t4k3kq
Poate veti fi tentati sa treceti cu vederea lectura acestui capitol crezand ca esentialul pe care doreati sa-l aflati din cartea de fata a fost prezentat in paginile anterioare.
Daca aceasta va este intentia, vreau sa va conving ca riscati sa pierdeti informatii extrem de interesante.
Nu numai ca veti descoperi, in sfarsit, motivul pentru care aveti unele probleme gastro-intestinale, dar veti sti -; mai ales -; cum sa le evitati in viitor.
Este adevarat ca digestia este un subiect de specialitate, ceea ce ar putea sa va indeparteze de el a priori. Dar ma voi limita la o prezentare simplificata, respectand, totusi, esentialul pe care trebuie sa-l stiti pentru a intelege perfect mecanismele digestive.
ASPECTUL TEHNIC AL PROBLEMEI DIGESTIEI
Digestia este procesul fiziologic care duce la metabolizarea alimentelor. Acesta are un aspect fizic sau mecanic si, mai ales -; pentru ca aceasta ne intereseaza aici -; un aspect chimic. In digestie se disting patru etape principale, legate de:
1. -; gura
2.-; stomac
3.-; intestinul subtire
4. -; intestinul gros (colonul)
1. Gura
• Rolul mecanic
-; masticatia
-; deglutitia
• Rolul chimic
-; secretia salivara
Saliva contine o enzima foarte importanta, numita ptialina, ce are proprietatea de a transforma amidonul in maltoza, adica intr-un zahar complex, a carui digestie se va prelungi pana in intestin.
De fapt, in cavitatea bucala, nu are loc nimic mai important decat formarea bolului alimentar.
Singurul care isi incepe transformarea aici, sub efectul ptialinei, este amidonul. De unde rezulta importanta unei masticatii suficiente si a unei dentitii sanatoase.
2. Stomacul
• Rolul mecanic
Ca si in cazul intestinului, acest rol este pur peristaltic. Adica stomacul este animat -; in momentul digestiei -; de contractii musculare al caror scop este evacuarea continutului sau in intestin.

• Rolul chimic
Stomacul va secreta, mai intai sucuri digestive (acid clorhidric, mucina) pentru a crea un mediu acid, permitand, astfel, pepsinei (enzima diastaza din stomac) sa-si indeplineasca misiunea.
Pepsina va ataca proteinele (carnea si pestele) si va incepe transformarea acestora.
Lipidele (grasimile) fac obiectul unui inceput de hidroliza care va continua in intestin.
3. Intestinul subtire
• Actiunea mecanica
-; peristaltica
• Actiunea chimica
Amidonul, devenit maltoza, se transforma -; multumita enzimelor din secretia pancreatica -; in glucoza (zahar simplu).
Lipidele sunt transformate in acizi grasi.
Proteinele sunt transformate in aminoacizi.
Daca totul s-a petrecut bine in intestinul subtire, substantele nutritive prelucrate vor putea fi direct asimilate de catre organism.
Glucoza (fosta glucida), aminoacizii (anterior proteine) si acizii grasi (anterior lipide) vor fi asimilati prin eliberare in sange.
4. Intestinul gros (colonul drept, ascendent, transversal, stang si descendent)
• Actiunea mecanica:
-; peristaltica
• Actiunea chimica
Bacteriile din intestinul gros au misiunea esentiala de a actiona prin intermediul fermentatiei, asupra resturilor de amidon si de celuloza, iar prin intermediul putrefactiei actioneaza asupra reziduurilor protidice. In acest stadiu, are loc absorbtia elementelor asimilabile si formarea materiilor fecale, cu o eventuala productie de gaze.
AMESTECURILE ALIMENTARE
Cand omul cavernelor pleca la vanatoare, el se hranea toata ziua cu fructele salbatice pe care le culegea pe parcurs. Intors la adapostul lui, consuma carnea vanatului pe care il ucisese. In perioadele dificile sau in cazul penuriei de carne, supravietuia mancand anumite radacini. Daca veti observa modul in care se hranesc animalele in stare de libertate; din sanul naturii, veti putea remarca faptul ca nici ele nu amesteca niciodata diferitele alimente pe care le consuma. Pasarile, de exemplu, mananca ramele si insectele intr-un moment al zilei, iar grauntele in altul. Omul este singura fiinta vie care consuma alimentele dupa ce le-a amestecat. Se pare ca acesta este unul dintre motivele esentiale pentru care sufera atat de des de tulburari intestinale.
Tulburarile intestinale datorate unei digestii perturbate in mod constant stau -; de altfel -; deseori la originea unui mare numar de boli, fara ca legatura clara dintre cauza si efect sa poata fi stabilita.
Nu voi prezenta aici o analiza detaliata a tuturor combinatiilor alimentare posibile si nici nu voi arata consecintele lor eventuale, pentru fiecare caz in parte, deoarece nu constituie obiectul cartii, asa ca las aceasta sarcina unor specialisti in fiziologie.
Ma voi limita, pur si simplu, sa va ajut, pentru ca sa va faceti o idee suficient de cuprinzatoare in privinta fenomenului si pentru ca sa intelegeti mai bine anumite efecte secundare pozitive pe care le veti constata dupa punerea in aplicare a metodei de gestiune alimentara propusa in cartea de fata.
Cu siguranta, va amintiti una dintre recomandarile mele (vezi Capitolul V): “in general, fructele nu trebuie combinate cu alt aliment”.
Cand sunt asociate cu o alta hrana, fructele perturba efectiv digestia intregului si, cu aceeasi ocazie, isi pierd proprietatile benefice (vitamine etc.) pentru care au fost ingerate.
Dar pentru ca cele de mai sus sa nu ramana o afirmatie gratuita din partea mea si pentru ca, de acum cunoasteti, in mod esential, procesul de digestie, va invit sa cititi in continuare.
Combinatia fructe-amidon
Fructul care contine fructoza (monozaharida sau zahar simplu), ramane foarte putin in stomac, deoarece este digerat, aproape in intregime, in intestinul subtire.
In schimb, amidonul (faina, fainoase etc.) incepe sa fie metabolizat inca din cavitatea bucala, unde, multumita actiunii ptialinei, enzima din saliva, se transforma m maltoza. Apoi, sta catva timp in stomac, pentru a fi dupa aceea “digerat” complet in intestinul subtire. Se stie ca datorita maltazei (enzima din secretia pancreatica), maltoza se transforma in glucoza care este asimilata direct de sange.
Daca fructul este mancat o data cu amidonul, se produce fenomenul urmator: aciditatea fructului va distruge ptialina care, din aceasta cauza, nu-si va mai indeplini rolul de catalizator pentru amidon. In loc de a trece direct in intestin, fructul va ramane impreuna cu amidonul in stomac. Caldura si umiditatea de aici vor face ca fructul -; care contine un zahar simplu -; sa inceapa sa fermenteze. Aceasta fermentatie va continua in intestin, antrenand-o si pe cea a amidonului, care, in ciuda actiunii amilazei (alta enzima din secretia pancreatica), nu se va transforma decat foarte putin in maltoza (si apoi in glucoza). Amidonul neprelucrat va incepe, la randul sau, sa fermenteze pana in colon.
Consecintele tuturor acestor fenomene:
-; balonare,
-; gaze,
-; iritatia intestinelor,
-; deteriorarea vitaminelor din fruct,
-; risc de constipatie etc.
Combinatia fructe-proteine (carne, peste)
Prima faza a digestiei proteinelor are loc in stomac, datorita rolului activ al enzimei numita pepsina, care se dezvolta in mediul acid creat de sucurile gastrice.
Ati fi indreptatiti sa credeti ca, daca pepsina nu se dezvolta decat in mediul acid, atunci ingestia fructelor acide ar trebui sa fie in armonic cu proteinele. Ei bine, nu este deloc asa! Pentru ca, de, indata ce aciditatea proprie fructului se dezvolta in cavitatea bucala, se petrece o perturbare a conditiilor de elaborare a pepsinei, a carei secretie este oprita.
In consecinta, daca fructele si proteinele sunt ingerate impreuna, fructul (ca si in primul exemplu) va fi imobilizat -; si mai mult timp decat cu amidonul -; in stomac, unde va fermenta. In absenta pepsinei, stomacul nu va incepe digerarea proteinelor si, ca urmare a acestei insuficiente metabolizari, ele vor intra -; o data ajunse in intestinul gros -; intr-o putrefactie anormala, ale carei reziduuri toxice vor trebui sa fie eliminate de catre organism.
Una dintre regulile de baza ale metodei de alimentatie expuse in cartea de fata (al carei obiectiv este pierderea kilogramelor excedentare si pastrarea pentru totdeauna a greutatii ideale) este aceasta: evitati sa mancati glucidele rele impreuna cu carnea (proteine + lipide).
Eu insumi am suferit, mai multe zeci de ani, de tulburari gastrointestinale. Pentru asta, am mers la cei mai mari specialisti din tara. De fiecare data, am iesit din cabinetul lor cu o lista impresionanta de medicamente care nu numai ca nu-mi aduceau nici o ameliorare, dar unele imi provocau efecte secundare mai rele decat boala de care sufeream.
Interlocutorii mei, la care imi fixam cu multe luni inainte o consultatie, erau foarte incurcati cand le explicam ca imi cadea |parul de la optsprezece ani, in timp ce in familia mea nu avusese nimeni chelie, si -; mai ales -; ca, imediat cum incepeam sa beau |sau sa mananc, transpiram din abundenta in cap.
In cele din urma, am renuntat sa mai gasesc o solutie, atat de enigmatica era problema mea pentru domnii de la Facultate. Cu putina vointa si multa filosofie ajungi sa te obisnuiesti cu toate. Dar apoi, ca prin farmec, simptomele acestea au disparut subit acum cativa ani. Stiti de ce?
De-abia mai tarziu, atunci cand am studiat in profunzime nutritia, spre marea mea uimire, am facut legatura dintre noile reguli de alimentatie pe care le adoptasem si disparitia totala a relelor de care suferisem.
Pe de alta parte, din cea mai frageda copilarie, sufeream de angina cronica. Cel mai mic curent, cea mai mica diferenta de temperatura erau invariabil urmate de o angina. Nu trecea nici o luna din an, fara ca gatul sa nu-mi dea de lucru.
Fiind cam alergic la penicilina, recurgeam, in mod obligatoriu, la medicamente mai putin eficace si, in special, la leacurile babesti.
Trebuie sa fi avut vreo zece-doisprezece ani cand, intr-o minunata zi de vara, in timp ce zaceam in fundul patului, un batran medic de tara mi-a spus, varandu-mi degetele lui groase in gura: “Cel mai bun leac al anginei este sa mananci branza camembert bine facuta si sa-ti clatesti gatul din abundenta cu Bordeaux vechi”.
Am ciulit bine urechile la vorbele lui. Colegii mei din studentie isi mai amintesc, cu siguranta, ca nu plecam la drum decat rareori fara branza si sticla mea de vin rosu. Era un medicament cu adevarat eficace. Si, cu toate ca Asigurarile sociale nu mi l-au rambursat placerea tratamentului a fost, la urma urmei, o compensatie acceptabila.
La foarte scurta vreme dupa ce incepusem sa aplic cu seriozitate principiile alimentare care fac obiectul acestei carti, cei din jur au observat ca nu mai avusesem de multa vreme angina. Dar era inca prea devreme ca sa fac o legatura intre cauze si efect.
Insa, la cativa ani dupa aceea, pentru mine devenise evident faptul ca angina cronica imi disparuse complet, ceea ce nu inseamna -; dupa cum ati inteles -; ca branza camembert si vechiul Bordeaux au fost lasate pentru totdeauna in dulapul cu medicamente.
Abuzul de grasimi
Cand mancarea patrunde in stomac, orificul sau de iesire, pilorul, se inchide pentru a-i lasa digestiei timp sa se desfasoare in liniste. Deschiderea pilorului va avea loc cu atat mai tarziu, cu cat masa a fost mai bogata in lipide. Astfel, uneori va fi nevoie de 5-7 ore pentru ca o mancare prea bogata in grasimi sa fie digerata, ceea ce poate genera o senzatie de greutate neplacuta.
Iata un motiv in plus pentru ca sa nu ne coplesim alimentatia cu grasimi inutile. De aceea, va trebui sa alegem cat mai des posibil modurile de preparare care nu necesita un aport de grasimi. Putem pregati alimentele fara a utiliza sistematic uleiul sau margarina. Cat despre unt, sa ne reamintim ca nu trebuie niciodata incins, deoarece se formeaza rapid acroleina, o substanta cancerigena.
A-ti alege glucidele nu inseamna sa le compensezi cu un consum excesiv de lipide; trebuie sa folositi alternativa pe care o constituie fibrele.
Este necesar sa fiti constienti ca multe alimente contin grasimi ascunse (pesmeti, prajituri, biscuiti etc.) care, asociate cu glucidele rele, nu cer altceva decat sa fie stocate.