Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    

 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




loading...


Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
CÂND TELEVIZIUNEA NU MAI ESTE FACULTATIVĂ
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Având în vedere cele prezentate, oricare dintre cititorii acestei cărţi poate să constate dacă este sau nu dependent de televizor. Experimentul este simplu. Dacă reuşim să întrerupem complet vizionarea TV pe o perioadă de câteva săptămâni (în condiţiile păstrării aceluiaşi program de viaţă, exceptând vizionarea), fără apari¬ţia unor probleme de ordin comportamental, psihic sau neurologic, atunci se poate afirma că în cazul nostru nu se manifestă dependenţa. Dacă însă după numai câteva zile devenim puţin nervoşi, irascibili, anxioşi, dacă avem senzaţia de plictiseală, de lipsă de sens, mici dureri de cap sau certuri în familie, atunci acest fenomen este prezent şi cu atât mai puternic, cu cât simptomele amintite sunt mai intense.
Televiziunea oferă cu generozitate tot ceea ce telespectatorii simt că au nevoie, însă după încheierea vizionării, cere înapoi înmulţit cu o dobândă pe care oamenii cu greu o pot plăti. Astfel, îndatoraţi, aceştia sunt nevoiţi să recurgă din nou la serviciile televiziunii, să redevină telespectatori.
Oamenii singuri, uitându-se la televizor, se simt mai puţin însin¬guraţi. După vizionare însă, singurătatea se adânceşte şi mai mult, devine o povară insuportabilă, oricum, mai puţin tolerabilă decât era înainte de deschiderea televizorului. Cei care vin de la serviciu stresaţi, cu mintea împrăştiată - griji, gânduri, probleme - odată aşezaţi în faţa televizorului, uită de toate, mintea fiindu-le furată de urmărirea acţiunii de pe micul ecran, se relaxează, se simt bine, activi, mul&#



355;umiţi, fiind conectaţi empatic la starea de spirit a personajelor urmărite. În urma vizionării însă stresul se accen¬tuează, grijile şi gândurile revin înmulţite, mintea fiind cu mult mai împrăştiată decât înainte de vizionare. Oamenii devin mult mai irascibili, mai nemulţumiţi de propria viaţă şi de ceilalţi, cu mai multe dorinţe nesatisfăcute. În loc să fie activată dorinţa de a lupta, puterea de muncă, bucuria de a trăi, ele sunt dezamorsate sau epuizate şi mai mult ca urmare a vizionării TV.
Aşadar, cu cât oamenii se uită mai mult la televizor, cu atât se simt în lipsa acestuia mai stresaţi, mai singuri, cu mintea mai îm¬pr㺬tiată, mai irascibili şi anxioşi, mai epuizaţi, deconcentraţi şi pasivi, goliţi sufleteşte. Toate aceste simptome sunt însă specifice consumului de droguri, apărând din momentul în care drogul se elimi¬nă din organism. Pentru că aceste stări nu pot fi uşor suportate, iar consumatorii se simt atât de epuizaţi şi pasivi, încât nu mai găsesc energia de a căuta ieşirea într-o altă activitate, în a se remonta sau reînsufleţi într-un alt fel, adoptă soluţia cea mai facilă, rapidă şi necostisitoare: televizorul.
Fenomenul de dependenţă este deja instalat, acutizarea crizei existenţiale, nerezolvarea problemelor şi neîmpăcarea cu sine îl fac pe omul modern să nu mai suporte deloc singurătatea cu propriile gânduri. Televizorul, muzica, strada sau tot ceea ce poate distrage atenţia de la aceste gânduri vor fi căutate în mod obsesiv. Vizionarea TV ca act cotidian, constată Handford şi Williams într-un studiu întreprins în 1986, "slăbeşte disponibilitatea de a tolera singură¬tatea cu propriile gânduri şi idei" .
Televiziunea, ca şi drogul, devine parte constitutivă din viaţa a milioane de oameni. Aşa cum narcomanii nu mai pot trăi fără prezenţa drogului în organism, fără efectele psihologice ale acestuia - relaxare, euforie, uitare de sine, sentimentul puterii -, tot aşa, multor telespectatori le vine din ce în ce mai greu, aproape imposibil, să-şi petreacă timpul acasă, fără a se conecta într-o adevărată simbioză mentală la lumea micului ecran. Aşa cum consumatorul de droguri nu poate suporta golul sufletesc, neliniştea psihică sau sentimentul că este un nimeni, lipsit fiind de drog, tot aşa, oamenii de pretutindeni ajung ca în lipsa televizorului să experimenteze aceste stări, mai cu seamă atunci când sunt singuri.
În condiţiile unei culturi bolnave care creează nemulţumiri, frustrări, stres şi griji, care epuizează şi goleşte sufletul, lipsindu-l pe om de împlinirea prin credinţă, prin familie, prin prietenie sau prin muncă, televiziunea devine soluţia tuturor problemelor, antidot universal al problemelor psihice şi existenţiale. În esenţă, cu toate că nu pătrunde în organismul omului, precum o fac narcoticele, televizorul devine indispensabil, slăbeşte puterile sufleteşti şi cronicizează toate problemele pe care numai în mod iluzoriu le rezolvă. Soluţia cea mai facilă pe care o oferă omului modern televiziunea, vindecarea de viaţa bolnavă pe care i-o impune societatea este însăşi vizionarea.

Concluzii finale
Televizionarea este o activitate total improprie funcţionării şi dezvoltării creierului. Se pare că mintea umană se adaptează doar parţial acestui tip de comunicare, şi aceasta cu riscuri mari pentru sănătatea cortexului. Creierul uman nu a fost dotat cu un sistem care să facă posibilă percepţia şi prelucrarea suficient de rapidă a imaginilor în mişcare precum o face, de exemplu, computerul, o maşină perfect adaptată acestei funcţii. Depăşit în capacităţile sale, cortexul renunţă parţial sau total la o seamă de funcţii şi procese dintre cele care caracterizează în mod obişnuit activitatea sa. Astfel, neuropsihologii constată că, pe parcursul vizionării TV, activitatea emisferei stângi se diminuează extrem de mult, comunicarea intere¬misferică slăbeşte semnificativ, iar procesele mentale superioare sunt inhibate cu putere, creierul trecând într-un ritm predominant alfa - activitate electrică ce indică intrarea într-o stare de semi-adormire de tip hipnotic.
Activităţile pe care mintea le va procesa în continuare rămân cele mediate de emisfera dreaptă - mai cu seamă sistemul limbic - şi ţin, în general, de recunoaşterea imaginilor, depozitarea lor în subconştient şi activarea intensă a emoţiilor sau a afectelor. Dacă vizionarea se desfăşoară intensiv încă din primii ani de viaţă, în perioada 2-5 ani şi, mai târziu, la 5-14 ani când, practic, se dezvoltă creierul, atunci această activitate poate cauza o anumită atrofiere corticală, o dezvoltare insuficientă a unor arii neuronale şi aceasta atât prin privarea de stimulii necesari vârstei, cât şi prin presiunea inhibitorie pe care vizionatul o exercită, spre exemplu, asupra fun¬cţionării emisferei stângi. Copiii, tinerii sau adulţii la care s-a manifestat acest fenomen riscă să nu-şi mai poată dezvolta niciodată (poate doar în cazuri speciale şi cu eforturi extrem de mari) cores¬punzător cortexul, adică vor fi lipsiţi de anumite abilităţi mentale dintre cele de care un creier sănătos dispune în mod normal.
Dacă vizionarea se desfăşoară începând cu o vârstă la care nu se mai pune în pericol însăşi configurarea structurală a reţelelor neuronale, atunci vizionarea exagerată va crea "doar" probleme de natură funcţională, probleme care vizează aceleaşi abilităţi ca şi în cazul anterior, dar care pot fi remediate prin revenirea la o viaţă normală, prin micşorarea timpului vizionării sau renunţarea la ea.
În mod rezumativ, problemele apărute în urma vizionării TV se regăsesc în tabloul simptomatologic al sindroamelor LD (probleme de învăţare) şi ADHD (probleme de atenţie şi hiperactivitate):
1. La mulţi dintre copiii de astăzi poate fi constatată cu uşu¬rinţă neputinţa de a asculta sau urmări cu atenţie o expunere oarecare, chiar şi o simplă discuţie. Aceasta, deoarece la aceşti copii nu s-au dezvoltat suficient abilităţile auditive ce vizează distingerea sunetelor şi analizarea mesajelor verbale. Prin vizionarea TV, micii telespectatori, concen¬trându-şi atenţia, în special, asupra efectelor vizuale, nu şi-au antrenat suficient mintea ca să înţeleagă şi să reţină în mod discursiv, s-au deprins să ignore mesajele vorbite.
2. Deficienţele privind memoria de scurtă durată alcătuiesc unul dintre principalele motive ale diminuării atenţiei. Tinerii la care apare sindromul LD nu pot reţine în minte un interval de timp suficient de lung cuvinte sau fraze abia auzite, astfel încât să poată construi înţe¬lesul mesajului care li se comunică. Ei nu pot urmări ideea care li se transmite dacă frazele sunt prea lungi, căci au uitat ceea ce li s-a spus cu câteva momente mai înainte.
3. Tinerii generaţiei TV nu pot înţelege, nu-şi pot aminti şi nu pot aplica ceea ce au citit. Televiziunea scade semnificativ dispoziţia şi capacitatea de a mai citi, deoarece activitatea corticală solicitată de vizionarea TV este mediată de alţi centri neuronali decât cititul şi, în acelaşi timp, inhibă configurarea reţelelor neuronale ce ar trebui să medieze lectura. Structura corticală a celor care au crescut cu televizorul defavorizează în mod decisiv capacitatea de a citi. Prin lectură însă, tânărul societăţii urbanizate pierde unul din cele mai importante mijloace pe care le avea pentru dezvoltarea structu¬rală a creierului.
4. Imaginaţia tinerilor care se uită mult la televizor este foarte puţin creativă, foarte săracă, în ciuda faptului că mintea lor este prinsă în diferite scenarii mentale sau reverii mai mult decât în cazul unui om normal. Aceste reverii însă nu stimulează imaginaţia, ci o epuizează. Scenariile se produc aproape de la sine în minte datorită unei imaginaţii puternic excitate, prin intermediul vizio¬nării, şi datorită mulţimii imaginilor care au fost aruncate în cutia neagră a subconştientului, de unde se întorc pentru a ocupa mintea persoanei respective.
5. Inhibarea activităţii emisferei stângi pe perioada vizionării sau nedezvoltarea normală a reţelelor neuronale ale acesteia, în urma miilor de ore petrecute în faţa televizorului, are repercusiuni puternice asupra gândirii logice şi analitice, asupra raţionamentului matematic sau ştiinţific în general.
6. De asemenea, afectarea dezvoltării emisferei stângi se răs¬frânge distructiv asupra limbajului, a construcţiilor sintactice, a gra¬maticii, a folosirii limbii în procesul de gândire şi, mai ales, a folosirii limbii ca mijloc fundamental pentru dezvoltarea cortexului. La noua generaţie, poate fi remarcată o slăbire a capacităţii de a asculta, de a înţelege şi de a-şi aminti un material prezentat oral, abilitate scăzută în reflectarea într-o formă coerentă, în vorbire şi în scris, a faptelor şi ideilor, tendinţa de a comunica prin gesturi o dată cu cuvintele sau în locul acestora, scăderea cunoştinţelor de vocabular sub nivelul clasei a IV-a, proliferarea ticurilor verbale, dificultatea de a înţelege frazele mai lungi, propoziţiile intercalate şi structurile gramaticale mai complexe. Dificultăţile devin mult mai evidente după clasa a treia când sunt necesare abilităţi lingvistice de un nivel superior şi care nu au fost dezvoltate din cauza vizionării excesive. În liceu, dificultăţile de limbă continuă să se manifeste în chestiunile subtile precum: planificarea, succesiunea şi organizarea ideilor, clasificarea, diferenţierea nuanţată a conceptelor, înţelege¬rea raporturilor dintre cauză şi efect, a relaţiilor dintre idei în timpul citirii etc. Sărăcia limbajului este subliniată de folosirea în exces a stereotipiilor verbale şi a cuvintelor de jargon. Aceşti tineri nu pot să şi exprime cu claritate gândurile, să-şi formuleze şi să lege ideile, să urmărească sensul logic al acestora.
7. Cercetătorii arată în mod clar că elevii cei mai buni sunt aceia care tind să se uite mai puţin la televizor. Mai mult decât atât, cu cât creşte timpul dedicat vizionării, cu atât rezultatele şi perfor¬manţele şcolare sunt m
ai slabe. Deşi tinerii de astăzi deţin mai multe informaţii ca în trecut, ei se dovedesc totuşi incapabili de a face conexiuni, de a organiza cunoştinţele pe care le posedă şi de a trage concluziile. Copiii obişnuiţi cu televizorul ajung să se mulţu¬mească doar cu percepţia vizuală, emoţională sau simţuală a lucrurilor fără a mai face efortul înţelegerii lor.
Televiziunea, în loc să-i provoace, să-i obişnuiască pe copii să gândească, să persevereze, să lupte pentru a dobândi ceva, îi învaţă să aştepte ca înţelesurile şi lumea să li se descopere singure, să se desfăşoare în faţa ochilor lor sub formă de imagini. Învăţarea, departe de a fi facilitată de televizor, este chiar defavorizată de acesta. Odată cu inhibarea activităţii emisferei stângi, adică a gândirii analitice, sintetice, logice, a proceselor de conştientizare şi analiză a informaţiei, întregul proces de învăţare este pus în pericol. Din cauza bombardamentului cu imagini şi informaţii, copiii renunţă să mai înţeleagă ceea ce văd, deprindere care se transferă în viaţa de zi cu zi. Înţelegerea, gândirea ajung să fie lucruri prea dificile, enervante şi plictisitoare, mai simplu fiind să te mulţumeşti cu imaginile şi cu senzaţiile pe care acestea le provoacă sau cu distracţia pe care o presupune vizionarea.
8. Cu toate că televizorul nu sprijină învăţarea conştientă, el se dovedeşte a fi un instrument ideal pentru doparea (intoxicarea) subconştientului. Prin modelarea acestuia, televizorul reuşeşte să condiţi¬oneze anumite dorinţe sau comportamente, să influenţeze, de fapt, din umbră minţile oamenilor.
9. Creşterea timpului de procesare a informaţiei în urma întreruperii parţiale a comunicării prin corpul calos, pe parcursul vizio¬nării - în fond afectarea dezvoltării acestei punţi intercerebrale - se vădeşte a avea drept consecinţe slăbirea capacităţilor intelectuale şi scăderea inteligenţei. Tinerii generaţiei TV nu au capacitatea de a rezolva probleme sau dispoziţia de a o face, deoarece întâmpină dificultăţi în a procesa suficient de repede informaţia din cauza unei comunicări intercorticale insuficient de bine dezvoltate. Reac¬ţiile mentale sunt prea lente, răspund cu greutate la întrebări care le solicită gândirea şi renunţă repede la a se concentra asupra rezolvării unor situaţii date, nefiind capabili să-şi ţină mintea suficient de mult timp sub o sarcină anume. Pentru a avea acelaşi randament, efortul de concentrare trebuie să fie cu mult mai mare decât la un copil normal (care nu s-a uitat excesiv la televizor). Astfel, ei vor avea tendinţa de a evita activităţile ce presupun un demers intelectual şi se vor refugia într-o măsură tot mai mare în acti¬vităţile distractive care nu necesită prea multă minte şi concentrare, şi care nu-i pun în criză.
10. Cele mai importante probleme produse de vizionare vizea¬ză activitatea ariilor prefrontale - centrul executiv al cortexului uman -, cele care mediază procesele mentale superioare. Studierea sindromului ADHD i-a făcut pe cercetători să constate apariţia unor disfuncţii la nivelul prefrontalului. Copiilor sau tinerilor crescuţi cu televizorul le vine foarte greu, chiar imposibil celor mai grav afectaţi, să se concentreze cu atenţie un timp mai îndelungat asupra unei anumite activităţi. Ei nu pot asculta sau urmări explica¬ţiile, nu pot duce la bun sfârşit lucrurile începute, alternând rapid o activitate cu alta; întâmpină dificultăţi în a-şi organiza şi planifica acţiunile. Acţionează înainte de a gândi, nu au răbdare, sunt hiperactivi şi extrem de irascibili.
Permanent agitaţi, copiii hiperactivi întâmpină mari probleme în procesul de învăţare, deoarece ei nu pot sta liniştiţi, pentru a se concentra asupra studiului sau pentru a-l putea asculta pe profesor în clasă. La şcoală, au tendinţa de a se ridica, a ieşi din bancă şi a umbla prin clasă, a-i deranja pe colegi.
Copiii crescuţi în faţa televizorului nu se pot motiva cu uşurinţă pentru desfăşurarea unei lucrări anume dacă nu sunt răsplătiţi imediat şi în mod semnificativ. Munca, efortul, activitatea în general devin pentru aceşti tineri împovărătoare, stresante sau respin¬gătoare. Copilul sau tânărul tinde permanent să se refugieze în distracţie sau visare, renun¬ţând cu uşurinţă la orice activitate care necesită concentrare şi efort motivat. Nici un ţel sau obiectiv nu poate mobiliza sistemul lor motivaţional. Nu mai găsesc sens în nimic şi parcă nu ştiu ce să facă cu timpul. Principala lor ocupaţie devine cheltuirea timpului în distracţie sau visare. Nu vor nimic de la viaţă, exceptând, evident, banii şi cheltuirea lor pe lucruri sau în divertisment.
Aceşti copii reuşesc cu greu să-şi controleze comportamentele şi emoţiile, astfel că impulsurile interioare sau influenţele mediului îi fac nu numai să se deconcentreze uşor, ci chiar îi pot antrena în acţiuni sau în stări emoţionale străine de interesele lor personale. Marea parte a proceselor mentale superioare sunt afectate.
În vederea procesului de recuperare, principala piedică o constituie conştientizarea fenomenului. Scufundaţi în mediul televizualului, un mediu cultural ce configurează o structură corticală specifică, un mediu care este, în acelaşi timp, un exponent perfect al tendinţelor mediului cultural contemporan, tinerilor le va fi foarte greu să-şi dea seama de faptul că totuşi ceva nu merge bine cu ei. "Peştele nu ştie că există apă decât după ce a eşuat la ţărm ". Chiar dacă bolile nervoase, psihice etc. vor prolifera, ei nu-şi vor da seama de unde vine răul.
Dacă au depăşit această piedică şi au înţeles că mediul cultural modern sugerează iluzia normalităţii, fiind în esenţă contrar acesteia, atunci rămâne să găsească puterea, voinţa de a lupta pentru schimbarea pe care trebuie să o producă în propria viaţă. Aceasta implică renunţarea la comunicarea prin intermediul ecranului, cultivând-o pe cea interpersonală şi comunitară. Înseamnă a cultiva activităţile practice, fizice, a căuta liniştea şi a acorda mai mult timp reflecţiei etc. Toate acestea vor fi dezbătute mai în amănunt în ultima parte a cărţii.
Mulţi dintre cititorii acestui material vor fi probabil tentaţi să caute să vadă în ce măsură sindroamele ADHD şi LD pot fi întâlnite şi la copiii sau la tinerii din comunitatea în care trăiesc. Fenomenul nu e greu de identificat sau urmărit, datorită manifestărilor sale extrem de vizibile.
Ceea ce va stârni poate surprinderea sau deruta va fi constatarea faptului că afecţiunile cortexului prefrontal sau ale emisferei stângi, cuprinse în simptomatologia LD şi ADHD, îi marchează nu numai pe cei care se uită excesiv la televizor, ci, într-o oarecare măsură, pe cei mai mulţi dintre copiii, tinerii şi chiar adulţii zilelor noastre.
Probleme serioase în concentrarea minţii, a atenţiei, în motiva¬ţia de a face ceva, de a lupta cu stăruinţă pentru un obiectiv, probleme de învăţare, de memorare, de creativitate, hiperactivitate sau impulsivitate excesivă, dificultăţi în planificarea şi executarea programului etc. sunt câteva din elementele unui tablou simptomatologic întâlnit la tot mai mulţi oameni. Într-adevăr, pentru copiii care încă din primii ani de viaţă se uită la televizor trei, patru şi chiar mai multe ore zilnic, fenomenul este mult mai accentuat, ajungând până la patologii dintre cele mai evidente sau, în unele cazuri, chiar la afecţiuni neurologice sau psihice. Ce se întâmplă însă cu cei care vizionează doar până la două ore pe zi sau chiar mai puţin? De unde provine răul?
În căminele în care părinţii se ceartă sau îşi bat copiii, îi stre¬sează intens sau îi privează de anumite experienţe necesare vârstei, cauza nedezvoltării centrilor corticali poate fi găsită în privarea de stimulii corespunzători. Există însă şi familii unde copiii au sau fac tot ce-şi doresc şi unde părinţii se îngrijesc, într-o anumită măsură, de creşterea lor şi unde totuşi se manifestă, într-un grad mai mic sau mai mare, problemele de atenţie şi hiperactivitate sau cele care vizează o dis¬funcţie la nivelul proceselor mentale superioare. Care să fie cauza?
Studiile neuropsihologilor, evidenţiind importanţa centrală a mediului cultural în dezvoltarea cortexului, ne-au făcut să ne con¬centrăm mai mult atenţia asupra problemei mediilor (mass-media) şi a mediului cultural contemporan, în special. De asemenea, cunoscând faptul că sindroamele LD şi ADHD au apărut în epoca televizorului şi a culturii video, corelate în mod evident cu vizionarea TV, am legat preocuparea privind mediul cultural contemporan de mediul cultural generat de lumea TV.
Ce aduce nou mediul cultural contemporan, noul stil de viaţă faţă de societatea tradiţională? Răspunsul nu este greu de găsit în contextul cercetărilor privind problemele de atenţie şi învăţare. Concluzia la care se poate ajunge este că nu numai contactul prelungit şi frecvent cu tehnologia video este nociv pentru cortexul uman, ci, într-o măsură semnificativă, şi mesajul cultural nihilist care caracterizează stilul de viaţă modern şi în mod esenţial conţi¬nutul programelor de televiziune; germenul disolutiv pentru viaţa şi sănătatea mentală a tinerilor noilor generaţii îl constituie, în modul cel mai probabil, cultura sau experi¬enţa nihilistă.
Pentru a înţelege acest fenomen, ar trebui cunoscut mai întâi modul în care mediul influenţează viaţa omului şi care este legă¬tura între cultura modernă şi mesajele lumii TV, rolul acestuia în viaţa societăţii contemporane. De asemenea, se va arăta în ce fel nihilismul acţionează asupra configurării reţelelor neuronale şi asupra activităţii corticale în general. Următoarea parte a cărţii este dedicată exclusiv conţinutului programelor de televiziune şi efectului mesajului nihilist în viaţa omului modern.









loading...




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2020 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite