s6o10om
De la Dunarea-n Siret,
Vadurile strabatand,
Malurile cercetand
De-un Vulcan, de-un capitan,
Dusmanul lui Soliman.
Iata, mari, cum venea,
Ca pe-un mal se intalnea
Cu trei fete moldovence
Floricele dunarence,
Vorbitoare, cantatoare,
Si de panzi inalbitoare.3
„Buna vremea la trei fete!

De nu sunteti voi sirete,
Spuneti noua de Vulcan,
Unde-i aprigul bogdan?1
Daca-ti spune voi cu drept,
Rasari-v-ar flori la piept,
Flori cu fata de bujori
Si cu ochi de pruncusori.
Lucrul vostru sa sporeasca,
Panzele sa se-nalbeasca
Cum e coala de hartie
Si floarea de iasomie.
Iar de nu-ti grai cu drept,
Arde-v-ar dorul in piept,
Lucrul sa nu va sporeasca,
Panzele sa nu albeasca,
Ci la soare sa-nnegreasca
Si la vant sa putrezeasca.“
Cele fete moldovence
Floricele dunarence,
De la mal se departau
Si din gura cuvantau:
„Atunce s-ajungeti voi perfectionat aceasta industrie si au ajuns a face menesterguri si stergare foarte frumoase.
Femeile de la munte poarta stergare de matase lucrate de dansele, ce se deosebesc prin dibacia tesaturilor.
1 Turcii dau Moldovei denumirea de Bogdania, dupa numele lui Bogdan, fiul lui Stefan cel Mare, ce a inchinat tara sub suzeranitatea sultanilor. Ei le zic moldovenilor: bogdani.
2 Caftanul e o haina orientala ce servea inainte ca un semn de onor. Domnii cand primeau domnia, si boierii cand primeau boieria, erau investiti cu caftane.

Cand iti afla de la noi
Unde-i badea cel iubit
Si de turci nebiruit!“
Turcii se posomorau,
Pe mal verde coborau
Si de mers nu se opreau
Pan’ ce-n cale nu zareau
O salcica ramurata
Pe-un izvor rece culcata;
Langa salcie o batrana

Cu trei caftane-ntr-o mana2
De sange spalandu-le,
De pietre batandu-le;
Iar sub salcIe-un capitan,
Soimul ager de Vulcan,
Stand la umbra si dormind
De-a lui viata ne-ngrijind,
Ca de paza mi-l pazeste
Si la capu-i strajuieste
Pandelas, un grec voinic
Cu pistoale sub ilic,
Sluga veche si iubita

De stapanu-i daruita.
Soliman s-apropia
Si din gura-asa graia:
„Bre Pandele! de vrei bani
Sa nu-i poti manca doi ani,
Da-ne pe Vulcan legat,
Ca-i pesches de imparat.“
Grecul lacom raspundea:
„Dati-mi banii s-om vedea.“
Soliman se bucura,
Bani-n poala-i numara,
Zece pungi de irmilici,
Opt de rubiele mici1
Si vro trei de venetici.
Iar Pandele ce facea?
La stapanu-i se ducea
Si cu brau-i de matasa,
Brau cu tesatura deasa
Ii lega bratele-n cruci
Si-l daruia rob la turci.

Langa malul ridicat
Sta Vulcanul rasturnat
Ca stejarul cel frunzos
In padure-aruncat jos.
Imprejuru-i adunati
Sedeau turcii inarmati
1 Moneda turceasca de aur.
2 Evet, cuvant turcesc ce insemneaza: asa.

Si pe rand se intreba
Ca ce moarte i-ar afla?
Unii ziceau sa-l omoare
Cu lat de spanzuratoare,
Altii sa-l cufunde-n apa,
Altii sa-l infiga-n teapa,
Altii sa-l taie pe loc,
Altii sa-l arunce-n foc.
Iar Pandele-i asculta
Si la randu-i cuvanta:
„La cea moara parasita,
De stapanul meu cladita,
Este-o piatra de rasnit
Care inca n-a slujit,
Si e buna de-aninat
De un gat de vinovat
Si-n Siret de cufundat.“
Turcii toti evet ziceau.2
Pe Vulcan iute-l duceau
Si de piatra mi-l legau
Si-n Siret il aruncau.
Apele se deschideau
Si pe loc se inchideau
Cum se-nchide pe-un mormant
Gura negrului pamant.
Apoi turcii purcedeau,
La Galati ei se duceau,
Lasand indaratul lor

Pe luciul apelor
Valurele usurele
Si varteje-n cercurele.
Iar Vulcan se cufunda
Pana ce de fund el da.
Cand in fund el ce facea?
Braul cu dintii-l rodea.
Mana dreapta-si desfacea,
Din picioare s-opintea
La lumina de iesea.
Apoi greu el inota
Si din gura cuvanta:
„Saracut, amar de mine!
Caci un ajutor nu-mi vine
Sa ma scoata de la greu,
Sa-mi lungeasca veacul meu!“
Iata, mari, ca deodata,
Ii raspunde-un glas de fata:
„Voinicele, tine bine,
Ca eu vin, alerg la tine.“
Copilita sprintenica
Sarea intr-o luntricica
Si cu mainile vaslea,
1 Ursitul sau ursita insemneaza mirele sau mireasa hotarati de soarta. Flacaii si fetele cred ca norocul se ocupa de viitorul lor. Fetele mai cu seama sunt in plecare de a-si cata ursitii in fata apei de prin fantani, in lucirea misterioasa a stelelor, in forma copacilor de prin paduri etc.
2 Bocitul e un obicei ce exista la romani de pe timpul vechilor romani. Ca si
in epoca lui Traian, se afla intre femei bocitoare, care merg de bocesc mortii pe la case, si pomenesc cu un ton plangator, de toate meritele lor.

Pe Vulcan de mi-l scapa,
Iar Vulcan o saruta
Si cu drag ii cuvanta:
„Fire-ai, draga, fericita!
Ca tu esti a mea ursita1,
Ca lumina de iubita.
Mergi acum la tine-acasa
Si-ti ia haine de mireasa
Si m-asteapta bucuroasa.
Ca eu daca-oi izbandi
Cu tine m-oi logodi,
S-om face casa-mpreuna,
Sa traim viata buna.“

El la targ se indrepta,
Mamei lui se arata,
Iar batrana lacrima
Si cu jale cuvanta:
„Alei! draga, de esti viu,
Spune mamei ca s-o stiu,
Iar de nu, sa te bocesc2
Trupul sa ti-l panzuiesc,

Podurile sa-ti gatesc.1
„Nu sunt mort, nu ma boci,
Nici in panzi nu ma-nveli,
Ci in stremte ma-nveleste
De ma schimba caliceste.“
Facea ma-sa cum zicea,
In calic il prefacea.
El pe ulite apuca,
Crasmele de le cerca,
Cerca una, cerca doua,
Pan-implinea cate noua...
Cand a fost l-a noualea,
El inuntru navalea,
Ca-nlauntru el vazuse
Pe Pandeli ce-l vanduse.
Vanzatorul sta culcat
Tocma-n fund pe un macat,
Laudandu-si faptele
Si bandu-si pacatele.
„Noroc bun si veselie
1 Cand este a se face vreo inmormantare, obiceiul antic cere de a se aseza poduri in calea mortului. Se intinde pe pragul portii casei o panza alba peste care trece cortegiul. A doua panza se pune asemenea la jumatatea drumului, si a treia pe pragul portii de la biserica. Acele panze se dau pe urma de pomana la saraci impreuna cu lumanarile de ceara si cu monedele aruncate pe ele.
Aceste poduri alegorice inchipuiesc puntile ce are a trece sufletul raposatului ca sa ajunga la usa raiului, iar monedele slujesc a plati vamile pe asta lume (?).
Afara de zisele monede se mai pune si cate o moneda mica in mana mortului, pentru ca sa aiba cu ce plati pe ceea lume barca lui Caron. Romanii insa au uitat si pe Caron si raul Stix si Campii Elisei din mitologia stramoseasca, de cand hristianismul a inlocuit religia paganismului.

Celor ce-s in avutie,
Sa-mi faceti parte si mie!
Capitane Pandelas,
Tu, ce esti un bogatas!
Da-mi o franta de letcaie
Ca foamea cumplit ma taie
Si pan’ la pamant ma-ndoaie.“
„Mai straine, mai sarace!
De ti-e foame, n-am ce-ti face
Ca ma tin greu inselat
De toti banii ce i-am dat
Pe ist palos otelit,
Cu manunchiul poleit.“
„Da-l incoace, fatul meu,
Ca sa-l cercetez si eu,
Si sa-ti spun adevarat
Dac-ai fost tu inselat.“
Grecul beat palosu-i da,
Iar Vulcan cum il lua,
Ochii-n sange-si incrunta

S-apoi aspru cuvanta:
„Alelei! fecior de lele!
Vanzator zilelor mele!
Nu te tinea inselat
De cati bani pe el ai dat,
Dar te tine inselat
Intr-a cui mana l-ai dat
Alei! fiara veninoasa!
Litfa rea, necredincioasa!1
Ce rau, spune, ti-am facut,
Turcilor de m-ai vandut?
Ori la mine n-ai avut
De mancat si de baut?
Haine bune de-mbracat?
Cal frumos de-ncalecat?
Ai vroit tu sa mor eu,
Dar n-a vroit Dumnezeu,
Ca de moarte m-a scapat,
Sa te curat de pacat!“
Cum zicea se si izbea,
1 Cuvantul litfa, care la inceput servea a denumi pe polonii din Litfania, a ajuns a insemna neam rau si fara credinta. Prin urmare, el se aplica de romani

Capul grecului taia,
Apoi trupu-i taraia
Fara popa, nici prohod
Pan la capra unui pod,
Si podeaua ridica
Si sub pod il arunca.
Apoi iar se intorcea,
Iar pe uliti purcedea
Si din turci el casapea
Cati pe mana-i incapea.
Apoi iute alerga
Si voios se cununa
Cu cea fata moldoveanca,
Floricica dunareanca,
Care-n haine de mireasa
L-astepta de mult acasa.
Spusu-v-am cantec batran
Si mai am vro doua-n san.
De-ti avea suflete bune,
Si pe-acele vi le-oi spune.