Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
COMPORTAMENT - PSIHISM - COMUNICARE
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Relaţiile dintre oameni sunt deosebit de complexe şi importante; ele reprezintă, de fapt, ţesătura, canavaua, pe care se aşează însăşi viaţa, structura reuşitelor, miracolelor sau dezastrelor umane. Trăsături şi însuşiri, fapte omeneşti (bune sau rele), priviri şi gesturi - toate pot crea un COD, un MODEL, un STIL de comunicare interumană.
Comunicarea, înţeleasă în sensul său larg, ca act tranzacţional, inevitabil în situaţii de interacţiune, devine esenţială, fundamentală atât pentru viaţa personală cât şi pentru cea socială a individului. Astfel, noţiuni precum "comunicare\", "limbă\", "limbaj\" sunt polisemice, ele comportând o pluralitate de sensuri. Acest fapt provine nu numai din complexitatea intrisecă a fiecărei noţiuni, ci şi din aceea că ele constituie obiectul de investigaţie al mai multor discipline ştiinţifice : lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica, cibernetica etc. Aceste discipline aduc propriile lor perspective de abordare, care nu sunt întotdeauna identice sau măcar complementare. Lămurirea sensului psihologic şi etimologic al acestei noţiuni se impune, ca o necesitate, mai ales dacă luăm în consideraţie ancorarea lor într-un sistem de interdisciplinaritate.
Astfel, în limba latină, verbul "comunico-are\" provine din adjectivul "munis-e\" a cărui semnificaţie era "care îşi face datoria, îndatoritor, serviabil\". Cuvântul a dat naştere, prin derivare, unei familii lexicale bogate din care menţionăm pe "immunis-e\" = scutit de sarcini, exceptat de la o îndatorire (de ex. : "imun\" înseamnă exceptat de la contractarea unei boli, care nu face boala).
După Antoine Meillet (citat de M.Dinu, Op.cit,1994), "communise\", înseamnă "care îşi împarte sarcinile cu altcineva\".




În latina clasică însemna, ca şi sensul urmaşul său actual "care aparţine mai multora sau tuturor\". "Comunicus\" a dat ulterior naştere verbului "communico\", pătrunzând în româneşte pe filieră franceză, odată cu valul de neologisme romantice din ultimul secol şi jumătate (Ibidem).
Comunicarea ca act, sistem, cod sau mijloc stă la baza organizării şi dezvoltării sociale, influenţând raporturile pe orizontală şi verticală între oameni - intervenind chiar în aspiraţiile lor intime, dar şi în cunoaşterea realităţii.
În acest sens se acceptă de către diverşi specialişti ideea după care, capacitatea de a-şi formula şi transmite gândurile în termeni verbali, este definitorie pentru om. Mai mult decât orice deprindere ori abilitate, posibilitatea comunicării prin limbaj articulat reprezintă o trăsătură universal şi specific umană.
Conceptele legate între ele în vederea desluşirii funcţiilor şi interpretărilor comunicării sunt : limbă, limbaj, mesaj, activitatea creierului etc.
În analiza unităţii dintre limbă şi gândire trebuie evidenţiate două aspecte. Pe de-o parte, limba are ca funcţie principală exprimarea gândirii, iar pe de alta, gândirea nu se poate realiza decât în forme lingvistice. Se impune abordarea conceptului "comunicare\" dintr-o largă perspectivă psihologică, cu puternice nuanţe sociale.
Dezvoltându-se solidar, gândirea a pornit de la un nivel primitiv, când, confuză şi greoaie, se asocia unei limbi nesistematice, pentru a ajunge la stadiul în care poate emite idei şi judecăţi generale, ajutată de o limbă tot mai abstractă şi, în acelaşi timp, mai sistematică.
Întrucât legătura sine qua non între limbă, gândire şi limbaj nu ne propunem să fie dezvoltată în acest material, sugerăm doar câteva jaloane în abordarea lor, dar toate noţiunile se vor raporta la cel mai general liant, care este : comunicarea.
Posibilitatea transpunerii totale a gândirii şi trăirilor noastre în limbaj se vede pusă sub semnul îndoielii, de contradicţia dintre varietatea infinită a acestora şi numărul limitat de elemente ale codului, cu ajutorul căruia mesajele sunt transmise interlocutorului (câteva zeci de foneme, câteva zeci de mii de cuvinte, dintre care doar circa 2000 sunt folosite curent).
M. Zlate (1994) arată că încă din 1969 Claude Flament[1] nota "pentru noi există comunicare, când există schimb de semnificaţii\". Se reţine noţiunea de schimb, dar se precizează conţinutul acesteia, semnificaţiile putând fi transmise atât prin mijloace verbale, cât şi non-verbale.
Norbert Sillamy (1965) insista asupra caracterului de feed-back al comunicării. Când informaţia este transmisă, se produce o acţiune asupra receptorului şi un efect retroactiv asupra persoanei emitente. Anzieu şi Martin (1969) atrag atenţia asupra elementelor componente ale comunicării ca şi asupra orientării ei. Astfel, comunicarea constituie "ansamblul proceselor psihice şi fizice prin care se efectuează operaţia de punere în relaţie a unei persoane sau mai multora, cu alta sau cu mai multe, în vederea atingerii unor obiective\"[2].
Pentru deceniile IV-VI ale secolului nostru, multitudinea de informaţii a determinat o posibilă sistematizare privind actul comunicării, între care importante ar fi următoarele :
. relaţia dintre indivizi sau dintre grupuri ;
. schimbul, transmiterea şi receptarea de semnificaţii;
. modificarea voită sau nu a comportamentului celor angajaţi în procesul comunicării.
Înţelegerea în acest mod a comunicării o întâlnim şi în unele lucrări mai recente. Baylon şi Mignot (1991) notează: "prin a comunica şi comunicare, noi înţelegem punerea în relaţie a spiritelor umane sau, dacă preferăm, a creierelor umane\"[3].
Actul comunicării se realizează prin intermediul imaginilor, noţiunilor, ideilor, având un conţinut informaţional facilitează manifestarea conduitelor umane afective, producând consonanţă sau disonanţă psihică, efecte de acceptare sau refuz, concordanţă sau neconcordanţă a trăirilor noastre. Cu ajutorul comunicării se pot transmite trebuinţe, aspiraţii, imbolduri spre acţiune, fapt care ne arată existenţa unui conţinut motivaţional. Ca acţiune generic umană, comunicarea iniţiază, declanşează sau chiar stopează activităţile, se evidenţiază rezistenţa la efort - componentă a conţinutului voliţional al psihicului uman. Global, se acceptă că toată existenţa noastră psihică este implicată în comunicarea specific umană.
Lingvişti, psihologi şi sociologi au fost tentaţi de sistematizarea demersului comunicării, dar şi de implicaţiile acestui act, proces sau sistem de coduri.
Diversele clasificări ale mijloacelor de comunicare se referă la:
a) mijloace lingvistice;
b) mijloace paralingvistice;
c) mijloace non-verbal-vocale;
d) mijloace non-vocale;
e) mijloace extralingvistice;
f) mijloace vocale
Combinarea conţinuturilor şi mijloacelor comunicării, de la manifestările vocale, tonul vocii, gesturi şi până la informaţiile privind trăsăturile bio-psiho-sociale ale celui care emite, conduce la perceperea unui anumit specific al ei.
Este nevoie să diferenţiem alte două noţiuni strâns legate între ele şi extrem de importante pentru comunicare: limba şi limbajul.
Limba reprezintă totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale şi gramaticale) ce dispune de o organizare ierarhică, potrivit unor reguli gramaticale, dobândite social-istoric. Faţă de individul uman, care reprezintă un summum de însuşiri şi particularităţi individuale, limba este un dat obiectiv, nedepinzând de existenţa în sine a individului, ci de existenţa colectivităţii umane, a unui popor sau a unei naţiuni. Limba este un câştig extraindividual, iar comunicarea poate fi înţeleasă ca liant al vieţii psihice, într-o societate umană.
Limbajul este definit, cel mai adesea, ca fiind activ
itatea psihică de comunicare între oameni, cu ajutorul limbii. După Sillamy (1965), limbajul este o activitate verbală, el reprezintă comunicare prin intermediul limbii; este una dintre formele activităţii comunicative umane.
Credem că minimum două diferenţieri existente între limbă şi limbaj ar putea fi subliniate:
În timp ce limba este un fenomen social, care apare la nivelul societăţii, limbajul este un fenomen individual.
Singularizarea limbajului se realizează atât în plan fiziologic prin particularităţile aparatului fonator, cât şi în plan psihologic, prin manifestări individuale. În limbaj se percep diferenţieri personale, chiar dacă materialul limbii este acelaşi; de asemenea, aşezarea cuvintelor în frază şi selectarea lor pentru emiterea unor judecăţi şi raţionamente fac din actul comunicării un "coeficient personal\".
Dacă acceptăm că limba este un fenomen extraindividual, atunci limbajul este mijlocit de vehicularea ei. Limbajul presupune transformarea elementelor limbii în elemente proprii, iar pentru aceasta este necesară conştientizarea laturii fonetice, grafice şi semantice a cuvintelor. Cu ajutorul limbajului, subiectul uman trece de la structuri semantice simple (cuvinte izolate) la structuri semantice complexe (propoziţii, fraze, texte).
Preocupat de vasta problematică înscrisă în ecuaţia comunicare-limbă-limbaj, Valer Mare (1985) consideră că între comunicare şi limbă există relaţii de coincidenţă parţială a sferelor lor, noţiunile de mai sus având şi elementele proprii. Limbajul depăşeşte limitele comunicării propriu-zise, desfăşurându-se într-un fel sau altul când nu are loc comunicarea interumană (limbajul continuă să fiinţeze chiar şi atunci când subiectul nu comunică exterior cu nimeni). Totodată, comunicarea depăşeşte limitele limbajului verbal, angajând o serie de comportamente specifice umane (imitaţia, contaminarea, repetiţia).
De comun acord cu autorul mai sus citat, subliniem faptul că distincţia între conceptele abordate, deşi reală, este totuşi relativă, acestea fiind indisolubil legate între ele. Limbajul odată elaborat, finisat, intervine prin verigile sale interne în desfăşurarea tuturor formelor de activitate umană, inclusiv în procesul comunicării non-verbale.
Rolurile comunicării apar cel mai bine în evidenţă când le raportăm la scopurile pe care aceasta le îndeplineşte. De Vito (1988) stabileşte ca scopuri esenţiale ale comunicării:
. descoperirea personală - care constă în raportarea la alţii şi obţinerea de elemente pentru propria noastră evaluare;
. descoperirea lumii externe - explicitează concret relaţiile exterioare ale obiectelor şi evenimentelor înţelese cu ajutorul comunicării;
. stabilirea relaţiilor cu sens - ne arată că prin comunicare căpătăm abilitatea de a stabili şi menţine relaţii cu alţii, deoarece în mod obişnuit ne place să ne simţim iubiţi şi apreciaţi de alţii;
. schimbarea atitudinii şi comportamentelor - presupune ideea de comunicare, mai ales cea realizată prin intermediul mass-media, căreia îi este proprie schimbarea atitudinii şi comportamentelor noastre şi ale altora;
. joc şi distracţii - comunicarea înţeleasă ca mijloc de destin-dere, de a face glume etc.
Autorul conchide, arătând că acestea nu sunt singurele scopuri ale comunicării, dar pe acestea le consideră cele mai importante.
Limbajul, fiind o conduită de tip superior, restructurează profund activitatea şi dezvoltarea tuturor celorlalte mecanisme psihice, mediati-zându-le, indiferent dacă ele sunt conştiente sau inconştiente.
Sub influenţa limbajului, percepţia capătă sens şi semnificaţie, se îmbogăţeşte, devine observaţie; reprezentările când sunt evocate cu ajutorul cuvintelor devin generalizate. La un nivel mai profund, în absenţa limbajului, nu putem vorbi de formarea noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor; nu este posibilă activitatea de tip "problem-solving\".
Cu ajutorul formulărilor verbale avem garanţia memorării de lungă durată. Omul verbalizând, reuşeşte să transforme imaginile, să definească motivele şi să îşi ierarhizeze scopurile. Voinţa definită ca un proces de autoreglaj verbal, contribuie la formarea personalităţii, iar în mod global, subiectul uman, cu ajutorul limbajului, comunică idei, stări, dorinţe, adică transmite semnale şi coduri.
Mai frecvent, clasificările comunicării, efectuate după numeroase criterii se referă la existenţa următoarelor tipuri de comunicare: comu-nicare interpersonală (desfăşurată între două persoane) şi comunicare de grup, divizată în intragrupal şi intergrupal.
Comunicarea poate genera cercetări, idei, contradicţii, dar şi sinteze. În mod obişnuit, clasificarea comunicării se referă la: comunicarea non-verbală şi comunicarea verbală.
Ř Comunicarea non-verbală după cum reiese chiar din denumirea ei, se realizează prin intermediul unor mijloace - altele decât vorbirea. Mai amplu şi mai bine investigate sunt: corpul uman, spaţiul sau teritoriul, imaginea. Acest fel de comunicare interumană la care vom reveni în partea a doua a lucrării recurge la o serie de modalităţi: aparenţa fizică, gesturile, mimica, expresia feţei.
În legătură cu aparenţa fizică o mare importanţă o are îmbrăcă-mintea persoanei care furnizează informaţii (adecvate sau false) despre individ. Îmbrăcămintea devine un mijloc instituţionalizat, realizând apropiere sau îndepărtare de alţi subiecţi umani când are un anumit
În distanţa socială, 125-210 cm, cu un maximum de 210-360 cm, vocea este plină şi distinctă, mai intensă decât ar fi în distanţa personală;
În distanţa publică, 360-750 cm, şi cu un maximum de peste 750 cm, discursul este formalizat, interlocutorul făcând gesturi stereotipe şi putând deveni un simplu spectator, uneori comunicarea fiind asimilată cu un spectacol.










Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2022 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite