Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    

 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




loading...


Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
MODUL DE VIAŢĂ CREŞTIN ŞI NIHILISMUL ÎN DEZVOLTAREA ŞI FUNCŢIONAREA CREIERULUI UMAN
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

În căutarea soluţiei culturale pentru a ne vindeca de nihilism, trebuie să plecăm de la observaţia că această mişcare nu s-a născut în interiorul unei culturi oarecare, plecând de la elementele ei componente. Spre exemplu, nihilismul nu se naşte în lumea Orientului îndepărtat unde religia - brahmanismul sau hinduismul - prezenta mai multe con¬cepţii nihiliste decât oricare altă religie, unde realitatea este declarată iluzorie, iar viaţa omului pe pământ este văzută ca lipsită de sens. Nihilismul nu apare nici în spaţiul religiilor în care erosul este un zeu, iar agresivitatea - o virtute. El se naşte însă în lumea creştină ca o mişcare sau ca o revoluţie sută la sută religioasă, care nu numai că nu are nimic comun cu creştinismul, ci chiar se defineşte prin negarea a tot ceea ce afirmă învăţătura sau viaţa creştină. Nietzsche, Marx, Bakunin şi toţi marii nihilişti ai secolului al XIX-lea, în programul lor ideologic se pronunţă făţiş împotriva creştinismului, a lui Hristos, Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Nihilismul opune trufia smereniei, egoismul altruismului, ura şi violenţa iubirii, revolta ascultării, cultul trupului şi desfrânarea vieţii duhovniceşti şi înfrânării, acţiunea reflexiei, răzbunarea iertă¬rii, războiul păcii, hula rugăciunii, blestemul binecuvântării .
Însăşi fiinţa nihilismului, principiul generativ al acestei mişcări este această luptă cu Dumnezeu, război care se desfăşoară pe toate fronturile, de la cel al învăţăturii creştine, până la modul de viaţ



9; creştin. Pentru cine va analiza programul nihilist va putea constata că nu există principiu de viaţă creştină care să nu fie negat sau reflectat în mod negativ într-un principiu al gândirii nihiliste. Practic, nihilismul, la nivelul gândirii teoretice sau al modului de viaţă care l promovează, nu este altceva decât negativul învăţăturii creştine.
Al doilea lucru important de observat este acela că nihilismul, chiar dacă se naşte în spaţiul societăţii creştine pentru a se lupta făţiş împotriva modului de viaţă definit de creştinism, afectează astăzi nu numai lumea creştină, ci toate popoarele şi toate religiile, întregul mod de viaţă al societăţii umane. Motivul? Se pare că o parte dintre principiile fundamentale ale învăţăturii şi modului de viaţă creştin, împotriva cărora luptă nihilismul, se regăsesc într-o măsură mai mare sau mai mică în modul de viaţă al tuturor popoarelor lumii. Iar la o analiză mai atentă se poate constata faptul că acest lucru este valabil pentru creştinism mai mult decât pentru oricare altă religie. Astfel că o mişcare nihilistă, de negare a învă¬ţăturii şi modului de viaţă al unei alte religii, nu ar fi putut avea un asemenea ecou în viaţa întregii lumi, precum a avut negarea valorilor creştine.
Spre exemplu, într-un trib african unde domneşte un liberalism dus până la extrem în ceea ce priveşte relaţiile sexuale, negarea acestui mod de viaţă ar fi însemnat afirmarea familiei şi a monogamiei. Într-o religie orientală, cea hindusă spre exemplu, unde lu¬mea este văzută ca iluzorie, iar oamenii sunt îndemnaţi de practica acelei religii să experimenteze oniricul sau halucinatoriul ca pe o lume la fel de reală sau ireală ca aceea în care trăim, o religie în care omul nu are un sens personal, naşterea unei mişcări nihiliste ar fi însemnat afirmarea valorii realului, interzicerea evaziunilor în imaginar şi configurarea unei învăţături în care să se pună accent pe per¬soană, pe modul de raportare personal al omului la lume sau la ceilalţi oameni. Un astfel de nihilism care să afirme familia monogamă, relaţia personală, sensul omului în lume nu ar fi fost nociv pentru celelalte culturi. Exemplele pot continua atâta timp cât majoritatea religiilor conţin măcar mici elemente ce pot fi regă¬site şi în nihilism.
Având în vedere toate acestea, putem ajunge la concluzia că efectele dezastruoase ale răspândirii nihilismului pentru viaţa omenirii se datorează faptului că modul de viaţă creştin pe care această mişcare îl contestă este, mai mult decât în oricare altă religie şi cultură, conform firii umane, propice dezvoltării omului şi împlinirii sale în lume. Acest lucru ar putea fi demonstrat analizându-se performanţele la care a ajuns omul în creştinism, atât din punctul de vedere al culturii spirituale, cât şi al civilizaţiei materiale (ştiinţă, tehnologie), comparativ cu cele atinse în celelalte culturi. Pentru lucrarea de faţă această demon¬straţie nu ar avea relevanţă, de aceea vom apela la cercetările din domeniul dezvoltării corticale, de unde rezultă că, într-adevăr, principiile modului de viaţă creştin sunt cele mai potrivite dezvoltării cortexului uman.
Trebuie să pornim de la observaţia că există anumite expe¬rienţe care se dovedesc a fi fundamentale pentru dezvoltarea nor¬mală a min¬ţii. Ştiinţa descoperă că există nişte daturi naturale, constitutive ale fiinţei umane, pe care nimeni nu le poate contesta fără a periclita edificarea armonioasă a creierului copiilor. Experienţa cuvântului, a limbii, experienţa reflexivă, cea de subiect personal aflat în relaţie interactivă cu părinţii şi cu lumea, dragostea sau afectivitatea cu care este înconjurat copilul sunt constantele principale ale mediului ideal dezvoltării corticale.
Toate acestea pot fi regăsite ca elemente importante ale educa¬ţiei la cele mai multe dintre culturile tradiţionale şi este firesc să fie aşa, căci aceste experienţe sunt cele mai potrivite firii omului, dar numai creşti¬nismul le reflectă în teologia, învăţătura şi în modul său de viaţă.
Învăţătura creştină se fundamentează pe lucrarea Cuvântului, pe folosirea cuvântului şi a limbii. De la cuvântul Evangheliei, al rugăciu¬nii până la cuvântul rostit către aproapele, totul se mişcă în jurul Cuvântului. De asemenea, cunoaşterea, contemplarea, pătrun¬derea raţiunilor ascunse din lucruri şi din creaţie este una dintre poruncile creşti¬nismului. Aceste lucruri se văd în aceea că dezvoltarea fără precedent a culturii cărţii, a învăţăturii şi cunoaşterii s-a produs în spaţiul lumii creştine. În mănăstiri se copiau manuscrisele şi tot acolo s-au înfiinţat primele tipografii. În cele mai multe din ţările unde s-a răspândit creştinismul, mănăstirile au constituit centrele de răspândire a învăţăturii şi culturii, şcolile şi universităţile timpului. Ierarhii, preoţii şi monahii au fost preocupaţi şi implicaţi în cea mai mare măsură în iluminarea poporului prin cuvânt şi învăţătură, iar acest lucru deosebeşte creştinismul de toate celelalte culturi, unde învăţătura era rezervată îndeosebi unei clase anume.
Totodată, ca religie a persoanei şi a iubirii, creştinismul a întărit mult relaţiile personale dintre oameni, viaţa de familie şi cea comuni¬tară în general. În nici o altă religie persoana celuilalt nu este privită cu mai multă deschidere, îngăduinţă şi dragoste, ca în creştinism, dragoste care, prin poruncă dumnezeiască, trebuie să meargă până la jertfă. Astfel că
; mediul social şi comportamental generat de această învăţătură a iubirii este prielnic dezvoltării armonioase a minţii omului.
Din punctul de vedere al dezvoltării emisferelor cerebrale, a strategiilor de operaţionare corticală, creştinismul a oferit, prin promovarea atât a gândirii logice a raţiunilor naturale (fapt dus la extrem în Occident), cât şi a gândirii metafizice, simbolice şi mitice, atât a culturii cuvântului scris, a alfabetului, cât şi a celei orale, atât a gândirii şi lucrării practice, cât şi a celei teoretice, cadrul propice unei dezvoltări echilibrate şi armonioase a ambelor emisfere cerebrale şi a comunicării dintre ele.
În privinţa dezvoltării cortexului prefrontal, se poate constata că mijloacele cele mai potrivite edificării acestuia, aşa cum au fost ele determinate în studiile de neuropsihologie, pot fi regăsite în modul de viaţă creştin, în etica şi chiar în viaţa ascetică a creştinismului. De exemplu, la configurarea sistemului motivaţional un rol important îl are credinţa, convingerea că totul are un sens, că omul are o chemare, că există o susţinere din partea lui Dumnezeu în tot ceea ce facem (evident, în bine). La aceasta se adaugă educarea răbdării, a stăruinţei, a nădejdii, a capacităţii de a lucra pe termen lung, fără a aştepta o răsplată materială şi imediată. Toate aceste virtuţi creştine reprezintă, practic, stâlpii pe care se poate edifica sistemul motivaţional al unui om volitiv, capabil să-şi asume cu uşurinţă orice responsabilitate şi să lupte cu tenacitate până la atingerea rezultatului dorit, fără să fie dependent de vreo răsplată ca mijloc de activare a motivaţiei.
Un rol important în configurarea ariilor corticale ce mediază controlul comportamentului şi al emoţiilor îl joacă, în societatea creştină, recunoaşterea autorităţii sau ascultarea, înfrânarea şi postul. Ascultarea îi dezvoltă omului capacitatea de a-şi organiza comportamentul în cadrele descrise de alţii, de normele şi mediul în care trăieşte. Înfrânarea şi postul ce pun frâu manifestării mâniei, dorinţelor necontrolate sunt practic cei mai buni educatori ai controlului intern asupra comportamentului şi emoţiilor.
În ceea ce priveşte concentrarea şi atenţia, aproape întreaga viaţă creştină menţine sau cultivă aceste facultăţi. Biserica cere atenţie şi trezvie în tot ceea ce face creştinul, iar practica rugăciunii necesită în mod deosebit dezvoltarea atenţiei şi a concentrării. Faptul că rugă¬ciunea necesită o bună dezvoltare a acestor abilităţi, mai mult decât oricare altă activitate, este constatat de oricare creştin care se roagă. Este lesne de observat că lucrul cel mai greu pentru om este să-şi ţină mintea adunată la rugăciune. Astfel că, pentru cei care de mici au învăţat să se roage sau care s-au deprins cu această practică mai târziu, vor avea întotdeauna un ascendent sau o uşu¬rinţă în concentrarea cu atenţie a minţii în realizarea oricărei lucrări. Rugăciunea ca vorbire în şoaptă este un cadru ideal al dezvoltării limbajului intern, al dobândirii celui mai important instrument pentru dezvoltarea cortexului prefrontal.
Exemplele ar putea continua, deoarece majoritatea principiilor vieţii şi învăţăturii creştine configurează un mediu de experienţă ideal dezvoltării armonioase a creierului uman. Nu acelaşi lucru se poate spune despre nihilism, unde este greu sau imposibil de determinat o singură normă care să nu fie vătămătoare pentru configurarea reţelelor neuronale.
Dacă privim în general, vizionarea TV, divertismentul, eroticul, violenţa, ludicul, magicul sincretismului religios, toate acestea sub¬mi¬nează cu putere atât lectura, experienţa cuvântului, a limbii, gândirea, cât şi relaţionarea personală şi dragostea curată.
În ceea ce priveşte emisferele cerebrale, cum s-a putut constata anterior, în contextul culturii nihilismului procesul de configurare a ariilor emisferei stângi este inhibat cu putere, în timp ce este favorizată activitatea sistemului limbic al emisferei drepte, cel care mediază procesele emoţionale.
Natura complet iraţională a nihilismului îşi vădeşte efectele distru¬gătoare în modul cel mai clar în procesul de configurare a cortexului prefrontal, a centrilor de control al tuturor proceselor mentale superi¬oare. Cu alte cuvinte, nihilismul loveşte exact în ceea ce îl deosebeşte din punct de vedere neurologic pe om de animal, în partea cortexului care asigură gândirea, activitatea conştientă, controlul comportamentului şi al emoţiilor, motivaţia, planificarea şi multe alte procese care asigură ceea ce numim conştiinţă, adică tot ce-l defineşte pe om ca fiinţă raţională. În acelaşi timp, cultura nihilistă activează cu putere şi într-un mod total necontrolat partea creierului care mediază procesele instinctuale şi emoţionale.
Instinctele de supravieţuire, hrănire, reproducere şi apărare nu sunt rele în sine, după cum nu sunt rele nici emoţiile, însă problema pe care o creează nihilismul este scoaterea acestora de sub controlul raţi¬unii, control care este specific omului. Hipertrofierea acestor instincte, transformarea comportamentelor pe care le guvernea¬ză în scopuri în sine îl introduc pe om în sfera patologicului şi a anormalului. Această inversiune pe care nihilismul o produce în fiinţa umană prin supra¬punerea instinctelor raţiunii sau hipertrofierea instinctualului concomitent cu atrofierea puterilor raţionale, pe lângă consecinţele grave pe care le are în viaţa personală şi comunitară a oamenilor, fiind contrară naturii umane, va afecta decisiv sănătatea mentală şi trupească a acestora.







loading...




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2020 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite