- În cazul televiziunii, trăsăturile şi regularităţile pe care le prezintă acest mediu ni se comunică mult mai repede şi mai profund decât înseşi mesajele transmise, cu toate că, datorită expunerii îndelungate la acest mediu, nu mai suntem conştienţi de aceste trăsături, nu le mai sesizăm. Ceea ce ne transmite televiziunea şi ne influenţează cel mai puternic sunt situaţiile sau concepţiile care se subînţeleg, care alcătuiesc însăşi ţesătura lumii televizualului, şi nu lucrurile spuse direct, mesajele care ne atrag atenţia.
1. Lumea micului ecran constituie un mediu de existenţă pentru telespectatori, nu numai pentru că oamenii pătrund, prin vizionare, cu mintea în interiorul acesteia, dar şi pentru frecvenţa şi durata consi¬derabilă a acestei experienţe - câteva ore zilnic din primii ani de viaţă şi până la moarte.
2. Televiziunea ca mediu de comunicare, dincolo de mesajul prin¬cipal pe care ni-l comunică (mesajul pretext), ne mai transmite o mul¬ţime de alte mesaje, date atât de natura acestui mediu, cât şi de trăsă¬turile generale ale lumii TV.
3. Frecvenţa crescută a vizionării accentuează un alt fenomen: trăsăturile caracteristice ale lumii TV care apar cu o anumită regula¬ritate - violenţa, sexualitatea, magicul - indiferent de emisi¬une, devin ele însele un mediu de experienţă. Aceste trăsături, ca medii de valori şi de experienţă, nu numai că devin foarte puţin perceptibile, dar în mod inconştient sunt însuşite mult mai repede sau mai profund decât însuşi mesajul principal, care constituie pretextul comunicării . Urmă¬rind o poveste de dragoste într-un film oarecare nu realizăm faptul că, prin contextul situaţional în care este amplasată acţiunea, este justifi¬cat adulterul, divorţul sau ni se sugerează că independenţa, cariera, plăcerea sunt, până la urmă, garanţia fericirii.
Prin urmare, televiziunea este capabilă de a ne modela com¬porta¬mentul sau a ne forma anumite atitudini, nu atât prin mesa¬jele pretext pe care ni le transmite - subiectul declarat al progra¬mului la care ne uităm -, cât prin elementele specifice atmosferei pe fondul căreia se desfăşoară acţiunea. Telespectatorii se uită la o emisiune de divertis¬ment sau se implică în acţiunea unui film, neştiind că, în acest timp, nişte mesaje subînţelese situaţiilor create pe micul ecran, nişte valori anume le sunt transmise sau mai curând inoculate. Ei intenţionează să vadă ceva anume şi, de fapt, învaţă cu totul altceva.
Prinşi în acţiunea de pe micul ecran, în senzaţionalul sau drama¬ticul care ne surprinde permanent, ne captivează sau solicită atenţia, cu discernământul redus în mod semnificativ, nu ne dăm seama că însăşi construcţia în sine a realităţii care ni se prezintă, însuşi modul în care se pune problema sunt vicioase sau că atmosfera respectivă ni se insinuează în subconştient, influenţân¬du ne modul de a gândi. Astfel că, în timp, se ajunge la cristalizarea unor sisteme de valori, a unor principii de viaţă despre care nu putem spune când sau cum ni le-am format, de parcă dintotdeauna am fi gândit astfel.
Foarte puţini oameni conştientizează că, de fapt, o mare parte din ceea ce ei consideră propriile păreri şi viziuni despre lume şi viaţă, modul "original" de a fi şi a simţi nu sunt decât produsul a mai multor ani de vizionare TV, de cultivare a valorilor ce definesc acest mediu. G. Gerbner şi echipa lui au studiat acest fenomen pe o perioadă de 13 ani, timp în care au fost analizate 1 431 de pro¬grame de televiziune. Iată câteva dintre concluziile la care s-a ajuns:
"Potrivit analizelor făcute, reprezentarea simbolică în progra¬mele TV americane a lumii sociale reale este deformată." Lumea de din¬colo de ecran este complet diferită de cea reală în privinţa trăsăturilor şi valorilor pe care le scoate în evidenţă. Este o altă lume, cu alte priorităţi şi obiective, mişcată de cu totul alte meca¬nisme. Modalităţile şi raţiunile după care gândesc şi se ghidează oamenii pe micul ecran sunt diferite de cele ale vieţii de zi cu zi. Este o lume în care predomină oamenii tineri, aceia care dispun de un fizic atractiv (cel puţin ca potenţial erotic), o lume înfrumuse¬ţată, ideală, în care oamenii nu trebuie să muncească aproape deloc, în schimb, trebuie să se distreze cât mai mult. O lume a plăcer ilor, în care predomină preo¬cuparea pentru sex şi compor¬tamentul violent.
"Marii consumatori de televiziune manifestă mai accentuat ten¬dinţa de a da răspunsuri televizuale (la testul propus), adică de a avea o percepţie televizuală asupra lumii. Adolescenţii care vizio¬nează mai mult cred că lumea este mai violentă şi, prin urmare, sunt mai temători decât cei care consumă mai moderat emisiunile TV." Cu cât ne uităm mai mult la televizor, cu atât vedem şi judecăm lumea într-o moda¬litate tot mai apropiată de felul în care o fac cei de pe micul ecran, chiar dacă nu ne dăm seama de acest lucru.
"Ceea ce cultivă concepţii comune şi stabile despre realitate, spune G. Gerbner în cartea sa Growing Up With Television: The Cultivation Perspective, sunt regularităţile care pot fi detectate de-a lungul unei perioade semnificative de timp în programele TV, adică trăsături regulate, în ceea ce priveşte decorurile, rolurile, tipurile de relaţii şi de acţiuni prezentate cu o anumită frecvenţă. Prin inter¬me¬diul acestor trăsături regulate televiziunea ajunge să creeze concepţia pe care membrii audienţei şi-o construiesc despre reali¬tate, generând un mediu cultural, o lume simbolică, iluzorie."
În urma analizei desfăşurate pe 1 491 de programe TV, G. Gerbner a găsit "410 caracteristici majore" (teme, idei, simboluri) şi "1 425 de caracteristici minore", din care a extras acele trăsături regulate care se repetă cu o frecvenţă foarte mare, în cea mai mare parte a programelor TV, indiferent de subiectul abordat, şi care sunt, prin aceasta, cultivate în minţile telespectatorilor, fără ca ei să fie conştienţi de lucrul acesta.
G. Gerbner identifică nu numai ideile sau temele fundamentale ce caracterizează lumea TV, ci şi funcţiile pe care le îndeplinesc acele "poveşti care ne animă mediul cultural" . Este vorba despre meca¬nismele care stau la baza construirii mediului TV, de ceea ce ştiu mai puţin telespectatorii: lumea micului ecran nu apare pur şi simplu ca o reflectare prin obiectivul aparatului de filmat a celei reale sau prin combinarea într-o ordine întâmplătoare a unor mesaje şi realităţi diferite. Crearea lumii TV respectă o logică, o sintaxă bine determinată, prin care se reuşeşte foarte bine confi¬gurarea acelui mediu capabil - prin însuşi spiritul şi valorile sale, dincolo de subiectele pe care le prezintă - să ne sugereze ce avem de făcut în viaţă. Funcţiile pe care le îndeplinesc poveştile televizualului sunt următoarele: "1. să arate cum funcţionează lucrurile; 2. să descrie cum stau lucrurile şi 3. să ne spună ce avem de făcut" . Înainte de a trece mai departe, trebuie să lămurim unul dintre mecanismele principale prin care mediul TV reuşeşte să cul¬tive anumite atitudini.