a oraşelor din estul regiunii VISION. În trecut, aceste structuri puteau fi caracterizate astfel:

(89) Centrul istoric sau tradiţional al oraşelor a fost neglijat decenii de-a rândul. Acolo unde s-a făcut reconstruirea centrului, aceasta s-a produs prin demolarea clădirilor vechi şi ridicarea altora noi, străine de mediul tradiţional. Fondul vechi de locuinţe din centru n-a fost reparat, astfel calitatea şi confortul lor s-a deteriorat. Funcţiunile specifice unui centru, cum ar fi comerţul, loisirul, serviciile financiare şi bancare, dotările turistice, fie lipseau, fie aveau un rol secundar.

(90) Locuinţele noi au fost construite, de cele mai multe ori, la periferia oraşelor, sub forma unor mari cartiere rezidenţiale monofuncţionale, cu clădiri din elemente prefabricate. Deşi ofereau un confort mai mare decât locuinţele vechi, lipsite de confort, unele au început să pună probleme serioase imediat după darea lor în folosinţă: erau subdimensionate, neadecvate funcţional, aveau probleme de izolaţie termică, deficienţe la infrastructură şi servicii etc.

(91) Proliferarea în suburbii a zonelor rezidenţiale a evoluat în mod diferit. În timp ce în unele ţări estice VISION a avut loc o explozie exagerată a suburbiilor, cum ar fi în Slovenia, Croaţia şi Ungaria, în celelalte ţări a fost restricţionată sau a îmbrăcat forme specifice. Au apărut fie "casele de vacanţă", fie "grădinile de hobby" cu barăci, ocupând, uneori, suprafeţe mai mari decât zona rezidenţială urbană în sine.

(92) După schimbările politice, factorii care au modelat structura oraşului s-au schimbat radical, impunându-se automat şi schimbarea abordării planificării urbane.

(93) Centrele şi zonele centrale ale oraşelor şi-au recâştigat valoarea în urma schimbărilor economice. Numărul magazinelor şi punctelor de vânzare cu amănuntul a crescut cu peste 100 % în patru ani (1990-1994) în Polonia, Ungaria, România şi Bulgaria. Această schimbare s-a întâmplat în special în centrele oraşelor. Noile bănci comerciale şi-au construit clădiri pentru sedii şi filiale tot în centre, clădiri care acum marchează imaginea acestor oraşe. Clădirile din zona centrală a oraşelor au fost modernizate, locuirea fiind înlocuită de funcţia de birouri. Unele fenomene ale dezvoltării au, totuşi, efecte negative asupra centrelor oraşelor: centrele comerciale şi de distracţii, cinematografele multiplex construite la periferii, sustrag cumpărătorii şi clienţii de la magazinele din centru.

(94) Marile cartiere de locuit, construite în ultimele decenii, reprezintă un motiv serios de îngrijorare. Datorită tehnologiilor rigide, apartamentele nu pot fi modificate sau mărite. Costurile încălzirii cresc rapid. Se apropie scadenţa unor renovări tehnologice, lipsa tehnologiilor de reparaţie adecvate şi eficiente devine tot mai presantă. Are loc o segregare socială, persoanele cu venituri mai mari părăsesc aceste locuinţe şi cumpără fie apartamente în centru, fie case individuale în zonele rezidenţiale de lux din împrejurimi. Grupurile de persoane cu venituri mici rămân pe loc sau se mută în blocuri în locul celor care au plecat. În statele din estul zonei VISION (inclusiv fosta RDG), circa 17 milioane de persoane, aproape 20 % din populaţie locuiesc în asemenea cartiere mari, iar în cele din vestul zonei VISION, mai multe sute de mii.

(95) Se poate prevedea că în viitorul apropiat va avea loc dezvoltarea suburbiilor, în acele state din estul zonei VISION în care nu s-a produs până în prezent. Ridicarea restricţiilor privind construcţia de locuinţe proprietate particulară şi migraţia către oraşe, va întări inevitabil acest proces. Suburbanizarea şi apariţia aglomerărilor urbane vor fi fenomenele marcante ale dezvoltării urbane, mult mai mult decât în trecut.

(96) Proiectarea urbanistică se confruntă cu dificultăţi mari în perioada de tranziţie. Problemele sunt deosebit de mari acolo unde s-a făcut retrocedarea terenurilor şi clădirilor urbane. Relaţiile de proprietate sunt de multe ori neclare, cadastrul imobiliar neputând să ţină pasul cu ritmul privatizării. Autorităţile locale nu dispun de rezerve de teren sau bani, prin care să influenţeze preţurile pieţei imobiliare, drepturile şi competenţele lor nu sunt clar reglementate. Punerea în practică a reglementărilor este mai anevoiasă şi mai problematică decât în trecut. Cele mai multe planuri urbanistice nu mai sunt utile, iar cele noi sunt greu de elaborat din cauza situaţiei neclare.

(97) In multe ţări în tranziţie are loc o reacţie la centralismul anterior, sub forma fragmentării autorităţilor locale. Se are în vedere - în multe cazuri - realizarea unei mai bune baze de colectare a impozitelor. Cu toate acestea, procesul în cauză poate deveni o ameninţare serioasă pentru planificarea urbană complexă şi pentru dezvoltare.



(98) Propuneri de politici:

 Dezvoltarea şi planificarea urbană în ţările estice ale zonei VISION trebuie să ţină seama de noile condiţii de proprietate şi de piaţă. In paralel cu încurajarea şi promovarea construcţiei de locuinţe private, trebuie prevenite extinderea şi creşterea necontrolată a zonelor urbane. Trebuie acordată prioritate reabilitării şi renovării zonelor centrale. Planurile urbanistice nu trebuie să se limiteze la limitele administrative, ci trebuie să cuprindă întreaga zonă urbanizată.
 Centrele oraşelor trebuie renovate, păstrându-se pe cât posibil imaginea şi stilul lor original (reabilitare urbană). Este raţional, de asemenea să se păstreze şi funcţiunea de locuire. Reconstruirea zonelor rezidenţiale deteriorate din centru trebuie să ia în considerare atât obiectivele economice şi sociale, cât şi cele de mediu. Trebuie avută în vedere şi întreţinerea zonelor verzi şi zonelor de circulaţie. Deschiderea de noi centre comerciale şi reprezentanţe de întreprinderi trebuie controlată mai strict.
 Transformarea şi renovarea marilor cartiere rezidenţiale este un obiectiv prioritar. Apartamentele trebuie modernizate cu ajutorul noilor tehnologii (izolarea termică fiind prima problemă de rezolvat). În aceste zone, se va urmări crearea de noi servicii, dotări de loisir şi noi locuri de muncă (unele creşe, grădiniţe, şcoli elementare care, datorită evoluţiilor demografice, nu mai sunt necesare, pot fi convertite). Spaţiile plantate trebuie extinse. Tinând seama de structura şi caracterul similar al acestor cartiere rezidenţiale, schimburile de experienţă internaţionale, de tehnologii şi proceduri, ar putea fi deosebit de utile şi ar trebui intensificate.
 In cazul construcţiilor ilegale, trebuie aplicate reglementările privind construcţia. O atenţie specială trebuie acordată aşezărilor "informale" (neregulate), apărute în urma mişcărilor masive de populaţie dinspre zone de conflict sau foarte sărace. Succesul acestor măsuri poate fi asigurat totuşi numai dacă se elaborează sau se revitalizează simultan construcţia de locuinţe sociale şi politica de locuinţe sociale
 Metodele şi procedeele proiectării de urbanism trebuie reconsiderate şi emise noi reglementări în acest sens. Trebuie impulsionată modernizarea evidenţei cadastrale. Trebuie reexaminate instrumentele normative şi clasificările privind terenurile, construcţiile, locuirea, mediul şi alte domenii relevante.



B.3. Locuirea urbană, bugetele locale şi serviciile urbane

(99) Politica de locuire este una din problemele cheie ale dezvoltării oraşelor. Construcţia de locuinţe sociale de stat a descrescut rapid sau practic a stagnat în multe ţări. În acelaşi timp, locuinţele proprietate de stat au fost retrocedate sau vândute locatarilor. În Bulgaria, Ungaria şi România, mai mult de 90 % din totalul locuinţelor sunt în proprietate particulară, procentaj mai înalt decât în orice stat din Vestul Europei. Locuinţele urbane au fost privatizate pentru că nici autorităţile centrale, nici cele locale nu erau în situaţia de a subvenţiona funcţionarea şi repararea acestor locuinţe, iar chiriile de stat nu puteau fi mărite până la nivelul necesar acoperirii acestor cheltuieli. Există pericolul ca nici noii proprietari (foştii chiriaşi) să nu aibă capacitatea de a finanţa reparaţii majore şi modernizări. În acest caz, o mare parte din fondul de locuinţe urbane este sortită deteriorării şi degradării. Altă problemă este mobilitatea. Cu preponderenţa - aproape exclusivă - a proprietăţii private ca formă de locuire, lipsind alternativa închirierii şi a sistemului de credit ipotecar (încă în fază incipientă) mobilitatea este redusă, costisitoare şi complicată.

(100) ďn afară de lipsa cantitativă, o problemă gravă este şi neadecvarea calitativă a locuinţelor. Modernizarea şi renovarea stocului existent de locuinţe, precum şi îmbunătăţirea structurii pe grupe de dimensiuni - din cauza preponderenţei covârşitoare a locuinţelor mici atât în mediul rural cât şi în cartiere rezidenţiale postbelice - sunt deopotrivă sarcini importante şi presante.

(101) În multe ţări, există un număr în scădere, totuşi încă semnificativ, de locuinţe şi dotări culturale şi edilitare în proprietatea şi responsabilitatea unor mari întreprinderi foste sau actuale de stat. Acest lucru, în multe cazuri, împietează asupra competitivităţii întreprinderilor care poartă povara finanţării locuinţelor şi a serviciilor. Mai mult, aceasta restrânge mobilitatea forţei de muncă chiar mai mult decât proprietatea particulară asupra locuinţelor, pentru că locatarii nu sunt legaţi numai de oraş, ci chiar de întreprinderea proprietară a apartamentelor.

(102) Administraţiile locale îndeplinesc două tipuri de funcţiuni. Pe de o parte, acţionează ca agenţi ai statului, punând în practică sarcinile primite de la parlament şi autorităţile centrale şi/sau regionale (cum ar fi unele funcţii administrative, educaţie generală), iar pe de altă parte, duc la îndeplinire obiective şi hotărâri adoptate la nivel local, în cadrul propriilor competenţele. Dacă s-ar baza doar pe resursele financiare locale, posibilităţile consiliilor locale ar fi extrem de diferenţiate, astfel încât unele dintre ele nu şi-ar putea exercita funcţiunile de bază încredinţate lor de către autorităţile centrale. Bazându-se numai pe sprijinul de la centru, se slăbeşte autonomia şi interesul comun al consiliului local şi cel al cetăţenilor comunităţii.

(103) Propuneri de politici:
 Pentru mărirea mobilităţii, pentru a permite renovarea urbană şi a atinge unele obiective sociale, autorităţile naţionale şi locale vor trebui să ducă o politică complexă a locuirii şi să reia construcţia de locuinţe sociale. ďn noile construcţii, precum şi în cele renovate, trebuie promovată flexibilitatea şi trebuie să aibă prioritate locuinţele accesibile de dimensiuni sensibil mai mari decât cele construite anterior.
 Trebuie promovată mobilitatea în locuire. În acest scop, trebuie introduse o varietate de subvenţii şi stimulente.
 Fostele întreprinderi de stat ar trebui degrevate de povara întreţinerii dotărilor şi serviciilor edilitare, străine de activitatea lor specifică. Aceasta ar face posibilă asigurarea unor servicii mai cuprinzătoare şi raţionale în cadrul oraşelor.
 Multe servicii pot fi, totuşi, contractate către sau asigurate de întreprinzători particulari. Acest lucru presupune o definire exactă a sarcinilor şi obligaţiilor, o licitaţie publică corectă, condiţii egale de sprijin pentru furnizori, independent de persoană sau sector, precum şi evaluarea strictă a costurilor. Finanţarea şi furnizarea serviciului ar trebui separate din punct de vedere organizatoric, chiar dacă furnizorul este firma proprie a autorităţilor locale.
 Veniturile administraţiilor locale trebui să provină atât din impozite şi taxe locale, cât şi din susţineri de la bugetul central. Sprijinul financiar central ar trebui să fie de natură normativă şi globală, fără specificări sectoriale prea detaliate, permiţând administraţiilor locale să-şi stabilească propriile priorităţi. Taxele locale ar trebui să asigure venituri pe cât posibil stabile, uşor de gestionat şi de colectat, fără să fie specifice unui anumit grup sau tip de plătitori locali de taxe. Sunt necesare reglementări clare în privinţa alocării sumelor şi subvenţiilor bugetare către consiliile locale. Acolo unde autorităţile locale acţionează ca agenţi ai statului, sumele, raportate la cantitatea de servicii asigurate, ar trebui să fie egale pentru toate consiliile locale.
 Serviciile asigurate nu doar pentru o comunitate ci pentru un teritoriu mai extins ar trebui să fie încredinţate autorităţilor regionale, sau - dacă sunt efectuate de autorităţi locale -- să beneficieze de aranjamente financiare speciale, astfel încât să nu constituie o povară suplimentară pentru cetăţenii acelor oraşe care asigură funcţiuni sau servicii pentru o zonă mai mare.

C. Dezvoltarea zonelor rurale


(104) Problemele zonelor rurale în estul regiunii VISION sunt substanţial mai mari ca dimensiune şi chiar mai eterogene decât în Europa occidentală. Deşi majoritatea zonelor rurale şi-au pierdut deja caracterul exclusiv agricol, totuşi agricultura în aceste zone are o pondere mai mare decât în Europa de vest. 70 % din populaţia activă în agricultură a Europei (nesocotind Rusia) trăieşte şi lucrează în zona VISION, din care 90 % în jumătatea estică şi 10 % în cea vestică. Numărul total al populaţiei active în agricultură este de aproape 15 milioane, în timp ce în întreaga Uniune Europeană numărul total este de 9 milioane.

(105) Diferenţele în structura şi dezvoltarea zonelor rurale sunt în parte rezultatul diferitelor stadii de dezvoltare în care se află ţările respective. Structura aşezărilor rurale este, de asemenea, influenţată de condiţiile geografice. În regiunile montane (Alpi, Alpii Dinarici, Carpaţi) forma dominantă de aşezare este tipul dispersat, în timp ce în zonele de câmpie, predomină aşezările rurale mari, cu structuri mai centralizate. În unele ţări, zonele rurale sunt caracterizate prin rolul primordial al agriculturii, în timp ce în altele, locurile de muncă din agricultură sunt de importanţă secundară în majoritatea satelor.

(106) În ultimul deceniu, au avut loc schimbări fundamentale în zonele rurale ale ţărilor din estul regiunii VISION, cu influenţă decisivă asupra politicilor rurale. Mare parte a terenurilor agricole a fost restituită sau privatizată în majoritatea ţărilor. Aceste schimbări diferă, însă, de la o ţară la alta şi în interiorul unei ţări.

(107) Primul tip de evoluţie este tipic pentru ţările Europei Centrale, precum fosta RDG, Republica Cehă, Slovacia şi parţial Ungaria, dar se observă şi în alte ţări. Tinând seama de faptul că o mare parte a populaţiei a părăsit în deceniile precedente zonele rurale, o mare parte a terenurilor a rămas în folosinţa fostelor cooperative agricole de producţie, majoritatea acestora fiind transformată în societăţi comerciale. Acestea au fost scutite de obligaţia de a-şi angaja toţi foştii membri. Numărul persoanelor ocupate în agricultură a scăzut substanţial. Cealaltă parte a terenului agricol este cultivată de agricultori privaţi. S-a dezvoltat o producţie agricolă multisectorială, atăt în ferme mari, cât şi în ferme mici, până în prezent slab reprezentată prin ferme mijlocii.
(108) Al doilea tip de evoluţie se poate observa în ţările Europei de Sud-Est, dar nu numai acolo. Spre deosebire de grupul precedent, majoritatea cooperativelor şi a fermelor de stat au fost desfiinţate, fermele de dimensiuni mici devenind predominante. Acestea practică o agricultură de subzistenţă, făcând puţine investiţii şi producând foarte puţin pentru piaţă. O parte din şomerii de la oraş au găsit de lucru în agricultura privatizată (mare parte a acestor oameni munciseră şi înainte în agricultură în afara activităţii lor non-agricole). În contrast cu primul tip de regiuni, numărul celor ocupaţi în agricultură a crescut în continuare. Acest fenomen de creştere a locurilor de muncă în agricultură a atenuat problema şomajului în anii tranziţiei, dar va crea probleme grave în viitor.

(109) Un proces accelerat de diferenţiere a zonelor rurale are loc şi în acele ţări în care nu a avut loc în trecut colectivizarea la scară mare. Subvenţiile mai mici pentru agricultură şi competiţia cu produsele agricole de import au accentuat situaţia critică a fermierilor şi au forţat o mare parte a acestora să-şi abandoneze sau să-şi restructureze activitatea.

(110) ćările din estul zonei VISION se caracterizează prin ponderea mare a terenurilor arabile în suprafaţa totală. Dotarea producţiei agricole sunt în general favorabilă, dar în unele ţări o parte semnificativă a suprafeţei arabile este mai puţin adaptabilă la o producţie agricolă eficientă: solurile sunt de calitate inferioară, expuse unor riscuri serioase de degradare, alte caracteristici geografice (relief, regimul precipitaţiilor, temperaturi etc.) fiind de asemenea nefavorabile.

(111) Reducerea deopotrivă a activilor în agricultură şi a suprafeţelor arabile este inevitabilă în majoritatea ţărilor VISION. Întrebarea este cum va avea loc această reducere: prin concentrarea producţiei agricole în zonele cele mai fertile, abandonând agricultura de pe suprafeţe întinse, sau mai treptat, introducând şi sprijinind metodele de cultivare mai favorabile pentru mediu pe toate tipurile de soluri. Este evident preferabilă cea din urmă variantă, însă majoritatea ţărilor estice VISION nu sunt în situaţia de a o aplica, exclusiv prin sprijinirea financiară a agriculturii. De aceea, viitorul zonelor rurale, ca şi al agriculturii, depinde de succesul restructurării şi de posibilităţile de a genera în rural surse de venit în sectoare neagricole. Situaţia economică a ţărilor, dezvoltările pieţelor mondiale, precum şi căile şi metodele de reinnoire a politicilor agricole comune ale UE, sunt factorii majori care vor influenţa dezvoltarea zonelor rurale.

(112) Resurse umane şi dotări neagricole neutilizate se găsesc în cele mai multe zone rurale. O politică rurală care să sprijine şi să promoveze întreprinderile mici şi mijlocii ar putea să le reunească. Aceste măsuri s-ar putea constitui într-un important element al transformării.

(113) O mare parte din aşezările rurale este de dimensiuni foarte mici. Există 97.000 de sate în estul zonei VISION, două treimi din acestea având sub 1.000, şi mai mult de jumătate, sub 500 de locuitori. Costurile asigurării unei echipări edilitare şi a unor dotări de interes public minimale pentru aceste aşezări creşte cu repeziciune. În multe aşezări mici populaţia este formată exclusiv din oameni vârsnici care au nevoie, în primul rând, de servicii sociale şi sanitare. În general, cu cât e mai mic un sat, cu atât e mai mare vârsta medie. Îmbătrânirea populaţiei rurale va fi una din problemele sociale majore în deceniile viitoare.

(114) Autorităţile locale din mediul rural şi-au recâştigat autonomia, competenţele lor legale şi financiare au fost întărite. O mare parte din ele, totuşi, nu sunt în situaţia financiară de a întreprinde lucrări publice majore şi construirea de infrastructuri şi de a înlocui activităţile fostelor cooperative.

(115) Mediul natural la sate este ameninţat de incoerenţa dezvoltării infrastructurii. Reţelele de alimentare cu apă se extind rapid în zonele rurale, iar în paralel creşte şi consumul de apă. Execuţia reţelelor de canalizare însă, nu ţine pasul cu acest ritm. Astfel, apele freatice din localităţile rurale au devenit grav poluate. Un fenomen similar se poate observa în domeniul depozitării deşeurilor.

(116) În deceniile agriculturii cooperatiste, activitatea fermierilor particulari fie era ţinută între limite foarte restrânse, fie nu era îngăduită deloc. În consecinţă, locuinţele din mediul rural deserveau strict funcţiunea rezidenţială şi au fost proiectate şi construite ca atare. Acum, după privatizare, aceste locuinţe şi loturi sunt nepotrivite pentru practicarea agriculturii chiar la scară medie, acest lucru fiind un impediment serios în dezvoltarea fermelor private.

(117) O mare parte a zonelor agricole din regiunea VISION este ameninţată de degradarea solurilor. Eroziunea de ape a straturilor de suprafaţă este deosebit de gravă în zona Alpilor Dinarici şi în Carpaţi. Eroziunile provocate de vânt au afectat terenurile în Moldova, în câmpiile Ungariei şi în Moravia. Compactările şi salinizările reprezintă ameninţări serioase în câmpiile din Ungaria şi România. Deşi există numeroase soluţii tehnologice pentru oprirea eroziunilor, conservarea solurilor a fost o problemă îndelung ignorată, astfel că unele modificări au devenit ireversibile.
(118) Datorită privatizării, agricultura a fost în parte eliberată de presiunea pe care marile monoculturi o exercitau asupra mediului. Pe de altă parte însă, agricultura privată la scară mică a devenit o nouă sursă de ameninţare pentru mediu. Intreţinerea sistemelor mari de irigaţii şi de desecări a devenit mai dificilă. Există pericolul defrişării pădurilor în proprietate privată şi a cultivării neadecvate a arealelor protejate peisagistic, restituite foştilor proprietari. Pe de altă parte, şi reîmpădurirea neadecvată poate avea consecinţe grave pe planul mediului (pierderea biodiversităţii, scăderea nivelului apelor freatice etc.).


(119) Propuneri de politici:
 Tările VISION trebuie să-şi elaboreze strategiile de dezvoltare rurală, incluzând aspectele economice, sociale şi de mediu. Strategia de dezvoltare rurală trebuie să fie parte integrantă a unei politici de dezvoltare spaţială comprehensivă.












Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2022 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite