Folclorul romanesc, ca expresie artistica a constiintei colective a romanilor, este cel mai mare tezaur de obiceiuri, credinte, legende si sentimente pastrate din negura timpurilor pana astazi. Literatura populara poate fi ritualizata (colinde, oratii de nunta, descantece) si neritualizata (doine, cantece, basme, balade, snoave, legende). v5n7nj
Creatia populara lirica in versuri care, insotita de melodie, exprima gama cea mai larga de sentimente (de dor, de jale, de dragoste, de instrainare) se numeste doina.
Poezia „Mai badita, floare dulce” a fost inclusa de Lucian Blaga in „Antologie de poezie populara”. Observam ca poezia nu are autor cunoscut, fiind o creatie anonima, opera unui om genial din popor la care au contribuit insa toti cei care au transmis-o mai departe prin viu grai (caracter oral si colectiv). Opera culeasa si publicata de L. Blaga este una dintre variantele acestei creatii, lucru care se explica prin faptul ca a circulat pe cale orala mult timp, fiind insotita de acompaniament muzical (caracter sincretic). Specific operelor populare este si faptul ca titlul „Mai badita, floare dulce” a fost dat dupa primul vers al creatiei care, de asemenea, nu este impartita in strofe.
Alte marturii care demonstreaza ca aceasta este o opera populara sunt: folosirea ritmului trohaic, a rimei imperecheate si a monorimei, a versurilor scurte (8 silabe), a unor mijloace de expresie artistica caracteristice (diminutive, epitete, limbaj simplu, enumeratii si repetitii).
„Mai badita, floare dulce” este un monolog liric al unei fete indragostite care se adreseaza direct iubitului. Prezenta eului liric este marcata prin folosirea verbelor la persoana I singular („as gasi”, „as smulge”, „as duce”, „as rasadi”). Pronumele personal la persoana a II-a in acuzativ, ca si substantivul in vocativ „badita”, se refera la cel catre care se indreapta sentimentul de iubire al eului liric. Specific populara este folosirea interjectiei de adresare „mai” care, impreuna cu epitetul „floare dulce”, sugereaza apropierea sufleteasca, dragostea.
Poezia contine o enumeratie extinsa a operatiilor prin care graul devina faina si apoi colaci. Aceasta este facuta prin folosirea verbelor la modul conditional-optativ, timpul prezent, si exprima dorinta de a avea cat mai aproape fiinta iubita, dorinta care intampina piedici (actiunea exprimata de conditional-optativ nu este una reala).
Creatorul popular anonim a reusit sa exprime foarte plastic sentimentul de dragoste mistuitoare prin aceasta succesiune de operatii specifice universului rural care constituie o alegorie. Elementel care dezvaluie prezenta alegoriei sunt epitetele „cu drag” si „cu drag” care sugereaza grija deosebita si importanta acestui adevarat ritual al dragostei.
Specificul popular, culoarea etnografica sunt date si de folosirea regionalismelor: „imblati”, „jele”, „stog”. Folosirea conjunctiei „si” la inceputul celor mai multe versuri are rol de intensificare a sentimentelor, prezentate progresiv pana la sfarsit, unde epitetul „inimii mele” si cuvantul „jele” dau adevarata masura a dragostei insotite de tristete care ar dori sa se implineasca prin casatorie (simbolul inelului). Aceasta opera lirica din care razbat delicatetea, puritatea si gingasia sufleteasca a fetei exprima un puternic sentiment de dragoste si dor. Astfel, prin intensitatea sentimentului exprimat direct, „Mai badita, floare dulce” este o doina populara de dragoste.
Fiind doina, „Mai badita, floare dulce” este expresia poetica a starilor sufletesti ale celui singuratic; sentimentele exprimate sunt strict personale si comunica ceva despre lumea interioara a eului liric. Aceasta doina este o poezie descriptiva, al carei cadru nelipsit este natura, in care omul se integreaza armonios.