Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    

 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




loading...


Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Revoluţia engleză
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 



Revoluţia engleză, eveniment major al epocii moderne dar şi al istoriei Angliei, desfăşurată în perioada 1640-1688. Debutul său a fost marcat de convocarea parlamentului de către regele Carol I Stuart, în 1640, fiind urmat de un război civil sângeros între susţinătorii regelui (cavalerii) şi tabăra parlamentară (capetele rotunde). În cele din urmă, tabăra parlamentară va ieşi victorioasă, monarhia va fi înlăturată (1649) şi se va instaura "republica" (Commonwealth), apoi protectoratul, avându-l în frunte pe Oliver Cromwell. La puţin timp după moartea sa, se va produce restauraţia Stuarţilor (1660-1688). Tentativele regilor Stuarţi de a reinstaura absolutismul monarhic, precum şi frica de catolicism a unora dintre supuşi, va determina burghezia, aliată cu noua nobilime, să înlăture definitiv de la tronul Angliei dinastia Stuart, şi să-l aducă pe Wilhelm de Orania, ca regent al Angliei, în noiembrie 1688. Instalarea pe tron a acestuia, fără nici un fel de incident, a intrat în istorie sub numele de ,,Revoluţia glorioasă". Revoluţia engleză a fost prima din marile revoluţii ale epocii moderne, urmată cronologic de Revoluţia americană respectiv Revoluţia franceză. Revoluţia engleză a impus în lume modelul monarhiei constituţionale (nota bene: Anglia nu are o constituţie, în înţelesul modern al cuvântului, ci un pachet de legi care practic fac cât o constituţie, de aceea o numim monarhie parlamentară), bazată pe principiul separării puterilor în stat.


Premisele revoluţiei

Premise social-economice
În Anglia, populaţia era de aproa



pe 4 milioane de locuitori la începutul secolului al XVII-lea iar capitalismul era vizibil atât la oraşe cât şi la sate.
În domeniul agrar apar primele forme de tip capitalist. Se dezvoltă manufacturile. În plan social apare noua nobilime şi se dezvoltă burghezia.


Premise politice şi ideologice

Există doua tradiţii a opoziţiei parlamentare faţă de monarhie. Magna Charta Libertatum (1215) stabilea un echilibru între rege şi reprezentanţii Stărilor din regat.
Monarhii din dinastia Tudorilor, Henric al VIII-lea şi Elisabeta I, introduseseră anglicanismul şi cultivaseră antipapismul, obţinând beneficii enorme din secularizarea averilor bisericeşti. După stingerea dinastiei Tudorilor (1603), tronul Angliei a fost ocupat de Iacob I (1603-1625), care inaugura dinastia Stuarţilor. Iacob I a cultivat anglicanismul şi s-a arătat deosebit de intransigent faţă de catolici şi puritani, unii dintre ei emigrând în America. Tot el, a căutat să fundamenteze monarhia absolută de drept divin, însă a întâmpinat opoziţia Parlamentului.
Fiul său, Carol I (1625-1649), era atras de catolicism şi a dus o politică filo-franceză, stârnind opoziţia Parlamentului.Parlamentul englez se împotrivea dorinţei regelui Carol I Stuart de a vota noi impozite pentru războaiele propuse.
O importantă particularitate a revoluţiei engleze a fost faptul că ideologia ei a îmbrăcat o formă religioasă. Mişcarea îndreptată împotriva Bisericii Anglicane este cunoscută sub denumirea de puritanism. Puritanii urmăreau "purificarea" bisericii de toate rămăşiţele catolicismului, îndeosebi suprimarea episcopatului şi introducerea în forma cea mai exactă a calvinismului. De asemenea cereau cult religios şi o viaţă simplă, fără strălucire, respectarea libertăţilor civile. Puritanii s-au împărţit treptat în două grupuri: presbiterienii şi independenţii. Primii, grupând elemente mai conservatoare, se pronunţau pentru păstrarea unităţii organizatorice a Bisericii Anglicane, după principii calvine; conducerea parohiilor şi fostelor episcopate urma să fie atribuită unor consilii mixte, compuse din pastori şi laici, numite presbiterium (de la grecescul presbyteros care înseamnă "mai bătrân"). Independenţii se manifestau împotriva oricărei forme de organizări a bisericii, singurul element de organizare recunoscut era comunitatea locală, care nu depindea de nici un organ superior.
Numeroasele războaie au adus Anglia într-o nouă criză financiară. Regele Carol I Stuart se vede astfel nevoit să convoace parlamentul, în 1628, pentru a vota noi impozite. Parlamentarii refuză noile impozite şi impun regelui să semneze Petiţia dreptului (1628) care garanta inviolabilitatea persoanei, recunoştea rolul Parlamentului pentru impunerea de impozite şi interzicea legea marţială în timp de pace. Regele semnează actul, dar în scurt timp dizolvă parlamentul.
În 1640, confruntat cu un conflict armat cu Scoţia, regele convoacă din nou parlamentul pentru a vota noi impozite. Opoziţia parlamentară este din nou puternică, dar parlamentul a fost din nou dizolvat (Parlamentul cel Scurt).
Desfăşurarea revoluţiei
Faza parlamentară
Suspendarea Parlamentului cel Scurt a fost urmată de înfrângerea de la Newbourn şi de pierderea oraşelor Newcastle şi Durham. Armata regală s-a retras în localitatea York. La 3 noiembrie 1640 parlamentul a fost din nou convocat (vezi şi Parlamentul cel Lung). Parlamentarii vor impune revizuirea proceselor politice, desfiinţarea unor impozite (ex. impozitul pe corăbii) şi multe altele. Victoria parlamentului a devenit deplină după semnarea de către Carol I Stuart a legii privind interzicerea dizolvării parlamentului fără consimţământul acestuia. Radicalizarea revoluţiei parlamentare s-a realizat în momentul în care regele a primit Mustrarea cea Mare. În ianuarie 1642 a izbucnit revolta londonezilor care a obligat pe rege să părăsească Londra iar revoluţia intră într-o nouă fază.
Războiul civil

Anglia s-a scindat în două tabere: tabăra regalistă sau a cavalerilor, reunea simpatizanţii regelui, marea nobilime şi clerul anglican şi tabăra parlamentară (capetele rotunde) cuprindea burghezia, noua nobilime, ţărănimea. Conflictul militar s-a declanşat în august 1642. Primele victorii au înclinat de partea armatei regale dar după ce în fruntea armatei parlamentare ajunge Oliver Cromwell, acesta creează armata noului model care, începând cu 1643, a obţinut victorii după victorii: Marston-Moor (1644), Naseby (1645) şi Preston (1648).
Învins în luptă, Carol a fugit în Scoţia, dar a fost predat Parlamentului. Carol I a fost judecat pentru trădare (20 ianuarie 1649) şi a fost condamnat la moarte pe eşafod. Prin condamnarea la moarte a regelui (decapitarea a avut loc la Whitehall la 30 ianuarie 1649), s-a înfăptuit primul regicid din istoria modernă a Europei, iar conceptul de sacralitate a puterii regale, care acţionează prin graţia divină, a fost pus sub semnul întrebării. Moartea regelui a determinat modificarea regimului politic.


Republica şi Protectoratul lui Cromwell
Aceste evenimente au consemnat sfârşitul Marelui Război Civil, război ce a avut caracterul unei revoluţii burgheze deoarece s-a reuşit abolirea monarhiei absolutiste, aplicarea principiului separaţiei puterilor în stat, aplicarea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Astfel, în 1649 se proclamă Republica, sub forma "Commonwealth"-ului, în care puterea legislativă aparţinea, în continuare, Parlamentului, iar cea executivă unui Consiliu de stat, format din 40 de membri, dar în care Oliver Cromwell avea rolul hotărâtor.
În plan extern, Parlamentul cel Lung şi Consiliul de Stat au elaborat o serie de măsuri care vizau cucerirea unor teritorii (Scoţia şi Irlanda). S-a organizat o camp
anie militară împotriva revoltei catolicilor irlandezi şi una împotriva încercării scoţienilor de a-l impune pe fiul lui Carol ca rege. Parlamentul dorind să consolideze poziţia burgheziei engleze, va adopta aşezăminte care vizau comerţul şi navigaţia. Astfel, în 1651, adoptă Actul de navigaţie, prin care se proclama monopolul de stat asupra tuturor importurilor, ceea ce punea capăt primatului olandez în comerţul maritim spre Anglia. În 1655, Cromwell obţine Jamaica de la Spania.
În plan intern, deosebirile doctrinare dintre Parlament şi armată cauzează tensiuni, apărând diferenţe de interese între moderaţi şi radicali. Oliver Cromwell îşi impune, treptat, autoritatea, culminând cu dizolvarea "Parlamentului cel Lung" (1653) şi promulgarea a diferite instrumente de guvernare prin care se instituia în Anglia o dictatură militară numită protectorat. Puterea executivă a fost încredinţată lordului protector Oliver Cromwell şi unui Consiliu format din 21 de membri. Puterea legislativă a aparţinut lordului protector şi parlamentului unicameral. Dreptul la vot rămâne cenzitar; catolicii şi regaliştii au fost excluşi din viaţa politică. În 1657 s-a promulgat o Constituţie prin care puterea lordului protector rămâne cea mai importantă.
În 1658 Oliver Cromwell moare urmându-i la conducere fiul său Robert Cromwell, ce s-a dovedit a fi incapabil să facă faţă opoziţiei, permiţând astfel trecerea la următoarea etapă : Restauraţia stuarţilor.




Restauraţia Stuarţilor
Restauraţia stuarţilor a apărut ca o soluţie acceptabilă atât pentru burghezie cât şi pentru mare parte a nobilimii. Restauraţia s-a produs datorită faptului că opoziţia era îndreptată împotriva absolutismului monarhic, nu asupra monarhiei, ca instituţie.
În perioada 1660 - 1688, cât a durat restauraţia, pe tronul Angliei s-au succedat Carol al II-lea Stuart (1660 - 1685) şi Iacob al II-lea Stuart (1685 - 1688 ).
Carol al II-lea a promis prin ,,Declaraţia de la Breda" (mai 1660) o amnistie generală şi garantarea libertăţii de conştiinţă. Regimul instaurat de Carol al II-lea evolua spre un echilibru politic în cadrul societăţii engleze. A acceptat prin Actul de mărturisire a credinţei (Test Act, 1673) excluderea catolicilor din toate funcţiile statului. Cel mai important document promulgat de rege a fost Habeas Corpus Act din 1679, care garanta libertatea individuală şi stabileşte normele de arestare şi judecarea deţinuţilor. Prin această lege, Parlamentul încerca să contracareze tendinţele de reinstaurare a absolutismului regal. Trecerea la catolicism a urmaşului la tron, Iacob al II-lea, şi naşterea fiului acestuia, a determinat o puternică reacţie populară.
Iacob al II-lea a promulgat Declaraţia de indulgenţă (1687) care acorda catolicilor, libertate religioasă şi politică. În consecinţă, Parlamentul a votat Actul de excludere care garanta succesiunea la coroană doar a necatolicilor. Regele Iacob al II-leaa încheiat o alianţă cu regele Ludovic al XIV-lea, alianţă ce îi permitea să întreţină o armată redutabilă. Văzând în această alianţă o ameninţare, Parlamentul face apel la Wilhelm de Orania, stathouder-ul Olandei, soţul fiicei lui Iacob al II-lea, Maria.
"Revoluţia Glorioasă"
Deoarece regele Iacob al II-lea Stuart a încercat să restaureze absolutismul monarhic, opoziţia a hotărât abdicarea regelui.
Instalarea în noiembrie 1688 ca regent al Angliei, fără nici un fel de incident, a lui Wilhelm al III-lea de Orania-Nassau a intrat în istorie sub numele de ,,Revoluţia glorioasă".
În 1689 este elaborată "Declaraţia drepturilor" (Bill of Rights ) care stabilea prerogativele regelui. Suveranul nu putea impune impozite, nu putea să organizeze vreo armată fără avizul Parlamentului; Parlamentul trebuia convocat la intervale regulate; regele nu putea să suspende punerea în execuţie a legilor şi nici să obstrucţioneze în vreun fel respectarea lor; procedurile judiciare se desfăşoară prin intermediul juraţilor; Cetăţenii au dreptul de a-şi alege reprezentanţii săi.
Triennal Act (1694) fixa durata unei legislaturi la 3 ani, instituind obligativitatea alegerilor periodice şi luând regelui posibilitatea de a convoca sau nu parlamentul după bunul său plac. Se punea bazele primei monarhii parlamentare din lume.
Actul de toleranţă (1689) acorda o relativă libertate a cultelor.
Actul de instalare (1701), prin care tronul putea fi oferit, în caz de lipsă de urmaşi direcţi, şi pe linie colaterală a dinastiei, cu condiţia de apartenenţă la confesiunea protestantă. Practic, legea elimina dinastia Stuart, de confesiune catolică, de la succesiunea la Coroană, deschizând astfel calea instaurării dinastiei protestante germane de Hanovra.
Actul de unire (1707), constituia Regatul Unit al Marii Britanii, din unirea efectivă a Angliei cu Scoţia. Ulterior, în 1801, prin uniunea cu Irlanda, se va numi Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei.
,,Revoluţia glorioasă" consacră monarhia parlamentară în care ,,regele domneşte, dar nu guvernează". Regele este şeful bisericii, al armatei, al justiţiei, al diplomaţiei. Puterea executivă aparţine Cabinetului, condus de primul-ministru, care este răspunzător în faţa Parlamentului. Puterea legislativă este încredinţată unui parlament bicameral alcătuit din Camera Lorzilor (membri ereditari sau numiţi de rege), şi Camera Comunelor (membri aleşi prin vot cenzitar). Se edifică un sistem al partidelor politice: Tory, care susţineau puterea regală, erau în principal reprezentanţi ai marii nobilimi; şi Whig, protestanţi şi antiabsolutişti, erau reprezentanţi ai burgheziei şi claselor mijlocii, fiind adepţi al liberalismului.








loading...




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2020 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite