Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
PSIHOLOGIE ŞI DIPLOMAŢIE: PERSPECTIVE ACTUALE
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

De regulă, psihologii s-au enumerat printre umanitariştii, atât ca formaţie ştiinţifică dar şi eforturi pe linia unor \"câştiguri\" în plan psihocomportamental.
În mod direct, mai rar, dar de cele mai multe ori în manieră indirectă practicienii-psihologi au găsit soluţii şi au rezolvat dificile probleme concrete - de cele mai diferite tipuri. Cei care şi-au dublat permanent abilităţile datorită \"câştigurilor\" ştiinţelor de graniţă s-au impus în domenii dintre cele mai delicate - de la neuropsihologie până la diplomaţie.
În istoria diplomaţiei ca practică, activitate, ca artă ori ca ştiinţă, nu sunt menţionate în mod expres nume de mari psihologi ori sociologi care să fi influenţat sau să fi contribuit efectiv la statuarea unei decizii la nivel de stat, naţiune, la nivel internaţional. Cu toate acestea, acei lideri care au dispus de cunoştinţe solide de psihologie politică, de psihologie socială, ori de psihologia comunicării au fost feriţi de grave greşeli, de erori cu implicaţii nefaste asupra umanităţii. Perceperea şi înţelegerea unui minimum de cunoştinţe - informaţii de psihologie la nivelul diplomaţiei pare în prezent un fenomen implicat în formarea celor din domeniu, dar nu trebuie uitat că doar comprehensibilitatea psihosocială nu este suficientă. Negociatorii, diplomaţii se preselectează şi selectează datorită unui set de deprinderi, de atitudini, de motivaţia intrinsecă raportată la acest domeniu - şi se formează cu multe eforturi personale de filtrare în conduită, în gândire, în decizii, în acte voluntare etc.
Negocierile şi diplomaţia au evoluat de la simple rezolvări practice de probleme având drept beneficiari eroi anonimi care se pierd




în negura timpurilor până la sofisticate încadrări epistemiologice în prezent.
Observarea comună care se impune este că negocierea înrudită cu diplomaţia (teoretic şi practic) au deprins şi au impus oamenilor \"exerciţiul răbdării\", \"tactica de a învinge cu armele adversarului\", cu \"balanţa puterii\", cu \"influenţe voalate\" etc. Ambele (diplomaţia şi negocierea) de fapt presupun tactici şi strategii care pot influenţa nu doar domeniul politic internaţional ci prin politica externă (cu negocieri ample de bază) pot modifica în timp chiar soarta umanităţii.
În secolul 20, în jurul anului 1956 diplomatul suedez Dag Hammarskjold introducea într-un dicţionar politic termenul de \"diplomaţie preventivă\", gândind probabil (după sfârşitul celui de al doilea război mondial) că ar fi cazul ca statele, ca naţiunile, omenirea să prevină conflictele şi nu să aştepte apariţia unor neînţelegeri chiar minore pentru a declanşa războaie. Poate că în perioada \"Războiului Rece\", poate că şi în prezent când unele transformări sociopolitice pot influenţa decizii şi tratative paşnice, psihologii şi sociologii pot să schimbe şi să influenţeze (în bine?) conduite, atitudini individuale, decizii etc.
Conceptul de \"diplomaţie preventivă\" s-ar putea spune că pentru mult timp şi pentru multe persoane a rămas un simplu termen într-un dicţionar. Aceasta întrucât multe conflicte s-au agravat, nu au fost escaladate multe agresiuni între state, între naţiuni, iar \"balanţa puterii\" între marile superputeri nu a însemnat un echilibru securizant de forţe din moment ce războaie precum cel din Suez, Liban, Vietnam, Nigeria, Afganistan, Iran nu au fost în nici un plan câştigate pentru omenire, ori pentru politica secolului nostru.
Cooperarea şi conflictele nu sunt studiate doar în cazul diplomaţiei ori a psihologiei politice, ele sunt noţiuni de bază în orice sistem psihologic.
De aceea, apare cu mult mai curios în prezent faptul că situaţiile anormale din politică, neavând de cele mai multe ori explicaţii \"la vedere\", nu beneficiază de studii şi de aportul psihosocial al experţilor în domeniu, ele degenerează în războaie denumite \"noi conflicte\" precum cel din Balcani din fosta Iugoslavie, ori cel din zona Marilor Lacuri din Africa.
Chiar dacă epoca \"războiul rece\" s-a sfârşit şi marile puteri percep prezentul ca o destindere, ca o relaxare necesară mutuală, asistăm unor forme noi şi sofisticate de percepere a democraţiei, a sistemelor şi normelor de raportare între state. În acelaşi sens, se descriu influenţe până la degenerarea în războaie a conflictelor datorate înţelegerii nenuanţate a religiilor, a culturilor care creează identităţi interne de tip transcultural (ex. Nigeria).
De aceea, au şi apărut \"soli\" ai diverselor state şi naţiuni care sub drapelul \"ajutoarelor umanitariste\" nu pot stinge nemulţumirile naţionale (interne), în aria respectivă iscându-se de multe ori noi conflicte, de data aceasta internaţionale, ieşind la iveală violenţe difuze, dar perceptibile, de multe ori fireşti pentru anumite contexte psiho-socio-culturale şi spirituale.
Chiar dacă nu este meritul exclusiv şi efectiv al psihologilor şi sociologilor, specialiştii începând cu anii 1990 (când Războiul Rece a luat sfârşit) au arătat că înmulţirea formelor de democraţie în state cu tradiţii şi culturi diferite, ca şi formele de economie de pia&#


355;ă care pot genera global efecte pozitive pentru sistemul internaţional. În acelaşi timp mult discutată şi disputata globalizare pare să fi contribuit mai degrabă la mobilizarea în alt plan în macro religioasă (de exemplu a musulmanilor) şi la accentuarea exagerată a unor identităţi spirituale şi culturale decât să fi determinat apropieri între ele.
Încercările de dezvoltare recentă într-un sistem cosmopolit a unor state de tip \"post-naţional\" la nivel mondial s-au dovedit a fi grave greşeli pentru cei care şi-au \"acordat\" acest privilegiu al iniţiativelor.
Faimoasa viziune privind \"the global village\" a lui McLuhan pare a fi contrazisă de dezvoltarea unor puternice zone (locale) religioase şi cu identitate etnică în multe regiuni de pe glob. (apud Jan Eliansson, 2000).
Acestea deşi par fenomene de strict interes politic au la bază înţelegerea sau eludarea unor axiome psihologice, de aceea îşi găsesc rostul în prezentul material.
Sunt glasuri de politicieni care vorbesc în prezent despre \"războiul total\" (\"total war\") pe care îl descriu drept rezultanta prevalenţei factorului etnic în strategiile interne care ar contribui (fără îndoială) la apariţia acestui fenomen înspăimântător care ar dori - ca o expresie extremă - \"purificarea etnică\". Pentru acest \"total ware\" s-ar găsi şi ingredientele necesare: populaţii civile amestecate, apariţia unor actori de tip militarist din non-state, arii de mari conflicte ca şi diversificarea şi înmulţirea tuturor tipurilor de arme în mai toate regiunile de pe glob. Din 1990 în astfel de conflicte interne pe planetă au avut de suferit mai mult de 10 milioane de persoane civile.
Cu atari schimbări de optică politică şi diplomatică din securitatea internaţională metodele tradiţionale care încearcă să estompeze crizele sunt sfidate, vorbindu-se chiar de \"crisis management\". Psihologii ar trebui să se facă mai bine şi clar auziţi în legătură cu prevenirea conflictelor care devine o problemă practică şi nu doar un \"puzzle\" de rezolvat la şcoală.
Componentă a securităţii generale, securitatea mediului nemaifiind strict problema politicienilor şi a superputerilor lumii preocupă din ce în ce mai mulţi şi mai diverşi specialişti. De aceea, s-au şi propus şi statuat o serie de concepte şi de metode relevante în acest sens. În glasul milioanelor de victime şi al posibilelor distrugeri totale a societăţilor umane în conflicte interne se disting posibile căi de urmat pentru a nu se ajunge la un dezastru general. Acestea ar putea fi:
. valorificarea şi îmbunătăţirea timpurie a avertismentelor şi acţiunilor de preîntâmpinare a acestora;
. dobândirea şi perfecţionarea unor deprinderi de mediere în conflicte pentru instaurarea păcii oriunde pe glob;
. facilitarea reconcilierilor după conflicte şi negocieri.
Toate acestea nu sunt doar \"arme\" şi metode strategice ale diplomaţiei; ele pot fi şi sunt cunoscute de psihologi care le pot expune cu succes în condiţiile actuale de permanente şi dinamice schimbări sociale-economice mondiale.
Vor exista conflicte între state şi pe viitor, cu siguranţă. În consonanţă cu schimbările din mediul internaţional, ne vom axa pe \"noile\" conflicte interne. Voi expune câteva opinii asupra priorităţilor care trebuie avute în vedere pentru îmbunătăţirea colaborării dintre diplomaţie şi psihologie în scopul prevenirii conflictelor.






Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2022 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite