Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
sinuciderea
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Sinuciderea

Spre deosebire de animalele necuvântătoare, care se călăuzesc după nevoile şi instinctele lor, omul este înzestrat cu minte, sentimente şi voinţă liberă prin care poate să-şi depăşească necesitatea biologică şi să lucreze ca persoană stăpână asupra sa însăşi şi asupra vieţii sale. Astfel, el este în măsură să cunoască şi să se integreze în rostul şi sensul suprem al vieţii sau să refuze această cunoaştere şi să-şi trăiască viaţa după cum doreşte. Faptul că omul îşi poate determina viaţa în mod liber sau chiar să şi-o sfârşească în mod voit, îi conferă o imensă responsabilitate în raport cu existenţa însăşi.
În decursul istoriei omenirii au existat permanent persoane care au ales să-şi sfârşească viaţa în virtutea acestei libertăţi din diverse cauze sau motive mai mult sau mai puţin determinante. Astfel, de la concepte filosofice suicidale elaborate cu mare migală (gen exemplul lui Socrate sau cazul Kirilov, din romanul dostoievskian Demonii), trecând prin dezamăgiri de tot felul datorită dificultăţilor vieţii şi până la sinucideri patologice datorate unor boli psihice, societatea umană a fost confruntată constant cu asemenea situaţii în care omul alege moartea în locul vieţii.
Viaţa este darul cel mai de preţ pe care Stăpânul universului l-a făcut omului din cea mai profundă iubire, pentru ca acesta să se poată bucura plenar şi să atingă fericirea supremă a veşniciei. A respinge un dar, care ni s-a f&#




259;cut cu dragoste spre binele nostru, este cea mai mare umilinţă la care îl supunem pe dăruitor şi semnul supremei răutăţi. A prefera moartea şi consecinţele sale în locul vieţii şi a bucuriilor sale, chiar dacă acestea vin uneori cu greu, este nu numai o imensă nesăbuinţă din partea unui om cu judecată, dar şi trăsătura profundă a nefericirii şi a eşecului.
Mintea şi inima omenească sunt universuri tainice în care se ascund posibilităţi şi puteri nebănuite. Uneori, datorită poverilor vieţii, în ele se declanşează mişcări uriaşe ale forţelor iraţionale, care-l fac pe om capabil de orice faptă necugetată a cărei urmări nu mai pot fi reparate.
Viaţa este o \"junglă\", care implică o luptă continuă cu greutăţile de tot felul, iar datoria omului este de a lupta. \"Cei care spun că sinuciderea este o dovadă de curaj, cred că sunt oameni nebuni.Curaj însemnă să te lupţi din toate puterile cu realitatea deosebit de împovărătoare din jur. De altfel, numai astfel se formează personalitatea omului. Restul este vorbă în vânt. Atunci când nu este rezultatul unei boli psihice, sinuciderea este cea mai mare dovadă de laşitate. Tinerii sunt construiţi pentru eroism, nu pentru autodistrugere şi sinucidere. Tânărul normal luptă până la capăt şi, fără îndoială, el va triumfa. Marile greutăţi şi furtuni arată cine sunt marii oameni. (T. Kilifis, Tinereţe curată, tinereţe frumoasă, p. 112-113).
Sub aspect etic, de-a lungul istoriei, suicidul a fost interpretat, fie ca lasitate în fata vietii, fie drept curaj în a depasi dezonoarea si umilinta.
Totusi, în ciuda interpretarilor multiple, sa nu uitam de instictul de conservare, instinct înscris în fiinta omului. La acesta se refera Esop în fabula \"Batrânul si moartea\", în care apare imaginea batrânului, care, sleit de puteri, ducea o povara de lemne. La un moment dat, apasat de greutatea lemnelor, arunca povara si cheama moartea. Când aceasta aparu si întreba de ce a fost chemata, batrânul raspunse: \"ca sa-mi duci tu povara\". Fabula marturiseste o evidenta: viata ne este data spre a fi traita.
Suicidul a existat din timpuri imemoriale, de când omul nu si-a mai putut suporta viata, din diferite pricini mai mult sau mai putin întemeiate. Popoarele antice civilizate, precum grecii si romanii, au avut atitudini contradictorii fata de suicid. Era o vreme când l-au condamnat, neadmitînd nici înmormântarea legala a sinucigasului. A urmat apoi o alta mentalitate, potrivit careia suicidul era socotit act de eroism si demnitate.
Pe plan filosofic, sinuciderea a fost combatuta cu hotarâre de Platon si Aristotel - care afirma: \"A muri pentru a evita saracia, sau dragostea sau ceva dureros, nu este dovada de curaj, ci mai mult de lasitate; este o slabiciune a spiritului sa eviti greutatile. Numai muritorii superficiali, neputând sa suporte chinul, îsi ridica viata. \"
Pe plan opus, stoicii, pornind de la idealul libertatii de afirmare a omului ca fiinta rationala, spun ca atunci când nu-si poate împlini acest ideal, va fi salvat de curajul sinuciderii. Aceasta problematica a suicidului ca drept ontologic al omului e raspândita si de filosofia existentialista . În Mitul lui Sisif, A. Camus spunea: \"Nu exista decât o singura problema filosofica cu adevarat importanta: sinuciderea. A hotarî daca viata merita sa nu fie traita, înseamna a raspunde la problema fundamentala a filosofiei.\" Si timpurile de acum sunt favorabile unei astfel de mentalitati, inducânduni-se la tot pasul idei de genul: \"E viata mea, fac ce vreau cu ea!\" sau \"E corpul meu, dispun de el dupa bunul plac!\"
Nu putem sa nu le acordam însa acestor oropsiti ai sortii posibilitatea unei aparari, si aceasta vine tocmai din partea medicinei si a psihologiei. Cercetatorii în domeniu au stabilit ca suicidul se datoreaza unei \"depresii majore recurente\" si unor \"tulburari de stres posttraumatic\", carora omul le devine victima. Apar în organism anumite impulsuri de autodistrugere, datorita unor procese chimice si fiziopatologice. Comportamentul de autodistrugere existent în istoria unei familii a fost pus în evidenta tot de cercetari stiintifice. S-a semnalat la veteranii razboiului din Vietnam aparitia unor traume psihice manifestate sub forma unor confuzii între sentimentul respectului fata de sine si cel al mâniei si al vinovatiei, în sensul ca, neputându-si manifesta mânia fata de dusman, înabusind-o în sine, îi devine tinta prin autodistrugere. Aceasta apare necontrolata, în sensul ca \"ucide doi oameni\": pe sine, fizic, iar pe celalalt, emotional.
Cauzele morale, precum alcoolismul, consumul de droguri, abuzul sexual, creeaza de asemenea stari impulsive de autodistrugere. Sociologia a demonstrat ca 91% din cazurile de tentative de suicid, provin din mediile haotice. La acestea se adauga starile depresive produse de pierderea unor persoane dragi în intervale scurte de timp sau esecuri sentimentale, profesionale, care primesc un aer catastrofal, pentru persoana, prinsa de multe ori în \"pasa gresita\", ajunsa la surmenaj fizic si psihic.
Tema sinuciderii a fost dezbatuta cu seriozitate si de catre autori importanti precum G. Minois, E. Cioran, A. Schopenhauer sau Paul-Ludwig Landsberg.

De-a lungul timpului actele de sinucidere au socat fie prin brutalitatea cu care au fost comise, fie prin cauzele, uneori absurde, ce le-au determinat. Niciodata oamenii nu au putut intelege pe deplin actele de sinucidere aratand in mod aproape constant dispret, teama, mila sau indiferenta fata de acestea.
Problema care ma intereseaza in cazul de fata este aceea daca actele de sinucidere comise din diverse motive sunt blamabile si de ce.
. Daca acestea sunt de condamnat inseamna ca nu sunt in concordanta cu o anume morala care nu le tolereaza. Intoleranta acestei morale se poate sa aiba uneori o justificare elaborata pur rational(d. ex. :Kant), alteori o justificare religioasa sau in alte cazuri sa se bazeze pe simplele sentimente ale omului ce reactioneaza fata de aceste acte.
. Daca actele de sinucidere nu sunt blamabile inseamna ca ele sunt recunoscute ca manifestare a libertatii individuale de a hotari fiecare pentru sine si de a actiona conform propriei dorinte in ceea ce il priveste. In cazul in care acceptam ca fiecare individ este liber sa faca ce vrea atat timp cat actiunile sale nu afecteaza in mod direct pe ceilalti sinuciderea nu ar mai trebui judecata si condamnata in vreun fel deoarece ea reprezinta expresia libertatii celui in cauza.

O serie de ganditori existentialisti printre care si E. Cioran vedeau in actul sinuciderii unica sansa de a scapa de mult detestata angoasa a vietii in care suntem prinsi cu totii si de care ne poate elibera doar trecerea in nefiinta. Viata nu este decat un lung sir de suferinta si dezamagiri iar cei ce incearca sa-i gaseasca o parte buna nu fac altceva decat sa se minta necontenit. De la aceasta premisa pornesc existentialistii in incercarea lor de a justifica "solutia ultima". De pilda Cioran scrie:"Semne ale vietii: cruzime, fanatism, intoleranta; semne ale decadentei: blandete, intelegere, indulgenta."
Avand ca punct de plecare astfel de premise, pare destul de evident ca cei ce gasesc in suicid singura salvare vor cauta sa-si justifice actul de suicid ca unul necesar, pur individual a carui responsabilitate le apartine pe deplin.
In urma celor spuse mai sus voi incerca in continuare sa arat in ce masura se poate vorbi de sinucidere ca problema morala. Mentionez ca in sustinerea prezentarii ma voi folosi de punctul de vedere al lui Paul-Ludwig Landsberg deoarece il consider foarte semnificativ pentru aceasta problema.

Sinuciderea - o problema morala?
Landsberg sustine ca sinuciderea ca fapt moral exista iar prezenta acestuia se face simtita destul de puternic. Aceasta se intampla deoarece suicidul are loc ca fapt divers si cotidian in lume. Oriunde in presa scrisa sau vorbita se precizeaza foarte des cazuri de suicid. In cadrul acestui fenomen se remarca vizibil un argument impotriva sinucigasilor, argument ce vine indeosebi din partea marii majoritati a oamenilor. Ei judeca actul ca pe unul de lasitate in fata greutatilor vietii. Obiectia lui Landsberg este ca "felul de a muri al unui Cato, al unui Hanibal si Brutus, al unui Mitridate si Seneca, actul unui Napoleon cu greu le-am putea considera ca lase. Cu siguranta ca exista mai multe persoane care nu se omoara pentru ca sunt prea lase pentru a o face decat oameni care se omoara din lasitate" . Aceasta nu inseamna insa ca Landsberg sustine sinucuderea ca act de eroism, sau ca legitimeaza sinuciderea pentru un scop nobil. El doar arata ca actul suicidului nu apare doar ca act de lasitate cum este etichetat in cele mai multe cazuri ci poate surveni in urma unor cauze diverse.
Cu privire la implicatia morala a sinuciderii discutia se pune la nivelul libertatii omului si a intelegerii sale. Inteleasa in mod gresit libertatea, conform lui Landsberg, poate da iluzia unei atotputernicii pe care omul crede ca o detine. In virtutea acestei libertati si a masurarii limitelor acesteia unii pot comite suicidul. Un exemplu in acest caz este personajul dostoievskian Kirilov care vrea sa-si curme zilele pentru a dovedi libertatea absoluta a omului. In acest caz considerandu-se propriul sau stapan Kirilov cade sub incidenta morala a faptei sale. Daca este liber in mod absolut inseamna ca morala crestina iese din discutie. Nici un Dumnezeu nu-l poate pedepsi pentru actul sau deoarece a fost un act de libertate. Daca Dumnezeu i-a ingaduit libertatea inseamna ca i-a ingaduit si dreptul deplin asupra vietii sale.
In genere vorbind, chiar daca n-ar cadea sub incidenta vreunei morale aparte, sinuciderea ar capata un caracter imoral fata de simtul comun. Exista ideea ca actul de suicid este un act savarsit impotriva naturii umane; omului ii este in fire sa lupte pentru supravietuire, sa faca , instinctual, tot posibilul pentru a-si mentine viata in siguranta. Asadar avem de a face cu un instinct innascut al vietii. In momentul in care marea majoritate ce poseda acest instinct sesizeaza cazul unui sinucigas are in mod constant o reactie negativa fata de acesta. In aceste situatii se poate vorbi de o morala innascuta in ceea ce priveste suicidul, morala care judeca in mod spontan.
In urma celor afirmate reiese ca actul de sinucidere cade sub incidenta moralei, indiferent daca aceasta este una conventionala sau este vorba pur si simplu de un sentiment moral innascut. Chiar daca in unele culturi suicidul este acceptat aceasta se intampla tot din considerente morale. Acolo unde este acceptat, suicidul este comis in cele mai multe cazuri din motive religioase, politice sau motive ce privesc o anumita valoare morala(d. ex. : sacrificiul de sine intru cuvantul lui Allah in lumea musulmana).

Morala crestina si interdictia sinuciderii.
Crestinismul, considera sinuciderea drept un pacat capital si nu-i admite nici o justificare. Nimeni nu are dreptul de a-si curma viata pentru ca autoritatea divina o interzice. Credinciosul trebuie sa accepte aceasta porunca in mod definitiv si, totodata, sa i se supuna.
Sinuciderea este definita de Biserica drept "actiunea de suprimare a propriei vieti pentru eliberarea de o nenorocire pe care nu ai curajul sa o suporti". Acest act este blamabil deoarece incalca porunca divina. Daca Dumnezeu ne da viata el este singurul indreptatit sa ne-o ia. Noi nu dispunem de viata noastra intocmai cu divinitatea.
Pr. Arnaldo Pangrazzi, director al Institutului, a declarat pentru Radio Vatican: \"tocmai viaţa tinerilor care o duc bine este expusă la acest risc din cauza incapacităţii lor de a duce suferinţa. Această fragilitate explică dificultatea de a face faţă dezamăgirilor, conflictelor, secetei interioare şi spirituale, lipsei de idealuri şi de planuri în viaţă\", a mai spus el. Pr. Pangrazzi a mai observat faptul că în \"ţările bogate, oamenii care încearcă să se sinucidă au declarat că au un sentiment contradictoriu provocat de diferenţa dintre frumuseţea şi pacea exterioară şi lumea lor interioară, măcinată de conflicte profunde\".
Concluzia ce o desprindem din morala crestina este ca in afara cazurilor de martirism, care pentru Biserica nu reprezinta suicid, sinuciderea reprezinta un pacat de moarte si este respinsa cu vehementa. A comite suicid inseamna a te considera egal in drept cu Dumnezeu si, totodata, a-I nesocoti porunca divina. Referitor la aceasta in "Catehismul" lui Richelieu din 1626 e scris".nimeni nu este stapanul absolut al fiintei sale pentru a dispune de ea dupa cum i se pare potrivit, ci numai un depozitar obligat sa conserve depozitul".

Sinuciderea - solutie de a iesi din angoasa existentei(cazul Cioran).
Spre deosebire de morala crestina ce considera sinuciderea un pacat exista si alte morale ce privesc suicidul ca singura sansa de salvare a sufletului. Acestea nu sunt neaparat anti-crestine sau necrestine ci, sa le numim, nonconformiste. Acest tip de morala este prezent indeosbi in cazul existentialistilor francezi, precum J. P. Sartre sau A. Camus. Printre acestia se numara si E. Cioran a carui morala merge pe aceeasi directie. In cazul lui Cioran nu putem vorbi de un sistem etic propriuzis ci mai degraba de o stare de spirit ce reflecta o anumita morala.
Pentru Cioran ceea ce provoaca sentimentul repulsiei fata de viata este absurdul ei. Intr-o viata absurda cine mai poate lupta pentru valori?Are vreun rost daca totul se intoarce impotriva ta? Suferinta este mereu de nesuportat deoarece este a mea, spune Cioran. Mai mult, el gaseste ca lupta pentru cautarea adevarului este in van. Singura certitudine a vietii este moartea.
Avand acestea ca premise Cioran dezvolta aproape in stil schopenhauerian o etica a renuntarii. Spre deosebire de Schopenhauer in cazul caruia se poate vorbi de o tragedie mult mai profunda deoarece vointa este prezenta in absolut orice, avand atat influenta in lumea fenomenala cat si in cea inteligibila, Cioran mai spera totusi ca moartea este singurul refugiu. De aici plecand el va afirma: "Nu exista argumente pentru a trai. Acela care a ajuns la limita mai poate umbla cu argumente, cu cauze, efecte, consideratii morale etc. ? Evident nu. Aceluia nu-i mai raman decat motive nemotivate spre a trai. In culmea disperarii, pasiunea absurdului este singura care mai arunca o lumina demonica in haos" .
Devine evident ca sub imperiul absurdului viata isi pierde sensul. Sinuciderea in acest caz ramane pentru ganditori
i existentialisti o solutie. In aceasta situatie problema nu mai cade sub incidenta moralei, dupa cum afirma chiar Cioran; aici problema se pune dincolo de conventii normative si vizeaza direct conditia omului.
Ciudat pare faptul ca viziunea despre moarte a lui Cioran (si nu numai) este cu totul deosebita de cea a imaginarului colectiv. Pentru el "moartea nu poate fi inteleasa decat daca viata este simtita ca o indelungata agonie, in care moartea se imbina cu viata. Moartea nu este ceva in afara, ontologic diferita de viata, deoarece moarte ca realitate autonoma de viata nu exista" .
Observam ca avem de a face si in cazul de fata cu o problema adiacenta celei a libertatii. Libertatea de data aceasta este cea care impinge spre suicid. Daca sunt liber in mod absolut inseamna ca sunt si raspunzator in mod absolut. In aceasta situatie rezulta ca sunt raspunzator de viata mea dar si de absurdul ei. Libertatea imi permite sa pun capat absurdului, caci eu sunt un individ care cunoaste cu adevarat numai absurdul sau. Oricat am incerca sa intelegem suferinta celorlalti nu vom putea deoarece, in opinia lui Cioran, nu exista o percepere obiectiva a suferintei. Suferinta este perceputa numai subiectiv iar unica suferinta care conteaza este a mea. Libertatea in acest caz se va manifesta ca reactie de auto-aparare in fata absurdului.
In acest moment precizez ca libertatea este inteleasa diferit de cum o intelegea de pilda Kirilov. Cazul lui Cioran prezinta dificultatea de a fi prizonierul absurdului in mod liber. Desi paradoxal, acceptand una din premise ca fiind libertatea iar cealalta ca fiind absurdul, Cioran ajunge intr-un punct in care intreg universul omului in aceasta situatie il aduce "pe culmile disperarii".

Diferit totusi de Sartre, dar pastrandu-i spiritul, Cioran ofera o lume in care ideea de suicid apare ca un refugiu pretios. Aceasta nu inseamna ca in mod explicit Cioran ar fi un instigator la sinucidere. Sinuciderea, ca si moartea consider ca apar mai mult ca stare de spirit. In angoasa cotidiana, o stare in spiritul suicidului este singura care ofera un echilibru.
In urma celor prezentate mai sus mentionez ca ideile ce se desprind pot naste pareri impartite. De pilda la intrebarea "trebuie blamat suicidul?" vom intalni raspunsuri atat pozitive cat si negative. Aceasta se va intampla in functie de pozitia celui ce raspunde. Dupa cum am prezentat, exista mai multe tipuri de morala fiecare plecand de la premise diferite si ajungand la concluzii diferite.
Raportul intre libertate si suicid este la randul sau conditionat de tipul de morala in care se incadreaza indivizii. Intr-o morala crestina traditionala libertatea este limitata iar suicidul condamnat. In alte tipuri de morala libertatea este dusa la extrema care uneori se confunda cu sinuciderea.
O alta idee ce se desprinde este aceea ce sinuciderea reprezinta intr-adevar o problema morala, asa cum a aratat si Landsberg. Fie ea acceptata sau nu sinuciderea va sta intotdeauna sub incidenta eticii. Sentimentul moral fie el conventional sau natural nu va putea fi scos in afara problemei. Chiar daca va fi un sentiment in favoarea sau impotriva suicidului el va viza problema morala a acestuia: daca se accepta sinuciderea in sensul existentialist atunci ea capata o valoare morala; daca se condamna suicidul se condamna pentru ca e imoral insa tot in urma unei judecati morale s-a luat decizia.
Trecand dincolo de morala cel care se sinucide isi exercita in cele din urma o libertate. Problema moralitatii faptei sale ramane a fi judecata de ceilalti.
Fiinţele care aleg moartea în locul vieţii pun sub semnul întrebării tot ce a creat societatea, cultura, istoria universală. Enigma pe care ne-o prezintă destinele lor este de fapt enigma civilizaţiei noastre: încotro ne îndreptăm? Ne merităm viaţa? Nu este acesta un drum greşit?
Toţi cei care refuză darul vieţii ne fac să ne întrebăm de ce este atât de îngrozitor şi atât de insuportabil acest "dar"?
Sinuciderea este a treia cauza a mortii la tinerii intre 15 si 24 de ani, fiind catalogata cu un procent de 13%. Aproximativ 1. 100. 000 de persoane se sinucid in fiecare an, iar in ultimii 45 de ani rata sinuciderii a crescut cu 60%, conform World Health Organization. Tot conform statisticilor, tentativele de sinucidere sunt de 20 de ori mai frecvente decat numarul sinuciderilor, rezultand un numar de 22 milioane de tentative de sinucidere anuale la nivel planetar. O sinucidere la fiecare 40 secunde si o tentativa de sinucidere la fiecare 2 secunde.
Cat priveste Romania, rata de sinucidere este de aprox. 23. 9 la suta de mii pt barbati si 4. 7 la suta de mii pt femei, cu un maxim la varsta cuprinsa intre 45 si 54 ani, fiind dubla fata de rata mondiala de 16 la suta de mii de persoane.


Din punct de vedere psihologic, cauzele care duc la sinucidere pot fi urmatoarele:
. Probleme psihologice sau starile depresive (aprox 90% din cazurile de sinucidere);
. Factorii social-culturali;
. Tensiunile si crizele din cadrul familiei;
. Pierderea consideratiei fata de propria persoana;
. Ruperea relatiei cu un prieten sau o prietena;
. Tentativele anterioare de sinucidere;
. Abuzul de alcool si de droguri;
. Trauma divortului dintre parinti;
. Izolarea;
. Tendintele impulsive sau agresive
. Dificultatile de acces la tratamentele medicale;
. Pierderile sociale, de serviciu sau financiare;
. Accesul usor la arme;
. Forma extrema de protest public;
. Credintele culturale ca de exemplu ca sinuciderea ar fi o rezolvare nobila a unei situatii;

Sunt mai multe conceptii potrivit carora sinuciderea constituie prin ea insasi o nebunie speciala sau ca sinuciderea ar fi un episod al uneia sau mai multor forme de nebunie, neintalnindu-se la subiectii sanatosi. Se estimeaza ca la nivel mondial aproximativ 500 milioane de oameni sunt afectati de probleme mentale, neurologice sau de comportament.
Se considera ca exista patru tipuri de sinucidere (dupa Jousset si Moreau de Tours):
a) Sinuciderea melancolica - este legata de o stare generala exagerata de depresie si tristete, care-l determina pe bolnav sa nu mai aprecieze relatiile sale cu oamenii si lucrurile din jur. Viata este vazuta in negru si i se pare plictisitoare si dureroasa. Acesti bolnavi sunt foarte perseverenti in telul urmarit.
b) Sinuciderea maniaca - se datoreaza halucinatiilor sau conceptiilor delirante. Bolnavul se omoara pentru a scapa de un pericol sau de o rusine imaginara. Halucinatia apare brusc, si la fel si tentativa de sinucidere, iar daca in clipa urmatoare, incercarea a esuat, ea nu mai este reluata, cel putin pentru moment.
c) Sinuciderea obsesiva - nu are un motiv real sau imaginar, ci este cauzata doar de ideea fixa de a muri.
d) Sinuciderea impulsiva sau automata - este la fel de nemotivata ca si cea obsesiva, dar ea apare brusc, si bolnavul nu-i poate rezista.
In ceea ce priveste sinuciderea molipsitoare, in familiile cu multe sinucideri, se intampla deseori ca acestea sa fie identice unele cu altele: au loc la aceeasi varsta si in acelasi mod.
Din punct de vedere al varstei, sinuciderea apare doar in cazuri exceptionale la copii, ea incepand sa se manifeste dincolo de 10 - 15 ani. Deci nu se poate atribui ereditatii o tendinta care apare doar la adult si care se accentueaza mereu pe masura ce inainteaza in viata.
Dorind sa explice sinuciderea, psihologul Durkheim arata in ce fel actioneaza religia, familia si societatea politica asupra sinuciderii.
Faptele arata ca protestantii furnizeaza mult mai multe sinucideri decat oricare alt cult, dar se pare ca atunci cand protestantismul devine minoritar, tendinta spre sinucidere se diminueaza. Se poate concluziona ca inclinatia spre sinucidere a protestantilor depinde de spiritul reflexiei libere care ii caracterizeaza, biserica protestanta neputand actiona moderator impotriva sinuciderii tocmai pentru ca nu are aceeasi consistenta ca alte religii. Omul ajunge la sinucidere pentru ca societatea religioasa din care face parte si-a pierdut coeziunea.
Femeile se sinucid mai putin decat barbatii. Traind mai mult decat barbatul in afara vietii comune, femeia este mai putin influentata de aceasta, deci societatea ii este mai putin necesara pentru ca este in general mai putin inzestrata cu sociabilitate. Familia este un mediu puternic protector impotriva sinuciderii, ea protejand cu atat mai bine cu cat este mai puternic inchegata.
Statisticile arata ca:
- vaduvii se sinucid mai mult decat casatoritii dar mai putin decat celibatarii;
- casatoriile prea timpurii au o influenta agravanta asupra sinuciderii, in special pentru barbati;
- dupa 20 de ani, persoanele casatorite se sinucid mai rar in comparatie cu celibatarii.
Se poate concluziona ca sinuciderea variaza invers proportional cu gradul de integrare al gruparilor sociale din care face parte individul.
Daca sinuciderile sunt sporite de crizele industriale sau financiare, fenomenul nu se datoreaza saracirii, de vreme ce si valurile de prosperitate au aceleasi efecte. Orice zdruncinare a echilibrului favorizeaza sinuciderea si omul isi ia viata cu mai multa usurinta cand structura sociala sufera modificari importante. De asemenea, sinuciderea este un fenomen mai degraba urban decat rural, dar situatia omuciderii este inversa.
Nu este posibil sa vedem un nebun in orice sinucigas. Spre deosebire de fapta unui om normal ce rezulta dintr-un motiv obiectiv, fapta celui alienat nu are legatura cu circumstantele exterioare. Sinuciderea nu este nici pe departe o prelungire a starilor psihopatice si aceasta se poate deduce si din faptul ca tarile cu cei mai putini nebuni au numarul cel mai ridicat de sinucideri. Astfel, in conditii identice, degeneratul ajunge mai usor la sinucidere decat omul sanatos, dar acest lucru nu se datoreaza in exclusivitate starii sale.
Aproximativ 5. 000 de persoane se sinucid în fiecare zi, a fost tristul fapt care a stat la baza congresului \"Sinuciderea: opţiune, nebunie sau mister\", care s-a desfasurat la data de 20. 05. 2003 la Institutul Internaţional \"Camillianum\" de Teologie Pastorală şi a Sănătăţii. Scopul congresului a fost sublinierea creşterii ratei de sinucidere în rândul tinerilor, în ţări cu standard înalt de civilizaţie precum Germania, Danemarca, Finlanda, Austria şi Elveţia.

Viata este tolerabila atunci cand exista un motiv care sa merite osteneala. Cand individul nu are alt obiectiv decat pe el insusi, el nu poate scapa de obsesia ca eforturile sale sunt in zadar. Omul este dublu, caci omului fizic i se adauga omul social si acesta din urma are nevoie de o societate pe care s-o exprime si pe care s-o serveasca. Se stie ca sinuciderea este intamplatoare la copii si se diminueaza la cei in varsta. Explicatia acestui fapt este ca si copilul si batranul reprezinta aproape in intregime omul fizic si nu omul social iar societatea lipseste inca din constiinta primului si incepe sa dispara din constiinta celuilalt.
Statisticile arata că primăvara este sezonul în care au loc cele mai multe sinucideri. În faţa trezirii la viaţă a naturii şi reactivării vieţii societăţii, neliniştea acelor oameni care trăiesc profunde crize existenţiale devine mai puternică, iar aceştia găsesc cu greu un sens pe care să-l dea vieţii lor. În acest context, moartea cauzată de căutarea unor emoţii exagerate, precum condusul la viteze foarte mari, poate fi considerată de asemenea o formă de sinucidere.
Privind in jur ne izbim de multele ginduri de sinucidere pe care le au tot mai multi, chiar si printe tineri. Acestia care nici nu cunosc inca ce e viata hotarasc sa-si puna capat zilelor motivind adeseori: "fac ce vreau cu viata mea".
Sa ascultam un mod propus tinerilor in special, pentru a infrunta viata asa cum se cuvine: "Eu cred că un tânăr trebuie să creadă în curaj înainte de toate, un tânăr trebuie să creadă în biruinţă, în biruinţa vieţii, în biruinţa morţii. Un tânăr prin asta rămâne tânăr, dacă nu îşi pierde acest curaj, setea de a înfrunta, de a înfrunta viaţa, de a înfrunta moartea, de a înfrunta şi de a învinge (Savatie Bastovoi). Si la acest sfat se cuvine ca toti sa luam aminte ca doar sufletul nu este subjugat de povara anilor; sufletul este vesnic!
Adevarul e ca mai mult oamenii sanatosi recurg la sinucidere, iar asta din cauza unei anumite traume psihice pe care nu o pot depasi, au o structura de personalitate mai slaba si nu pot face fata situatiei. Viata e grea, fiecare are crucea lui pe care trebuie sa o duca. Sinucigasul alege nefiinta pentru ca oricum este mort in interior. Fiinta lui nu este pregatita decat superficial pentru viata. Sinucigasul nu mai gaseste rost si implinire pe pamant, gasind doar solutia plecarii, evadarii din spatiul real, cel care doare insuportabil.
Exista varii forme si mijloace ale credintei care pot tamadui multe "boli\" ale sufletului: frica, anxietatea, frustrarea, disperarea, melancolia, apatia, nervozitatea, dezechilibrul emotional etc. Nu trebuie sa intelegem sanatatea ca pe o absenta a maladiei, ci ca pe o stare de bine total: spiritual, fizic si social. Credinta activa, practicata fara intrerupere, vindeca si, mai ales, pastreaza starea de sanatate, de echilibru si pace interioara. In goana dupa placere, omul, vrind sa inlature responsabilitatea si-a vindut drepturile lui de fiinta omeneasca dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. De aici rezulta si uriasele tulburari sufletesti care rabufnesc sub forma de tot felul de vicii grave, de boli psihice conducind pina la sinucidere.
Apelarea la psiholog se poate face in cazul in care exista suspiciunea unei tulburari nervoase majore care de fapt deschide calea spre stabilirea diagnosticului unei eventuale maladii.
Asadar, suicidul este un act constient de vointa libera, deoarece impulsurile depresive îi lezeaza libertatea si responsabilitatea. Iar în aceasta situatie de dubiu, trebuie sa învinga totdeauna iubirea.
Ce ramane de facut daca o persoana are gandul sinuciderii tot mai persistent? Un rol foarte important, in acest caz, il au apropiatii si prietenii. Este foarte important pentru persoana chinuita de gindul sinuciderii sa stie ca are afectiunea celor apropiati indreptata asupra sa . Din partea noastra se cere sa hranim aceasta dragoste. Si pentru ca nu-I destul numai sa iubesti si sa doresti din toata puterea, mai trebuie ca aceasta dragoste sa fie statornica, s-o pastram si s-o alimentam ca sa aibe din ce arde.













Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2022 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite