Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    

 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




loading...


Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
MIMICA
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

MIMICA reprezintă ansamblul modificărilor expresive la care participă părţile mobile ale feţei: ochii, sprâncenele, fruntea, gura, maxilarele, obrajii. Nu există însă nici o îndoială că la expresivitatea feţei concură, chiar fără voia individului, şi o serie de elemente statice aparţinând fizionomiei[1] respectiv simptomaticei stabile, cum sunt: culoarea părului şi a feţei, culoarea ochilor, conformaţia feţei, profilul în ansamblu, profilul frunte-nas, profilul nas-gură-bărbie, forma maxilarelor etc.

Fig. 9.

Fig. 10.
Expresivitatea feţei depinde cel mai mult de elementele mobile, astfel încât noţiunile de mobilitate şi expresivitate sunt cu referire în mimică - aproape sinonime.
În privinţa raporturilor dintre particularităţile anatomice ale feţei şi trăsăturile psihice ale individului există, după cum am mai notat, o serie întreagă de supoziţii şi teorii a căror justeţe este greu de verificat. De aceea, vom arăta numai câteva dintre raporturile care, cu mare prudenţă, pot fi luate în considerare:
* Legătura dintre dezvoltarea inteligenţei şi conformaţia frunţii. Există tendinţa de a se considera că fruntea lată (sau înaltă) constituie semnul unei bune dezvoltări intelectuale. Această legătură nu este confirmată prin studii riguroase somatometrice şi psihologice. Având însă în vedere faptul că până în prezent nu există un sistem de măsurare axactă a inteligenţei, observaţia în cauză nu poate fi nici acceptată, dar nici respinsă din capul locului. Ea poate fi considerată mai mult ca o ipoteză care îşi aşteaptă confirmarea sau infirmarea. Trebuie subliniat însă că lăţimea frunţii nu va putea suplini niciodată acea dimensiune a inteligenţei care se câş



;tigă prin instruire şi efort permanent de cunoaştere.
* Legătura dintre capacitatea voliţională şi forma bărbiei şi maxilarelor. De obicei, bărbia \"pătrată\", ferm conturată, şi uşor proeminentă, însoţind maxilare puternice, de asemenea, bine conturate, sunt considerate drept semne ale unei voinţe


Fig. 12
puternice; şi invers, bărbia mică, rotundă, retrasă, însoţind maxilare puţin proeminente ar constitui semne ale unei reduse capacităţi voliţionale. Observarea atentă a comportamentului oamenilor confirmă uneori această legătură, dar, desigur, ea nu trebuie să fie absolutizată.
Legătura dintre dezvoltarea părţilor superioară şi inferioară a feţei şi latura instinctual-emoţională a vieţii psihice
Se pare că raportul, între aspectul dezvoltării, dintre partea superioară şi cea inferioară a feţei este edificator până la un punct pentru latura instinctual-emoţională şi cea raţională în cadrul activităţii psihice. Astfel, dezvoltarea mai amplă a părţii superioare - concretizată prin frunte înaltă, ochi mari, privire mobilă, vie, nări înguste, buze subţiri - ar indica, în cadrul vieţii psihice, preominarea activităţii cognitive, a raţiunii în special dacă individul aparţine tipului constituţional astenic.
În schimb, dezvoltarea mai amplă a părţii inferioare a feţei, rotundă dar mare, cărnoasă - în special când individul aparţine tipului consti-tuţional picnic, ar denota predominarea în cadrul vieţii psihice a laturii instinctual-emoţionale. Se presupune astfel că indivizii întrunind aceste caracteristici acordă un loc însemnat în cadrul preocupărilor lor, transferându-le uneori chiar în scopuri (ascunse) ale acţiunilor lor, plăcerilor legate de nutriţie (mâncare, băutură), relaţiile sexuale etc.
Departe de a fi absolutizate, aceste legături trebuie să fie considerate mai mutl ca nişte asocieri posibile sau, mai precis, ca nişte ipoteze care încă nu au fost pe deplin verificate.
Expresivitatea feţei este asigurată însă în special de elementele mobile: ochii, sprâncenele, fruntea, gura, maxilarele etc.
În cadrul mimicii, un rol esenţial revine privirii, aceasta reprezentând întrucâtva \"cheia expresiei feţei\". Astfel, dacă pe fotografia unui actor - interpretând un personaj într-un film sau o piesă de teatru - se aşează o mică bucată de hârtie astfel încât să mascheze ochii, expresia feţei lui devine aproape imposibil de descifrat.
Expresiile feţei sunt extrem de variate: mirare, nedumerire, interogare, înţelegere, melancolie, tristeţe, veselie, mânie, severitate etc. Acestea sunt detectate ca modalităţi de comunicare internaţională în special în funcţie de modul în care se îmbină deschiderea ochilor, direcţia privirii, poziţiile succesive ale sprâncenelor, mişcările buzelor etc. Ca atare, vom exemplifica aceste \"esenţe\" care ajută la \"descifrat\" oamenii astfel:
a) Gradul de deschidere a ochilor este în mare măsură edificator pentru \"situaţia\" în care se află individul: pe de o parte pentru atitudinea (acceptarea sau respingerea) pe care el o ia faţă de informaţiile cu care este confruntat, iar pe de altă parte pentru mărimea fluxului informaţiilor respective. Astfel, ochii larg deschişi pot denota: neştiinţă, absenţa sentimentului de culpă sau de teamă, atitudine receptivă, de interes pentru noutatea pe care o conţin informaţiile, act de căutare, \"înţelegerea\" noutăţii pe care o aduc informaţiile etc. Iar deschiderea mai redusă a ochilor poate denota: atitudine de neacceptare, de rezistenţă faţă de informaţiile primite; suspiciune, tendinţa de a descifra eventualele gânduri ascunse ale interlocutorului, tendinţa de a ascunde, stare de plictiseală etc.


Fig. 13
În general, se poate vorbi de un raport direct proporţional între gradul de deschidere a ochilor şi cantitatea informaţiilor recepţionate sau emise de către individ: cu cât cantitatea informaţiei primite sau emise (de pildă, în cursul explicării pentru o altă persoană) este mai mare, cu atât ochii sunt mai larg deschişi.
Cele spuse mai sus pot uşura înţelegerea unor expresii utilizate în limbajul cotidian: \"privire inteligentă\", \"privire lucidă\" sau, dimpotrivă, \"privire opacă\" etc. Astfel de expresii denotă că aşa-zisului \"bun simţ\" nu i-a scăpat legătura dintre activitatea cognitivă şi privire. Se spune în popor că \"ochiul este oglinda sufletului\". Această expresie poate fi considerată drept o fericită metaforă, prin care se sintetizează multe adevăruri psihologice. Printre altele, se exprimă aici reflectarea prin privire a rezultatului şi, implicit, până la un punct, a calităţii travaliului intelectual. Individul care înţelege, care \"pricepe despre ce este vorba\", denotă aceasta, fără voia lui, şi prin privire. Este greu de descris aşa-numita \"privire inteligentă\". Desigur, se poate spune că ea constă în ochii larg deschişi, mobili, \"pătrunzători\". Dar, ce anume permite să se aprecieze că o privire este pătrunzătoare şi alta nu, este dificil de precizat. Se poate presupune însă că, alături de altele, şi această însuşire a privirii depinde în parte de gradul de deschidere a pupilei - judecând după unele experienţe, efectuate cu ajutorul unor fotografii, care au arătat că senzaţiile de plăcere sau neplăcere, provocate de imagini, se traduc şi prin dilatarea, respectiv contractarea, pupilei. Ca urmare, \"privirea opacă\", specifică celei care \"nu înţelege despre ce este vorba\", s-ar explica prin fixitate, deschidere mică şi lipsa de mobilitate a pupilei.

b) Direcţia privirii joacă, de asemenea, un rol important în determinarea expresiei feţei. Nedumerirea, efortul de rememorare sunt însoţite de obicei de aşa-numita \"privire în gol\". Privirea în jos sau în lături poate semnifica atitudine de umilinţă, sentiment al vinovăţiei, ruşine etc. Privirea în sus, peste capul interlocutorului, denotă de regulă lipsă de respect pentru acesta. Şi, în sfârşit, ochii îndreptaţi ferm către interlocutor susţinând fără dificultate privirea acestuia denotă sinceritate, atitudine deschisă, hotărâre sau, în alte situaţii asprime, atitudine critică, dojană, iar uneori provocare.

Fig. 14
În strânsă legătură cu direcţia, este necesar să se ia în considerare:
c) Mobilitatea privirii. Există oameni căro
ra privirea le \"fuge\" în permanenţă, în toate direcţiile, neputând-o fixa şi susţine pe cea a interlocutorului. De regulă, oamenii din această categorie se caracterizează prin lipsă de fermitate, tendinţa de a-şi ascunde gândurile, intenţiile, iar uneori prin sentiment al vinovăţiei sau laşitate. La extremitatea cealaltă, privirea fixă, imobilă, denotă o anumită lipsă de aderenţă, de contact cu realitatea sau, în unele cazuri, atitudine de înfruntare a interlocutorului.
În general, \"interpretarea\" privirii joacă un rol însemnat în cunoaşterea structurii şi atitudinii oamenilor din jur. Astfel, prima modalitate a oamenilor de a lua contact unii cu alţii constă în \"întâlnirea\" sau aşa-numitul \"joc al privirilor\". De regulă, atunci când doi oameni se privesc, coborârea sau întoarcerea privirii în altă parte la unul dintre ei semnifică retragerea acestuia pe poziţii defensive. De aceea, în studierea comportamentului oamenilor este necesar să se acorde o atenţie deosebită privirii, în special modului de \"a susţine\" privirea interlocutorului.
Deoarece enumerările detaliilor de care depinde expresivitatea feţei sunt mult prea numeroase, nu insistăm asupra lor. Vom da în schimb câteva recomandări generale referitoare al interpretarea mimicii în ansamblu.
Mimica săracă, respectiv faţa caracterizată printr-o redusă varietate şi mobilitate a muşchilor faciali şi implicit a expresiilor denotă în genere apartenenţa individului la tipul temperamental flegmatic. Ea constituie semnul unei reduse reactivităţi, chiar al unei anumite inerţii emoţionale şi afective. În unele cazuri, mimica deosebit de săracă semnifică o structură psihică elementară, amorfă.

Fig. 15
Mimica predominant depre/sivă, caracterizată prin expresie meditativă dată de muşchii feţei \"căzuţi\" (\"Omega melancolic\") denotă fie apartenenţa la tipul temperamental melancolic, fie faptul că individul se află sub influenţa unui eveniment neplăcut.


Fig. 16
Mimica mobilă şi, de aceea, bogată constituie de regulă semnul unor trăiri emoţionale şi afective de tipul stenic (veselie, bună dispoziţie etc.), specifice tipului temperamental sanguin.


Fig. 17
Mimica excesiv de mobilă denotă, de regulă, o anumită inconstanţă sau instabilitate a echilibrului trăirilor psihice. Însoţită şi de alte manifestări ca logoree (verbalizare deosebit de rapidă, cu un debit bogat, tendinţa de a vorbi mult, cu pierderea frecventă a \"firului\") sau o gestică amplă şi rapidă, ea se întâlneşte frecvent la indivizii colerici, dar şi la cei pasionaţi. În forme mai accentuate, aceasta poate constitui semnul unei tulburări cu caracter patologic a activităţii neuropsihice.

Fig. 18

Modificările vegetative reprezintă, de asemenea, alături de mimică şi pantomimă, o sursă importantă de date cu privire la structura şi starea psihică a individului. În această sferă intră toate particularităţile acelor funcţii vegetative despre care se ştie cu precizie că se află însă o strânsă corelaţie cu activitatea psihică. Se poate spune că într-un fel sau altul toate funcţiile vegetative sunt tributare activităţii neuropsihice, tot aşa cum cea din urmă reflectă influenţa fiecărei funcţii vegetative. Dar, investigarea celor mai multe funcţii vegetative reclamă mijloace complexe de laborator şi numai o parte dintre ele sunt accesibile observaţiei psihologului. Unele sunt relativ accesibile observaţiei şi ele se număr printre cele mai importante. Acestea sunt: respiraţia, pulsul, reacţiile vaso-motorii şi secretorii (deduse din rapiditatea şi amploarea




Fig. 19. Sistemul nervos vegetativ şi organele \"ţintă\"
modificărilor culorii feţei, din procesele de transpiraţie etc.), ca şi funcţionalitatea gastrică, funcţionalitatea aparatului urinar, funcţionalitatea musculaturii, a sfincterelor toate trădând modificări obiectivate la \"distanţă! Percepute de un observator atent şi experimentat.
Modificările de ordin vegetativ sunt edificatoare în special pentru trăirile emoţional-afective şi, în strânsă legătură cu aceasta, pentru capacitatea de autocontrol a individului. Astfel, în cazul unei trăiri emoţionale deosebit de puternice, pot fi întâlnite modificări vegetative ca: tulburări respiratorii (respiraţie \"agitată\", neregulată, eventual cu spasme etc.), creşterea amplă a pulsului (dedusă din creşterea frecvenţei respiratorii sau, uneori, din perceperea directă a zgomotului contracţiilor cardiace); modificări ample ale culorii feţei (treceri rapide de la eritem/înroşirea feţei/ la paliditate sau invers), uscarea gurii, modificarea vocii (datorită tulburării contracţiilor muşchilor ce fac parte din aparatul fonator); pusee, sudorale (momente de transpiraţie abundentă alternând cu altele de \"uscăciune\" excesivă); tremur generalizat; spasme gastrice sau intestinale (eventual însoţite de vărsături); frisoane, \"clănţănitul\" dinţilor; bâlbâială sau mutism; pierderea controlului sfincterelor (cu evacuări involuntare sau mai des decât în mod obişnuit de materii fecale sau urină); criză de plâns cu lăcrimare; senzaţia de \"nod în gât\"; pierderea controlului mersului, scăderea sensibilă a preciziei în gesturi etc.
Desigur, trăirile emoţionale întrunind toate modificările vegetative notate mai sus sunt deosebit de rare. De aceea, pentru a conchide că un om se află într-o anumită stare emoţională nu este necesar să se aştepte întrunirea tuturor acestor modificări sau semne.
Caracterul astenic (de exemplu, spaima; sau stenic - de exemplu iritaţia), precum şi intensitatea trăirii emoţionale pot fi deduse din numărul şi amploarea modificărilor vegetative. De asemenea, este important de subliniat faptul că o stare emoţională, chiar puţin intensă "se trădează\" totdeauna printr-unul sau mai multe dintre semnele menţionate.
Dar aceste semne pot scăpa observatorului neatent sau neexperimentat. De aceea, pentru a sesiza starea emoţional-afectivă a oamenilor care, dintr-un motiv sau altul constituie obiectul interesului nostru, este necesară o exersare deosebită a atenţiei, perfecţionată în mod continuu prin căpătarea deprinderii de a observa, de a ierarhiza informaţii date, de a le "aşeza\" într-un stil de conduită psihologică.







loading...




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2020 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite