ROMÂNIA
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII
ACADEMIA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII
"MIHAI VITEAZUL"


Master : "PSIHOLOGIA INFORMATIEI"




REFERAT


Abordarea sociologica a terorismului










Capitolul I. Notiuni.

O definiţie a terorismului, unanim acceptată de specialiştii din domeniul
politologiei, sociologiei sau al celui militar, nu există încă. Singura zona unde aceştia se înţeleg oarecum este cea în care se acceptă tipurile general-reprezentative de terorism, respectiv distingerea clară între terorismul de stat - exercitat de agenţii specializate, care deţin monopolul coerciţiei - şi terorismul politic - exercitat de "actori vremelnici", practicat la începuturile sale la nivel intern, apoi la nivel internaţional si intercontinental. Acesta din urmă are ca autori indivizi sau grupuri bine pregătite si puternic motivate etnic, religios, politic.
Terorismul in sine foloseşte deliberat si sistematic mijloace violente ori ameninţări care trebuie sa aibă ca rezultat provocarea de neîncredere, teamă, panică, nesiguranţă, ignorând orice norme umanitare. Scopul acestuia este de a afecta grav atât structura socială cât şi individul, luat separat, prin distorsionarea cadrului de percepţie a imaginii societăţii de care membrii acesteia depind şi in care îşi pun toată încrederea.
Ca actul terorist să fie cât mai perturbat, el trebuie sa se remarce printr-o acţiune masivă de groază, care sa producă rapid o mare ruptură psihologică şi afectivă între conducere
a societăţii şi membrii ei; să genereze o explozie de comentarii in mass-media cu un impact social paralizant si destabilizator.
Motivat politic, terorismul presupune totdeauna un pronunţat simt al frustrării, al unei nedreptăţi sau injustiţii sociale ori politice. El blamează de fiecare data o instanţă sau o autoritate politică, considerând ca injustiţia nu poate fi înlăturată decât printr-o metodă violentă. Din această cauză, fenomenul s-a şi autodefinit ca fiind "tactica ultimei soluţii".
Terorismul nu constituie un fenomen nou, nascut in acest "secol al vitezei"; el s-a practicat, in diverse moduri de-a lungul timpului, perfectionandu-se, ajungand astazi provocarea cea mai grava la adresa civilizatiei moderne. In Rusia, terorismul a devenit o traditie de mai bine de o suta de ani, stalinismul instaurand un un climat deosebit vilentei. La sfarsitul anilor '70 miscarile de extrema stanga din Italia, Germania de Vest si Japonia au creat ipoteza unor culturi politice si ideologice la baza acestui fenomen, intrucat aceste tari cunoscusera fascismul, nazismul similitarismul extremist.
Din nefericire, traim intr-o lume asimetrica, in care trebuie sa facem fata unor amenintari pentru care societatea nu este pregatita. Cei mai multi autori cansidera ca, urmarind realizarea unor idealuri fanatice, bazate pe extreme, actorii terorismului reusesc de fiecare data sa identifice punctele vulnerabile ale societatii in care traiesc, dar pe care nu o accepta. Opinia noastra este insa ca, indiferent de motivatia lor (politica, sociala, morala), indiferent de modalitatea aleasa pentru realizarea scopului propus, acestia speculeaza singurul punct vulnerabil al omenirii, Viata.


Capitolul II. ABORDAREA SOCIOLOGICA A TERORISMULUI

2.1 Organizare
Analizând organizarea, observăm că ea are o structură piramidală. În vârf se află liderul sau conducătorul organizaţiei. Acesta este un individ puternic motivat politic, făcând parte, în general, din clasa de mijloc, posedat până la obsesie de ideea nedrepţii, cu o educaţie foarte bună (de obicei, in cadrul unor universităţi de elită din statele foarte dezvoltate). Este un tip charismatic si comunicativ, bun specialist în strategii militare, în analiza şi prelucrarea informaţiilor. El este cel care defineşte politica organizaţiei şi-i stabileşte direcţiile de acţiuni. Următorul strat este ocupat de cadrele active si executanţii, bărbaţi şi femei, care participă la antrenarea celorlalţi, dar şi la executarea atacurilor. Aceştia sunt recrutaţi la o vârstă fragedă, pentru a putea fi îndoctrinaţi, sunt posedaţi de un fanatism extrem, devotaţi până la sacrificiul suprem cauzei pentru care lupta, foarte bine pregătiţi în mânuirea armelor, în culegerea, analiza şi utilizarea informaţiilor, în criptarea, decriptarea şi interpretarea semnelor şi comunicatelor. În acest strat se regăsesc şi profesionişti care nu au ca "motor" o motivaţie ideologică.
Al treilea strat este ocupat de susţinătorii activi. Deşi nu se consideră membri ai organizaţiei, ei sprijină material si financiar acţiunile celor din stratul doi, asigură asistenta tehnică, logistică şi pot "interpreta" uneori şi roluri de mică importanţă în desfăşurarea unor acţiuni.
În ultimul strat se află susţinătorii pasivi sau complicii. Ei ştiu despre ce este vorba, dar se fac ca nu văd, nu aud, nu cunosc şi nu-i interesează fenomenul, care apare şi se dezvoltă, după cum putem constata, în state stăpânite de credinţe ori ideologii exclusiviste, în ţări care neagă libertăţile fundamentale ale omului şi care propagă crima şi violenta ca metode de convingere şi de impunere în lume a doctrinei politice sau religioase proprii.

2.2 Etapele atacului
Unii specialişti militari afirma că terorismul presupune următoarele etape (folosite de obicei şi în războiul informaţional):
.selectarea combatanţilor din categorii motivate social, ideologic sau religios, dedicate total unei cauze;
.pregătirea specială în centre, tabere sau şcoli organizate pe teritoriul unor state permisive şi binevoitoare;
.organizarea unor largi reţele informative pentru găsirea şi studierea obiectivelor atacurilor, cu eficientă maximă în planul propagandistic şi accesibile atentatelor;
.infiltrarea executanţilor în ţările şi obiectivele de atacat;
.executarea prin surprindere a atacurilor.

2.3 Terorismul internaţional
Actele de terorism reprezintă diferite acţiuni de violenţă, prin care persoane sau grupuri de persoane: atentează la viaţa şi la integntatea corporală sau bunurile unor demnitari, personalităţi politice, a membrilor de familie ai acestora; săvârşesc asemenea acte, împotriva unor grupări politice, organizaţii sociale, instituţii, grupuri de persoane reunite, în mod organizat sau aflate, în mod întâmplător, în locuri sau localuri publice sau private. Dacă asemenea acte sunt îndreptate contra ordinii internaţionale, atunci ele pun în pericol relaţiile internaţionale, constituie o ameninţare directă împotriva păcii, pot crea tensiuni şi înrâutăţi relaţiile dintre state, produc instabilitate într-o anumită zonă geografică ori situaţii de confruntări şi-n orice caz, prejudiciază climatul internaţional. Scopul urmărit, prin aceste acte, este să atragă atenţia lumii asupra existenţei teroriştilor şi 147 obiectivelor lor ori să tragă foloase materiale (asasinate şi răpiri de persoane în vederea răscumpărării, incendieri şi distrugeri etc.).
În perioada care a trecut, au fost comise acţiuni teroriste, îndreptate împotriva şefilor de stat, de guvern sau a altor oameni politici, instituţii ori împotriva unor grupuri de persoane refugiate pe teritoriul unor state străine; dacă asemenea acţiuni sunt săvârşite cu ajutorul, încuviinţarea sau ştiinţa altor state, aceste acte constituie terorism de stat. Conducerile statelor care practică terorismul, poarta o gravă răspundere, nu numai pentru victimele pe care le fac şi pentru consecinţele care se pot declanşa, dar se fac vinovate şi de violarea dreptului intemaţional. Juriştii consideră că acţiunile teroriste sunt îndreptate împotriva ordinii juridice interne din statele respective, dar ele constituie, în ace-laşi timp, şi o infracţiune internaţională.
În faţa unui asemenea pericol care, în secolul nostru a devenit un adevărat flagel, statele au luat o atitudine netă de respingere şi hotărârea de a-l reprima, colaborând între ele în acest scop.
Mijlocul principal de combatere, la nivel internaţional, a terorismului îl constituie numeroasele convenţii încheiate şi documente adoptate în acest scop.
Prin Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea terorismului (Geneva, 1937, adoptată în urma atentatului ucigaş de la, Marsilia), statele s-au angajat să pedepsească persoanele vinovate pentru: atentatele împotriva şefilor de stat şi a altor persoane care ocupă funcţii în stat; faptele care pun în pericol mai multe vieţi omeneşti; acte diversioniste asupra bunurilor private şi de stat; păstrarea sau aprovizionarea cu arme şi alte mijloace teroriste; falsificarea şi introducerea de paşapoarte şi alte documente false; pregătirea de acte teroriste ş.a.
După cel de al doilea război mondial, terorismul a cunoscut o extindere şi o agravare, mai ales, din cauza tentei politice care i s-a dat şi a implicării unor state în asemenea acţiuni. Drept urmare, au fost adoptate un număr de convenţii, dintre care unele se referă la combaterea terorismului practicat contra şefilor de stat şi a altor persoane oficiale, altele pentru a asigura securitatea în domeniul navigaţiei aeriene şi a navigaţiei maritime.

2.4 Răspândirea terorismului internaţional
Raportul din 2006 al Departamentului de Stat al SUA, intitulat "Rapoarte de Ţară privind Terorismul Global" subliniază sporirea graduală a incidenţei terorismului, reflectată în aproximativ 14.000 de atacuri catalogate drept "teroriste", care au produs mai mult de 20.000 de victime. Aceste valori reprezintă o creştere cu 25% a numărului de atacuri şi cu 40% a numărului de victime produse de acestea, în decursul anului trecut.
Deşi evidenţiază necesitatea ca SUA să continue să urmărească şi să elimine conducerea organizaţiilor teroriste, raportul arată că "încarcerarea sau uciderea teroriştilor nu va pune capăt terorismului" şi că "lupta în planul ideilor" solicită o strategie sistematică şi susţinută de combatere a "retoricii extremiste şi a dezinformării din partea grupurilor ostile".
Transformarea terorismului internaţional a determinat Departamentul de Stat să descrie acest fenomen drept "o formă de insurgenţă globală", orchestrată din adăposturi sigure - cum ar Regiunile Tribale Administrate Federal (FATA) ale Pakistanului, Somalia, Africa de Est şi diferite regiuni de frontieră în America Latină - unde organizaţiile teroriste pot "să se organizeze, să planifice, să strângă fonduri, să comunice, să recruteze, să se instruiască şi să acţioneze în relativă siguranţă".

2.5 Structura şi organizarea economică
Organizarea şi planificarea necesare pentru sprijinirea terorismului transnaţional au loc sub umbrela a trei principale structuri economice. Loretta Napoleoni, autorul lucrării "Banii şi Terorismul", a descris aceste stadii din ce în ce mai sofisticate ale dezvoltării econo mice a terorismului:
. în primul rând, terorismul sponsorizat de state, despre care se poate susţine în mod argumentat că are o importanţă în scădere la nivel intra-state dar nu şi la nivel inter-state (recunoscând îngrijorarea continuă privind amploarea finanţării din Iran pentru diferite organizaţii şi grupuri în întregul Orient Mijlociu);
. în al doilea rând, terorismul privatizat, în cadrul căruia organizaţiile teroriste fie aleg, fie sunt forţate să-şi creeze o cvasi-autonomie sub forma statelor scut (finanţele şi resursele sunt gestionate şi direcţionate spre operaţii teroriste, aşa cum s-a putut observa în Afganistan şi Cecenia);
. în al treilea rând, cel mai înalt stadiu de organizare economică a terorismului, reţeaua globală a terorii (Al-Qaida şi grupurile afiliate, care exploatează oportunităţile oferite de globalizare şi slăbirea sau disoluţia graniţelor comerciale).

2.5 Schimbarea metodologiei de finanţare
În această structură, relaţiile din ce în ce mai pragmatice cu membrii diasporelor şi crima organizată generează finanţarea şi resursele necesare pentru desfăşurarea activităţilor teroriste. Preferinţa crescândă a acestor organizaţii pentru mecanisme de finanţare mai puţin tradiţionale (de exemplu, prin producerea şi comercializarea ilegală a diferitelor produse, falsificarea de produse, traficul de droguri şi utilizarea metalelor preţioase) reprezintă parţial consecinţa nedorită a întăririi şi eficienţei controalelor la nivel internaţional în domeniul spălării banilor.
Acest fenomen stă la baza "Legii lui Goodhart", care recunoaşte capacitatea de substituire a metodelor de finanţare, de la canale strict reglementate la canale mai puţin reglementate. În cazul Al-Qaida, acest lucru implică diversificarea portofoliului la nivelul reţelei teroriste, pentru a include, printre altele, diamantele, alte pietre preţioase şi produse contrafăcute.
O astfel de diversificare se bazează din ce în ce mai mult pe legături simbiotice şi neconvenţionale între reţelele crimei organizate şi organizaţiile teroriste, vizând în special satisfacerea solicitărilor logistice ale celor din urmă în privinţa asigurării transportului şi a spaţiilor de locuit pentru jihadişti. Cele două tabere pot fi o prezenţă incomodă, dar emergenţa unor interese comune ale crimei organizate şi terorismului reprezintă unul dintre rezultatele nedorite ale liberalizării economice şi financiare sporite din spaţiul euro-atlantic.

2.6 Imperative sociale şi economice
Planificarea şi executarea actelor teroriste jihadiste sunt deseori sofisticate, reflectând o combinaţie de atribute în rândul recruţilor. Acestea includ o înaltă educaţie în domeniul tehnic, radicalizarea datorată incapacităţii sau lipsei dorinţei de a analiza principiile mai profunde ale credinţei religioase şi un puternic simţ al injustiţiei, bazat pe percepţia existenţei unor persecuţii din partea altor credinţe sau grupuri religioase.
Aceste caracteristici au fost observate atât în cazul terorismului internaţional, cât şi în cazul celui "dezvoltat în plan intern" (de exemplu, autorii atacurilor cu bombe de la Londra din iulie 2005). Percepţia
privind lipsa unei adevărate voci în societate, împreună cu înclinaţia spre proteste violente împotriva injustiţiei economice şi sociale, oferă o bază solidă pentru mecanismul "terorismului sinucigaş", cea mai eficientă metodă în domeniul ducerii acţiunilor de luptă asimetrice.

2.7 Asigurarea economică şi raspunsul la terorism
Se pare că societăţile acordă o prioritate mult mai mare alocării resurselor private şi publice pentru combaterea terorismului decât pentru întreprinderea unor paşi în vederea reducerii riscului de a se produce pierderi de vieţi omeneşti, răniri sau distrugeri de bunuri în urma incidenţei mai mari a accidentelor de automobil - chiar dacă cele din urmă cauzează de departe mai multe victime şi determină societatea să plătească unele costuri directe mult mai mari.
Deşi riscul asociat unui atac terorist este scăzut pentru oamenii obişnuiţi, teama de a înregistra pierderi personale, băneşti şi în plan spiritual este semnificativă. Acest lucru conduce la dorinţa de a accepta costuri şi politici disproporţionate în raport cu beneficiile potenţiale pe care acestea le-ar putea aduce. Indivizii şi societatea se confruntă cu opţiuni economice importante privind costurile adiţionale de suportat în vederea reducerii în continuare a probabilităţii oricum scăzute a producerii unor atacuri şi diferenţierea între acele acţiuni de protecţie şi securitate suplimentare, care de fapt oferă o asigurare în plus, dar fac prea puţin pentru modificarea riscului în sine.
În aceste condiţii, sectoarele publice şi private din ţările ameninţate de terorism ar trebui să coopereze mai mult pentru a se asigura că resursele limitate sunt alocate eficient în vederea furnizării capabilităţilor de combatere a terorismului. Flexibilitatea economică şi întărirea gestionării consecinţelor sunt componente vitale ale acestei dezbateri.

2.8 Contribuţia NATO
Cei 26 de aliaţi se întâlnesc anual pentru a schimba informaţii în privinţa măsurilor luate la nivelul comunităţii internaţionale în vederea diminuării sprijinului economic şi financiar de care se bucură terorismul. Alianţa nu este organizaţia conducătoare în această acţiune şi nici nu caută să copieze activităţile altor organizaţii internaţionale. Totuşi, schimbul de informaţii permite tuturor aliaţilor să beneficieze de pe urma unei înţelegeri mai profunde a metodelor şi mecanismelor care pot fi folosite în combaterea şi diminuarea resurselor terorismului.
Planul de Acţiune al Parteneriatului împotriva Terorismului (PAP-T), principalul document privind relaţiile NATO cu partenerii în domeniul luptei combaterii terorismului, oferă cadrul pentru acele activităţi ale aliaţilor şi partenerilor axate pe lupta împotriva terorismului în plan economic şi financiar. Partenerii din Dialogul Mediteranean şi Iniţiativa de Cooperare de la Istambul, precum şi alte state, ar putea participa la aceste iniţiative pe baza analizei fiecărui caz în parte. Actuala implementare a PAP-T poate fi amplificată printr-o cooperare sporită cu organizaţiile internaţionale, construind pe fundaţia următoarelor exemple.
În 2003, primul atelier de lucru Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC)/Parteneriatul pentru Pace (PfP) a fost organizat de Elveţia, la Geneva. "Combaterea Finanţării Terorismului" a subliniat faptul că trebuie întărită cooperarea între state, sectorul privat şi organizaţiile internaţionale, printr-o abordare mai integrată şi interdisciplinară, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
În 2004, Colegiul NATO de Apărare de la Roma a organizat un eveniment inovativ care a inclus participarea instituţiilor financiare internaţionale, analiştilor guvernamentali, parlamentarilor, think tank-urilor şi a reprezentanţilor Alianţei. Acesta s-a axat pe analiza perspectivelor de a dezvolta aspectele financiare şi economice ale luptei împotriva terorismului.
Şi în 2005, ca un ecou la dorinţa secretarului general NATO Jaap de Hoop Scheffer de a întări legăturile şi a realiza o cooperare mai strânsă în privinţa unor aspecte şi proiecte specifice, Elveţia a organizat o conferinţă pe tema cooperării între sectorul public şi cel privat în combaterea finanţării terorismului, la care au participat NATO şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), precum şi Departamentul de Stat al SUA. Oficialii din domeniul contra-terorismului din 55 de ţări membre OSCE au urmărit să realizeze un echilibru între dezvoltarea politicilor (realizarea angajamentelor politice şi implementarea obligaţiilor legale internaţionale) şi sprijinul tehnic (cum să se înfiinţeze o unitate de informaţii în domeniul financiar şi cum să fie instrumentate cazurile de finanţare a terorismului).

Capitolul III. CONCLUZII

Efectele dezastruoase provocate de criminalitatea strategica sunt evidente atat pentru experti, cat si pentru publicul larg.
Procesul unei dezbateri deschise, la nivel national, are rolul de a sensibiliza opinia publica, dar si agentiile guvernamentale asupra realitatii conform careia criminalitatea strategica ameninta toate interesele vitale ale societatii: submineaza dezvoltarea economica, corodeaza democratia constitutionala, incetineste ritmul reformei politice, sociale si economice; destabilizeaza societatea in ansamblu, corupand pe guvernanti si erodand valorile nationale.
Terorismul reprezinta un caz particular de studiu in cazul criminalitatii strategice. Noile materializari actionale ale fenomenului si noii actori aparuti in conditiile specifice mentionate necesita o reevaluare conceptuala capabila sa instrumenteze o reactie eficienta, deoarece setul de definitii cu care operam in prezent nu mai acopera realitatea specifica Romaniei..





BIBLIOGRAFIE



. Strategia UE de combatere a finanţării terorismului.

. https://www.europa.eu.int

. https://www.nato.int

. https://www.un.org

. https://www.google.com