Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Variante ale secvenţelor de antrenament
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 



3.1. Programul de exersare a aptitudinilor

Structurată din perspectiva modelului Guilford al creativităţii, activitatea este proiectată pentru stimularea creativităţii prin:
- cunoaşterea aptitudinilor concurente la rezolvarea creativă a problemelor;
- exersarea aptitudinilor specifice creativităţii;
- structurarea unor aptitudini creative specifice domeniului de interes al studenţilor;
- crearea unui climat psihosocial favorabil creaţiei;
- identificarea dominantei aptitudinale a diferitelor funcţii inginereşti.
Activitatea are un caracter ludic, afectogen, care destinde atmosfera şi conferă caracter inedit activităţii didactice, în special la studenţi.
În general este integrat programelor specifice psihologiei creativităţii, dar poate fi folosită şi ca secvenţă asociată activităţilor teoretico-aplicative la "inventică", la debutul orei - pentru asigurarea unui climat favorabil recepţiei şi disponibilităţii de participare activă a studenţilor -, sau la finalul ei - pentru recompensarea şi întărirea activităţii depuse.
În esenţă, ,,jocurile" sunt adaptări ale unor exerciţii clasice pentru aptitudinile respective, la domeniul de specialitate al studenţilor.
Durata minimă a secvenţei este de 15-20 minute în cadrul fiecărui laborator şi se poate prelungi funcţie de structura de ansamblu a programului prin multiplicarea jocurilor de acelaşi fel.
În cele ce urmează, se prezintă desfăşurarea activităţii pe parcursul a şapte întâlniri, aşa cum sunt realizate în cadrul lucrărilor




de laborator aferente disciplinelor ,,Bazele creativităţii tehnice" şi ,,Inventica", la Facultatea de Electrotehnică din Iaşi.

Lucrarea nr. 1. Elaborarea unui algoritm

Material utilizat: - "Turnul din Hanoi"
Desfăşurarea - se prezintă studenţilor ,,jocul" Turnul din Hanoi şi se enunţă problema;
- se distribuie pe echipe de 3-4 studenţi câte un joc, încurajându - se cooperarea în rezolvarea lui.

După 3-5 minute se atrage atenţia asupra diferitelor modalităţi de abordare: de la cea ,,ştiinţifică" de examinare ,,de la distanţă" a situaţiei, la cea ,,empirică" , prin ,,încercare şi eroare" , de fiecare dată existând echipe care sunt deja la 4-5 încercări.
Perioada de ,,familiarizare" cu sarcina este urmată de stimularea competiţiei dintre echipe, privind: numărul mişcărilor ce au dus la soluţie, numărul încercărilor nereuşite, timpul necesar rezolvării.
Se insistă asupra elaborării algoritmului, a regulii de succesiune a mişcărilor.
În finalul exerciţiului, se caută metode mai rapide de elaborare a algoritmului, şi, dacă nu s-au descoperit, se sugerează posibilitatea ,,reducerii" turnului după cum urmează: la un singur disc - problema se va rezolva dintr-o singură mişcare, la două discuri - problema se va rezolva din trei mişcări, la trei discuri - ş. a. m. d.;
Concluziv, se subliniază unitatea dintre gândirea convergentă şi cea divergentă, accentuându-se complementaritatea lor şi posibilităţile de compensare între ele în realizarea noului. Se identifică cele două modalităţi care pot duce la acelaşi rezultat - noul: calea logic-determinată şi cea intuitivă.

Lucrarea nr. 2. Exersarea fluidităţii
Se realizează pe baza unor exerciţii creion - hârtie, care nu vor necesita deci materiale speciale.
Desfăşurare: - se defineşte fluiditatea şi se exemplifică, menţionându-se totodată ,,limitele" de performanţă din literatura de specialitate şi din experienţa cu alte grupe de studenţi;
- se crează o atmosferă optimă activităţii prin câteva propoziţii ,,inspirate" ce trebuie să facă aluzie la relaţia creativitate - inginerie şi se comunică, pe rând, jocurile specifice fluidităţii cuvintelor, ideilor, asociaţiilor, expresiilor.
Pentru antrenarea fluidităţii verbale, se foloseşte următorul exerciţiu: se cere studenţilor să noteze cuvântul ,,ELECTROTEHNICĂ" şi să alcătuiască cît mai multe cuvinte cu sens din literele acestuia. Timpul acordat este de trei minute. Desigur, funcţie de specialitatea studenţilor se pot propune alte cuvinte cu condiţia să fie formate dintr-o diversitate potrivită de litere, printre care cel puţin trei vocale diferite.
Fluiditatea ideilor este exersată prin următoarea sarcină: ,,Enumeraţi cît mai multe obiecte care să îndeplinească următoarele condiţii: să fie lungi, flexibile şi bune conducătoare de electricitate".
Fluiditatea asociaţiilor se exersează cu adjective sugestive pentru domeniul de specialitate al studenţilor şi adecvate atmosferei, gradului de implicare afectivă şi valenţelor acesteia, ca de exemplu: ,,lumină", ,,scânteie", ,,energie", ,,roşu", dacă dorim să înveselim atmosfera; ,,căldură", ,,alb", ,,armonie", dacă dorim să menţinem o atmosferă de destindere şi securitate deja instalată; temperarea grupului se obţine prin cuvinte ca ,,negru", ,,întuneric", ,,rece", ,,şoaptă". Enunţul jocului sună în felul următor: ,,În următoarele trei minute notaţi cât mai multe cuvinte ce vă vin în minte la auzul noţiunii..." (în locul punctelor se menţionează cuvântul - stimul ales).
Fluenţa expresivităţii se analizează prin următoarele exerciţii:
- ,,Găsiţi cât mai multe expresii pentru a reda relaţia dintre inginer, creaţie şi astrologie".
- ,,Formaţi cât mai multe propoziţii alcătuite din patru cuvinte care să înceapă cu literele: M. U. R. E."
- ,,Găsiţi cât mai multe obiecte, fenomene, situaţii sau întâmplări care pot fi simbolizate prin cerc şi baston".
După fiecare joc se discută rezultatele, insistându-se asupra aspectelor cantitative: Câte răspunsuri s-au dat? Care este cea mai mică performanţă? Care este cea mai mare performanţă? Cum poate fi explicată diferenţa?
De obicei, după fiecare enunţ apar întrebări suplimentare din partea studenţilor. La primul joc, de exemplu, cele mai frecvente întrebări sunt următoarele: ,,Putem folosi mai puţine litere?", ,,Trebuie să folosim toate literele?", ,,Pot fi reluate literele de mai multe ori decât în cuvântul dat?". Desigur se va evita să se dea răspunsuri directe menţionând doar că este corectă orice soluţie ce nu contravine enunţului iniţial. După expirarea timpului afectat jocului (de obicei 3 minute) se discută întrebările puse de studenţi şi se atrage atenţia asupra tendinţei de a introduce restricţii suplimentare faţă de cele reale (ce rezultă din enunţ).

Lucrarea nr.3. Exersarea flexibilităţii

Material utilizat: Cartonaş cu figura - stimul (FiguraIV.2)











Figura IV.2. Figura - stimul pentru exersarea flexibilităţii

Desfăşurarea: - se defineşte flexibilitate ca aptitudine creativă şi ca indicator calitativ al acesteia;
- se exemplifică comparativ modalitatea de
estimare a fluidităţii şi flexibilităţii, pe rezultatele concrete ale unuia din jocurile efectuate la lucrarea anterioară;
- se face distincţie între flexibilitatea spontană (exemplificată prin rezultate la lucrarea anterioară) şi cea adaptativă (exerciţiul zilei), după criteriul produsului de creaţie: o nouă clasă în cadrul flexibilităţii spontane şi o transformare (în terminologia Guilford) în cazul celei adaptative.

Pentru exersarea flexibilităţii adaptate se împart cartonaşele şi se dă următorul enunţ: ,,Observaţi cu atenţie figura prezentată pe cartonaş şi urmăriţi modul de construire a celor şapte pătrate din cele 20 de beţişoare. Faceţi mutaţii necesare pentru a obţine o figură alcătuită din şase pătrate, cu acelaşi număr de beţişoare".
Timpul de lucru este de maxim 10 minute.
În cazul în care s-a găsit cel puţin o soluţie corectă, se invită autorul să prezinte demersul mental prin care a ajuns la soluţie. Dacă sunt mai multe soluţii corecte, se solicită descrierea raţionamentului fiecărei judecăţi, în condiţiile în care sunt diferite.
Când se întâmplă să nu apară soluţii corecte în grup, se orientează căutarea prin întrebări sau informaţii suplimentare minime, care să atragă atenţia asupra numărului laturilor comune din figură sau a dimensiunii pătratelor ce se pot construi cu ajutorul beţişoarelor (pătrate cu latura de unu, două, trei beţişoare).
Pentru exersarea flexibilităţii spontane se propune jocul utilizărilor multiple, cerându-se ,,Să se indice cât mai multe posibilităţi de utilizare a motorului unei râşniţe de cafea" (de exemplu).
Studenţii au la dispoziţie 5 minute pentru răspunsuri.
Se identifică categoriile abordate, atrăgându-se atenţia, după caz, asupra eventualelor tendinţe de a menţiona obiectele aceleiaşi categorii (exp. ,,pt. acţionarea unui uscător de păr", ,,storcător de fructe", ,,mixer", ş.a.) sau a aceleia de a cuprinde toate alternativele într-o exprimare sintetică, foarte generală (exp. ,,oriunde este nevoie de a acţiona un sistem mecanic").

Lucrarea nr. 4. Exersarea originalităţii

Materiale utilizate: un fragment, tipărit, din literatura biografică sau de istorie a unor descoperiri; protocolul lucrărilor anterioare.
Desfăşurare: - se defineşte originalitatea şi se menţionează cele trei criterii de evaluare a acesteia, după care se exemplifică fiecare.
Se demonstrează utilizarea criteriului frecvenţei şi se face apel la rezultatele lucrărilor anterioare; de exemplu, la jocul de flexibilitate spontană, persoana care a avut cea mai scăzută performanţă citeşte cu voce tare răspunsurile tipice pentru fiecare categorie menţionată şi se identifică eventualele răspunsuri similare în grup. Imediat se observă faptul că, unele răspunsuri sunt unanime, deci vor avea un caracter scăzut de originalitate, altele, ca de exemplu cea care recomandă folosirea motorului ca material didactic, apar o singură dată; între extreme, este un mare grad de diversitate a frecvenţelor. Chiar dacă se are în vedere criteriul frecvenţei, în cazul în care apar asociaţii îndepărtate sau răspunsuri surprinzătoare, acestea nu se trec cu vederea. Astfel, un răspuns ca ,,facem o râşniţă nouă" va fi valorizat nu numai funcţie de singularitatea lui, ci şi de cea a caracterului surprinzător prin evidenţa lui.
Pentru demonstrarea asociaţiilor îndepărtate, se pot folosi tot răspunsuri anterioare, obţinute la jocul de exersare a fluidităţii asociaţiilor. Gradul lor de depărtare se poate aprecia după diferenţa spaţială, temporală, culturală, categorie semantică.
Pentru acelaşi criteriu se poate utiliza jocul tip ,,ce ar fi dacă..." . Studenţilor li se cere să se gândească la cît mai multe consecinţe posibile ale unei situaţii ipotetice (de exemplu, dacă nu s-ar fi descoperit electricitatea). La un asemenea joc se analizează gradul de neconvenţionalitate, de ciudăţenie a răspunsurilor, cele mai puţin apreciate fiind cele evidente, bazate pe deducţii de gradul I, deci consecinţe imediate (exp. ,,n-ar fi lumină electrică" , ,,... motoare electrice", ,,... locomotive electrice", ,,... tramvaie").
Criteriul răspunsurilor surprinzătoare se va demonstra prin jocul titlurilor.
Se împart studenţilor cartonaşe cu textul ales şi se cere atribuirea a cât mai multe titluri posibile.
Se comunică, benevol, opţiunile.
Se discută în grup impresia de originalitate după caracterul frapant, măsura în care poate fi recunoscută persoana în răspunsul dat. Sunt valorizate răspunsurile metaforice, umoristice, ,,inteligente" . Studenţii sunt invitaţi să-şi imagineze şi să prezinte activităţi inginereşti în care originalitatea este aptitudine prioritară.

Lucrarea nr.5. Exersarea elaborării

Material: Cartonaşele cu enunţuri de probleme de planificare /programare de tipul: ,,Să se elaboreze planul diagnosticării disfuncţiei unui fier de călcat care nu se încălzeşte".
Desfăşurare: - se defineşte elaborarea ca aptitudine specifică creativităţii;
- se atrage atenţia asupra rolului prioritar pe care o are în ingineria de proiectare şi nu numai;
- se distribuie cartonaşul cu problema de rezolvat.
Studenţii sunt lăsaţi să lucreze individual timp de 10 minute, după care se trece la evaluarea răspunsurilor.
Criteriul evaluării constă în numărul răspunsurilor pertinente. Exigenţa pertinenţei (aspectul calitativ al elaborării) impune, pe lângă numărarea etapelor menţionate şi analiza conţinutului răspunsurilor. Desigur, nu vor fi lăsate neîntărite elementele de surpriză ale soluţiilor propuse, cum ar fi: identificarea ,,generaţiei" de care aparţine aparatul - mecanic, electric, electronic. Un asemenea răspuns este semn al depăşirii ,,evidenţei" convenţionale a situaţiei, convenţionalitate indusă de repere spaţio - temporale formale (,,dacă suntem în secolul XX şi la facultatea de electrotehnică, fierul este electric" ) dovedind şi flexibilitatea.
În general, nu se insistă cu multiplicarea jocurilor de exersare a elaborării, deoarece planurile de învăţământ ale facultăţilor tehnice prevăd spaţii semnificative pentru activităţile de proiectare ce antrenează această aptitudine.
Finalul exerciţiului invită studenţii să-şi imagineze şi să prezinte activităţi inginereşti în care aptitudinea de elaborare este prioritară, amintindu-se şi costul, chiar riscul pe care-l reprezintă insuficienta concretizare a acesteia în anumite produse de concepţie, de creaţie tehnică.

Lucrarea nr.6. Sensibilizarea faţă de probleme

Materiale: Cartonaşe cu câte zece serii de numere, fiecare construită după alt algoritm, dar în care, aleator, sunt strecurate 5 greşeli.
Desfăşurare: - se defineşte sensibilitatea faţă de probleme ca aptitudine specifică creativităţii, subliniindu-se rolul ei în faza de iniţiativă a unor activităţi complexe;
- se menţionează rolul prioritar pe care unii creatologi îl atribuie acestei aptitudini, mai ales în creativitatea performantă;
- pentru asigurarea unui climat favorabil se menţionează unele ,,sensibilizări" clasice din istoria descoperirilor ca : apa revărsată din baia lui Arhimede, mărul căzut pe capul lui Newton, capacul săltat de ,,oul" uitat la fiert, sau fotografiile înnegrite de bucăţica de uraniu din acelaşi sertar;
- se distribuie cartonaşele cu serii de numere şi se cere identificarea algoritmului după care este construită fiecare serie.
După 3-5 minute sunt rugaţi să menţioneze numărul greşelilor pe care le-au găsit în seriile respective. Se explică, că pentru scopul urmărit, reprezentativ este numărul greşelilor identificate, mai puţin identificarea algoritmului fiecărei serii.
Se reexaminează cartonaşele până la găsirea greşelilor în totalitatea lor (cinci).
Complementar sau în locul seriilor de numere pot fi folosite jocuri de sensibilizare cu următoarele teme: ,,Arătaţi neajunsurile constructive ale unui televizor" sau "Arătaţi dificultăţile funcţionale ale unui aspirator" etc.
În finalul lucrării, se pregăteşte tema următoare; în acest sens se prezintă studenţilor documentul "Fişa postului", arătându-se rolul pe care-l îndeplineşte în orientarea comportamentului adaptativ al persoanei în funcţia profesională concretă.
Se distribuie câte un exemplar (diferit) fiecărui student şi sunt rugaţi ca în următoarele două săptămâni să le studieze, să-şi reprezinte fiecare sarcină prevăzută în documentul respectiv şi să noteze aptitudinile pe care cred ei că le presupune realizarea lor. După analiza minuţioasă a aptitudinilor găsite ca fiind implicate, vor trebui să facă un efort de ordonare a lor funcţie de importanţa pe care o atribuie fiecăreia pentru realizarea performantă a funcţiei respective.

Lucrarea nr. 7. Analiza unor funcţii inginereşti

Materiale: Documentul ,,Fişa postului" pentru diferite funcţii inginereşti, ca: ,,tehnolog de fabricaţie", ,,proiectant", ,,inginer de calitate" (CTC), ,,inginer dispecer", ,,inginer de exploatare (producţie)", ,,şef atelier...", ,,şef secţie ...", ,,inginer şef resurse umane", ,,director" etc. (se apelează la documente autentice din domeniul de specialitate).
Desfăşurare: - studenţii sunt rugaţi să prezinte colegilor funcţia analizată, pe baza fişei primite la lucrarea precedentă, arătând principalele sarcini şi ierarhia aptitudinilor pe care le presupune;
- se atrage atenţia asupra diversităţii structurilor aptitudinale ce pot duce la performanţă în domeniul ingineriei.
După prezentarea fiecărui post, studenţii sunt invitaţi să-şi aleagă funcţia inginerească cea mai potrivită intereselor şi structurilor aptitudinale proprii.

3.2. Programul de antrenament procesual

Urmăreşte activarea potenţialului creativ al studenţilor din perspectiva modelului evolutiv al personalităţii creatoare. Se merge pe ideea obţinerii unui spor de cunoaştere, teoretică şi practică (aspecte didactice) prin conştientizarea unor experienţe autentice, specifice situaţiilor profesionale reale.
Activitatea, pe parcursul celor şapte întâlniri, are un caracter evident unitar, prin faptul că se lucrează la rezolvarea unei singure probleme.
Spre deosebire de activitatea de exersare a aptitudinilor unde se folosesc metode individuale de stimulare a creativităţii (chiar dacă se desfăşoară în grup), antrenamentul procesual se realizează cu ajutorul metodelor de grup. În prezentarea desfăşurării se exemplifică utilizarea tehnicii brainstorming, potrivit structurii relativ omogene a grupurilor de studenţi; pentru orice altă metodă de creaţie în grup, se pot opera adaptările pe care specificitatea metodologică le presupune.
Durata activităţii este de aproximativ o oră, în cadrul fiecărui laborator.


Lucrarea nr. 1. Prezentarea activităţii
Obiective: - să cunoască tehnica brainstorming;
- să creadă în eficienţa metodei;
- să dorească s-o încerce;
Metode: conversaţia; expunerea.
Desfăşurare: - se prezintă tehnica brainstorming de rezolvare a problemelor în grup: autor, istoric, principii, reguli de desfăşurare;
- se descriu unele invenţii cunoscute realizate pe baza acestei tehnici, cum ar fi: deszăpezirea liniilor de înaltă tensiune din Alaska, tehnologia obţinerii foiţelor metalice cu grosimi de ordinul micronilor, sau altele realizate de grupuri de studenţi din anii anteriori de studiu, ca instrumentul de curăţat covoare sau instalaţia de spălat pahare;
- se face cunoscut că, elaborarea unei cereri de brevet pentru o invenţie realizată în timpul semestrului este o alternativă la modalităţile clasice de evaluare a cunoştinţelor, pentru persoana care formulează problema, cea care a enunţat soluţia pertinentă şi toţi membrii grupului care au peste 20% din intervenţii;
- se cere studenţilor să comunice eventualele rezerve faţă de o asemenea activitate şi după discutarea lor sunt rugaţi să confirme dorinţa de a participa.
Studenţii care-şi menţin rezervele vor lucra independent, pe exerciţii individuale prezentate pe cartonaşe (Ea).
În finalul primei secvenţe studenţii sunt rugaţi să se gândească la probleme tehnice de care s-au lovit în experienţa lor, nerezolvate încă, sau la orice altă problemă (de îmbunătăţire, ameliorare, optimizare, modernizare, eficientizare etc.), să le noteze, deoarece, indiferent de alegere, ele vor intra în fondul de probleme al catedrei.

Lucrarea nr. 2. Alegerea problemei

Obiective: - să-şi cunoască reciproc preocupările în domeniul tehnic;
- să-şi formeze deprinderi de prezentare, argumentare şi definire a unei probleme noi;
- să dobândească experienţa luării unei decizii în grup, privind probleme profesionale.
Metode: conversaţia; experimentul.
Desfăşurare: - studenţii sunt preveniţi că fiecare va trebui să-şi prezinte problema la care s-a gândit în aşa fel încât să pară de mare interes, cea mai atractivă şi cea mai plauzibil a fi ,,uşor" de rezolvat pentru majoritatea colegilor, bineînţeles în condiţii de fair-play;
- sunt invitaţi să ia cuvântul, având la dispoziţie maximum trei minute, pentru prezentarea problemei.
După cunoaşterea propunerilor se cer opţiunile, argumentările, aderările la una sau alta dintre problemele prezentate, până când majoritatea grupului alege acelaşi subiect.
Studentul căruia îi aparţine paternitatea problemei este rugat ca, pentru întâlnirea următoare, să pregătească o prezentare sumară, arătând locul ei în ansamblul problematicii domeniului, preocupări sau rezultate apropiate, încercări nereuşite, gradul de actualitate a problemei, piedici, perspective ş.a.

Lucrarea nr. 3. Elaborarea soluţiilor

Obiective: - să exerseze modalitatea de inserare a propriilor idei în fluxul comunicaţional al grupului;
- să-şi amâne cu uşurinţă tendinţele de evaluare critică
; şi autocenzurare.
Metodă: experimentul.
Desfăşurare: - se asigură participanţilor distribuirea în spaţiu adecvată structurării rapide a unei reţele comunicaţionale primare;
- se respectă prescripţiile şedinţelor de brainstorming (generarea ideilor).

Lucrarea nr. 4. Elaborarea soluţiilor

Lucrarea reprezintă continuarea celei anterioare, urmărind aceleaşi obiective prin metode similare.
Desfăşurare: - cadrul didactic conducător al lucrării va prezenta sinteza soluţiilor elaborate la întâlnirea anterioară;
- se apreciază productivitatea întâlnirii şi se menţionează convingerea depăşirii performanţei anterioare, încurajând grupul şi stimulând participarea activă;
- se reia comunicarea alternativelor de soluţii, asociaţii la variante anterior exprimate sau altele, aparent cu totul noi.

Lucrarea nr. 5. Alegerea soluţiilor

Obiective: - să cunoască varietatea criteriilor posibile de alegere a unei soluţii;
- să-şi asume responsabilitatea alegerii unui criteriu sau a combinării mai multora;
Metode: conversaţie; experiment.
Desfăşurare: - se comunică studenţilor că fostul grup de elaborare a ideilor devine grup de ,,cenzori", de evaluatori ai propriilor alternative de soluţii (artificiu didactic).
Vor trebui să se transpună deci în rolul specialistului cu experienţă şi responsabilitate concretă, care să aleagă cea mai bună soluţie din multitudinea celor propuse.
Se pune la dispoziţia studenţilor lista cu toate ideile enunţate şi se încurajează analiza lor în grup (avantaje, dezavantaje, riscuri).
Se va atrage atenţia asupra criteriilor funcţie de care pot fi alese soluţiile, după care vor fi invitaţi să îşi exprime părerea faţă de prioritatea lor. În cazul în care sunt menţionate priorităţi diferite, şi în majoritatea grupurilor aşa se întâmplă deoarece unuia i se pare că cea mai ,,productivă" este mai bună, altuia că cea mai ,,progresistă" (modernă), altul optează pentru ,,minimum de investiţie", economicitate, ,,eleganţă", ,,design" ş.a.
Se lasă se antreneze bine în aceste dezbateri, dar imediat după primele semne de ,,renunţări", conducătorul lucrării va invita participanţii ca, individual sau pe echipe, să aleagă soluţia cea mai potrivită criteriului (criteriilor combinate) pe care-l consideră a fi prioritar.
Studenţii sunt invitaţi ca pentru întâlnirea următoare să schiţeze proiectul viitoarei invenţii.

Lucrarea nr. 6. Prezentarea invenţiei

Obiective: - să elaboreze un proiect cu grad ridicat de noutate;
- să prezinte un produs al propriei activităţi de concepţie;
- să cunoască propria performanţă în raport cu performanţele celorlalţi.
Metode: experiment; conversaţie.
Desfăşurare: - fiecare autor sau reprezentant al grupului de autori este invitat să-şi prezinte proiectul; participanţii sunt încurajaţi în a comenta soluţiile şi modul de prezentare.
Timpul acordat fiecărei prezentări este variabil, impus de un criteriu arbitrar, anume numărul proiectelor de prezentat în formaţia respectivă de studiu. Numărul maxim de alternative în grupurile cu care s-a lucrat până în prezent a fost de 5 soluţii diferite la o temă: "Sistem de acţionare pentru jucării" (trei au rămas în fază de proiect, iar pentru două s-a cerut brevetarea).
După prezentarea fiecărei soluţii, studenţii sunt invitaţi să elaboreze cererea de brevetare a invenţiei, după standardul şi normele studiate la activităţile teoretico-aplicative (curs) şi să o depună la serviciul specializat al instituţiei. Se precizează că acest serviciu eliberează o adeverinţă cu data depunerii, moment din care autorul îşi poate aroga paternitatea invenţiei.

Lucrarea nr. 7. Evaluarea activităţii

Obiective: - să cunoască valoarea propriei performanţe după criteriul produsului de creaţie, semn al activării potenţialului creativ.
Metode: analiza produselor activităţii.
Desfăşurare: - se înregistrează adeverinţele ce confirmă acceptarea cererilor de brevet de către serviciul specializat al universităţii;
- autorii acestor cereri, individuale sau în echipă, vor primi note maxime, criteriul fiind valabil şi suficient pentru acoperirea cerinţelor disciplinei;
- se analizează sursa ideii ce a stat la baza fiecărei soluţii şi în cazul în care persoana nu se află printre autori, primeşte nota maximă numai pentru activitatea de laborator, ceea ce reprezintă 50% din nota finală. Aceeaşi valoare are şi nota obţinută de iniţiatorul temei şi toţi cei care au peste 20% din totalul intervenţiilor pertinente (dacă nu figurează printre autorii de brevete).

3.3. Programul de antrenament prin diversificare sistemică

Programul acestei activităţi s-a elaborat din perspectiva abordării sistemice a produsului activităţii de creaţie tehnică, invenţia.
Specificul acestei metode de antrenare constă în caracterul relativ organizat al căutării posibilităţilor de înnoire prin redefinirea caracteristicilor generale ale unui sistem tehnic cunoscut.
Demersul intelectual are în vedere, într-o primă etapă, transformarea concretului în abstract (un întrerupător, o priză devine un sistem), urmează analiza sistemică a acestuia - descrierea lui după caracteristicile generale ale sistemelor - trasformarea lui după una sau mai multe caracteristici, în sfârşit, concretizarea modificărilor într-un nou sistem, mai mult sau mai puţin deosebit de cel de la care s-a pornit.

Lucrarea nr.1 ,,Caracterizarea generală a sistemelor"

Obiectiv: - recunoaşterea de către studenţi a calităţii de sistem în obiectele concrete, simple, banale.
Se impune justificarea acestei opţiuni prin faptul că s-a constatat în repetate ocazii dificultatea pe care o au studenţii atunci când trebuie să dea exemple de sisteme; totdeauna se gândesc la lucruri foarte sofisticate, la conţinuturi simbolice în general. Cauza fenomenului se poate atribui nivelului mult prea abstract la care se studiază teoria sistemelor în universităţile tehnice ceea ce îngreunează concretizarea şi generalizarea cunoştinţelor pe toate nivelurile de structurare a realului, de la ştiinţific la empiric, de la sistemul matematic la cel obiectual.
Metode: demonstraţia; tehnica inducerii schimbării de rol: studentul explică, profesorul (psiholog) învaţă.
Desfăşurare: - se propune definirea descriptivă şi logică a sistemelor;
- se identifică caracteristicile generale - cu exemplificări;
- se reactualizează proprietăţile sistemelor - cu exemplificări.
În lansarea temei se sugerează o analogie ,,şocantă" între un sistem abstract şi altul concret, unul natural - complex, altul artificial - simplu; exemplu: ,,... eu înţeleg să se atribuie statutul de sistem elementelor participante la realizarea unei funcţii vitale ca ..., dar să consider că un reşou sau o priză pot fi descrise prin aceleaşi caracteristici şi proprietăţi, mi-e mai greu (nu imposibil)". Moderatorul continuă cu inducerea unor tensiuni cognitive, până când se constată implicarea optimă a studenţilor, cognitivă şi afectivă, semnalizată prin participarea activă a fiecărui student la conversaţie şi de identificarea categoriilor de ,,sistem natural - artificial" şi ,,sistem abstract - concret".
În etapa următoare se procedează la conştientizarea şi exersarea relativităţii poziţiilor de ansamblu - element, cu exemplificări din categoriile de sisteme amintite. Pentru asigurarea unei viziuni integrale asupra sistemelor se încearcă elaborarea unor ierarhii sistemice din categoriile amintite.
Discuţiile finale vizează precizarea caracteristicilor generale ale sistemelor: structura, scopul (finalitatea) intrările, ieşirile, funcţiile; precizarea funcţiilor generale şi ale celor operaţionale care asigură transformarea mărimilor de intrare în mărimi de ieşire; definirea proprietăţilor de echilibru, stabilitate, adaptabilitate, fiabilitate (I. Moraru. Gh. Iosif, 1976).

Lucrarea nr. 2. Diversificarea sistemelor după "tehnica intrărilor şi ieşirilor"

Obiectiv: - fixarea caracteristicilor generale ale sistemelor cu accentuarea particularităţii mărimilor de intrare şi ieşire;
- iniţierea studenţilor în tehnica diversificării sistemice în raport cu mărimile de intrare şi ieşire.
Metode: analiza sistemică; tehnica valorizării grupului (socio- profesional) de aspiraţie (referinţă) a persoanei.
Desfăşurare: - se precizează natura mărimilor de intrare şi de ieşire ale unui sistem în funcţiune: obiectivă: substanţială, energetică sau informaţionale; subiectivă: cognitivă (informaţională şi metodologică) şi afectivă;
- se precizează obiectul lucrării: obţinerea unor sisteme categorial diferite prin schimbări aduse intrărilor şi / sau ieşirilor;
- se dă un exemplu de asemenea demers într-o prezentare atractivă;
- se solicită ajutorul în elaborarea unui sistem prin analogie;
- se precizează efectul demersului:
obţinerea unor sisteme categorial diferite;
- se atrage atenţia asupra necesităţii asigurării proprietăţilor generale ale sistemelor nou obţinute.

Exemple: Se propune analiza sistemică a unui aparat electric de uz casnic: mixerul.
Se insistă asupra specificităţii ,,ieşirilor" în raport cu cea a ,,intrărilor": introducerea unor substanţe diferite duce la ,,produse" diferite; acţionarea cu diferite forme de energie duce la ,,efecte" diferite: de randament, eficienţă, calitate.
Se apreciază rolul categoriei socio-profesionale a inginerilor în general, a electrotehniştilor în special, în mijlocirea acestor facilităţi.

Exerciţiu: În analogie se solicită studenţilor ajutorul în adaptarea clasicului zdrobitor (manual) într-unul acţionat electric, mărindu-se exigenţele treptat: ,,s-ar putea elabora un ansamblu electromecanic pentru întregul proces de prelucrare a strugurilor, adică zdrobit şi stors", urmat de ,, ar fi posibilă conceperea acestui sistem chiar cu utilizări multiple?... pe tot parcursul anului?...eventual pentru prepararea unor furaje vegetale în restul anului?...".

Lucrarea nr. 3. ,,Înnoirea sistemului prin schimbarea componentelor (elementelor) "

Obiective: - cunoaşterea noţiunii de structură;
- iniţierea studenţilor în tehnica diversificării sistemului în raport cu funcţia generală a elementelor componente.
Metoda: analiza sistemică; conversaţie; tehnica provocării cognitive.
Desfăşurare: - se defineşte noţiunea de structură prin: componente, caracteristicile fizice sau chimice şi organizarea elementelor;
- se precizează obiectul lucrării: înlocuirea unui element cu o anumită funcţie cu un alt element având funcţie diferită;
- se propune analiza unui sistem concret din domeniul de specialitate al studenţilor - bineînţeles la nivelul ,,modest" de competenţă în materie a psihologului (valorizează studentul şi-l provoacă la implicare);
- se cere ajutorul studenţilor în perfecţionarea sistemului nou;
- se solicită studenţilor aplicarea metodei pe un alt sistem, propus de ei;
- se prezintă şi se discută 1-2 lucrări reprezentative;
- se precizează efectul metodei: obţinerea unor sisteme categorial diferite.

Exemplu: Se analizează sistemul ,,sonerie"; în acest scop se reprezintă schema în simbolizarea figurală, familiară studenţilor.
Se precizează elementele componente ale sistemului,
se identifică cel reprezentativ, soneria - deoarece funcţia ei realizează efectiv scopul sistemului -, şi se defineşte ansamblul ca ,,sistem sonor de semnalizare".
Se sugerează ideea înlocuirii soneriei cu elemente ce se adresează altor analizatori: vizual, olfactiv, kinestezic ş.a.; se exemplifică: ,,eu înlocuiesc soneria cu un bec şi obţin un ... sistem luminos de semnalizare; astfel rezolv problema ,,soneriilor" pentru deficienţi acustici sau pentru familiile cu copii mici care sunt deranjaţi de zgomote".
Exerciţiu: ,,Rezolvaţi problemele semnalizării surzilor pe timpul nopţii, când aceştia dorm". Se prezintă şi se discută una, două încercări ale studenţilor.
Problemele posibile: Elaborarea unui sistem de semnalizare care se adresează altor analizatori şi identificarea oportunităţii lor.

Lucrarea nr. 4 ,, Diversificarea sistemelor prin schimbarea
caracteristicilor fizice ale elementelor"

Obiective: - fixarea caracteristicilor generale ale sistemelor şi cunoaşterea caracteristicilor fizice ale elementelor componente;
- iniţierea studenţilor în tehnica diversificării sistemului în raport cu caracteristicile fizice ale elementelor componente.
Metode: conversaţia; analiza sistemică; tehnica proiectării în rolul de perspectivă.
Desfăşurare: Se reactualizează principalele caracteristici fizice şi chimice prin care se descriu elementele unui sistem tehnic (artificial): formă, mărime, (dimensiuni, intensităţi, puteri,) culoare, natura materialelor etc.
Se precizează obiectul lucrării: înlocuirea unor elemente cu altele care au funcţie generală similară, dar caracteristici fizice diferite. Se propune analiza unei instalaţii concrete din domeniul de specialitate al studenţilor - în aceeaşi atmosferă ca şi în lucrarea anterioară - şi înlocuirea unui element cu altul din aceeaşi categorie, dar cu caracteristici diferite. Se cere ajutorul studenţilor în perfecţionarea sistemului obţinut;
Se discută câteva lucrări reprezentative şi se precizează, de fiecare dată, efectul procedurii: obţinerea unei varietăţi mari de modalităţi de realizare ale aceluiaşi sistem.
Exemplu: - Se analizează sistemul ,, ornament electric pentru pomul de crăciun".
- Se precizează sistemele cunoscute:
a) instalaţii de beculeţe legate în serie, cu: - beculeţe protejate, de forme diferite (globuri, lanterne, lumânări, ciupercuţe, etc.); ,,am putea imagina chiar diferite forme de beculeţe?"; sau beculeţe de diferite culori - ,,ne putem imagina instalaţii de aceeaşi culoare dar becuri de intensităţi diferite?".
b) instalaţii formate din serii paralele de corpuri de iluminat, multicolore - ,,ne putem imagina serii de aceeaşi culoare în cadrul ansamblului? Dar serii de intensităţi diferite? Dar serii inegale ca mărime sau număr de becuri?".
Exerciţiu: Se cere studenţilor ajutorul în proiectarea unei instalaţii interesante pentru pomul de crăciun care va ornamenta centrul oraşului de sărbători.
Se prezintă şi se discută câteva lucrări.
Probleme, oportunităţi: Se propune pregătirea unei ,,lovituri de piaţă" date de societatea ,,Tehnoton" (fabricant de aparate electrice) pentru sezonul ce va marca primul an de ,,profesionalism" al studenţilor (din actualul an V).

Lucrarea nr. 5.,, Descoperirea unor sisteme noi prin
schimbarea organizării elementelor"

Obiectiv: - fixarea caracteristicilor generale ale sistemelor şi cunoaşterea particularităţii de organizare a elementelor componente;
- iniţierea studenţilor în tehnica diversificării sistemice în raport cu organizarea elementelor (poziţia relativă a elementelor în ansamblu).
Metode: analiza sistematică; conştientizarea reuşitei; tehnica proiectării în rol.
Desfăşurare: - se reactualizează semnificaţia noţiunii de organizare;
- se precizează obiectul lucrării: schimbarea poziţiei elementelor unele în raport cu altele;
- se propune combinarea diferită a mai multor elemente concrete din domeniul de preocupări al studenţilor (în condiţii de joc; se minimalizează propriul exemplu de către moderator şi se sugerează aşteptările de nivel ridicat al aplicaţiilor - exemplelor - studenţilor);
- se solicită ajutorul studenţilor în realizarea sistemului propus;
- se propune aplicarea metodei şi se încurajează combinarea tehnicilor cunoscute pentru elaborarea unor sisteme noi;
- se precizează efectul demersului: obţinerea unor sisteme categorial diferite;
- se atrage atenţia asupra necesităţii respectării proprietăţilor de către noile sisteme: stabilitate, echilibru, adaptabilitate, fiabilitate.
Exemplu: Se prezintă posibilităţile diferite de organizare într-un ansamblu a următoarelor elemente: sursă de energie electrică, conductori, corp de iluminat, rezistenţă, întrerupător.
Se precizează funcţiile de iluminat, încălzire, iluminat şi încălzire.
Se denumesc sistemele obţinute: sistemul interdependent (consumatori legaţi în serie) şi sistemul autonom de încălzire şi iluminat (consumatori legaţi în paralel).
Exerciţii: Se cere ajutorul studenţilor în conceperea unui sistem autonom de iluminat şi de încălzit în condiţiile integrării corpului de iluminat şi de încălzit într-un subansamblu, utilizabil şi separat, de asemenea, căutarea unor oportunităţi de utilizare pentru asemenea sisteme.
Temă independentă: Descompuneţi - pe plan mental - un aparat în elementele sale componente; imaginaţi-vă cât mai multe combinaţii posibile pentru a elabora sisteme diferite; nu vă feriţi de a multiplica unele elemente, de a rămâne cu unele nefolosite, de a le schimba caracteristicile, materialele din care sunt făcute etc."



Lucrarea nr. 6. ,, Redefinirea sistemului după varietatea funcţiilor sale"

Obiectiv: - fixarea caracteristicilor generale ale sistemelor, cunoaşterea identităţii scopului ca şi a funcţiilor operaţionale.
Metode: analiza sistemică; tehnica delegării sarcinii şi inducerea asumării răspunderii.
Desfăşurare: - se accentuează rolul definitoriu al scopului unui sistem în identitatea acestuia;
- se precizează rolul şi particularitatea funcţiilor operaţionale;
- se precizează obiectul lucrării: obţinerea unor sisteme categorial diferite prin schimbarea unor caracteristici funcţionale ale ansamblului;
- se procedează la analiza funcţiilor operaţionale ale unui sistem şi la anticiparea unor modificări prin: schimbarea ponderii funcţiilor; renunţarea la unele funcţii asociate unor funcţii noi (diversificarea funcţiei);
- se solicită colaborarea în rezolvarea unor probleme asemănătoare;
- se precizează efectul demersului: obţinerea unor sisteme categorial diferite şi diversificarea acestora;
- se atrage atenţia asupra necesităţii asigurării proprietăţii sistemului.
Exemplu: Pentru această tehnică sunt potrivite exerciţiile de antrenare a flexibilităţii de tipul: ,,arătaţi cât mai multe posibilităţi de utilizare a unui... (obiect oarecare)".
În cazul unei grupe s-a utilizat drept exemplu un televizor; s-au identificat principalele funcţii: recepţionarea sunetului şi a imaginii, redarea sunetului şi a imaginii.
Se discută posibilităţile apelării doar la funcţia de recepţie - care asociată cu un video recorder, generează un sistem de stocare -, sau la cea de redare - care, asociată cu un video-player, generează un sistem de redare selectivă.
Exerciţiu: Descrieţi funcţiile unui aparat electric - la alegere - şi schiţaţi posibilităţile reproiectării lui prin transformarea uneia din funcţiile operaţionale în funcţie principală (scopul noului sistem)"

Exerciţiul se propune ca alternativă de lucrare independentă în vederea evaluării finale a activităţii de laborator; în acelaşi scop pot fi realizate aplicaţii individuale ale tehnicilor anterioare.

Lucrarea nr. 7 ,, Colocviu de laborator"

Microsimpozion de prezentare a unor sisteme nou create sau reproiectate.












Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2021 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite