n1l7lj
Motto: “(…) Gutenberg (… ) a inventat tiparul
(…) cu gandul de a accelera difuzarea Bibliei, nu cu intentia de a tipari bancnote. S-a creat cu aceasta, o data pentru totdeauna, un alibi pentru orice inventator”. -; Lucian Blaga -; (1)
1.EVOLUTIA TIPARULUI INAINTE DE GUTENBERG
Prima revolutie a spiritului uman s-a produs in
Antichitate cand s-a trecut de la comunicarea exclusiv orala la aceea scrisa. O a doua revolutie a comunicarii interumane se datoreaza lui Gutenberg, dupa a carui inventie s-a dinamizat circulatia ideilor pe Terra.
Neandoios, ca fructele culturii umane au inceput sa fie raspandite cu eficacitate numai atunci cand logogramele si fonemogramele s-au aliat intr-o simbioza perfecta cu un procedeu tehnologic al multiplicarii rapide si acesta a fost tiparul.
De-a lungul secolelor, tiparul a existat ca un corolar sine qua non al dezvoltarii societatii, avand ipostaze diverse, dar aceeasi esenta tehnologica. El a aparut din momentul in care oamenii au cautat un mijloc de a imprima un desen sau un text in mai multe exemplare cu ajutorul unei forme, a unei matrice.

La babilonieni, stema imperiului, pecetea oficiala, era sculptata in lemn si se aplica pe placuta de argila moale pe care ei scriau actele oficiale. Dupa arderea in foc a tablitei de lut, semnul pecetu devenea vizibil si rezistent ca si restul scrierii.
La asiro-babilonieni fiecare cetatean avea o pecete sculptata pe o mica piatra cilindrica. O purta agatata de gat, ca un martisor. Cu ea semna de cate ori era nevoie, rostogolind-o pe argila moale pentru a lasa imprimat desenul care simboliza numele sau.
La egipteni, pecetea regatului, Scarabeul, era sapata pe o placa de lemn si aplicata pe amfore sau pa alte obiecte de pret.
Vechii locuitori ai Chinei, inspirandu-se de la sistemul de imprimare a pecetilor oficiale, au cioplit semnele textului pe suprafata neteda a unei pietre. Semnele apareau in relief si erau unse cu o cerneala speciala. Se aplica deasupra o coala de hartie, se presa cu o perie sau cu un tavalug si dupa ce se ridica hartia, pe ea ramaneau imprimate semnele. Astfel, se putea multiplica un text, folosindu-se matrita cioplita in piatra.
Mai tarziu, piatra a fost inlocuita cu lemnul, acesta fiind mai usor de sculptat. De aici si numele capatat de acest procedeu: xilografie (de la cuvintele grecesti xilon= lemn si graphein= a scrie). In Europa, xilografia a fost folosita la inceput pentru imprimarea tesaturilor si la multiplicarea ilustratiilor din calendare si a figurilor de pe cartile de joc.
Prin secolele al XIV-lea -; al XV-lea a inceput si

imprimarea cartilor cu ajutorul matritelor sapate in lemn. De aceea, cartile xilografiate se mai numeau si tabelare.
Spcialistii numesc procedeul de tiparire tabelara chiroxilografie (in elina: kheir= mana, xilon= lemn, graphein= a scrie, a grava), pentru a-l deosebi de sistemul xilografic, folosit la cartea tiparita, unde imprimarea imaginii se facea cu ajutorul unei prese. Textul se imprima numai pe o fata a colii de hartie (recto); o data cu imbunatatirea procedeului si cu perfectionarea presei, cartea tiparita a
inceput sa fie ilustrata prin xilogravuri imprimate pe ambele fete ale foii (recto-verso). Dar si astazi unele carti editii de lux, reproduceri de arta plastica etc. -; se tiparesc pe o singura fata a foii, fie din motive de estetica a cartii, fie pentru a da mai multa finete reproducerilor in culori.
Importante lucrari pastrate pana acum din acele vremuri sunt raspandite in toata lumea: in China se pastreaza gravuri chinezesti si japoneze datand din secolul al VIII-lea. In Europa gasim reproduceri ca: Madona din Bruxelle (datand din
1418) si Sfantul Cristofor, din 1423, ultima avand si un text legenda. In Germania se pastreaza celebra Biblia pauperum
(“ Biblia saracilor“), cu text si circa 50 de ilustratii; Donat -; gramatica latina (numita astfel dupa autorul ei, Aelius
Donatus, gramatician din veacul al IV-lea); pe care mai tarziu,
in 1451, Gutenberg avea s-o reimprime cu litere mobile; in sfarsit, nu mai putin celebra Seculum humanae salvationis (
Oglinda salvarii oamenilor), care a starnit discutii inversunate
-; unii bibliologi o socotesc prima carte tiparita de Gutenberg,

cu caractere de plumb turnate in nisip si retusate cu dalta, altii sunt de parere ca este doar o tiparitura tabelara, nedemna de ingeniosul mester din Maientia. Aceste carti au o valoare foarte ridicata, pentru ca au meritul de a se fi nascut inainte de tipografia cu litere mobile.
Inceputul tiparului il putem fixa prin 1040, cand Pi Seng, un fierar chinez, s-a straduit timp de 8 ani sa modeleze din lut, separat, fiecare semn al scrisului chinezesc. A modelat vreo
7.000, cele mai necesare scrierii curente. Pentru a putea imprima, le lipea pe o scandura, le ungea cu cerneala si obtinea copii destul de clare.
Mesterii coreeni au facut si ei incercari cu semne metalice (cupru) inca din anul 1392. Turnate fiecare separat, semnele erau apoi culese in ordinea dictata de text si prinse
intre doua sipci de bambus. Unse cu cerneala, ele erau aplicate pe hartie, asa cum se aplica o stampila.
Si in Europa (avantajata de scrierea alfabetica), marturii mai vechi arata ca diferiti mestesugari cautau mijloacele de a mecaniza multiplicarea manuscriselor. S-a pastrat, de pilda, o tablita de lut imprimata in 1119 la manastirea din Ratisbona
(Regensburg) in Bavaria, purtand urmele unor stampile-litere.
Mai tarziu, un procedeu relativ simplu si economic -; turnarea in matrite -; va revolutiona activitatea editoriala, creand conditiile pentru nasterea tipografiei moderne. Astfel, xilografia si semnele mobile au pregatit nasterea tiparului.
Multa vreme au existat discutii in aceasta privinta, deoarece in secolul al XV-lea mai multi mesteri europeni erau

preocupati de inventarea unui sistem de multiplicare a textelor care sa fie rapid, practic si mai ieftin decat scrisul. Ii putem numi pe olandezul Laurens Janszoon Coster din Haarlem si pe Prokop Waldvogel, originar din Praga, care, dupa unii cercetatori, au avut primele contributii la aparitia
(descoperirea) literelor metalice mobile, turnate in forme
(matrite).
Totusi, cercetatorii sunt in unanimitate de acord ca inventatorul tiparului a fost Johannes Gutenberg.
IV.2. SCURTA BIOGRAFIE A INVENTATORULUI
Johannes Gutenberg s-a nascut la Maienta (in germana:
Mainz), oras care in acea vreme era un centru mestesugaresc si comercial destul de insemnat. Numele de Gutenberg este al casei familiale „ zum Gutenberg„; familia Gensfleisch facea parte dintre patricienii -; nobilimea orasului -; ale caror case purtau nume, ca si strazile sau cartierele. Johann Gensfleisch
Gutenberg, numit asa dupa numele mamei lui El s-a nascut la
Maienta, oraselul de pe tarmul stang al Rinului, la sfarsitul veacului al XIV- lea (1397 sau 1400 ca membru al unei familii aristocrate. A trait pana in 1468 (?). Se pare ca a invatat mestesugul de a lucra in metal de la un unchi care era mester
intr-o monetarie. Ca aristocrat, Gutenberg nu a trebuit sa fie ucenic. El pare sa fi avut o fire aspra, un caracter dificil si ciudat. Certaret si sensibil, el a intrat in conflict cu autoritatile, cu cei apropiati, dar preocuparea lui pasionata o constituia tehnica, domeniul in care s-a afirmat ca inventator. El a

cunoscut viata de exilat, a fost atras in mai multe procese, a
infruntat privatiunile unui trai nesigur, de un trai mai sarac.
Din cauza implicarii familiei sale in diferite certuri politice locale, Gutenberg a petrecut cativa ani in exil in Strassbourg
(1434), unde si-a continuat experimentele cu tiparul, tiparind
in acest fel o scurta gramatica latina de cateva pagini.
In 1419, dupa moartea tatalui sau, Johannes a fost nevoit sa paraseasca Maientia si se stabileste la Strasbourg.
Aici incepe sa faca litere din lemn, dar acestea fiind rezistente, trece la cele de metal. Izbuteste sa gaseasca si aliajul cel mai potrivit: plumb cu antimoniu care, dupa ce i s-a adaugat cositor, a ramas pana astazi combinatia metalica cea mai potrivita pentru turnat o litera. Caci literele trebuiau sa fie facute dintr-un metal moale, usor la turnat si la prins orice forma, dar si destul de rezistent, ca sa pastreze forma odata luata in toata finetea liniilor ei.

Gutenberg era sarac si, ca sa poata lucra tiparele lui, s-a asociat cu alti trei tovarasi. Unul dintre acestia, mai batran, muri in curand si, din cauza neintelegerii cu mostenitorii lui, asociatia se sparge. Gutenberg, si mai sarac, se intoarce la
Maientia pe la 1446. Se intovaraseste cu un om de afaceri numit Fust. Se alatura si un tanar, Peter Schoffer. Impreuna tiparesc, pe la 1450, o biblie latina, asa-numita Biblie de 42 de randuri, cate avea pe o pagina, sau a lui Gutenberg, sau mazarina, fiindca s-a pastrat in Biblioteca Mazarina din Paris.
Este un in-folio (o carte de format mare), din pergament si e prima carte cu adevarat tiparita. Semana aidoma unui

manuscris si Fust a vandut-o la Paris, tinand taina descoperirii tiparului. Omul cu bani insa, care era Fust, a crezut ca afacerea nu merge destul de profitabil pentru el, il da in judecata pe Gutenberg pe motiv ca nu respectase conditiile contractului si castiga procesul.Visul lui era ca oamenii sa poata comunica in scris fara a mai apela ca pana atunci la tresie, condei si pana, ci numai cu ajutorul poansoanelor si a formelor.
Omul de geniu se vede iarasi lipsit de instrumentele nascute de el. Se alatura unui alt bogatas, Konrad Homery si deschide o alta tipografie, care prospera si unde Gutenberg
invata si pe altii arta tiparului. Dar razboaiele civile impiedica lucrul si Gutenberg moare sarac (pe la 1468) si indurerat, silit, spre sfarsitul vietii sa se foloseasca de ajutorul dat de ducele
Albert de Nassau.
IV.3. INOVATIA TIPOGRAICA A LUI GUTENBERG
Tipografia in care lucrase Gutenberg avea trei sectii: turnatoria, zeitaria si presa. In secolul al XV-lea mestesugul tiparirii cuprindea 3 etape, adica turnarea literelor, culegerea lor si imprimarea. Fiecare dintre operatiunile acestor sectii erau de mult cunoscute; Gutenberg le-a perfectionat si le-a unit intr-un sistem de imprimare, caci numai acest sistem a marcat nasterea tiparului. Inventatorul a sapat in varful unui bloc de metal tare o litera inversata, spre a fi vazuta in oglinda, tehnica fiind a aurarului care graveaza o bijuterie.
Astfel era pregatit poansonul, adica acel instrument de otel

care are forma de vergea cu un varf ascutit, folosit pentru gravare. Apoi se batea intr-un metal moale un mic bloc de arama,obtinandu-se o forma de litra gravata adanc, in care se turna oricare dintre litere, dupa nevoie.
Deci, lui Gutenberg i se datoreaza: turnarea literelor mobile dintr-un aliaj de plumb, bismut si antimoniu, elaborat de mesterul din Maientia dupa indelungi cautari si experimentari si incalzit la 300 de grade. Pentru ca nu exista un mijloc de apucare cu mana a literelor la turnare,el a inventat o mica unealta, un instrument de turnare manuala, cunoscut pana in zilele noastre, fara de care operatiunea aceea nu era posibila.Acest instrument era un canal de turnare asezat deasupra formei de litera, astfel ca aliajul metalic sa se coaguleze repede.Gutenberg a fost nevoit sa toarne sute de litere una cate una inainte de a incepe tiparirea unei carti. Literele astfel confectionate erau asezate in casete de litere. Acum incepea munca culegatorului. El trebuia sa aseze litera dupa litera, alcatuind paginile.Elementele diverse din care era compusa pagina puteau fi usor invesate, pericol care solicita multa atentie. Zatul se lega strans cu o sfoara, spre a fi asezat sub presa. S-a creat astfel un mijloc de distribuire a literelor in casute si un aparat -; culegarul -; pentru formarea randului de tipar; un mecanism complex -; presa tipografica -; superior tuturor mijloacelor folosite pana atunci pentru imprimare. Sub presa zatul se cerea bine fixat, pentru ca partile componente sa nu se desfaca. Acum tipograful ungea zatul cu negru. Cerneala neagra folosita se

facea din gogosi de ristic, (adica bogate in taninul aflat in frunza stejarului intepata de o viespe,ca substanta folosita si
in industria tabacariei si la farduri sau vopseaua de par) si din negru de fum. Hartia era umezita cu apa. Tipograful o aseza asa umezita intr-o rama fixata de presa, deasupra zatului, ca apoi sa inceapa operatiunea de presare.In felul acesta dintr-o pagina de text cules se puteau scoate mai multe sute de exemplare. Inovatia realizata de tipograful din Maienta a starnit un interes unanim. In cei 500 de ani care au trecut de la marea inventie a lui Gutenberg, tehnica tiparului a cunoscut mari progrese, dar principiile de la care a plecat si unele solutii ale lui Gutenberg mai sunt vizibile si astazi.
Asadar, retinem in esenta ca in Europa cartile erau copiate cu mana pana in secolul al XV-lea. Apoi in jurul anului
1430, a aparut in Europa tiparul cu lingou de metal. Pentru fiecare litera si pentru alte caractere se facea o matrita tare de metal. Matritele erau utilizate pentru a stanta textul intr-o placa metalica moale. Din placa se facea un mulaj de plumb si acesta se utiliza ca forma de tipar. Daca o forma de tipar se strica sau se uza, alta putea fi turnata din placa stantata.

Stantarea literelor in metal producea un text relativ inegal, dar aceasta metoda i-a dat aurarului Johann Gutenberg ideea de a tipari cu ajutorul placilor metalice, a ramas pana astazi combinatia metalica cea mai nimerita pentru turnarea literei, caci literele trebuie facute dintr-un metal moale, usor la turnat si la prins orice forma, dar si destul de rezistent ce sa pastreze forma odata luata in toata finetea liniilor ei. In secolul al XV-lea

mestesugul primilor tipografi cuprindea, asadar, cele trei etape: turnarea literelor, culegerea lor si imprimarea.
Aceste date sigure ne dovedesc faptul ca acela care a dus la bun sfarsit incercari mai vechi de a tipari a fost
Gutenberg si ca Maienta este patria tiparului, in apropiere gasindu-se si primele tiparituri.
Lupta a continuat mult si abia in secolul al XVII-lea putem vorbi de o victorie completa a tiparului si aceasta numai
in Apus, la noi mai tarziu.
Tiparul oferea carti noi mai usor de citit, mai placute si mult mai ieftine la indemana fiecaruia. Nu avem carti tiparite cu litere mobile inainte de 1447. Chiar in secolul al XV-;lea, arta tiparului se raspandeste repede. Din cauza disputelor religioase si a razboaielor civile, tipografii din Maienta se
imprastiara si se stabilira prin alte tari. Atrasi de renumele tiparului, oameni din strainatate, unii trimisi de regii lor, venira anume din Maienta sa invete noul mestesug, raspandit mai iute in Italia, prin calugarii benedectini. Rand pe rand se
intemeiaza tipografii in Manastirea Subiaco, la Roma si la
Venetia, unde se imprima inca din 1469 si care are o importanta deosebita pentru introducerea tiparului la noi.
Tot in acelasi an se deschide o tipografie si la Paris, sub auspiciile Sorbonei. In 1476 William Caxton l-a introdus in
Anglia cand si-a instalat propria presa de tipar la manastirea
Westmister, apoi la Londra si Oxford; in Spania la Valenta; urmeaza Tarile de Jos si celelalte tari nordice.
Este foarte probabil ca razele artei grafice au venit la

romani din Venetia, mare centru tipografic care avea, pe la
1500, numarul considerabil de 50 de tipografi, unde se imprima si cu caractere slavone. Influenta italiana si in special venetiana s-a intins spre noi, mai ales prin comerciantii din
Raguza, de pe coasta Dalmatiei, cu care Tarile Romane avea legaturi.
IV.4. INCEPUTURILE TIPARULUI ROMANESC
Desi pe pamantul romanesc nu s-au tiparit incunabule, in conditiile in care in a doua jumatate a secolului al XV-lea mai multi tipografi din tinuturile romanesti, conform unei traditii europene largi, s-au stabilit in centre cu o puternica viata tipografica, ei au ajuns sa lucreze la crearea unor incunabile.
Mentionam printre tipografii secolului al XV-lea pe Toma
Transilvanul din Sibiu.(Toma Septemcastrensis De Civitate
Hermanni), care a lucrat la Mantua si la Modena in Italia. Un alt tipograf a fost Bernard din Dacia, care a lucrat la Neapole.
Martin Barseanu din Codlea ( Martinus Burciensis de
Szetedino ) a ajuns la Brünn. Andrei Corbu, un brasovean, a lucrat in tipografiile din Venetia.
Mai mult, unii autori originari din Tarile Romane au tiparit scrieri in perioada incunabulara. Cea mai veche tiparitura a unui autor roman este semnata de cel care se identifica a fi Captivus Sempemcastrensis, adica Prizonierul
Transilvan, care fusese rapit de catre turci in timpul asediului de la Sebes din 1438. De la acest prizonier ne-a ramas lucrarea Tratat despre credintele, obiceiurile , viata si

viclenia turcilor, scrisa in latineste, purtand titlul Tractatus de ritu , moribus,condicionibis et mequicia turcorum.
Cartea a aparut la Urah in 1482, dovedindu-se valoroasa prin faptul ca este una dintre primele consemnari privind viata
Evului Mediu romanesc.
IV.4.1.Tiparituri in limba slavona
La 1508 apare Liturghierul slavonesc tiparit de calugarul scrib Macarie, inceput in timpul domniei lui Radu cel
Mare si terminat in aceea a lui Mihnea cel Rau. Nu se stie locul tiparirii, reealizate sau la Targoviste, care era capitala domnului, sau la manastirea Dealu de langa Targoviste, ctitorie a lui Radu cel Mare, sau, in sfarsit, la manastirea
Bistrita din Valcea, ctitorie a fratilor Craiovesti, unde se mai gaseau calugari sarbi si unde s-a aflat un exemplar din aceasta carte.
Cert ramane faptul ca Radu cel Mare a organizat o tipografie slujita de tipograful ieromonah Macarie, care
invatase mestesugul la Venetia, ca apoi sa scoata sase carti slavone in 3 ani la Cetenie, Muntenegru. La Targoviste: 1508
-; Liturghier, 1510 - Octoih si 1512 -; Evangheliar. Nu se cunoaste (din epiloguri, de obicei) locul unde s-a infaptuit tiparirea: in tara sau la Venetia la tipografia lui Aldo Manuzio -;
Torresani (hartia e de provenienta venetiana, litera e de factura venetiana ca si legatura), dar in 1510 -; 1511 tipografia lui Aldo nu functiona. De fapt, ritmul scoaterii acestor carti dovedea ca a fost folosita o mica tiparnita, cu hartia ce se va

intrebuinta si la Sibiu pentru condica orasului (au aceleasi filigrane). Concluzia la care s-a ajuns este aceea ca Sibiul vindea asemenea hartie Tarii Romanesti.