Masterand "Educatie Integrata/ Inclusiva"
Universitatea "Babes-Bolyai" Cluj-Napoca
Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei

In societatea contemporana preocuparea pentru individual deficient mintal se gaseste in domenii variate si este analizata din perspective tot mai diverse. Deficienta mintala desemneaza o realitate mai complexa, un fenomen bio-psiho-social foarte eterogen determinat de varietatea cauzelor, de gradul diferit de manifestare si de tulburarile secundare asociate.
Termenul de deficienta mintala nu se refera la o entitate, la un sindrom, la un tablou clinic unitar, daca nu-i corespunde o unitate structural-functionala de ordin biologic sau psihologic; de aceea este dificil de realizat un profil psihologic general al deficientei mintale. Termenul de deficienta mintala este doar o notiune care inglobeaza variate forme si tipuri de insuficienta intelectuala.
R. Zazzo (1973) afirma ca, singura modalitate de elaborare a unei definitii sintetice si cuprinzatoare a deficientei mintale, este posibila prin coordonarea punctelor de vedere a planurilor diferite de abordare a acestora. Deci, in definirea si clasificarea deficientelor mintale trebuie sa se tina seama de criteriul sau aspectul biologic, de aspectul psihologic si de aspectul psihosocial.
In momentul in care se formeaza diagnosticul de deficienta mintala medicul si psihologul isi asuma fata de copil, familie si societate o serie de responsabilitati. Formularea diagnosticului trebuie bine cantarita, deoarece fiind vorba de un organism in dezvoltare , exista posibilitatea de recuperare a retardului psiho-motor consemnat.
In incercarile de stabilire a unor metode obiective de diagnostic al intarzierii mintale, locul central a fost ocupat de testele de inteligenta. A. Binet si Th. Simon elaboreaza o "scara metrica a inteligentei" (cu for
me succesiv corectate 1905, 1908, 1911) al carei principiu de "masurare" consta in ierarhizarea unor probe in functie de varsta la care ele pot fi rezolvate de majoritatea copiilor normali. Raportand numarul probelor rezolvate de un copil intarziat mintal la aceasta "scara" se obtine distanta la care el se afla fata de nivelul copilului normal la varsta respectiva, cu alte cuvinte se obtine varsta mintala a copilului examinat.
Intarzierea mintala cu un numar oarecare de ani nu are insa aceeasi valoare la un copil de 6 ani sau la unul de 12 ani. Pentru a corecta acest neajuns, W. Stern introduce coeficientul de inteligenta (CI) care se va obtine impartind varsta mintala (etatea mintala - EM) la varsta cronologica (EC) si inmultind rezultatul cu 100.
Scara Binet-Simon a servit ca punct de plecare pentru elaborarea a numeroase adaptari si variante, s-au alcatuit si scari pentru varste pana la 3 ani si s-au elaborate teste de performanta in a caror rezolvare nu era implicata vorbirea. Pentru fiecare proba s-au elaborate criterii precise in legatura cu instructia data subiectului si in legatura cu modul cum trebuie appreciate raspunsurile. Cat priveste rezultatele, acestea erau cotate in termen de reusita sau nereusita totala.
Extrema standardizare a testelor a dus la tratarea simplista a problemelor examinarii si de asemenea o alta eroare aparuta in utilizarea testelor de inteligenta a constat in ipoteza ca ele masoara potentialitatile native ale unui copil, potentialitatile neinfluentate de conditiile economice, culturale si educative in care copilul s-a dezvoltat. Inteligenta fiind conceputa ca o aptitudine generala innascuta, s-a acceptat si ideea ca nivelul sau (exprimat in CI) ramane neschimbat in cursul vietii si deci testele constituiau si o metoda de prognostic (rezultatul obtinut reprezentand atat nivelul actual, dar si nivelul ultim al capacitatilor intelectuale care il poate atinge un copil in cursul vietii).
Aceasta afirmatie a fost contrazisa atat in plan teoretic cat si realizandu-se unele cercetari asupra unor grupuri de copii, demonstrandu-se incontestabil modificarea CI. Abordandu-se numai aspectul intelectual, s-a neglijat diagnosticul particularitatilor afectivitatii si ale activitatii voluntare la copiii intarziati mintal. Din cercetarile existente rezulta ca adaptarea deficientilor la conditiile postscolare depinde nu numai de nivelul intelctual ci si de felul in care acesta e compensat prin trasaturi positive de caracter si de stabilitatea lor emotiva.
S-a incercat sa li se aduca o corectare a neajunsurilor testelor de inteligenta prin utilizarea unor metode de diagnostic al personalitatii (ex. Scara de maturizare sociala - E.A.Doll). Din cauza ca in perioada de optimism exagerat in legatura cu valoarea diagnostica a testelor de inteligenta nu s-a tinut seama decat de rezultatele obtinute de subiecti, dar nu si de analiza mecanismelor psihice implicate in activitatea de rezolvare, nu s-a desprins existenta pseudodebilitatii mintale.
Diagnosticul pseudodebilitatii mintale e cu atat mai dificil cu cat acesti subiecti prezinta un tablou asemanator cu acela al debililor mintali autentici, nu numai sub aspectul nereusitei scolare, ci uneori chiar si sub aspectul rezultatelor la testele de inteligenta. Suspectarea unei deficiente mintale are loc in practica medico-pedagogica atunci cand se constata fie o intarziere in dezvoltarea psihomotorie, fie performante scolare nesatisfacatoare.

1. Definirea pseudodeficientei mintale
Termenul de pseudodeficienta mintala se refera la acele categorii de copii cu intarziere sau incetinire in dezvoltarea psihica, cu blocaje emotionale, cu carente educative, care sunt determinate in general de factori cu origine externa si al caror randament scolar si rezultate la unele teste psihologice sunt similare cu cele ale deficientului mintal.
Deosebirea majora intre pseudodeficinetii mintali si deficientii mintali consta in faptul ca pseudodeficientii mintali pot recupera deficitul intelectual daca interventia este prompta, sistematica si de durata, pe cand la deficientii mintali deficitul intelectual se considera a fi ireversibil.
Pentru denumirea acestei categorii de pseudodeficienta mintala unii autori propun termenul de "arierati pedagogic", in care includ tulburarile generate de factori extrinseci, respectiv influentele de mediu si deficientele secundare de origine externa sau sociala. Dupa acesti autori, copiii pseudodeficienti mintali prezinta particularitati putin compatibile cu instruirea si educarea lor in cadrul scolilor pentru copii normali (M. Prudhommeau, R. Serepell). Alti autori rezerva pentru aceasta categorie termenul de "inadaptati", intrucat considera ca la originea deficientelor care apar se afla indaptarea. Referindu-se la pseudodeficientii mintali, S.M.Sarasau, Th. Gladwin considera ca acestia sunt "needucati", deci copii la care, spre deosebire de deficientii mintali autentici, nu s-au putut pune in evidenta modificari organice si care provin din medii subculturale.
Incercand o sinteza a modului de abordare a pseudodeficientei mintale putem constata ca unii autori nu au avut in vedere fie un factor, fie actiunea sumata a mai multor factori care pot determina diversitatea manifestarii deficitului intelectual, ceea ce sugereaza ideea eterogenitatii categoriei de pseudodeficienta mintala.

2. Caracteristicile pseudodeficientei mintale
Cercetarile efectuate asupra pseudodeficientei mintale au urmarit evidentierea mecanismului prin care, copiii care au suferit adversitatile mediului sau cei cu inteligenta de limita, dezvolta dificultati de invatare. De asemenea s-a urmarit evidentierea anumitor caracteristici ale pseudodeficientei mintale, care sa permita intelegerea cauzelor care duc la conturarea diferitelor forme de manifestare ale pseudodeficientei mintale, precum si la diferentierea acesteia la deficient mintala usoara. In aceasta directive, randamentul scolar slab, a fost acela care a atras atentia in primul rand.
In acest sens se considera ca inferioritatea intelectuala a pseudodeficientului mintal apare chiar de la intrarea sa in gradinita, intrucat el prezinta deficient de limbaj, deficient perceptive, spirit de observatie redus, dificultati de gandire si interese reduse. Mentinerea acestor deficiente ii determina pe pseudodeficientii mintali sa prezinte un start slab, care le creeaza dificultati in competetitia scolara.
Inabilitatile acestor copii se amplifica pe masura ce sarcinile scolare devin mai complexe si fac apel la procese intelectuale de nivel superior. Acesta face ca deficientele sa progreseze, iar potentialul intellectual sa se blocheze, ceea ce duce la cresterea experientei descurajatoare si la accentuarea intarzierii in dezvoltare odata cu inaintarea in scolarizare. Performantele scolare ale acestor copii sunt influentate si de factori cognitivi, motivationali si emotionali, specifici mediului, in general nefavorabil, in care traiesc. Pentru prevenirea si corijarea acestei situatii este necesara investigarea trecutului acestor copii, a experientei lor generale si a mediului lor de viata.
Un alt aspect, care a atras atentia cercetatorilor, a fost acela al rigiditatii si al privarii. In acest sens, unii autori (K. Lewin, J. Kounin) au emis idea conform careia copilul pseudodeficient mintal este mai putin diferentiat in structura sa cognitive, este mai rigid si prezinta o capacitate mai redusa de inteleger decat copilul normal. Datorita castor aspect, pseudodeficientii mintali irosesc mai mult timp pentru rezolvarea sarcinilor noi, intrucat persista in rezolvarea lor pe tipul de rezolvare utilizat in sarcinile anterioare. Ed. Zigler considera ca la pseudodeficientii mintali rigiditatea este cauzata de privatiunea sociala accentuata, deci nu este o rigiditate cognitive innascuta, ci este o consecinta a diminuarii contactului cu adultul si in special al aprobarii din partea acestuia. Un alt autor, W. Goldfarb emite idea dupa care copilul privat de mama poate prezenta un tip de personalitate deviat, caracterizat prin apatie marcata, retardare in limbaj, performanta perceptive diminuata, imaturitate in reactive, incapacitate de concentrare, nevoia excesiva de afectiune, manifestari de hiperactivitate, randament scolar slab.
Aceste manifestari pot fi considerate ca fiind o consecinta a influentei negative a conditiilor socio-economice si cultural, intrucat familiile cu statut socio-economic si cultural scazut furnizeaza o cantitate redusa de stimulari, de obiecte de joc, si mai ales de modele positive de imitate. Mai mult chiar, am putea spune ca in aceste conditii copilul intalneste un obstacol important in dezvoltarea sa, intrucat intrebarile pe care le adreseaza rareori primesc raspunsuri adecvate. De asemenea, in astfel de medii, oportunitatile educative sunt inferioare si insotite de o lipsa de stimulare pentru achizitiile intelectuale, intrucat accentul se pune pe concret, aspect ce limiteaza capacitatea intelectuala a copilului. Desigur, efectele unui asemenea mediu devin mai severe si devin mai durabile cu cat ele actioneaza o perioada mai mare de timp.
In concluzie, termenul de rigiditate luat in sine, nu spune nimic despre factorii care au generat-o sau despre sinstelatia psihica a subiectului. In acest context numai corelarea rigiditatii copilului cu marimea experientei privatoare, poate sa elucideze specificul structurii cognitive a copilului pseudodeficient mintal.
Un alt aspect care a atras atentia a fost acela al motivatiei si atitudinii. In acest sens se apreciaza ca diferentele de performanta obtinute de copiii pseudodeficienti mintali, comparativ cu cei normali, sunt influentate de sistemul motivational. Daca am lua in discutie structura motivationala a pseudodeficientului mintal, cuprins intr-o anumita institutie, vom observa ca aceasta este influentata atat de factorii care au actionat in perioada preinstitutionalizarii, cat si cei care au intervenit in timpul institutionalizarii.
De asemenea, se cunoaste faptul ca motivatia majora a intregii activitati a copilului este dorinta de a se identifica cu adultul. Deci, intr-un mediu cu nivel cultural scazut, aspiratiile familiei nu au menirea de a incuraja si stimula aspiratiile copilului privind activitatea intelectuala. In aceste conditii, chiar si in cazul in care copilul aspira la mai mult, datorita contactului cu mijloacele de cultura oferite de societate si cu variate nivele de aspiratii, totusi performantele obtinute se situeaza sub nivelul aspiratiilor, intrucat tendintele sale positive nu sunt tonificate de catre parinti, ceea ce face ca ambitia si elanul pentru activitatile viitoare sa se diminueze continuu.
Un alt aspect luat in discutie este acela al invatarii si educabilitatii. In acest sens se evidentiaza faptul ca la copiii pseudodeficienti mintali, mediul nu le ofera stimulari suficiente, nu le pune la indemana materialul si tehnicile necesare achizitiilor intelectuale, nu-i orienteaza spre activitati variate si bogate in continut. Acesti copii n-au fost invatati sa receptioneze sis a asculte ce li se spune de o alta persoana sau sa observe obiectele si fenomenele care le sunt prezentate. De asemenea, putem constata ca acesti copii n-au fost incurajati sa gandeasca, sa interactioneze cu adultul prin intrebarile adresate acestuia, prin raspunsurile date la intrebarile adultului, n-au fost obisnuiti cu tehnica discutiei, pentru ca adultii n-au sustinut conversatie cu ei, nu le-au permis sa-si apere punctual de vedere, n-au fost obisnuiti cu lectura sau utilizarea lecturii si cu trecerea de la observatie la concluzii. De aceea pentru copilul pseudodeficient mintal problema invatarii si a modificabilitatii sale devine esentiala in procesul de recuperare a acestuia.
O alta trasatura caracteristica pseudodeficientei mintale a fost lentoarea. In acest sens se discuta mult despre stilul mental lent al copilului carentat. Uneori copiii pot aparea ca fiind lenti dat fiindca au un potential de baza original, inteligenta lui este mai profunda decat a unui copil aparent vioi, dar mai putin dotat intelectual. In acest caz trebuie observat ca in scoala de multe ori se pune accent prea mare pe viteza de lucru.
Se poate observa ca un copil este lent pentru ca este extrem de meticulos sau pentru ca refuza sa generalizeze usor, pentru ca invata pe o anume directive, sau pentru ca nu adopta usor anumite cadre de referinta. Un elev orientat spre concret are dificultati in intelegerea unor concept, in operatiile cu numerele, in exprimarea verbal, gandeste cu efort si urmareste cu greu un fir conducator. Aceste tipuri de copii pot fi considerati ca lenti, nicidecum ca deficienti mintali. Copilul lent are nevoie pentru a progresa nu numai de utilizarea unor metode pedagogice adecvate ci si de un climat afectiv adecvat. El are nevoie sa i se traseze drumul, sa i se indice dificultatile si sa fie stimulat pentru a achizitiona in ritmul sau.
Un alt aspect specific luat in discutie cu privire la pseudodeficienta mintala a fost acela al caracteristicilor limbajului acestora. In acest sens, se mentioneaza ca in limbajul copilului pseudodeficient mintal se observa o proportie scazuta de propozitii strucurate matur, de constructii superior elaborate, utilizarea unor forme sintactice sarace, folosirea limitata a adjectivelor, utilizarea repetata a conjuctiilor, sau utilizarea unui anumit timp al verbului. Aceste aspecte nu sunt doar o reflectare a posibilitatilor mnezice, ci ele pun in evident forma verbal a unor scheme deficitare ale gandirii.
De asemenea, se apreciaza ca pseudodeficientii mintali inteleg mai mult pe plan verbal decat pot sa-l utilizeze si ca ei folosesc in general un numar de cuvinte cu precizie satisfacatoare, dar care nu sunt intotdeauna representative pentru cultura scolara. Aceste aspecte nu sunt determinate de un deficit intellectual ci sunt o consecinta a saraciei de stimuli in care sunt crescuti copiii dezavantajati si a absentei discutiilor care caracterizeaza comunicarea in mediile nefavorabile socio-cultural.
In general, se considera ca diferenta dintre limbajul copilului normal si cel al copilului carentat consta in diferenta dintre limbajul formal si public, intre limbajul dintr-o carte scrisa si cel de fiecare zi (informational). Deci problema care se pune eset aceea a formei deficitului verbal. In acest sens se pare ca deficitul major apare la pseudodeficientul mintal la nivelul mijloacelor verbale. De aceea, este indicat a cunoaste abilitatile verbale de care dispune copilul pseudodeficient mintal pentru a raspunde mai mult nevoilor acestuia si pentru a se obtine mai mult de la el, intrucat deficientele de limbaj a acestora nu sunt ireversibile.

3. Formele de manifestare ale pseudodeficientei mintale
Studiile s-au axat si pe cunoasterea diferitelor categorii care pot fi intalnite in pseudodeficienta mintala:
a) Copii cu debilitate achizionata, a caror origine se regaseste in sfera afectivitatii, datorita situatiilor conflictuale, situatie a caror interventie precoce determina aparitia la un moment dat a unor modificari comportamentale. La aceste modificari, scoala se adauga ca o sursa de suprasolicitare ce determina aparitia manifestrailor de inhibitie si negativism. In acest context performantele scolare ale acestor copii sunt slabe si asemanatoare cu ale deficientilor mintali, desi in realitate avem de a face cu potentialitati normale. Tot in aceasta categorie sunt cuprinse si intarzieri in dezvoltare ca urmare a unor carente afective in care intra carentele reale determinate de lipsa ingrijirilor materne si carente relative determinate de exigent nefiresti din partea familiei sau neglijarea copilului, aspect ce tulbura dezvoltarea normal. Tot in acest sens, unele studii evidentiaza ca , in cazul copiilor institutionalizati precoce, private de contactul afectiv cu adultii, apare sau poate sa apara un tip de personalitte deviate, iar functiile intelectuale raman neexersate luand aspectul unei deficiente mintale. La acesti copii, tulburarile cuprind si sfera comportamentului social.
b) Copii care provin din medii subculturale sau din medii cu nivel socio-economic scazut. Acesti copii prezinta dificultati de abstractizare, vorbire si un vocabular sarac si imprecise, deoarece conditiile lor de mediu nu le ofera posibilitati normale de dezvoltare si mai ales de achizitie, aspecte care determina si o motivatie slab dezvoltata pentru scoala.
c) Copii cu astenie functional generala castigate - copii la care nu poate fi decelata o atingere organic a S.N. sau a sistemului endocrine. Deci, cuprind copii la care scaderea capacitatii functionale se datoreaza imbolnavirii repetate din prima copilarie datorita lipsei de ingrijire. La acesti copii se manifesta o slabire intelectuala permanenta si care devine mai evident atunci cand sunt supusi unui effort intellectual prelungit.
d) Cazurile limitrofe, marginale ale deficientei mintale, ale caror performante nu dovedesc o deficienta mintala certa. Aceste cazuri prezinta un grad usor de intarziere in dezvoltare, o reducere generate de performante, in special, in sfera limbajului si a comportamentului adaptive.
e) Copii cu handicap adaptativ sensorial care datorita acestei deficient antreneaza rezultate scolaer slabe, precum si rezultate de nivel inferior a testelor de dezvoltare sau inteligenta.
f) Copii instabili psihomotor, cu deficit atentional, copii a caror atentie nu se poate concentra pe o perioada mai lunga de timp, aspect ce face ca rezultatele la teste si la invatatura sa fie dipsersate
g) Copii epileptic care prezinta faze de ingustare pre sau post criza si la care capacitatea de lucru variaza de la o perioada la alta.
h) Copii lenti al caror ritm de gandire si achizitie creeaza uneori un deficit in competenta scolara.

Integrarea scolara si modalitati de recuperare
Cele mai multe cazuri de pseudodeficienta mintala se remarca la inceput prin simptome similar deficientei mintale, dar dovedindu-se mai apoi ca facand parte din categoria copiilor liminari (esec scolar datorat in principal existentei unor tulburari instrumentale sau a unei crize afective). In aceste cazuri intalnirea dintre pedagogie si medicina s-a dovedit fi intotdeauna deosebit de fructuoasa, atat in plan theoretic cat si in domeniul practicii, transformand activitatea de recuperare intr-un act educative-terapeutic.
Actul educative-terapeutic devine etiologic atunci cand vizeaza schimbarea cauzelor, se orienteaza patogenetic sau fiziopatologic atunci cand se adreseaza ca finalitate modurilor de actiune sau mecanismelor prin care cauzele actioneaza aspra organismului, are in vedere elementele simptomatice atunci cand isi propune sa faca sa dispara sau sa se atenueze o serie de semen ori manifestari ale bolii, dar tine seama in acelasi timp si de parametrii personalitatii copilului pseudodeficient.
Pedagogia terapeutica a acestor copii presupune o munca in echipa. Specialistul in pedagogie trebuie sa-si desfasoare activitatea sub comandamentul echipei complexe, aducandu-si contributia sa poe directiile schitate penrtu recuperarea si reintegrarea fiecarui caz in parte.
In activitatea scolara pseudodeficienta mintala se remarca in principal datorita unor rezultate nesatisfacatoare la invatatura care duc uneori la esecul scolar. Dintre masurile de prevenire a aparitiei esecului scolar se pot mentiona urmatoarele:
. Sporirea rolului invatamantului prescolar. Statisticile arata ca aproximativ jumatate din dificultatile de invatare constatate in ciclul primar isi au originea in diferentele prezentate de copii la inceputul scolaritatii (capacitate verbal, gradul sociabilitatii, cunostinte si deprinderi minime necesare insusirii citit-scrisului).
. Pregatirea pentru scoala a copilului pseudodeficient mintal sa fie facuta dupa un program amanuntit care sa vizeze toate aspectele principale in care el prezinta intarzieri, imaturari sau tulburari care pot face imposibila abordarea procesului de invatamant. Se pot organiza clase pregatitoare pentru acei copii care nu sunt apti pentru inceperea scolaritatii, activitatile avand un caracter educativ-terapeutic prin constituirea unor echipe complexe (educator, psihopedagog, logoped ) care vor elabora si indruma si munca familiei.
. Stabilirea unor relatii stranse de parteneriat intre scoala si familie, conlucrarea permanenta si perseverenta a familiei cu scoala fiind absolut necesara.
. Copiii pseudodeficienti mintali trebuie sa se bucure de o activitate diferentiata; tinandu-se seama de posibilitati sa fie tratati individual, apelandu-se la metode si procedee corespunzatoare.
. Cadrul didactic trebuie sa dispuna nu numai de o buna pregatire de specialitate, dar si de o competent psiho-pedagogica in a stabili factorii si metodele cele mai adecvate de redresare a dezadaptarii sau esecului scolar.
O mare parte dintre elevii cu pseudodeficienta mintala au ajuns in aceasta situatie datorita suprasolicitarii capacitatilor lor psihonervoase. Pentru astefl de situatii sunt necesare masuri de igiena a muncii intelectuale si de protective afectiva generala a elevului (se va acorda atentie dozarii timpului zilnic de lucru, ritmurilor individuale de munca intelectuala si necesitatii de alternare a activitatilor abstracte cu cele recreative).
Un alt aspect important il reprezinta crearea unor situatii special de success pentru elevii cu dificultati de invatare, deoarece succesele si recompensele dezvolta initiativele elevului si sporesc increderea acestuia in propriile responsabilitati (dozarea dificultatilor sarcinilor propuse trebuie realizata astfel incat elevii sa fie dispusi sa le abordeze fara teama si cu sanse reale de reusita).
Punerea in aplicare a unor strategii de tratare diferentiata si individualizata a elevilor pseudodeficienti mintali necesita o buna cunoastere a particularitatilor psihologice ale acestora, pentru a putea fi identificate acele dimensiuni psihologice care permit realizarea unor dezvoltari ulterioare ale elevului cu dificultati sau a unor compensari eficiente. Variatiile mari de ritm intellectual si stil de lucru, de rezistenta la efortul de durata, de abilitati comunicationale si nevoi cognitive, existente in general intre elevi, impugn actiuni de organizare diferentiata a procesului de predare-invatare pe grupuri de elevi, in care sa primeze insa sarcinile individuale de invatare sau de lucru.
Acest deziderat al individualizarii pedagogice este exprimat foarte concis de Emile Planchard: "Randamentul optim al actiunii educative din scoala este in functie de formula urmatoare: unei psihologii diferentiale sa-i corespunda o pedagogie individualizata".

Bibliografie
Cosmovici A., ( )Psihologia Scolara, Ed. Polirom, Iasi
Drutu I. , (1995) , Psihopedagogia deficientilor mintali, Cluj-Napoca
Ghergut A., (2007), Sinteze de Psihopedagogie Speciala - Ghid pentru concursuri si examene de obtinere a gradelor didactice , Ed. Polirom, Iasi
Man V., Drutu I., Preda V., Defectologie - curs litografiat
Panaite, D., (2003), Instrumente de lucru si strategii didactice in educatia integrata, Ed. Diagonal, Bacau
Ungureanu, D., (2000), Educatia integrata si scoala incluziva, Ed. De Vest, Timisoara
Vrasmas, T., (2001), Educatia integrata si/sau incluziva, Ed. Aramis, Bucuresti.
Zazzo R., (1979), Debilitatile mintale, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti