Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    

 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




loading...


Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
CARE ESTE LECŢIA PE CARE VIOLENŢA TV O DĂ NOILOR GENERAŢII SAU LUMII ĪNTREGI?
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

- Lumea este violentă, iar violenţa nu poate fi evitată.
- Violenţa constituie un mijloc obişnuit pentru a ne face dreptate sau pentru a ne descurca īn viaţă, atāta timp cāt, īn viziunea lumii TV, consecinţele violenţei pe termen lung sunt nesemnificative, iar făptaşul este puţin probabil să fie pedepsit.
Cercetătorii găsesc răspunsul īn analiza contextului social sau a modului īn care este prezentată violenţa pe micul ecran. O echipă de cercetători, responsabili media şi experţi īn sănătate mentală din mai multe universităţi americane au realizat unul dintre cele mai detaliate studii ale violenţei ecranizate īntreprinse vreodată. Acest studiu a con¬statat că peste 57% dintre emisiunile difuzate pe televiziunea americană conţineau cel puţin o formă de violenţă. Pe posturile obişnuite transmise prin cablu, pānă la 59% din emisiuni conţineau mesaje violente, iar la canalele importante - ca HBO - ponderea violenţei ajunge la 85%. Īn acelaşi timp īnsă, doar 13% dintre emisiunile realiste īnfăţişează alternativa la violenţă sau cum poate fi evitată şi doar 4% dintre emisiuni au o puternică tentă antiviolentă. Potrivit unor estimări, televiziunea, la ore de vārf, atinge o rată a violenţei şi a criminalităţii de 1 000 de ori mai ridicată decāt este aceasta īn realitate.
Īn studiul amintit anterior, se arată că 47% din actele violente prezentate nu arătau nici un fel de urmare negativă asupra victimei, 84% din emisiunile violente nu conţineau nici un mesaj cu privire la consecinţele negative ale violenţei pe termen lung, iar īn 7



3% din toate scenele violente făptaşul a rămas nepedepsit.
Faptul că īn 73% din toate scenele de violenţă TV făptaşul a rămas nepedepsit creşte şi posibilitatea ca telespectatorii, mai cu seamă cei care au crescut cu televizorul, să adopte comportamente violente īn momentul īn care īntāmpină vreo problemă, cānd nu li se face pe plac sau nu obţin ceea ce vor. Ei au īnţeles, īn timp, uitāndu-se la televizor, că personajele de pe micul ecran se impun prin violenţă şi dobāndesc o anumită eficacitate īn rezolvarea problemelor. Telespectatorii īnvaţă astfel că violenţa poate fi folosită fără a fi pedepsiţi pentru aceasta, iar justificările sunt uşor de găsit cānd doreşti cu ardoare ceva sau cānd cineva īţi stă īn calea satisfacerii interesului şi a plăcerii. Aceasta mai cu seamă pe fondul unei culturi a individualismului, īn fond, a egoismului, unde grani¬ţele, dincolo de care interesul tău intră īn conflict cu al altora, sunt relative.
Diminuarea conştiinţei că violenţa poate produce durere şi suferinţă altor oameni sau că violenţa este un fenomen īnsoţit īntotdeauna de cele mai grave consecinţe este accentuată de absenţa de pe micul ecran a consecinţelor negative pe termen lung ale violenţei (acestea apar doar īn 16% dintre materialele ce conţin violenţă). Dacă pe termen scurt consecinţele violenţei nu sunt atāt de mari, iar pe termen lung sunt nesemnificative, dacă, adesea, violenţa este īncadrată īntr-un context comic şi impersonal, atunci treptat, din copilărie şi pānă la adolescenţă, telespectatorii se obişnuiesc atāt de mult cu acest comportament, īncāt ajung să-l adopte cu uşurinţă īn anumite conjuncturi.
Violenţa de pe micul ecran are un caracter impersonal. Victimele - cei răi - īşi merită pedeapsa, iar suferinţa sau durerea lor nu ne spune nimic. Cu alte cuvinte, oamenii sunt īndreptăţiţi să se comporte violent īmpotriva altora, atāta timp cāt orizontul personal de conştiinţă al victimelor este estompat de vina care li se atribuie.
Bombardaţi cu această violenţă care depersonalizează, tinerii, īn special, sau adulţii noilor generaţii nu mai percep cu atāta acuitate durerea altor oameni, aşa cum se īntāmpla cu cei de acum cāteva zeci de ani. Nu numai că experienţa violenţei TV nu le-a format o conştiinţă privind suferinţa produsă de violenţă, īn general, ci chiar le-a desensibilizat şi acea intuiţie fundamentală inerentă oricărui om, acea con¬ştiinţă care nu te lasă să faci răul, pentru suferinţa pe care o poţi produce celuilalt.
Aceşti copii, tineri sau adulţi care se trezesc īn zilele noastre că omoară, lovesc, rănesc cu sānge rece pe cineva sunt, īntr-un fel, infirmi sufleteşte. Ei nu au capacitatea de a intui şi de a anticipa durerea pe care aproapele lui o suferă īn urma unei agresiuni. Această tratare a victimelor violenţei īntr-un context impersonal, ca şi cum aceştia şi-ar merita pedeapsa şi astfel ar fi justificată violenţa īmpotriva lor, slăbeşte capacitatea individului de compătimire şi, īn consecinţă, dragostea faţă de ceilalţi oameni. Necompătimind, nu ai cum să simţi durerea celorlalţi ca pe propria durere şi astfel, īncet īncet, se sădeşte īn inima telespectatorilor o anumită insensibilitate sau chiar nesimţire sufletească faţă de soarta sau suferinţa semenilo


r. Televiziunea devine, prin urmare, o şcoală a individualis¬mului, a egoismului şi a agresivităţii īn care celălalt nu este privit ca un posibil prieten, ci ca un potenţial duşman.
Care sunt, prin urmare, efectele acestui bombardament cu mesaje violente, ale acestei violenţe care, prin vizionare, devine expe¬rienţa cotidiană a omului modern?
(1) Oamenii ajung să supraestimeze prezenţa violenţei īn lumea reală. Sporeşte sentimentul fricii, al insecurităţii īn faţa pericolului văzut ca iminent.
(2) Trăind permanent sentimentul unei agresiuni potenţiale, oamenii nu numai că devin mai stresaţi, mai irascibili, dar se şi pregătesc să răspundă cu violenţă, īn legitimă apărare, la un eventual atac. Prin aceasta, comportamentul violent se insinuează īn imaginaţia individului care se īndreptăţeşte să-l folosească pentru a preīntāmpina riscul.
(3) Indivizii percep această violenţă ca pe o componentă legi¬timă şi implicită a instituţiilor sociale. Lumea īn care trăim este una violentă. Violenţa devine deci mijloc şi necesitate.
(4) Apare o desensibilizare a oamenilor īn faţa violenţei, durerii şi suferinţei, violenţa devine, tot mai mult, un mijloc dezirabil pentru rezolvarea problemelor şi impunerea intereselor, pentru dobāndirea plăcerii sau a confortului dorit.
Īn urma studiilor efectuate, Comstock constată că există patru modalităţi īn care violenţa televizată īl influenţează pe telespectator: eficacitatea - efectele sunt mai puternice īn momentul īn care violenţa de pe ecran nu este pedepsită, ci, dimpotrivă, răsplătită; normativitatea - violenţa de pe ecran este justificată sau nu are nici o consecinţă; pertinenţa - īn condiţiile īn care violenţa de pe ecran are similarităţi cu contextul social al telespectatorului, acesta īşi va īnsuşi mai uşor comportamentul violent; sugestibilitatea - se referă la factorii care predispun la violenţă, cum sunt provocarea sau frustrarea. Comstock indică, de asemenea, cāteva situaţii pentru care avem dovezi experimentale privind efectele negative ale filmelor sau ale violenţei TV:
"1. Recompensarea sau lipsa pedepsei pentru cei care acţio¬nează agresiv ;
2. Īn situaţia īn care comportamentul agresiv este justificat prin construcţia contextului;
3. Cānd īn actele de violenţă de pe micul ecran există replici care sunt similare cu cele din viaţa reală;
4. Īn condiţiile īn care există similarităţi īntre agresor şi privitor;
5. Cānd este sugerată identificarea cu agresorul, cum ar fi imaginarea faptului că se află īn locul lui ;
6. Īn momentul īn care consecinţele violenţei sunt diminuate; cum ar fi lipsa durerii, a părerii de rău sau a remuşcării;
7. Atunci cānd violenţa e prezentată mai realist sau e văzută ca un eveniment real şi nu e supusă comentariilor critice ;
8. Dacă prezentările īl mulţumesc pe spectator şi nu sunt legate de alte evenimente;
9. Īn condiţiile īn care violenţa include abuzul fizic adăugat la agresiunea verbală;
10. Cānd violenţa lasă telespectatorul īntr-o stare de provocare sau iritare;
11. Cānd privitorii sunt dispuşi să acţioneze agresiv;
12. Īn cazul persoanelor care sunt īntr-o stare de frustrare după ce au văzut scene violente, fie dintr-o sursă externă sau chiar din vizionarea propriu-zisă.



loading...




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2020 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite