Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
SITUAŢII PROBLEMĂ
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 



Situaţiile problemă generează conflicte între părinţi şi copii, de aceea trebuiesc tratate cu responsabilitate din partea părinţilor pentru a nu genera conflicte care pot duce la drame.
Sunt diverse situaţii problemă , dar unele dintre ele merită o anumită atenţie pentru a le depăşi şi a le preîntâmpina.
A imita pentru a se integra , o dată cu venirea pe lume a unui frăţior mai mic, fratele mai mare "face pe bebeluşul " deoarece imită pe cel care rivalizează cu el pentru a obţine dragostea maternă, copilul care face pe adultul, fumând demonstrativ , provocator , sau făcând gesturi care nu sunt de vîrsta lui şi afişând dispreţ faţă de interesele lui ,distracţiile şi jocurile colegilor de vârsta lui nu depăşesc stadiul imitaţiei rău înţelese care îi dezadaptează de la mediu cum s-ar cuveni . De aceea , trebuie să dăm exemple pe care copilul trebuie să le urmeze , deoarece intervine latura individualistă a copilului şi atunci se ivesc dificultăţi în relaţia cu societatea care uneori este greu de suportat.
Opoziţia se manifestă ca un factor menit să desfiinţeze automatismele şi să spună că ea se abate de la funcţia sa în măsura în care devine automată. Un copil care se opune pentru a-şi susţine drepturile , dar protestează pentru a stabili un nou mod de relaţii, este acel copil care vrea să obţină o nouă for



mă de dragoste. Crescând , copilul nu mai simte nevoia unei dragoste care să-l copleşească , ci singura dragoste care apropie două fiinţe libere este aceea care izvorăşte din diferenţele lor şi nu din inegalitatea lor. Opoziţia aceasta se împarte în cea activă şi pasivă. Opoziţia pasivă este cea care duce la lene, inerţia , aparent uitarea de a face ce ţi-i s-a cerut. Opozoţia activă este cea care duce la forme de mânie, revoltă.
Obrăznicia este o formă deghizată de mânie ascunsă şi nemărturisită. Exemple:
Atunci cînd scapi ceva din mână , aparent neintenţionat, sistemul nervos în acel moment este încordat, atenţia este îndreptată spre altceva şi este o formă de a se elibera de tensiunea interioară. Se mai poate explica prin gesturi sau ticuri în care acestea nu pot fi controlate de individ conştient.
Violenţa în şcoală
Astăzi, mai mult ca oricând , suntem martorii numeroaselor manifestări violente care au ca loc de desfăşurare strada, şcoala , casa. În scoală , mai ales , aceste manifestări au loc între colegi .Când apar aceste situaţii, părinţii şi profesorii caută o explicaţie din care să afle faptele petrecute şi cauzele acestora.
Numeroase studii încearcă să găsească explicaţia acestor comportamente, dar cel mai plauzibil este acela că mediul în care indivizii îşi desfăşoară activitatea este vinovat alături de educaţia pe care o primesc. O altă cauză a violenţei este frustrarea , de care a avut parte individul în a obţine ceva care îi face plăcere şi care îi generează o nemulţumire şi îl împinge pe copil la manifestări agresive. Frustrările nu trebuie să fie cele biologice cum ar fi hrana , pot fi şi de natură educaţională (excluderea din echipă , nota mică primită , interzicerea unei jucării preferate , limitarea libertăţii de mişcare). Pe de altă parte , agresivitatea poate să fie un comportament învăţat ( imitarea comportamentului unui adult pe care îl iubeşte , imitarea comportamentului părinţilor ). Unii părinţi îşi agresează copiii şi atunci aceştia la rândul lor înţeleg să se manifeste când sunt nemulţumiţi prin violenţă şi agresivitate. Deci, în general, violenţa apare printre elevi nu datorită faptului că unii sunt mai puţin agresivi din naştere decât alţii ci datorită frustărilor resimţite de aceştia . Părintele are un rol important în educarea copilului pentru că poate să-l deprindă pe acesta să facă faţă conflictelor paşnic.
Timiditatea şi obrăznicia
Timiditatea se întâlneşte mai ales în cazurile unor copii retraşi , care nu ţin să iasă în evidenţă, care vorbesc doar atunci când sunt întrebaţi şi în cazurile unor copii cărora le este teamă să nu greşească. Unii părinţi sunt mândri de ei că sunt cuminţi , alţii sunt jenaţi pentru că sunt consideraţi de cei din jur prea "moi" sau "blegi". Stima pentru copiii timizi este redusă , nu au încredere în ei în ceea ce vor să facă , au un complex de inferioritate mascată. Alteori , timiditatea , poate să fie o formă de manifestare a personalităţii de tip pasiv-agresivă, manifestându-se prin stare de nemulţumire şi atitudine dritică la adresa celorlalţi. Această personalitate se mai poate manifesta prin dualism între ceea ce exprimă şi ceea ce simt, ei luând o decizie anume faţă de decizia pe care au acceptat-o înainte. În alţi termeni, o decizie " pe la spate" a unui om ce comentează tot timpul în loc să se angreneze în luptă cinstită , deschisă, împingând
în "câmpul de luptă" persoane mai naive. Deci , adultul, nu trebuie să cultive timiditatea la copiii săi pentru că riscă să cultive incapacitatea de a opune rezistenţă la ceea ce nu-i convine , vulnerabilitatea şi sensibilitatea la ironiile celor din jur, umilinţa la care este supus prin acceptarea de situaţii care nu-i convin.
Obrăznicia este polul opus al timidităţii . Adulţii înţeleg că atunci când copilul este jignit nu trebuie să se lase călcat în picioare , decât să stea cuminte în colţul său mai bine să fie îndrăzneţ. Astfel, copiii care dau dovadă de acest comportament tind să dezamăgească prin lipsa de compasiune , înţelegere , bun simţ şi respect chiar faţă de părinţii lor. O dată cu trecerea timpului aceşti copii când iau decizii nu ţin cont de dorinţele celor din jur sau de sentimentele lor, jignesc prin comportament , nu acceptă alte păreri , dezvoltându-şi o atitudine ostilă . Cauzele care duc la acest comportament de obrăznicie se pot datora lipsei de comunicare eficientă cu familia ( frica, neîncrederea, interesul scăzut al părinţilor), influenţa puternică a unor colegi de şcoală sau a prietenilor din grupul din care face parte. Aroganţa este un sentiment de inferioritate de care acesta îşi dă seama de ea rareori prin ascunderea neîncrederii în forţele propri.
Asertivitatea este o cale de mijloc între timiditate şi obrăznicie , copilul învăţând să se exprime aşa cum simte şi doreşte , spunând ceea ce crede , apărându-şi drepturile şi respectând în acelaşi timp părerile altora. Prin acest lucru se doreşte ca un copil să ia în considerare sentimente , opinii , dorinţele interlocutorului, să se exprime în mod direct fără să acuze sau să jignească persoana cu care discută. Cu ajutorul limbajului asertiv, copilul poate să decidă ce este bun pentru el sau poate să spună NU atunci când consideră că trebuie având grijă să respecte poziţia adoptată de celălalt. Rolul important revine părintelui îşi învaţă copilul să se exprime fără să greşească , dar în acelaşi timp fără să se lase călcat în picioare.
Minciuna se întâlneşte la copiii în care există un climat de neîncredre , frică, proastă impresie despre sine. Pentru a elimina minciuna din mintea copilului şi a comportamentului lui trebuie să fie eliminate din familie frica, neâncrederea , trebuie sporită încredrea în sine a copilului.
Chiulul poate să intervină în momentul în care apare un dezechilibru între familie -copil-şcoală. Când analizăm acest fenomen avem în vedere relaţiile dintre aceşti trei factori. Responsabilitatea absenteismului o are familia care aplică metode neadecvate pentru a putea ţine legătura cu şcoala şi copilul. Pentru ca acest fenomen să fie eradicat, familia trebuie să ajute pe copil să îşi dezvolte încredrea în forţele propri, responsabilitatea, autonomia. Grupul are influenţă numai dacă familia lasă gol în afectivitatea faţă de el, copilul căutând afectivitatea în cadrul grupului din care face parte.Sunt situaţii când copiii manifestă lipsă de respect faţă de şcoală deoarece este influenţat de părerea greşită pe care părinţii o au faţă de şcoală şi profesori.
Stresul şcolar apare în situaţii de încordare nervoasă sau de epuizare , suprasolicitare , fiind ca reacţie ce se declanşază de către un eveniment anume.


BIBLIOGRAFIE:
AUTOR IOAN DOLEANU SI DACIAN DOLEANU, MESERIA DE PARINTE ED. ARAMIS
AUTOR ANDE BERGE COPILUL DIFICIL EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA BUCURESTI


Colt dreapta
Noteaza documentul:
In prezent fisierul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta