Ca şi în cazul jocurilor electronice, computerul şi utilizatorul for¬mează un circuit închis. Utilizatorul priveşte, de asemenea, ecranul şi îşi mişcă puţin degetele - poate un pic mai mult decât în cazul jocurilor, dar totuşi mişcări foarte limitate, mecanice. Când este utilizat mouse-ul, puţină coordonare motorie adiţională, simţul tactil şi al mişcării sunt necesare, dar, de asemenea, sunt foarte puţin folosite faţă de alte activităţi cum ar fi de exemplu: prinderea unei mingi, cântatul la un instrument, desenarea cu o pensulă fină etc. Spre deosebire de jocurile electronice, nu este nevoie de obicei de mişcări bruşte şi rapide. Dar se poate observa că utilizatorul este, de asemenea, într-un anumit fel, prizonier al maşinii, de multe ori într-o stare pe care eu o numesc "starea obsesivă a utilizatorului". Această obsesie îl ţine pe utilizator în faţa computerului ore întregi, deseori acesta uită de viaţa personală, de obligaţiile şi nevoile sale.
Este important să accentuez problema gândirii. Pentru a utiliza un computer, este absolut necesar să îi furnizăm comenzi, în orice program. După cum s-a văzut, aceste comenzi activează funcţii matematice (pentru calcule sau mani¬pulări de simboluri), în interiorul maşinii. Când computerul primeşte comenzi sub formă de text - ca şi la selectarea unei pictograme - utilizatorul este forţat să se gândească în mod conştient la ele. Cu alte cuvinte, computerul îl forţează pe utilizator să formuleze gânduri într-un formalism asemănător celui din mate¬matică, care poate fi introdus în maşină şi interpretat de aceasta; eu le numesc "gânduri maşinale". Unul din efectele acestui scenariu este că utilizatorul este influenţat să lucreze fără disciplină. De fapt, din moment ce spaţiul de lucru este pur mental, tot ceea ce face nu are consecinţe directe asupra lumii reale. Aceasta nu se întâmplă când cineva conduce o maşină sau lucrează la strung.