Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    

 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




loading...


Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
ŞTIINŢA INDICĂ PRINCIPIILE EDUCAŢIEI TRADIŢIONALE CA FIIND IDEALE PENTRU DEZVOLTAREA NORMALĂ A MINŢII COPIILOR
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Am insistat asupra metodelor prin care copiii normali sau cei cu probleme pot fi ajutaţi să-şi dezvolte abilităţile noetice superioare (controlul comportamentului, planificare, motivaţie, atenţie etc.) şi, în paralel, ariile corespunzătoare din cortexul prefrontal, pentru a forma o imagine cât mai fidelă asupra a ceea ce înseamnă o bună stimulare a minţii copiilor, modul ideal în care ei îşi pot însuşi abilităţile citate anterior şi dezvolta în mod corespunzător creierul.
Nu sunt lucruri extraordinare nici experienţele pe care copilul trebuie să le aibă de-a lungul copilăriei şi nici comportamentele pe care acesta trebuie să şi le cultive. În mod paradoxal, cercetările şi studiile făcute au ajuns la concluzia că mijloacele tradiţionale pe care părinţii le-au folosit dintotdeauna ca să-şi crească copiii sunt cele mai potrivite desfăşurării acestui proces. Mintea copilului este făcută în aşa fel încât să se stimuleze pe sine însăşi în explorarea lumii înconjurătoare, în a se întreba, a căuta răspuns interogându-i pe adulţi, a vorbi cu ea însăşi, a se amesteca pe cât se poate în treburile celor mari, învăţând de la ei, imitându-i, confruntându-se ea însăşi cu anumite situaţii sau cu problemele pe care trebuie să le rezolve singură, şi astfel să înveţe şi să se dezvolte.
De asemenea, cercetătorii constată că aptitudinile pe care trebuie să le exerseze copiii pentru a-şi dezvolta în mod normal cor¬texul pre¬frontal şi funcţiile acestuia nu sunt deosebite. În orice familie normală tradiţională copiii erau



învăţaţi să-şi organizeze, să-şi rânduiască lucrurile, programul, micul univers care-i înconjura. Erau îndemnaţi să-şi controleze comportamentul, să înveţe să se poarte acasă sau în lume, să se gândească înainte de a întreprinde ceva, să nu-şi dea frâu liber impulsurilor. Mai ales la ţară, li se dădea o mică sarcină după puterea lor, pe care trebuiau să o ducă la îndeplinire. Erau învăţaţi să-şi asume o responsabilitate şi erau certaţi sau chiar pedepsiţi dacă dovedeau neglijenţă sau nepricepere. Erau lăudaţi şi încurajaţi pentru micile succese, susţinuţi astfel şi motivaţi să persevereze în micile lor îndeletniciri. Răsplata primită se găsea chiar în aprecierile şi laudele părinţilor, în grija şi dragostea lor. Copiii nu lucrau pentru bani sau lucruri, ci ca un răspuns la afecţiunea părinţilor, doreau să arate şi ei de ce sunt în stare, să facă, aşadar, ceva folositor. Răbdarea, stăruinţa, ascultarea cu atenţie erau mai greu de stăpânit de la început. Acestea însă erau solicitate permanent de-a lungul copilăriei prin experienţa pe care copiii o aveau, prin activităţile pe care le susţineau sau de către părinţii sau profesorii care-i înconjurau. Astfel, ele se sădeau în mod firesc în sufletul şi în mintea copilului.
Astăzi, din păcate, mediul societăţii moderne nici nu înlesneşte experienţa normală pe care o avea copilul în trecut (uneori, nici părinţii nu mai ştiu cum să se poarte) şi nici aceste aptitudini nu mai sunt recunoscute şi cultivate ca virtuţi necesare în viaţă.
CONCLUZII
Chiar dacă această prezentare a trăsăturilor unui nihilism dezbră¬cat de haina strălucitoare, seducătoare şi inofensivă în care se manifestă în viaţa cotidiană a oamenilor de astăzi poate părea exagerată sau neverosimilă, din păcate, acesta este fondul ideologic pe care se desf㬺oară astăzi viaţa majorităţii familiilor sau indivizilor. Ascunse sub chipul diferitelor teorii privind educaţia, a unor filosofii de viaţă sau mecanisme psihologice justificative, coordonatele principale ale ideologiei nihiliste ne mar¬chează tuturor viaţa.
Nu rareori îi putem vedea astăzi pe micii telespectatori că abor¬dează anumite comportamente demonstrative, se răzvrătesc încontinuu împotriva rugăminţilor sau a indicaţiilor părinţilor, săvârşind, nu întâmplător, ci deliberat tot ce li se spune să nu facă, strigând, urlând, plângând până la a se da cu capul de pereţi sau a se lovi cu pumnii în cap dacă nu li se face voia. Îi putem vedea tiranizându-şi părinţii sau mai ales bunicii cu împlinirea tuturor poftelor sau dorinţelor stârnite contextual, incapabili să înţeleagă sau să se poată înfrâna atunci când acestea sunt greu sau imposibil de realizat. Îi vedem, de asemenea, pe bieţii părinţi că acceptă obosiţi această stare de fapt, neconştientizând că nu este produsul firesc al înclinaţiilor propriilor copii, ci rodul educaţiei nihiliste realizate prin televiziune sau prin contactul cu mediul în care trăiesc .
Ei nu ştiu că prin cultivarea unui asemenea comportament tiranic şi neînfrânat la copii, încă din primii ani de viaţă, se pune în pericol dezvoltarea lor mentală, edificarea structurilor neuronale ale cortexului prefrontal, defavorizând prin aceasta dezvoltarea abilităţilor superioare de procesare a creierului. Efectele nu sunt atât de vizibile la vârsta preşcolară. Ele încep să se vădească mai puternic abia după clasa a III-a, a IV-a, ca mai târziu să fie constatate ca o stare de fapt, ca o incapacitate ce vizează slăbirea atenţiei, motivaţiei, controlului comportamentului şi al emoţiilor etc.
Când să-şi fi putut dezvolta atenţia şi motivaţia copiii care nu au fost puşi de mici să-şi exercite aceste abilităţi sau cei care au refuzat, în principiu, să urmeze voia celor mari atunci când erau îndemnaţi să lucreze ceva? Cum să-şi dezvolte copiii ariile corticale care vizează controlul comportamentului, când învaţă de la televizor că părinţii trebuie să le satisfacă orice dorinţă sau impuls, când nu ştiu ce este aceea înfrânare, în condiţiile în care fac doar ceea ce vor sau traduc, fără dis¬cernământ, în viaţă scenariile pe care şi le au însuşit de la televizor?
Acest sistem neuronal complex care răspunde de controlul comportamentului guvernează capacitatea minţii omului de a evalua orice impuls interior, scenariu mental, context social înainte de a fi comandate comportamentele cerute de acestea. În cazul în care aceste comportamente nu sunt potrivite, sunt imorale sau nocive pentru viaţa insului sau a comunităţii, ele sunt inhibate, anulate sau e amânată punerea lor în practică. Nenumărate lucruri sau impulsuri asaltează mintea fiecărui om: să răspundem mai dur sau necuviincios, să ne certăm, să strigăm, să lovim etc.; însă aceia care şi-au exersat şi dezvoltat sistemul de control al comportamentului vor fi capabili să-şi reprime aceste impulsuri datorate irascibilităţii sau altor influenţe şi provo¬cări.
La tot mai mulţi dintre tinerii noilor generaţii, arată cercetările, acest prag sau barieră de potenţial, această forţă de control este atât de joasă sau slabă, încât impulsurile care urcă din subconştient sau sugestiile venite din exterior sunt materializate în fapte înainte ca aceştia să înţeleagă ce s-a întâmplat de fapt. Într-o societate a hipertrofierii mijloacelor de manipulare persuasivă - mass-media în general - când mintea oamenilor este bombardată permanent cu mesaje care îndeam¬nă la diferite fapte sau acte, când sunt petrecute mii de ore cu minţile conectate la fabrica de imagini şi sugestii a televiziunii, incapacitatea oamenilor de a-şi controla comportamentul constituie un fapt cu con¬secinţe deosebit de grave.
Cumpărarea unor lucruri de care nu avem o reală nevoie, sub presiunea impulsului de moment, violenţe verbale, fizice sau alte fapte, până la violuri, crime sau sinucideri sunt acte care se produc astăzi tot mai adesea sub imperiul unor impulsuri iraţionale şi de moment, care scapă de sub controlul individului şi care ulterior sunt regretate.
Având în vedere cele prezentate anterior, nu credem că este exagerat să afirmăm că principiul nihilist, ca generator al unei educaţii specifice (contraeducaţii), cu greu ar putea fi înlocuit de un altul mai eficace în inhibarea dezvoltării cortexului uman. Nihilismul, ca fenomen cultural, nu mai poate fi socotit un mediator al procesului de cunoaştere, al organizării sau structurării raţionale a experienţei copilului, ci un perete despărţitor aşezat între mintea omului şi lume, un factor generator de confuzie şi haos.
Dintotdeauna culturile au oferit o explicaţie, au construit un sistem, au organizat datele realităţii într-o anumită logică şi au ordonat, structurat cumva întreaga experienţă umană. Nihilismul însă descurajează intenţia de a cunoaşte, creează confuzie, dezorgani¬zează orizontul de experienţă, cunoştinţe şi modul de viaţă. El nu pune în lumină înţelesurile, ci, dimpotrivă, alienează percepţia, cultivă confuzia şi întu¬necă înţelegerea, legând-o de senzaţie şi instinct. Practic, nihilismul opacizează întreaga raţionalitate a crea¬ţiei, suspendând omenirea în haosul sau în vidul lipsei de sens al nimicului. Cu cât este mai preg¬nantă prezenţa morbului nihilist într-o cultură sau mod de viaţă, cu atât mai dezavantajat este procesul de dezvoltare al cortexului uman.
Gândirea sau modul de viaţă nihilist marchează puternic experi¬enţa omului contemporan, însă acestea nu ar fi putut să se răspân¬dească atât de mult, în toate ungherele lumii reale, fără intervenţia mass-mediei şi, îndeosebi, a televiziunii. Chiar şi în contextul unei culturi nihiliste, oamenii de pe tot cuprinsul globului, în mediul în care trăiesc - relaţiile cu oamenii din comunitatea căreia îi aparţin, obiceiurile tradiţionale, natura, credinţa - ar
găsi o expe¬rienţă suficient de bogată pentru dezvoltarea normală a minţii. Aceasta dacă nu ar fi in¬fluenţaţi puternic de vizionarea TV, obicei care ocupă o parte semni¬ficativă a timpului şi deci a experienţei copiilor, tinerilor şi adulţilor din întreaga lume.
Cultura TV este prin excelenţă una nihilistă, căci televiziunea este un amplificator ideal al tuturor tendinţelor nihiliste prezente în cul¬tură. Aceasta pentru că vizionarea însăşi, ca act, neagă prin substituţie viaţa reală; lumea fantastică a micului ecran este sufi¬cientă sieşi şi ne revendică numai pentru ea; divertismentul este raţiunea de a fi a tele¬viziunii, iar violenţa, anarhia, sexualitatea, magicul, egoismul, individualismul, consumismul şi mercantilismul sunt notele definitorii ale acesteia. Astfel că, atât prin natura tehnologiei şi comunicării pe care ne-o propune televiziunea, dar şi prin mesajele perfect adaptate acestei naturi şi culturii nihiliste, obiceiul uitatului la televizor ridică un mare semn de întrebare asupra sănătăţii mentale a viitoarelor generaţii, crescute în faţa micului ecran.
Pe negaţia programului nihilist sau pe imperativul dobândirii plă¬cerii, nu se poate construi reflexiv cortexul uman. Astfel că mintea tinerilor după ani de astfel de experienţe nu mai reuşeşte să se regă¬sească, să se autodefinească sau să desluşească o raţiune, un sens al existenţei, puterea sau energia de a desfăşura o acţiune coerentă pe termen lung. Să nu ne mirăm astfel, când îi vom vedea pe copii sau pe tineri că nu ştiu ce vor, că nu-i interesează nimic, că nu pot să se angajeze cu tenacitate într-o lucrare. Să nu ne sur¬prindă labilitatea, slăbiciunea, incapacitatea de a răbda, de a se înfrâna, de a rezolva problemele întâmpinate.
Nervozitatea, irascibilitatea, agresivitatea care îi caracterizează uneori, alteori apatia, descurajarea până la deznădejde nu sunt decât produse ale frustrării pe care o resimt aceşti tineri care nu dispun de echipamentul neuronal, cortical pentru a se putea descurca singuri în viaţă, pentru a-şi satisface oceanul de dorinţe pe care îl cultivă mass media. Haosul mediului culturii nihiliste care-l împre¬soară pe omul contemporan ajunge să se reflecte şi în structurile corticale, lipsa de sens sau de repere fundamentale, pe care o trăieşte cultura modernă, de asemenea. Mintea acestor copii nu a izbutit să şi construiască structurile de care are nevoie pentru se confrunta cu lumea reală, pentru a străbate marea acestei existenţe.
Există o seamă de principii educaţionale care sunt surprinse în general în cultura tradiţională sau în creştinism şi care s-au cristalizat în urma a mii de ani de experienţă umană sau care sunt primite prin revelaţie dumnezeiască. A le desconsidera, înlocuindu-le cu produsele culturale ale societăţii de consum sau cu cele ale ideologiei nihiliste este o eroare cu consecinţe incalculabile pentru viaţa şi mintea omului.
Aşa-zisa civilizaţie, teoriile "ştiinţifice" sau curentele la modă care vin astăzi să-l îndemne şi să-l îndreptăţească pe omul contemporan să lepede întregul mod de viaţă tradiţional nu fac decât să mascheze ura sau rătăcirea nihilismului şi să-l introducă pe om pe o pistă existenţială falsă. Din ultimele cercetări în domeniul neuro¬psihologiei rezultă că revolta împotriva autorităţii, inversarea tuturor sensurilor, chiar a com¬portamentelor specifice fiecărui gen - femeia îşi însuşeşte cele ale bărbatului, iar acesta se feminizează - negarea oricărei ordini, dezinhibarea tuturor comportamentelor, fuga de muncă, alergarea după plăceri, bani sau transformarea sexului într-un obiect de idolatrie înseamnă angajarea omului într-un aprig şi distrugător război îndreptat împotriva propriei fiinţe, propriei minţi, împotriva fiinţei umane în general. Copiii care sunt învă¬ţaţi să conteste orice autoritate, să-şi dispre¬ţuiască şi să-şi tiranizeze părinţii cu capriciile cultivate de cultura de consum, de fapt ajung să-şi fie lor înşişi cei mai mari duşmani, luptând cu propria fire, batjocorind-o, dispreţuind propriile nevoi şi intenţio¬nalităţi fireşti dezvoltării minţii şi împlinirii umane.
Tinerii care fug de orice efort, muncă sau responsabilitate, pentru a sorbi cu lăcomie din cupa plăcerilor, pentru a trăi într-o perpetuă distracţie, se păcălesc în primul rând pe ei înşişi, îşi amputează de bunăvoie mintea, lipsind-o de posibilităţile unei dezvoltări normale a tuturor capacităţilor sale. Omul, se pare, nu poate ieşi decât învins din acest război dus împotriva raţiunilor naturale, a ceea ce poartă înscris profund în fiinţa sa.
Având în vedere cele prezentate până acum, este uşor de anticipat că omul viitorului, omul societăţii nihiliste, nu va fi în nici un caz precum îşi imaginau evoluţioniştii, mai evoluat decât cel de astăzi sau decât cel din trecut. Mai degrabă, proporţional cu înaintarea nihilismului, cu conformarea mentalităţilor şi a vieţii oamenilor spiritului acestei ideologii, oamenii vor fi tot mai infirmi din punct de vedere mental, biologic şi sufletesc. Această cultură inhibă cu putere dezvoltarea corticală, îngustează câmpul de conştiinţă şi conduce în mod foarte probabil la apariţia unor sindroame ca ADHD şi LD, la boală psihică sau neurologică. O criză mult mai gravă decât aceea a petrolului, care poate fi preconizată în acest context, poate fi socotită criza sănătăţii mentale sau a creierelor . În America, spre exemplu, dacă rata creşterii numărului celor suferinzi de boli mentale se păstrează la cota actuală - 1% pe an - înseamnă că în câteva zeci de ani o mare parte a populaţiei Americii va suferi de o boală psihică sau neurologică.
Deşi nihilismul - cultura consumatorismului şi a divertismentului - promite totul, el, în fond, îl lipseşte pe om de înseşi puterile sale mentale, îi strică mintea, îi îngustează orizontul de conştiinţă, făcân¬du l să se asemene mai degrabă cu maimuţa (necuvîntătoarele), din care această cultură susţine şi încearcă să ne demonstreze că ne tragem.
După cum se prezintă lucrurile, este greu de crezut că lumea va mai putea fi purificată de morbul nihilismului. Mai probabil este ca acest mod de viaţă, această ideologie să se întindă ca o ciumă peste întreaga suprafaţă a pământului, având în televizor sau Internet mijloace ideale de propagare.
În acest context, soluţia poate fi căutată şi aplicată doar la nivelul personal sau la cel al micilor comunităţi, lucru deja observabil în lumea occidentală. În America, Germania, Spania etc. multe familii care alcă¬tuiesc în unele cazuri chiar microcomunităţi au renunţat complet la televizor, căutând totodată să se întoarcă la modul de viaţă tradiţional, la natură, la tot ceea ce este simplu şi firesc. În cazul lumii occidentale, drumul de întoarcere nu este atât de simplu de parcurs deoarece, faţă de ţările din estul Europei, legătura cu trecutul, cu viaţa tradiţională s a pierdut aproape complet. Pentru poporul român lucrurile ar fi cu mult mai simple, căci filonul tradiţional este încă destul de viguros. Ar trebui să ne gândim mai bine înainte de a ne lepăda de întreaga bogăţie a obiceiurilor şi tradiţişilor pe care se întemeia educaţia, viaţa de familie şi cea comunitară, înainte de a părăsi credinţa sau tot ce a constituit temeiul desăvârşirii omului în spaţiul românesc, deoarece este cu mult mai uşor să strici, să distrugi decât să zideşti, să pui ceva bun în loc. Ar trebui poate ca măcar acum, în ceasul al XII-lea, când încep şi occidentalii să înţeleagă faptul că au apucat-o pe un drum greşit, să învăţăm şi noi din greşelile lor, înainte de a ne arunca fascinaţi şi hipnotizaţi în braţele unei culturi sinucigaşe.









loading...




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2020 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite