Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    

 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




loading...


Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
EFECTELE VIOLENŢEI TV ASUPRA COPIILOR ŞI ADOLESCENŢILOR
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

- Studiile corelaţionale arată că, pentru copiii claselor I-V, există o legătură puternică īntre nivelul comportamentului agresiv al copilului şi numărul scenelor de violenţă privite la televizor.
- Studiile experimentale constată o accentuare a comportamentului agresiv ca urmare a expunerii la violenţa televizată:
a. cele mai mari deviaţii de comportament şi sporirea agresivităţii se īnregistrează la tinerii ale căror programe favorite aveau cel mai mare grad de violenţă.
b. studiile pe termen lung au arătat existenţa unei relaţii de dependenţă īntre preferinţa pentru violenţa televizată la vārsta de 8 ani şi agresivitatea la vārsta de 18 ani.
c. de asemenea, s-a putut constata o corelaţie cauzală (cauză-efect) īntre vizionarea scenelor de violenţă la vārsta de 8 ani şi comportamentul criminal la vārsta de 30 de ani.
d. īn general, īn cazul telespectatorilor tineri, care vizionează acte cu un grad ridicat de violenţă, există o mai mare probabilitate de apariţie a comportamentelor violente grave.
Efectele pe termen scurt ale violenţei TV asupra copiilor şi adolescenţilor au fost stabilite prin trei tipuri de studii: corelaţi¬onale, experimentale şi de teren .
"Dovezile din studiile corelaţionale sunt destul de īnsemnate, vizionarea şi preferinţa pentru televiziunea violentă sunt legate de atitudinile, valorile şi comportamentele agresive. Robinson şi Bachman (1972) au găsit o relaţie īntre numărul orelor īn care au fost urmărite programe TV cu conţinut violent şi declaraţiile făcute de adolescenţi privind propria implic



are īn comportamentul agresiv sau antisocial. Atkin, Greenberg, Korzenny şi Mc Dermott (1979) au folosit un alt mij¬loc de măsurare a comportamentului agresiv şi le-au propus fetelor şi băieţilor de la 9 pānă la 13 ani soluţionarea următoarei situaţii: «Se presupune că mergi cu bicicleta pe o stradă şi nişte copii vin şi īţi īmping bicicleta. Ce ai face?» Răspunsurile alese au inclus agresiunea fizică şi verbală, dar au existat şi răs¬punsuri care au arătat dorinţa de a reduce şi de a evita conflictul. Cercetătorii au ajuns la concluzia că răspunsurile conţinānd agresivitatea fizică sau verbală au fost alese de 45% dintre cei care vizionau scene extrem de violente şi de numai 21% dintre telespectatorii scenelor cu violenţă redusă. Īntr-un studiu aprofundat, Sheehan (1983) a urmărit două grupuri de copii din Australia, din clasele I şi a III-a, pe o perioadă de 3 ani. El a ajuns la concluzia că pentru grupul de copii de vārste mai mari, acum īn clasele a III-a şi a V-a, atāt numărul scenelor de violenţă privite, cāt şi intensitatea cu care au fost urmărite erau strāns legate de nivelul comportamentului agresiv al copilului.
Īntr-un studiu experimental tipic, condus de Bandura (Bandura, Ross, 1963), unui copil i-a fost prezentată, īntr-un film, o persoană care a lovit şi a pedepsit o păpuşă gonflabilă. Copilul a fost dus apoi īntr-un loc de joacă şi s-a īnregistrat incidenţa comportamentului agresiv. Rezultatul acestor studii a indicat următorul fapt: copiii care au văzut filmul au fost mai agresivi īn locul de joacă decāt copiii care nu au văzut respectivul film.
Un alt studiu (Liebert, Bacon, 1972) a investigat dorinţa copiilor de a-l deranja pe un alt copil după ce au urmărit programe TV cu conţinut violent. Băieţii şi fetele erau īn două grupe de vārstă: 5-6 şi 8-9 ani. După vizionare, copiii au fost duşi īntr-un loc īn care fiecare putea facilita sau deranja jocul unui copil aflat īntr-o cameră alăturată. Concluzia a fost că aceia care au urmărit programul cu conţinut violent au manifestat o tendinţă mai accentuată de a-l deranja pe celălalt copil. Se pune īntrebarea dacă acelaşi efect īl au şi desenele animate. Răspunsul pare să fie pozitiv. Cāteva studii au demonstrat că o expunere la un desen animat agresiv duce la o sporire a comportamentului agresiv. Mai mult, Hapkiewitz şi Roden (1971) au constatat că băieţii care au văzut desene animate violente nu păreau dornici să-şi īmpartă jucăriile cu ceilalţi, spre deosebire de cei care nu văzuseră desene animate agresive. Reiese clar din studiile experimentale că se poate produce un comportament agresiv tot mai pronunţat, ca urmare a unei expuneri fie prelungite, fie de scurtă durată la acte de violenţă televizată.
Unul dintre primele studii de teren a fost condus de Stein şi Friedrich (1972), pentru proiectul Surgeon General. Aceşti investigatori au prezentat 97 de preşcolari care vizionau fie programe antisociale, fie prosociale sau neutre, timp de 4 săptămāni. Programele antisociale constau īn 12 episoade de cāte o jumătate de oră din desenele animate cu Batman şi Superman. Programele prosociale erau compuse din 12 episoade din Vecinii domnului Roger (program care promova īmpărţirea cu ceilalţi a ceea ce ai şi cooperarea). Programele neutre constau īn imagini care nu erau nici violente, nici prosociale. Copiii erau urmăriţi pe o perioadă de 9 săptămāni, care consta īn 3 săptămāni de pre-vizionare, 4 săptămāni de expunere televizată şi două săptămāni de observare post-vizionare. Toate observările se desfăşurau īntr-un cadru natural, īn timp ce copiii erau implicaţi īn activităţi şcolare obişnuite. Observatorii īnregistrau diferite forme de comportament care puteau fi considerate prosociale (ajutor, īmpărţirea lucrurilor cu ceilalţi, jocul cooperativ) sau antisociale (pedepsirea, cearta, stricarea jucăriilor). Rezul¬tatele generale indicau că acei copii consideraţi la īnceput oarecum agresivi deveneau īn mod semnificativ mai agresivi ca urmare a vizionării unor desene animate cu Batman sau Superman. Mai mult, copiii care văzuseră programele prosociale - Vecinii domnului Roger - erau mai puţin agresivi, mai cooperanţi şi mai dornici să-şi īmpartă lucrurile cu alţi copii."
Un alt studiu corelaţional s-a desfăşurat īn Maryland, unde au fost investigaţi 2 300 de elevi de liceu. Aceştia au fost puşi să enumere programele lor favorite. Analizānd conţinutul acestor progra¬me, ca şi comportamentul tinerilor, cercetătorii au descoperit că, de fapt, cele mai mari deviaţii de comportament (agresivitate) se īnregistrează la tinerii ale căror programe favorite aveau cel mai mare grad de violenţă.
S-a constatat anterior fenomenul influenţei violenţei TV asupra comportamentului ş
;i valorilor tinerilor pe o perioadă scurtă. O seamă de cercetători īnsă, precum Centerwall, au studiat efectele acestei influenţe pe o perioadă de cāteva zeci de ani, adică pe perioada maturizării unei generaţii.
Efectele pe termen lung ale violenţei TV au fost determinate de Lefkowitz şi colegii lui (Lefkowitz, 1972), prin urmărirea comportamentului unui grup de copii pe o perioadă de 10 ani. Rezultatele la care s-a ajuns indicau că preferinţa pentru violenţa televizată la vārsta de 8 ani era īntr-o strānsă corelaţie cauzală cu agresivitatea la vārsta de 18 ani. Aşadar, preferinţa timpurie pentru programele de televiziune şi alte mijloace violente e un factor generator al comportamentului agresiv şi antisocial cānd copilul devine matur. O altă echipă de cercetători a continuat acest studiu pentru a determina efectele violenţei TV pe o perioadă mult mai lungă - 22 de ani. Concluzia a fost că există o legătură semnificativă īntre vizionarea scenelor de violenţă la vārsta de 8 ani şi comportamentul interpersonal criminal la vārsta de 30 de ani .
Īntr-o cercetare ce a avut īn vedere 1 565 de elevi care locuiau īn Londra, Belson, comparānd comportamentul băieţilor care se expuseseră mai mult la violenţa de pe micul ecran cu al celor care se expuseseră mai puţin, a ajuns la concluzia că telespectatorii actelor cu un grad ridicat de violenţă erau mult mai implicaţi īn comportamente violente grave. De asemenea, Belson găseşte că efectele puternice ale violenţei TV asupra comportamentului se īnregistrea¬ză la tinerii care s-au expus pe o perioadă lungă la următoarele materiale (īn ordinea descrescătoare a importanţei):
"1. Piese de teatru sau filme īn care relaţiile personale sunt o temă majoră şi care prezintă violenţă verbală sau fizică;
2. Programe īn care violenţa e introdusă fără nici un motiv, chiar dacă nu este necesară intrigii;
3. Programe care prezintă violenţa ficţională a unei situaţii realiste;
4. Programe īn care violenţa e prezentată ca fiind o cauză dreap¬tă."
Creşterea numărului crimelor comise de copii īn SUA, īntre 1984 şi 1992, de la 987 la 2 300, este un fenomen pe care cercetătorii īl găsesc īntr-o strānsă corelaţie cu violenţa de pe micul ecran. Există nenumărate cazuri īn care copiii ucid fără un mobil serios sau lipsiţi complet de motivaţie, pur şi simplu sub influenţa unor scenarii mentale preluate de pe micul ecran. Cu toate că presa aruncă, īn general, vina asupra sensibilităţii copiilor sau a insta¬bilităţii psihice a unora dintre ei, faptul că frecvenţa acestor cazuri creşte de la un an la altul arată că este vorba de ceva mai mult decāt atāt.
Legătura dintre criminalitate şi violenţa de pe micul ecran a fost dovedită şi prin alte studii. Grant Handrick, īn urma unei cercetări īntreprinse asupra a 208 de deţinuţi federali, a constatat că 90% dintre ei īnvăţau trucuri criminale şi-şi īmbunătăţeau tehnicile privind la televizor, iar 40% dintre ei au declarat că au copiat exact crimele pe care le văzuseră mai īnainte pe micul ecran .
Īn privinţa sinuciderii, există mai multe studii care demonstrea¬ză o legătură strānsă īntre vizionatul TV şi actele sinucigaşe. Pentru a fi investigate efectele vizionării actelor sinucigaşe prezente īn telenovelele de pe canalele americane, acestea au fost raportate la rata sinuciderilor din această ţară pe o perioadă de 6 ani. Concluzia? Ori de cāte ori un personaj principal dintr-o telenovelă se sinucidea, timp de trei zile exista o creştere semnificativă a sinuciderilor īn rāndul femeilor din SUA. Autorităţile federale din America au declarat că 28 de persoane s-au sinucis īntr-o singură săptămānă, jucānd ruleta rusească, după ce, anterior, urmăriseră la televizor filmul Vānătorul de cerbi, film care prezenta o lungă, interminabilă şi agonizantă scenă a acestui "joc" sinucigaş.
Experienţa violenţei a avut-o omenirea dintotdeauna - războa¬ie, conflicte locale, certuri, bătăi etc. Īn Biblie, ca şi īn marea literatură a lumii, există violenţă. Aceasta īnsă nu este o figură de stil, un act necesar pentru a cāştiga audienţa, ci este văzută ca un produs al păcatului, al lucrării răului īn lume sau al īndepărtării omului de Dumnezeu. Ea este cunoscută īn contextul ei real - violenţa care produce durere, care aduce īntristarea, suferinţa şi moartea. Lecţia pe care ne-o dă viaţa īn legătură cu vio¬lenţa este complet diferită de aceea pe care o primim de la TV deoarece aceasta nu este construită de scenarist sau de regizor cu intenţia de a stimula emoţia, de a crea suspansul şi a distra.







loading...




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2020 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite